Perioada Imperiului Asirian este doar un episod in lunga istorie a lumii, dar, pentru cercetatorul Bibliei, ea este de mare insemnatate din cauza rolului decisiv pe care Asiria l-a jucat in istoria regatelor lui Israel si a lui Iuda. Importanta aceasta poate fi vazuta din faptul ca Asiria (tara si poporul) este mentionata de vreo 150 de ori in Scriptura.Numele a sase regi ilustrii sunt mentionate in Biblie si numele a zece regi evrei, 6 din Israel si 4 din Iuda, apar in inscriptii regale asiriene. In plus, faptul ca regatul lui Israel a ajuns la sfarsitul lui trist din cauza asirienilor si ca Iuda aproape ca a impartasit soarta lui Israel, ar trebui sa fie motive indestulatoare pentru un studiu amanuntit al istoriei asiriene. Aceasta enumerare a contactelor dintre istoria sacra si cea profana pe vremea perioadei Imperiului Asirian arata clar cat de importanta este o cunoastere a istoriei a acelei natiuni pentru o intelegere corecta a evenimentelor care au avut loc in perioada regilor evrei.
Tara Asiriei era situata pe Tigrul de Sus, la nord de Micul Zab, unul dintre afluentii rasariteni ai raului Tigru. De acolo, Asiria se extindea in directia nord-vestica, vreo 80 de mile de-a lungul raului Tigru. Asirienii si-au mutat capitala dintr-un loc in altul de cateva ori in cursul istoriei lor. Asur, cea mai veche capitala, se afla nu departe de Micul Zab si pe malul apusean al Tigrului. La mica departare spre nord, era Kar-Tukulti-Ninurta, fondata de regele al carui nume il purta, Tukurti-Ninurta. La confluenta Marelui Zab, se afla Kalah, numit acum Nimrud, si mai departe spre nord, Ninive, cea mai mare si mai vestita dintre cetatile asiriene. Capitala aceasta, cam la 50 de mile de Asur, avea forma ovala, cu ziduri de o lungime totala de aproximativ 8 mile si cu 15 porti. La cateva mile spre nord de Ninive, se gasea capitala lui Sargon II, Dur Sharukin, numita acum Khorsabad. Asirinii erau Akkadieni Semitici de aproape inruditi cu babilonienii in ce priveste rasa, limba si civilizatia. Numeric, ei erau o natiune mica, dar se distingeau ca negustori ambitiosi, razboinici cutezatori si curajosi; conducatori politici si oameni de stat prudenti, desi lipsiti de mila.
Asiria era pietroasa si se afla in apropiere de muntii de unde se putea extrage piatra de buna calitate. De aceea, multa piatra era folosita pentru construirea de edificii monumentale si cladiri publice, ca palate si temple. Asirienii au devenit experti in manuirea pietrei, asa cum arata multe dintre lespezile uriase de piatra care captuseau zidurile palatelor si templelor lor. In orice caz, arta aceasta reiese destul de vizibil din taurii sau leii inaripati cu cap de om, care flancau portile cetatii si ale palatului. Fiecare era taiat dintr-un bloc de piatra care cantarea cam 40 de tone. Arta taiatului pietrei era practicata nu numai la facerea de reliefuri si sculpturi monumentale, dar si la gravarea de obiecte mai mici, de exemplu sigilii cilindrice. Acestea prezinta o mare iscusinta artizanala.
Religia asiriana – Religia asirienilor era asemanatoare cu aceea a babilonienilor inruditi rasial; de fapt, multe zeitati babiloniene au fost adoptate si adorate, de exemplu: Marduk, Istar, Tamuz si altele. Zeul suprem era Asur, vechiul zeu local al cetatii, care purta numele lui. El era zugravit ca un soare inaripat, care-l proteja si il indruma pe rege, slujitorul lui principal, dar era venerat si sub simbolul unui pom reprezentand fertilitatea. De asemenea, influenta altor natiuni in religia asirieana era evidenta. In felul acesta, unele popoare, de exemplu amoritii, au castigat putere asupra asirienilor in prima jumatate a celui de-al doilea mileniu. In acest fel, zeii Dagon si Adad au obtinut recunoastere. Alti cuceritori ai Asiriei, ca hurrii indo-europeni din Mitanni, au lasat in urma lor conceptiile lor religioase. Asa se face ca, in religia asiriana, putin e de gasit ce era pur national si mult, ce fusese imprumutat din alte culturi. In Asiria, regele nu era nici un dumnezeu, ca faraon in Egipt, nici reprezentant al lui dumnezeu, ca in Sumeria. El era mare preot si general al lui Asur, care implinea dorintele si campaniile militare ale lui dumnezeu, dand raport periodic despre implinirea datoriilor sale prin "scrisori catre dumnezeu", dintre care unele au fost pastrate pana astazi.
Cronologia asiriana – Asirienii au inventat o metoda de a indica anii care, intr-o forma modificata, a fost urmata ulterior de greci si de romani. Slujbasi de frunte, inclusiv regele, erau numiti o data in cursul vietii sa serveasca drept limmu, o slujba onorifica, necesitand indeplinirea altor datorii decat aceea de a da numele sau anului in care era limmu. Echivalentul grec al asirianului limmu este cuvantul eponym; de aici si listele cronologice care cuprind numele de limmu sunt numite Canoane Eponimice. Listele acestea sunt de mare valoare la reconstruirea cronologia Asiriei, mai ales aceea a perioadei 900-650 i.Hr. (vezi p. 150).
Asiria inainte de Tiglat-pileser I (pana la c.1112 i.Hr.) – Principii din Asur fusesera vasali ai dinastiilor domnitoare din Mesopotamia de Sud, cand Ilusuma (c. 1850 i.Hr.), pe vremea Dinastiilor Isin si Larsa (vezi vol.I p. 136), s-a declarat independent si a izbutit sa-si extinda puterea peste regiuni intinse care apartinusera inainte stapanilor sai. Fiul sau Erisum (c. 1825 i.Hr.), si cu atat mai mult stranepotul sau Sargon I (c. 1780 I.Hr.), pare sa se fi preocupat cu ideea stapanirii lumii. Lucrul acesta se poate deduce din numele Saegon pe care il purta, imitandu-l pe marele erou si intemeietor al imperiului din Akkad, precum si din programul lui de expansiune politica. Campanii militare izbutite au intarit tanara natiune independenta si i-au extins teritoriul. Au fost inaugurate legaturi comerciale cu tari straine si au fost infiintate colonii si posturi avansate comerciale. Prin arhivele coloniilor din Asia Mica (asa-numitele tablite capadociene), au devenit disponibile multe informatii cu privire la extinderea activitatilor comerciale asiriene.
Totusi scurta perioada a independentei asiriene s-a incheiat la scurt timp dupa moartea lui Sargon I. Legaturile comerciale cu Asia Mica au fost intrerupte si Asiria insasi a devenit un os de cearta intre puterile care se ridicau, elamitii si amoritii. Amoritul Samsi-Adad I (c.1749-1717 i.Hr.), care pretindea ca tatal sau, Ilukapkapu, fusese rege al Assurului, izbutise sa se faca rege al Asiriei. Ca si marele sau contemporan Hamurabi, regele amorit al Babilonului, Samsi-Adad, planuia sa devina domnitor unic al Mesopotamiei, asa cum arata titlurile sale – "Imparat al universului" fiind cel mai insemnat. El a cucerit marea cetate Mari de pe Eufrat si l-a facut pe fiul sau rege al ei. O stela de victorie gasita in cetatea siriana Mardin descopera mai departe, ca el si-a extins puterea peste Siria de Nord. Cand el a murit, a pierit si cel mai puternic adversar al lui Hamurabi. Fiul sau si descendentii ulteriori n-au putut sa continue politica lui, iar Asiria a degenerat inca o data ca o putere de mana a doua. Nu se stie sigur daca Hamurabi si succesorii sai au exercitat vreodata suveranitate asupra Asiriei.
Apoi au venit hurrii din Mitanni, care au invadat Asiria si au facut din ea o parte din imperiul lor. Regii asirieni mentionati in listele de regi pentru aceasta perioada nu este posibil sa fi fost mai mult decat vasali. Eriba-Adad (c. 1390-1364 i.Hr.) a fost acela care si-a inceput domnia ca vasal la Mitanni si se referea la sine ca principe preotesc al lui Asur. La moartea lui Tushrata si la prabusirea statului Mitanni, el a devenit din nou rege liber si independent.
In Ashur-Ubalit I (1363-1328 i.Hr.), fiul lui Eriba-Adad, gasim din nou un domnitor asirian, care cauta sa promoveze puterea tarii sale. El a fost un contemporan al regelui egiptean revolutionar Ikhnaton; de fapt, doua scrisori de ale lui Asur-Ubalit catre acel faraon au fost gasite in colectia de la Amarna. In cea dintai, el se numeste rege al tarii Asur, dar in a doua isi da titlul de frate al lui faraon. Prin aceasta, el pretinde ca este un mare rege, ca unul care a luat locul pe care mai inainte il detinuse regele din Mitanni in politica lumii. Asur-uballit era un carmuitor energic si stia cum sa-si atinga scopurile. El a ocupat Mesopotamia de Sus pana la Carchemis si a fortat Babilonia Kasita sa recunoasca suprematia lui asupra Mesoptamiei de Sud.
A fost totusi necesar ca lucrarea lui Ashur-uballit sa fie repetata de mai multe ori de catre urmasii lui, pana cand puterea Asiriei asupra intregii Mesopotamii avea sa fie recunoscuta, chiar si numai intr-o masura limitata. De aceea citim in analele regale ca regii succesivi au facut campanii militarii repetate impotriva tarii Hanigalbat, numele sub care Tara Mitanni era cunoscuta in timpurile de mai tarziu. Ei au luptat si impotriva hittitilor mai puternici spre vest. Sortii razboiului nu au fost totdeauna de partea Asiriei, si teritorii care fusesera castigate prin campanii chinuitoare au fost adesea pierdute. Totusi aceste razboaie continue par sa fi intarit spiritul razboinic al populatiei, mica din punct de vedere numeric, a Asiriei si a castigat pentru ea respectul altor natiuni mari. Drept urmare, regii hettitilor, ai Egiptului si Babilonului au fost in cele din urma fortati sa-l recunoasca pe micul rege al lui Asur ca "frate", acceptandu-i pretentia de a fi un rege mare. In felul acesta, secolul al XIII-lea a cunoscut trei mari regi asirieni: Adadnirari I, Salmanasar I si Tukulti-Ninurta I.
Adadnirari I (c. 1305-1274 i.Hr.), cu privire la care sunt cunoscute lungi inscriptii, a fost un mare cuceritor. El a biruit Babilonia si a stabilit o noua granita sudica a Asiriei care incorpora regiunea Kirkuk. A luptat impotriva gutilor si a lullupilor in muntii Zagros, Mts., si a cotropit toata tara Hanigalbat, distrugandu-i capitala si construind acolo un palat asirian.
Salmanasar I (c.1273-1244 i.Hr.) practic a repetat campaniile tatalui sau si, de asemenea, a infrant 8 regi aliati din tara Urarti (mai tarziu Urartu), regiunea armeana din jurul lacului Van – in anii de mai tarziu, unul dintre cei mai teribili vrajmasi ai Asiriei. Adadnirari a intemeiat cetatea Calah si a mutat capitala de la Asur in noua cetate.
Regele urmator, Tukulti-Ninurta I (c. 1244-1207 i.Hr), care din nou a mutat capitala intr-o noua asezare, Kar-Tukulti-Ninurta, era extrem de temperamental si fanatic. El a devenit primul rege razboinic asirian ale carui metode nemiloase de razboi sunt, de asemenea, binecunoscute din perioada imperiala de mai tarziu. Rapoarte istorice elaborate relateaza campaniile sale impotriva lui Subartu in Mesopotamia de Nord, tarilor Nairi din Urartu, unde pretinde ca a invins 43 de regi locali, ipotriva gutilor si elamitilor in muntii de rasarit, ipotriva ahlamilor (aramei din pustie) si impotriva babilonienilor. El l-a capturat pe regele babilonian si a adus statuia sacra a lui Marduc din Babilon la Asur. Totusi stapanirea lui la Babilon a fost de scurta durata, deoarece babilonienii, sprijiniti de elamiti, au scuturat jugul asirian dupa cucerirea cetatii lor.
Sfarsitul lui Tukulti-Ninurta marcheaza sfarsitul primei perioade a cuceririlor asiriene, care durasera pana acum aproximativ un secol. Apoi, Asiria a inceput sa decada sub o serie de regi neinsemnati. Nu exista indicii ca Popoarele maritime, care la aceasta vreme supuneau imperiul si invadau Siria, au avut ceva de-a face cu aceasta perioada de slabiciune asiriana, mai ales in decursul secolului al XII-lea i.Hr.
Tiglat-pileser I si dupa (1113-933 i.Hr.) – Idealul asirian de dominatie mondiala a gasi un vrednic campion in persoana lui Tiglat-pileser I (1113-1074 i.Hr. Se pare ca asirieni nu au pierdut niciodata din vedere acest ideal care, din secolul al XIV-lea pana in al VII-lea, a fost urmarit staruitor ori de cate ori imprejurarile erau prielnice. In decursul primilor ani ai domniei sale, Tiglat-pileser a inceput sa refaca imperiul mai timpuriu al lui Tukulti-Ninurta I. El a relatat realizarile sale in documentele vestite acum, pe care el le-a depus in fundatia templului lui Anu si Adad din Assur si care au fost folosite in 1857 pentru a dovedi ca tanara stiinta a asiriologiei ajunsese majora. Copii dupa aceste texte au fost date atunci la 4 invatati, care, independent si corect, le-au tradus pe fiecare dintre ele, dovedind astfel ca taina (sarada) scrisului cuneiform fusese rezolvata (vezi vol. I, p. 111).
Regele a facut campanii in tarile nordice Nairi, apoi a mers ipotriva Muskhiilor care de curand navalisera spre est din Asia Mica. Cu timpul a ajuns la Marea Neagra si de asemenea a constrans Malatia din Hanigalbat sa plateasca tribut. Dupa terminarea campaniilor sale nordice s-a intors spre sud, a cucerit cetatile babiloniene Dur-Kurigalzu, Sippar, Babilon si Opis, dar le-a ingaduit babilonienilor infranti sa beneficeze de oarecare independenta.
Cand Tiglat-pileser a mers in Siria pentru a taia cedrii din Liban pentru cladirile lui, principii sirieni si fenicieni, printre care cei din Sidon si Biblos, i-au platit tribut. Totusi Tirul, bazandu-se pe inaccesibilitatea lui pe insula, a refuzat. Arvat l-a invitat pe rege intr-o calatorie pe Mediterana, unde a vanat un monstru marin. Chiar si faraonul Egiptului a trimis cu atentie daruri puternicului monarh asirian, printre care si un crocodil, pe care regele l-a expus public in Assur. Totusi Tiglat-pileser a vazut ca e greu sa opreasca presiunea aramenilor care veneau asupra lui val dupa val.
Regele acesta asirian a fost un adevarat ziditor de imperiu, iar regatul lui era cel putin egal in importanta cu acelea ale hittitilor sau egiptenilor din veacurile trecute. Dar era o singura mare deosebire intre imperiile de mai inainte si cel nou. Imperiile acelea mai timpurii ii tratasera pe vasali ca pe fiinte umane si adesea se aratase o anumita generozitate fata de vrajmasii infranti. Asirienii insa aveau o singura tinta – sa supuna fiecare natiune puterii zeului lor Asur. Asa ca ei lasau vrajmasilor lor alegerea intre supunerea fara conditii sau nimicirea deplina.
Aramenii, pe care geniul militar al lui Tiglat-pileser ii tinuse in frau, s-au dovedit prea puternici pentru urmasii lui. Aramenii n-au intampinat nici o rezistenta si s-au infiltrat din ce in ce mai mult in regiunile despre care asirienii le pretinsera ca le apartin. Timp de aproape un secol si jumatate dupa moartea lui Tiglat-pileser, Asiria a fost impinsa inapoi in tara ei de bastina, pe Tigru, si a jucat rolul unei puteri de mana a doua, in timp ce aramenii si-au continuat cucerirea Siriei si a Mesopotamiei de Nord si au intemeiat numeroase state-cetati. Triburile aramenice din sud, cunoscute mai bine sub numele de chaldei, intre timp au cucerit Babilonia si au alcatuit o dinastie care, desi adesea intrerupta de asirieni in decursul secolelor care au urmat, totusi a ramas nedesfiintata pana la mijlocul secolului al VI-lea i.Hr.
Reinvierea Asiriei de la Asur-dan II la Salmanasar III (933-824 i.Hr.) – Un nou rege asirian a aparut in persoana lui Asurdan II (933-912 i.Hr.). Ca un vrednic urmas al lui Tiglat-pileser I, mai inainte de toate, el a reorganizat fortele militare si economice ale Asiriei, apoi a inceput sa recucereasca din partile aramenice ale Mesopotamiei. Analele regale asiriene povestesc cum regii asirieni au condus anual ostirile lor catre nord si nord-vest. Cei 5 regi care au urmat lui Asurdan 2 – Adadnirari II (912-890 i.Hr.), Tukulti-Ninurta II (890-884 i.Hr.), Asurnasirpal II (889-859 i.Hr.) si Salmanasar III (859-824 i.Hr.), fiind fiecare fiul predecesorului sau – par sa fi fost stapaniti de o singura dorinta, aceea de infrangere a aramenilor si recucerirea teritoriului lor.
Poate nici un alt secol al antichitatii n-a vazut atata varsare de sange ca cel de-al XI-lea si nicaieri in alta parte nu au fost jertfite atatea vieti ca in Mesopotamia de Nord si Siria in decursul domniei celor 5 regi amintiti mai sus. Cu greu a mai fost altcandva incheiate tratate si calcate atat de des ca in perioada aceasta. Oamenii natiunilor supuse, care de repetate ori au fost martori la uciderea celor dragi si la distrugerea caminelor si ogoarelor lor, par sa fi calculat expeditiile frecvente asiriene ca fiind randuite de Dumnezeu (vezi Isaia 10,5), in timp ce regii asirieni de partea lor par sa fi considerat ca o datorie sfanta sa razbune cu foc si sabie rebeliunile continue ale supusilor lor.
Adadnirari II, dupa ce a cucerit tara Hanigalbat, inclusiv capitala ei, Nisibis, a renuntat la obiceiul de a cere tribut anual si a facut tara o Proverbeincie asiriana. Cand a recucerit tara aceasta ca urmare a unei alte revolte, Asurnasirpal II a facut-o cu asa cruzime inumana, incat o noua revolta in aceasta regiune nu a mai fost posibila. El a reusit sa-si extinda hotarele imperiului din nou la marimea aproximativa a vremii lui Tiglat-pileser I. Dar era o deosebire importanta – Asiria era acum carmuita cu o mana se fier, si mila nu era cunoscuta acolo unde stapanea Asurnasirpal. Imperiul a fost impartit in Proverbeincii stapanite de guvernatori asirieni. Proverbeinciile constau din districte organizate cu cetati ca centre. Populatiile acestor Proverbeincii erau secatuite de colectorii asirieni de impozite pana acolo ca traiau pentru un singur scop, sa reverse tributul pentru a satisface setea nesatioasa a monarhului asirian.
Salmanasar III, care a venit la tron la o varsta inaintata in anul 859 i.Hr., nu numai ca a stiut cum sa pastreze intact imperiul tatalui sau, dar a reusit sa-l extinda in teritorii noi. El a fost primul rege asririan care avut contact cu micul regat al lui Israel. Israel se dezvoltase ca un regat destul de mare in timpul domniei lui David si a lui Solomon, cand Asiria si Egiptul erau prea slabe ca sa se amestece. Totusi dezmembrarea regatului ebraic in doua state dupa moartea lui Solomon (931-930 i.Hr.) coincidea cu reinvierea puterii asiriene, cand Asurdan II a venit la tron in anul 933 i.Hr. si privirea asiriana a fost indreptata din nou cu lacomie spre apus. Totusi, atata vreme cat lupta s-a dus doar impotriva statelor din Mesopotamia de nord, Israel nu s-a temut prea mult de puternicul stat de pe Tigru; dar, cand primejdia cotropirii a venit din ce in ce mai aproape cu fiecare rege nou si fiecare expansiune noua a Imperiului Asirian, regii lui Israel trebuie sa fi cunoscut o alarma din ce in ce mai mare. In cele din urma au fost trasi in conflictul acesta, asa cum cu timpul a fost si Iuda.
Nu e sigur daca Ahab, care e mentionat ca unul dintre aliatii care au luptat impotriva lui Salmanasar III la Qarqar in anul 853 i.Hr., a luat parte la alianta anti-asiriana din proprie vointa sau a fost fortat sa faca asa ceva de catre Damasc (Siria). Lucrul acesta va fi discutat in sectiunea regatului divizat, Israel si Iuda. De acum inainte, inscriptiile asiriene mentioneaza destul de des regi israeliti. In decursul urmatorilor 130 de ani au avut loc multe ciocniri de interese intre cele doua puteri, pana cand regatul lui Israel a urmat exemplul celorlalte state siriene si palestiniene spre a deveni o Proverbeincie asiriana.
Ne-ar duce prea departe daca l-am urma pe Salmanasar III in numeroasele lui campanii, despre care exista relatari solide in cuvinte si tablouri, totusi o scurta schita a realizarilor lui militare e necesara pentru a intelege situatia politica din Asia de apus pe vremea profetilor Ilie si Elisei. Regele asirian a cucerit mai intai Til-Barsip, capitala puternicului stat Arameu, Bit-Adini pe Eufratul de Sus. Populatia a fost deportata in Asiria, iar colonistii asirieni au fost mutati in zona. Til-Barsip a fost rezidit si numit "Castelul lui Salmanasar". De aici inainte, cetatea aceasta a devenit sediul si punctul de plecare pentru diferite campanii impotriva unor state cetati din Cilicia si Siria, a caror cucerire a deschis minele de argint din muntii Taurus si padurile muntilor Amanus asirienilor flamanzi de pamant.
In Siria, o coalitie de 12 principi – printre care Ahab al lui Israel – l-a intampinat pe Salmanasar la Qarqar in 853 i.Hr. Adadidri, biblicul Ben-Hadad din Damasc, era conducatorul coalitiei. Desi pretindea in cuvinte bombastice ca a castigat o victorie stralucita, regele Asiriei nu putea ascunde faptul ca cea dintai intalnire cu adversarii sirieni s-a sfarsit in cel mai bun caz cu o retragere, poate chiar victorie pentru adversari. Totusi Salmanasar nu si-a uitat tinta, si in 848 a facut o a doua incercare, practic, impotriva aceleasi coalitii. Din nou, aliatii i-au rezistat cu succes si chiar si a treia campanie nu a fost un succes deplin. Cand Hazael l-a urmat pe Adadidri la tronul Damascului, regele asirian a inaintat pana la capitala lui Hazael si a distrus gradina lui de palmieri, dar nu a putut sa cucereasca cetatea. Iehu a lui Israel, care uzurpase tronul si nu era gata pentru lupta, a considerat ca este un lucru intelept sa plateasca tribut. Faptul acesta este zugravit pe faimosul Obelisc Negru al lui Salmanasar, care a fost gasit la Calah, iar este acum in Muzeul Britanic. Regele asirian s-a extins pana la Mediterana, la Raul Cainelui, in apropiere de Beirut, mai la sud decat oricare dintre predecesorii sai. Acolo si-a gravat modul in relief pe stanca.
Salmanasar III a castigat oarecare teritoriu in nord si a ajuns la izvoarele Tigrului, unde a adus jertfe. Totusi nu a atacat puternicul regat Urartu, care, sub Sardur I, fusese determinat sa ramana independent. Mai tarziu, Salmanasar a intrat in politica babiloniana cu prilejul certei dintre doi frati pentru ocuparea tronului. El a ingaduit Babiloniei sa-si pastreze independenta, dar a demonstrat puterea asiriana inaintea populatiei din Mesopotamia de Jos, defiland pana la Golful Persic, pe drum acceptand tribut in aur, fildes si piei de elefant din partea regiunii de sud a Babiloniei, cuprinzand statul aramaic Bit-Jakin. Faima si groaza Asiriei devenisera atat de mari, incat toate portile ii erau deschise regelui. De prea putine ori a fost obtinut un succes atat de mare cu un efort atat de mic.
In cursul celei mai mari parti a domniei sale, care a durat peste 30 de ani, Salmanasar s-a bucurat de ajutorul credincios dat de comandantul sau principal (Turtan), Daian-Asur. Totusi, in ultimii sai ani, a izbucnit o revolta serioasa a guvernatorilor si a distrus lucrarea lui de o viata intreaga. De acum pana la moartea sa, in 824 i.Hr., abia a putut sa tina sub control situatia la Calah. Motivele acestei revolte, conduse de unul dintre fii sai, nu sunt clare si se gasesc fie in nemultumirea lui fata de decizia regelui batran cu privire la succesorul lui, fie in politica lui externa sau interna.
Perioada dezmembrarii imperiului (824-746 i.Hr.) – Desi puterea imperiului a scazut in cursul ultimilor ani ai lui Salmanasar III, nu a avut loc o completa distrugere a autoritatii peste regiunile cucerite. Regele urmator, Samsi-Adad V (824-810 i.Hr.) a izbutit ca in trei campanii, sa refaca prestigiul asirian, si la aceasta a fost ajutat de catre regele babilonian Marduk-zachir-sum.
La data aceasta incepe sa existe o inclinare spre Babilonia si cultura ei, pe care asirienii au recunoscut-o intr-un mod inconstient ca fiind superioara celei a lor. Samsi-Adad a luat o principesa babiloniana, Sammu-ramat, ca sotie, si a folosit limba babiloniana pentru inscriptii regale. Cu toate ca si el, si fiul lui au gasit ca era necesar sa cucereasca Babilonia de repetate ori pentru a pedepsi actele de ostilitate, acesti doi regi asirieni n-au riscat sa o integreze ca Proverbeincie, tara vestita, considerata mama culturii asiriene.
Cand Samsi-Adad V a murit in 819 i.Hr., fiul sau Adad-nirari III (810-782 i.Hr.) era prea tanar pentru domnie si, de aceea, sotia sa, Sammu-ramat, a domnit un numar de ani pentru fiul ei ca regenta. Personalitatea ei superioara si faptul ca ea este unica femeie care a domnit peste Asiria au facut o impresie atat de adanca asupra contemporanilor ei si asupra generatiilor urmatoare, incat sub numele de Semiramida a devenit figura centrala a numeroase legende ale antichitatii, care au dainuit in Irak pana in vremea de astazi. Mai multe lucrari antice, de exemplu, apeducte si cladiri monumentale, ii sunt atribuite.
O revolutie religioasa stranie a avut loc pe vremea lui Adad-nirari III, care poate fi comparata cu aceea a faraonului egiptean Ikhnaton. Dintr-un un motiv necunoscut, Nabu (Nebo), dumnezeul din Borsipa, pare sa fi fost proclamat dumnezeu unic, sau cel putin dumnezeul principal al imperiului. Un templul al lui Nabu a fost construit in anul 787 i.Hr., la Calah, iar pe o statuie a lui Nabu, pe care unul dintre guvernatori i-o dedica regelui, apar cuvintele semnificative: "Increde-te in Nabu, nu te increde in nici un alt dumnezeu!" Locul favorit acordat lui Nabu in viata religioasa a Asiriei e descoperit de faptul ca nici un alt dumnezeu nu apare asa de des in nume personale. Aceasta revolutie monoteista a avut o durata scurta, ca si revolutia lui Aton din Egipt. Inchinatorii zeitatiilor nationale asiriene si-au revenit repede din slabiciunea lor si-au reocupat locurile lor privilegiate, inlaturandu-l pe Nabu. Acesta este motivul pentru care se stiu atat de putine lucruri despre evenimentele din timpul revolutiei monoteiste. Cronologia biblica plaseaza lucrarea lui Iona pe timpul lui Ieroboam II al lui Israel, care a domnit intre anii 793-753 i.Hr. Pornind de la aceasta, misiunea lui Iona la Ninive se poate sa fi avut loc in timpul lui Adad-nirari III si se poate sa fi avut ceva de-a face cu aceasta decizie de a abandona vechii dumnezei si a-i servi unei singure zeitati. Totusi explicatia aceasta poate fi data numai ca o posibilitate, deoarece materiale-sursa sunt atat de putine si fragmentare, incat o completa reconstructie a istoriei politice si religioase a Asiriei in timpul cercetat nu este inca posibila.
Cu toate ca au intreprins mai multe campanii militare in apus, urmasii lui Adad-nirari III n-au fost in stare sa reprime in mod permanent natiunile supuse. Si nici nu au fost in stare sa dea inapoi puterea crescanda a lui Urartu, care lua tot mai multe regiuni in stapanire, dintre cele care mai inainte apartineau Imperiului Asirian. O revolta in Assur, in anul 773 i.Hr., impreuna cu inactivitatea unor regi, a adus regatul asirian la punctul prabusirii. Daca atunci, in anul 745 i.Hr., n-ar fi venit la tron un carmuitor puternic – Tiglat-pileser III -, Asiria ar fi disparut din istorie cu peste un secol mai devreme decat a facut-o de fapt.
Formarea noului Imperiu Asirian de catre Tiglat-pileser III (745-727 i.Hr.) – Tiglat-pileser III a venit la tron ca uzurpator in timpul unei revolte de palat la Calah. Faptul ca el si-a ales ca nume de domnitor pe acela al unui fost constructor de imperiu, scoate la iveala ambitiile si planurile lui. La fel ca marele Tiglat-pileser I. el a urmat intr-un mod sistematic si consistent planul de a restabili Imperiul Asirian.
Noul rege s-a gasit fata in fata cu trei probleme principale de politica externa care trebuiau sa fie rezolvate pentru a restabili puterea asiriana: 1) relatiile cu Babilonia trebuiau sa fie clarificate, intrucat natiunea aceea cazuse prada aramenilor (chaldeilor); 2) stapanirea asiriana asupra regiunilor siro-palestiniene trebuia reinfiintata; 3) puterea statului Urartu, marele rival nordic al Asiriei, trebuia sa fie redusa. Felul in care el a rezolvat aceste probleme ii dau dreptul de a fi numit unul dintre cei mai mari domnitori asirieni.
Prima sarcina era solutionarea problemei majore babiloniene, pe care Tiglat-pileser a indeplinit-o in doua stadii. In anul urcarii sale la tron, a mers in Babilonia, a infrant triburile aramaice care ocupasera parti considerabile din tara si le-a deportat in alte parti ale imperiului sau. Regele babilonian slab, Nabonassar, a carui putere abia daca se intindea dincolo de zidurile cetatii sale, a fost lasat nemolestat. Trei regi de scurta durata au fost tolerati pe tronul Babilonului dupa moartea, in 734 i.Hr., a lui Nabonassar, intrucat Tiglat- pileser era ocupat in alta parte si nu avea timp pentru Babilonia. Indata insa ce a avut mainile libere, a pornit sa restaureze ordinea in situatia haotica din Babilon, unde seicii aramaici erau adevaratii domni. S-a indreptat impotriva lor, i-a infrant in mod decisiv si, intr-un act fara precedent pentru un rege asirian, "a luat mainile zeului Marduk ca semn de acceptare a regalitatii Babilonului sub numele de domnie Pulu. Recunoscand ca Asiria nu va fi in stare sa stapaneasca Babilonia din cauza complexului ei de inferioritate cu privire la cultura superioara babiloniana, el a conceput o solutie noua, care consta in unirea celor doua state ca fiind egale, sub conducerea unui singur rege – care era astfel monarh atat al Asiriei, cat si al Babiloniei.
A doua sarcina a lui Tiglat-pileser, recucerirea Siriei, a fost savarsita prin mijlocirea unui numar de campanii militare. El a intampinat o puternica impotrivire, mai ales la cetatile Arpad (acum Tell Erfad), la nord de Aleppo si Samal (acum Zenjirli), a caror cucerire a fost consumatoare de timp si costisitoare. Alte state-cetati s-au supus numai dupa infrangeri sangeroase. Totusi, dupa trei lungi campanii, majoritatea statelor siriene apartineau din nou Imperiului Asirian. In cele din urma, au fost biruite si Damascul, si Israelul. Statul Damascului (Siria) a fost transformat in Proverbeincie asiriana, dar numai partea de nord a Israelului a avut parte de aceeasi soarta. Samaria, capitala lui Israel, a fost lasata ca partea de sud a tarii, ca un stat vasal semi-independent. De aceea, citim in Biblie si in analele regale asiriene ca Menahem, din Israel, i-a platit tribut lui Tiglat-pilaser (Pull; 2 Regi 15,19) si despre inlocuirea lui Pekah cu Osea. Regele lui Iuda, care ceruse ajutorul lui Tiglat-pileser impotriva Samariei si Damascului si care a mers la Damasc pentru a fi primit ca vasal al Asiriei (2 Imparati 16,10) e mentionat de asemenea in rapoartele asiriene. Nu este de mirare ca primul rege asirian mentionat in Biblie, pe nume, e Tiglat-pileser. El apare acolo atat sub numele sau asirian, cat si sub numele sau babilonian, Pull (2 Imparati 16,7; 10,2; 2 Cronici 28,20; 2 Imparati 15,19; 1 Cronici 5,26), unde textul ebraic ar trebui sa fie tradus: "Si Dumnezeul lui Israel a atatat duhul lui Pull, imparatul Asiriei, si anume duhul lui Tiglat-pileser, imparatul Asiriei").
A treia sarcina a lui Tiglat-pileser a fost supunerea statului Urartu, pe care a inceput-o prin cucerirea statelor aliate, cu regele lor, Sardur II. Invadand statele-cetati din Mesopotamia de nord si Siria, o mare parte din puterea lui Sardur a fost franta. Batalia decisiva a fost data la Kummuh, la vest de Eufrat, unde Surdur a fost rau infrant, dar a putut sa scape la capitala sa Tuspa (acum Toprakkale), langa lacul Van. Cu toate ca asedierea ulterioara a cetatii Tuspa de catre Tiglat-pileser a fost un esec, puterea statului Urartu fusese zdrobita si asirienii au ocupat cea mai mare parte din Urartu, facand din ea Proverbeincia Ulluba.
Dupa fiecare cucerire, regele asirian muta populatia indigena in alte parti ale imperiului. Politica aceasta a avut ca urmare o migratiune fortata a popoarelor. Tiglat-pileser a planuit si a izbutit sa infranga spiritul nationalist a diferitelor popoare, rupandu-le de patria lor si de pamantul pe care il iubeau. Schimbul acesta de natiuni urmarea sa creeze un imperiu a carui populatie sa nu se mai considere cetateni ai lui Urartu, ai lui Israel, ai Babiloniei, ai Damascului, ci cetateni ai Asiriei. Acest rege cu un deosebit succes a initiat in felul acesta o politica urmata de succesorii lui asirieni si ulterior de babilonieni. Politica aceasta a ajuns sa aiba un efect decisiv asupra istoriei ulterioare a Orientului Apropiat.
Salmanasar V (727-722 i.Hr.) – Salmanasar V, fiu al lui Tiglat-pileser, a urmat politica tatalui sau cat mai de aproape posibil. De aceea, indata ce a venit la tron, s-a incoronat si ca rege al Babilonului, unde a purtat numele de Ululai. Tulburari in apus l-au constrans sa-si indrepte atentia spre Palestina, imediat dupa urcarea lui la tron, pentru a pastra regiunea aceea in cuprinsul imperiului.
Hanno din Gaza, care fugise in Egipt pe vremea lui Tiglat-pileser, auzind de urcarea la tron a lui Salmanasar, s-a intors si a format o coalitie cu principele vasal al Asiriei, Osea din Israel, cu un uzurpator din Hamat si cu carmuitorii cetatilor Arpad, Damasc si Simyra. Increzandu-se in ajutorul Egiptului, acesti cativa principi au refuzat platirea tributului catre Siria, iar Salmanasar a fost nevoit sa-si restabileasca autoritatea in felul asirian obisnuit. O parte din campania lui a fost indreptata impotriva statului Israel semi-independent, dar din punct de vedere politic nedemn de incredere, pe care planuia sa-l desfiinteze. A asediat Samaria timp de trei ani si, probabil , a luat cetatea in ultimul an al domniei lui (vezi p. 136).
Cu toate ca Sargon II, regele urmator, a pretins ca a cucerit Samaria, exista dovezi ca pretentia lui e neindreptatita si isi atribuia siesi ceea ce facuse Salmanasar V in ultimul lui an de domnie. In calitate de comandant al ostirii lui Salmanasar, Sargon poate, totusi, sa fi jucat un rol important in cucerirea Samariei. Dupa cum devenise o deprindere, el a deportat ramasita regatului Israel in Mesopotamia de nord (Habor si Gozan), in patria Asiriei (Halah) si in cetatile nordice din Proverbeinciile de nord (2 Imparati 18,11). Pe de alta parte, babilonieni din Babilon si Cutha si sirieni din Hamad si Sefarvaim au fost transferati pentru a repopula tara lui Israel (2 Imparati 17,24).
Sargon II (722-705 i.Hr.) – Noul rege era un uzurpator si probabil ucigasul predecesorului sau. Indiferent care ar fi fost deosebirile dintre Sargon si Salmanasar in probleme interne, in domeniul politicii externe nici o schimbare nu era considerata demna de atentie sau aplicata, si Sargon a urmat indeaproape tiparul trasat de Tiglat-pileser. Problemele sale erau asemanatoare cu acelea ale lui Tiglat-pileser, cu deosebirea ca fostul rege venise la tron intr-o vreme de slabiciune nationala si construise un imperiu, practic, din nimic, in timp ce Sargon nu avea decat sa detina ceea ce mostenise. Totusi Sargon mai avea o problema, aceea de a face fata unei invazii din partea triburilor indo-europene, care inaintau spre sud prin Caucaz si spre est din Anatolia. Regele Mita din Mushki, frigianul Midas al scriitorilor greci, a fost principalul lui adversar. Determinand Carchemisul sa se revolte, Mita l-a convocat la o confruntare pe Sargon. Acesta l-a obligat pe cel din urma sa cucereasca vestita cetate de pe Eufrat (717 i.Hr.) si sa-i deporteze populatia, care pana atunci pastrase in viata cultura hittita si facuse uz de hieroglife in scris.
Regatul Urartean sub Rusa I era aspru constrans de cimerieni si mezi, o situatie binevenita pentru Sargon prin aceea ca facea cu atat mai usoara cucerirea acestei cetati vrajmase traditionale din nord. Campania urarteana a lui Sargon, savarsita in al optulea an al lui, e descrisa cu atatea detalii intr-o tablita care e acum in Muzeul Louvre din Paris, incat este posibil sa urmam ostirea asiriana aproape zilnic in marsul ei si in cursul bataliilor ei. In timp ce cucerirea statului Urartu si slabiciunea lui ulterioara pareau sa aiba deocamdata avantaje, eliminarea unui puternic stat-tampon la nord a avut si netagaduite dezavantaje. A adus Asiria fata in fata cu noile triburi barbare care, dupa o suta de ani, au purtat raspunderea primara pentru moartea Asiriei.
Pe vremea aceea, Babilonia a capatat un carmuitor extrem de capabil in persoana lui Marduk-apal-iddina, Merodac-baladan din Biblie (Isaia 39,1). El era un arameu din Bit-Jachin, impotriva caruia Sargon a fost fara putere, din cauza unei grele infrangeri pricinuite de elamiti, care il sustineau pe Marduk-apal-iddina. Timp de 12 ani, Sargon a fost constrans sa se lupte in vest si nord, inainte de a se simti destul de puternic pentru a se indrepta din nou impotriva Babiloniei. Totusi, in anul 709 i.Hr., el a izbutit sa-l alunge pe Marduk-apal-iddina din Babilonia si sa se faca rege al ei, asa cum facusera si cei doi predecesori ai sai de pe tronul Asiriei. Un an mai tarziu, el a distrus cetatea Dur-Jachin din apropiere de Golful Persic, sediul statului caldean Bit-Jachin, si a facut din tara de bastina a lui Marduk-apal-iddina o Proverbeincie asiriana.
Sargon a avut foarte putine necazuri in Palestina, care, cu exceptia Asdodului, o cetate de pe tarmul Filistiei, a ramas linistita. In probabilitatea ca va primi ajutor egiptean, edomit si iudeu, conducatorul lui a incercat sa lepede jugul asirian. Asa cum prezisese Isaia, revolta a fost nereusita, iar cetatea a fost luata de "comandantul sef Turtan" al lui Sargon ("Turtan" in Isaia 20,1). In treacat, se poate mentiona ca numele lui Sargon a fost complet necunoscut din surse seculare inainte de descifrarea inscriptiilor cuneiforme, si chiar existenta lui; in felul acesta, acuratetea lui Isaia fusese pusa la indoiala de critica superioara. Totusi numele lui Sargon a fost unul dintre cele dintai descoperite in rapoartele asiriene. Lucrul acesta s-a datorat faptului ca cele dintai descoperiri cu privire la Asiria au fost facute in propria capitala a lui Sargon, Dur Sarrukin, acum Khorsabad, unde au fost scoase la lumina cantitati imense de sculpturi si rapoarte regale sapate.
Ultimii ani ai lui Sargon sunt invaluiti in mister. Dar cu prilejul uneia dintre campaniile sale rasaritene, ostirea lui a suferit o serioasa infrangere si el pare sa-si fi pierdut viata cu prilejul acela.
Sennacherib (705-681 i.Hr.) – Cand a venit la tron, Sennacherib era deja instruit in arta carmuiri poporului, intrucat fusese guvernator al Proverbeinciei de nord Amid in timpul domniei tatalui sau. Caracterul lui era diferit de cel al lui Sargon II. El se interesa in mod deosebit de perfectionarea tehnica a emodamentului de razboi si de metode noi de constructie, care au facut ca Ninive sa fie cea mai splendida capitala din perioada asiriana. In politica, el dadea pe fata o severitate care nu cunostea nici un compromis, o slabiciune care a facut dificil sa domneasca cu succes peste un imperiu mare si sa pastreze laolalta ceea ce mostenise. Cele doua evenimente distinse ale vietii sale, care sa impresioneze memoria generatiilor ulterioare – distrugerea fara sens a Babilonului si asedierea nereusita a Ierusalimului – sunt considerate, in lumina istoriei, greseli politice.
Cand Sennacherib a venit la tron, a izbucnit o revolta printre principii sirieni si palestinieni, care se incredeau in ajutorul Egiptului. De aceea, Sennacherib a pornit spre vest (701 i.Hr.) si a fost in stare sa restabileasca vechea situatie in cele mai multe locuri pe unde a sosit. Cand, dupa o lunga campanie, in cele din urma a tabarat la Lachis pentru a face pregatiri in vederea asedierii Ierusalimului, el a primit tribut de la Ezechia din Iuda, care in felul acesta cauta sa-l domoleasca pe regele crud al Asiriei. Dar Sennacherib nu era multumit cu nimic altceva decat cu predarea fara necomditionata a Ierusalimului. Cu toate ca cererea a fost respinsa de Ezechia, Sennacherib, a carui prezenta da impresia sa fi fost ceruta in alta parte, pare sa fi intrerupt campania. Macar el nu pretinde mai mult in inscriptiile victoriilor sale decat ca l-a inchis pe Ezechia in Ierusalim ca pe o pasare in colivie. El nu a pretins ca a luat cetatea sau pe regele ei. Iuda a fost deocamdata izbavit si nu a mai fost amenintat decat catre sfarsitul domniei lui Ezechia (vezi PK, p. 339).
Ezechia, incurajat de faptul ca Sennacherib nu reusise sa cucereasca Ierusalimul in 701 i.Hr., a continuat sa participe la coalitii anti-asiriene, lucru care, in cele din urma, a readus ostirile asiriene in Iudeea. Pentru aceasta a doua campanie a lui Sennacherib, facuta dupa urcarea la tronul Egiptului a lui Taharka (690 i.Hr.), nu sunt disponibile surse cuneiforme. O noua cerere de predare facuta de regele asirian lui Ezechia a fost respinsa, cu incurajarea si sprijinul profetului Isaia. Desi Isaia il sfatuise pe Ezechia sa nu participe la coalitie impotriva Asiriei, el era acum, dupa ce greseala fusese facuta, de partea regelui si l-a asigurat ca Sennacherib "nu va intra in cetatea aceasta, nu va arunca sageti in ea, nu-i va sta inainte cu scuturi si nu va ridica intarituri de santuri impotriva ei" (Isaia 37,33). Nu o armata egipteana a izbavit Ierusalimul cu prilejul acesta, ci un miracol. Atunci, "ingerul Domnului a iesit si a ucis in tabara asiriana o suta optzeci si cinci de mii de oameni. Si cand s-au sculat dimineata, iata ca toti acestia erau niste trupuri moarte" (v. 36).
Si mai suparator decat Apusul era Babilonia. Indata dupa urcarea la tron a lui Sennacherib, Marduk-apal-iddina s-a intors din Elam si cu ajutorul regelui elamit Shutrup-nachunde a ocupat tronul Babilonului pentru aproape un an. Totusi Sennacherib a inaintat ipotriva Babiloniei in 703 i.Hr., l-a infrant pe Marduk-apal-iddina si a inscaunat ca si conducator pe Bel-ibni, un bastinas babilonian care fusese educat in Asiria.
La scurt timp dupa campania dezastruasa a lui Sennacherib in vest, Babilonia s-a revoltat din nou. Imediat dupa aceasta, Sennacherib a facut o noua expeditie impotriva babilonienilor in care mari parti ale tarii au fost devastate. Luandu-l prizonier pe Bal-ibni, Sennacherib l-a facut pe propriul fiu, Asur-nadin-shumi, rege al Babilonului. Totusi elamitii au luat Babilonul in 694 i.Hr. si l-au pus pe tron pe Nergal-ushezib, dar acest rege a fost luat prizonier un an mai tarziu de catre Sennacherib. Dupa mai multe schimbari, caldeanul Mushezib-Marduk, a venit pe tron in 692 i.Hr. si, potrivit cu Cronica Babiloniana, a biruit ostirea asiriana trimisa impotriva lui. Totusi Sennacherib devine acum atat de impacientat din cauza starii de continua neliniste din Babilonia, incat s-a hotarat sa o elimine, fiind un punct producator de necaz din imperiul sau. De aceea, cand a capturat cetatea in 689 i.Hr., a facut ceea ce nici unul dintre predecesorii sai nu indraznise sa faca – a distrus metropola babiloniana cu totul si sistematic, aruncand molozul templelor si palatelor in rau, fortandu-l in felul acesta sa-si schimbe cursul. Zeii mai marunti au fost sfaramati, iar cei mai mari, dusi in Asiria. Fapta aceasta, babilonienii nu i-au iertat-o si nu au uitat-o niciodata, si din cauza aceasta s-au razbunat ingrozitor peste aproximativ 77 de ani, cand au distrus Ninive.
Viata lui Sennacherib a fost curmata de proprii fii ucigasi, potrivit cu Biblia, Cronica Babiloniana si o inscriptie a lui Esarhaddon. Fiecare din aceste rapoarte adauga ceva la informatia noastra fragmentara cu privire la acest act atroce.
Esarhaddon (681-669 i.Hr.) – Esarhaddon, a carui mama era o arameica, a rasturnat politica anti-babiloniana a tatalui sau la venirea sa la tron. Pe cat se pare, apartinand unui partid care favoriza Babilonul, a pornit sa rezideasca cetatea ruinata, desi statuia lui Marduk n-a fost inapoiata decat in timpul domniei lui Asurbanipal. Inca o data, puterea lui Marduk asupra lui Assur era demonstrata in fata unei lumi uimite.
Prin cucerirea Egiptului de catre Esarhaddon, puterea externa a Imperiului Asirian a ajuns la cel mai inalt punct al ei. Intaia incercare a lui Esarhaddon de a cuceri Egiptul in 673 i.Hr. a fost fara succes si s-a sfarsit cu infrangere. Dar Taharka, un rege etiopian al Egiptului, i-a supus doi ani mai tarziu, iar cand Memfis a cazut aproape fara lupta, intreaga tara a fost deschisa in fata asirienilor si bogatia tarii Egiptului s-a revarsat in Asiria. Esarhaddon a inscaunat 22 de principi locali ca si stapanitori ai tarii si le-a dat guvernatori asirieni ca supraveghetori. Inapoindu-se din Egipt, regele a pus sa se sape un relief al sau in stancile de langa Raul Cainelui din apropiere de Beirut, unde a gasit unul ramas de la marele sau predecesor, Salmanasar III, si de asemenea a instalat stele de victorie in diferite cetati siriene. Una dintre acestea a fost gasita la Zenjirli, in care regele este infatisat ducandu-i pe regii Tirului si ai Egiptului de o coarda, ca pe niste animale salbatice. Pana aici, nici o fiinta umana nu posedase o putere atat de mare ca Esarhaddon. Nici Sargon din Agaden, nici Hamurabi nu domnise peste atat de multe tari sau popoare, dar semne care prevestesc o primejdie amenintatoare deja vizibila il tulburau pe Esarhaddon. Natiuni barbare, ca scitii in apus, cimerienii in Asia Mica de rasarit si Armenia, mezii in rasarit, continuau sa castige putere. Presimtind necazuri, Esarhaddon l-a intrebat pe zeul Soare daca popoarele acestea vor izbuti sau vor putea fi tinute deoparte.
Incercand sa inlature un rau prin altul, a incheiat un tratat cu scitii impotriva cimerienilor si mezilor si i-a dat-o pe fiica sa sefului scit Bartatua, pe care Herodot il numeste Protothzas.
In 672 i.Hr., Asurbanipal a fost numit print mostenitor al Asiriei si a devenit realmente coregent cu tatal sau. Doi ani mai tarziu, Samas-shumukin, fiul cel mai mare al lui Esarhaddon, a primit acelasi prestigiu plin de consideratie din partea Babilonului.
Domnia lui Esarhaddon s-a sfarsit intr-o umbra. Egiptul s-a revoltat, cand Taharka din Etiopia a aparut din nou pe scena, facand necesar ca Esarhaddon sa porneasca din nou pe Nil pentru a-i pedepsi pe rebeli si pentru a restaura ordinea din nou. A murit in anul 669 i.Hr., in drum spre Egipt.
Asurbanipal (669 – 627? i.Hr.) – Condusa acum de Sha-Nabu-shu, turtanul lui Esarhaddon, campania egipteana a fost dusa la bun sfarsit. Necho, unul dintre principii rebeli care a fost dus la Ninive ca prizonier pentru a primi pedeapsa, a castigat favoarea regelui si a fost trimis inapoi in Egipt ca vasal asirian. Fiul sau Psamtik a luat numele asirian Nabu-shezibanni. O alta incercare de a elibera Egiptul de jugul asirian a fost facuta de catre Tanutamon, fiul lui Taharka, dar a fost de asemenea fara succes. Asurbanipal a cucerit Teba si a distrus in intregime acea frumoasa cetate. Cativa ani mai tarziu, Psamtik a fost in stare sa indeparteze jugul asirian si sa restaureze independenta Egiptului. Stapanirea Egiptului s-a dovedit atat de costisitoare pentru Asiria, intr-un timp cand avea nevoie de toate rezervele ei pentru a face fata primejdiilor de la apus, nord si rasarit, incat tara Nilului a trebuit sa fie parasita.
Asurbanipal a avut necazuri si la Babilon, unde propriul frate, Shamash-shumukin, s-a revoltat. Revolta a dat gres, insa Babilonul a fost cucerit si Shamash-shumukin a murit in flacari in palatul sau. Apoi, Asurbanipal s-a incoronat ca rege al Babilonului. A purtat si cateva razboaie incoronate de succes impotriva Elamului, care-l sustinuse pe Shamesh-shumukin, si impotriva Arabiei, Siriei si Palestinei. In felul acesta, a putut sa-si tina laolalta imperiul sau care se clatina. El a avut si grozava satisfactie de a-i vedea pe cei mai multi dintre adversarii sai pierind inainte ca el sa paraseasca scena de actiune. Gyges din Lydia, care-l sustinuse pe Psamtik in revolta lui, si-a pierdut tronul si viata in razboiul lui cu cimerienii. Un alt rebel, principele chaldean Nabu-bel-shumati, s-a sinucis, ca sa nu cada in mainile lui Asurbanipal, iar in Elam, un numar de cativa regi mai mici si-au pierdut viata in diferitele razboaie cu Asiria, care in cele din urma a zdrobit mandrul regat al Elamului, iar capitala lui, Susa, a facut-o una cu pamantul.
Slava trecatoare a Asiriei si bogatia care se revarsa in tezaurele regale nu puteau ascunde faptul ca zilele acelui mandru imperiu erau numarate. Atata vreme cat un barbat puternic tinea fraiele conducerii in mainile sale, catastrofa care se apropia era amanata, dar un observator atent putea sa vada ca o situatie diferita putea sa apara atunci cand avea sa vina la tron un carmuitor slab.
Asurbanipal este in special cunoscut ca un colectionar de multe carti si fondator al unei mari biblioteci la Ninive, care a fost descoperita in ruinele Ninivei, la mijlocul secolului al XIX-lea. Din biblioteca aceasta, existenta acum in Muzeul Britanic, au fost scoase cele mai multe informatii cu privire la istoria si religia asiriana si babiloniana. Ulterior, alte mari colectii cuneiforme gasite in ruinele din Mesopotamia au oferit alte informatii valoroase. Regele – ca principe, si la inceput destinat sa devina preot – primise o pregatire carturareasca si preoteasca minutioasa si, din cauza aceasta, a avut un mare interes pentru colectarea bogatiei literare a vremii sale. El a pastrat pentru generatii de mai tarziu copii ale unor texte valoroase, ale caror originale au disparut de multa vreme.
Imprejurarile si data mortii lui sunt necunoscute. Anul 626 i.Hr. este, de obicei, dat ca un an al mortii sale, dar e posibil ca el sa fi murit inca din 631 i.Hr., iar altii spun ca, probabil, in 627. Intrucat nu s-a gasit nici un Canon Eponimic pentru ultimii lui ani, cronologia acestei perioade este oarecum nesigura.
Sfarsitul Imperiului Asirian – Asur-etil-ilani, un fiu mai tanar al lui Asurbanipal, care-si datora tronul lui Shin-shum-lishir, unul dintre generalii tatalui sau, a domnit in urmatorii cinci ani sau cam asa ceva. Noul rege detinea Babilonia de sud, dar nu l-a putut impiedica pe Nabopolasar, un comandant de ostire chaldean sa ocupe Babilonul si sa se proclame rege. Desi in felul acesta a pierdut Babilonul pentru totdeauna, Asur-etil-ilani a avut o experienta mai fericita in lupta sa impotriva mezilor, al caror rege, Phraortes, a cazut in lupta. Nu se stie cum si in ce an, Asur-etil-ilani a fost succedat de catre Sin-shar-ishkun, dar in majoritatea cazurilor, avea dreptul sa fie fratele sau.
Sin-shar-ishkun se pare ca s-a bucurat de oarecare succes la inceputul domniei sale. El a luptat impotriva Babiloniei si chiar a cucerit Sipparul. De asemenea, mezii sub Cyaxares, fiul lui Phraortes, au fost infranti. E un fapt curios ca acum, dupa ce-si pierduse forta de altadata, Asiria a primit ajutor de la fostii ei inamici, de exemplu, scitii si egiptenii, care se temeau ca infrangerea ei ar fi dat nastere altor puteri mai periculoase decat fusese Asiria.
Dandu-si seama de slabiciunea Asiriei si urmand principiul ca atacul este cea mai buna aparare, Nabopolassar din Babilonia a pornit la ofensiva in anul 616 i.Hr. si a cucerit cetati asiriene si aramaice pe Eufratul de Mijloc, dar s-a dovedit incapabil de a rezista unei ostiri asiro-egiptene, care l-a impins inapoi in Babilon. Anul urmator, Nabopolassar a facut o incercare neizbutita de a lua vechea cetate Assur. Si campania aceasta a dat gres. El inca nu era destul de tare pentru a infrange Asiria de unul singur. Insa mezii au capturat Tarbisul si Assur in anul 614 i.Hr. si regele med, Cyaxare, a incheiat o alianta cu Nabopolassar, care a fost pecetluita prin casatoria printului mostenitor babilonian Nebucadnetar cu o principesa meda. Aceasta alianta politica a hotarat soarta Asiriei si, dupa un asediu de trei luni, Ninive a cazut in mainile mezilor si ale babilonienilor in 612 i.Hr. Sin-shar-iskhun a murit impreuna cu familia sa in flacarile palatului sau. Ca si Calah, Ninive a fost distrusa in intregime, astfel incat generatiile de mai tarziu nu au stiut nici locul unde se existase. Imperiul Asiriei a fost impartit intre Cyaxares si Nabopolasar, cel dintai luand toate Proverbeinciile de nord, impreuna cu pretentia Asiriei la Asia Mica, si celalalt primind controlul nominal al Mesopotamiei, Siriei si Palestinei. Controlul real insa putea fi castigat numai printr-o manifestare de putere si nu numai printr-o simpla intelegere a celor doi biruitori.
Cu ajutor egiptean, un principe asirian, pe nume Ashur-uballit a incercat sa reaseze statul asirian cu Haran drept capitala a lui, dar a fost curand evacuat de catre mezi si caldei. Asiria, nenorocirea natiunilor timp de multe secole, a incetat sa mai existe, iar cetatenii ei aveau sa sufere acelasi tratament crud pe care conducatorii lor il aplicasera multor alte popoare in trecut. Cuvintele lui Naum, ca si ale altor profeti evrei care prezisesera caderea Imperiului Asirian, au fost literal implinite:
"Imparate al Asiriei:
Principii tai stau culcati:
Norodul tau s-a imprastiat in munti
Si nu este cine sa-l adune!
Prabusirea ta este fara leac
Si naprasnic prapadul tau!"
(Naum 3,18.19 – trd. engl.)
Uniunea de Conferinte a Bisericilor Adventiste din Romania
