Cele trei miscari naturale care masoara timpul nostru sunt incomensurabile, adica nu se suprapun exact. In timp ce pamantul face o revolutie in jurul soarelui, luna se roteste in jurul pamantului de 12 ori si aproape un sfert de circuit in plus, iar pamantul se invarteste in jurul propriei axe de 365 de ori plus ceva mai putin decat un sfert al unei rotatii. De aceea, a trebuit sa se inventeze calendare pentru a calcula anii dupa un numar intreg de zile si de luni lunare.
Calendarul lunar intemeiat pe miscarea lunii. – Un calendar lunar de 12 luni lunare este mai scurt cu 10 sau 11 zile decat adevaratul an solar, care guverneaza anotimpurile. Datorita acestui lucru, intr-un calendar lunar necorectat, precum cel al musulmanilor, care a ramas pana in timpul nostru, o luna de vara se misca treptat, sosind tot mai devreme, pana cand va ajunge sa fie in primavara, si asa mai departe. Dar babilonienii, asirienii, iudeii, grecii si romanii timpurii mentineau anii in pas cu anotimpurile, facand din timp in timp adaosuri la an. Iudeii, ca si babilonienii, inserau o luna lunara in plus de 7 ori pe parcursul fiecarei perioade de 19 ani (vezi articolul asupra calendarului iudaic in vol. II).
Calendarul solar masoara anul solar. – Lumea noastra moderna foloseste un calendar solar, adica unul bazat pe anul solar, ignorand total luna. Noi nu avem nevoie sa adaugam luni in plus, intrucat anul nostru obisnuit de 365 de zile este mai scurt numai cu un sfert de zi decat adevarata perioada a calatoriei pamantului in jurul soarelui, dar il corectam la fiecare al patrulea an (cu anumite exceptii) adaugand o zi la februarie. Ziua numita de noi Anul Nou vine acum aproximativ la zece zile dupa solstitiul de iarna, dar, daca am renunta la sistemul de ani bisecti, Anul Nou ar ajunge sa cada mai devreme cu o zi la fiecare al patrulea an. Cu timpul, alinierea lunilor cu anotimpurile ar fi simtitor diferita de ceea ce este ea astazi.
Asa s-a intamplat cu vechiul an egiptean, de la care a derivat anul nostru modern. Acest an calendaristic egiptean, exact de 365 de zile, era impartit in 12 luni de 30 de zile, plus cinci zile la sfarsit. Corectarea prin anii bisecti nu s-a facut decat dupa ce tara a fost cucerita de romani, cu mai putin de o jumatate de secol inainte de Hristos. Acest fapt a avut loc la scurt timp dupa ce Iulius Cezar adaptase lunile romane la anul de 365 de zile, pe care l-a adus din Egipt, cu adaugarea unei zile la fiecare patru ani. Calendarul nostru actual este, in esenta, calendarul "iulian" al lui Cezar, cu luni cu tot, cu o usoara corectura facuta mai tarziu.
(Astronomii au ajuns sa-si dea seama ca inserarea unei zile in plus lunii februarie, la fiecare al patrulea an, era cu putin mai mult decat trebuia pentru a face anul calendaristic sa nu cada tot mai devreme in anotimpuri. Intrucat se adaugasera prea multe zile de ani bisecti, anul calendaristic incepea mult mai tarziu decat ar fi trebuit. In consecinta, in 1582 s-a facut o corectare pentru a aduce calendarul inapoi cu zece zile spre a-l repune acolo unde ar fi trebuit sa fie in anul 325 d.Hr., cand se adoptase regula prezenta pentru calcularea Pastelui. Papa Grigore al XIII-lea a decretat sa se renunte la zece zile din calendar, asa ca ziua care urma lui joi, 4 octombrie, a fost numita vineri, 15 octombrie, in loc de vineri, 5 octombrie. In plus, pentru a evita o eroare similara in viitor, in secolele care nu se divizau prin 400 (1700, 1800, 1900, 2100, etc.) nu trebuia sa existe ani bisecti. Tarile catolice au adoptat imediat calendarul gregorian, dar alte tari au urmat mult mai tarziu – Anglia si coloniile ei in 1752, iar Europa rasariteana numai in secolul trecut. Dar ordinea zilelor saptamanii nu a fost tulburata si nu s-a "pierdut" nici o parte de timp, deoarece zilele lasate la o parte fusesera deja eronat calculate in surplusul de ani bisecti, in decursul secolelor anterioare. )
S-a acordat aici un loc pentru explicarea calendarului iulian, deoarece istoricii moderni dateaza toate evenimentele trecute (pana la revizuirea din 1582) in anii iuliani.
Punctele de pornire ale anilor. – Un an este un cerc, sfarsitul unuia fiind inceputul altuia urmator, si nu exista nimic in natura care sa arate vreun punct de pornire. Uneori, anul este considerat ca incepand cu ciclul agricol al semanatului si seceratului care, insa, variaza in diferitele parti ale lumii. Dar un calendar trebuie sa aiba un punct definit de pornire. Au fost mentionate patru puncte de hotar ale anului solar – solstitiile si echinoctiile. Vechii ani calendaristici incepeau adesea in apropiere sau o data cu unul din aceste puncte usor de observat. Anul nostru incepe la 1 ianuarie, aproape de solstitiul de iarna, deoarece acesta era oarecum aproape de punctul in care Iulius Cezar a pus ziua romana de Anul Nou in calendarul sau, pe care noi l-am mostenit.
Alte calendare antice incepeau anul primavara sau toamna. In Palestina se considera ca anul incepea toamna, cand ploile timpurii aduceau o noua viata unei tari unde vegetatia fusese aproape moarta timp de cateva luni si cand se semanau graul si orzul de toamna. Recoltarea avea loc primavara si toamna, terminandu-se cu culesul viilor toamna. Evreii aveau doua sisteme de calculare a anului. Unul (instituit cu prilejul Exodului) incepea primavara pentru numararea lunilor si calcularea inceputului seriei de sarbatori sfinte, celalalt, vechiul an civil, incepea cu luna a saptea, toamna (vezi articolul asupra calendarului iudaic in vol. II). Acestia erau ani lunari, calculati de la luna a noua, nu de la echinoctiu.
Uniunea de Conferinte a Bisericilor Adventiste din Romania
