Pergamul, situat intr-o vale intinsa, la o departare de trei mile spre nord de raul Caicus si la aproximativ 15 mile de mare, a fost un alt oras vestit din Asia Mica. Palatul, templele, teatrele, gimnaziile si alte cladiri publice ale vechiului Pergam erau construite pe varful si pe crestele unui deal inalt. Partea locuita a cetatii se afla la poalele acestuia, in acelasi loc din campie unde se gaseste orasul modern Bergama, cu o populatie de aproximativ 20.000 de locuitori.
         Orasul acesta a fost intemeiat de colonistii greci. Desi nu se cunosc multe cu privire la istoria sa timpurie, se pare ca in secolul al V-lea i.dHr. era un oras important, asa cum se poate vedea din faptul ca isi batea propriile sale monede inca din anul 420 i.d.Hr. Se cunosc mai multe cu privire la istoria lui incepand cu secolul al III-lea i.d.Hr. La data aceea Lysimachus, unul din generalii si succesorii lui Alexandru, a depozitat tezaurul statului sau, insumand 9.000 de talanti de aur, in puternicele fortarete ale cetatii. Dupa moartea sa, in anul 281 i.d.Hr., tezaurul acesta a fost luat de custodele sau, Philetaerus, care s-a facut conducator al Pergamului (283-263 i.d.Hr.). El a devenit intemeietorul bogatei dinastii Attalide, care a stat la tron timp de aproape 150 de ani. Desi istoria Pergamului a fost scurta, ea si-a pus amprenta asupra lumii antice, iar bogatia regilor lui a devenit proverbiala, ca si cea a lui Croesus din Sardes.
         Regele Attalus I (241-197 i.d.Hr.) a fost primul mare conducator al regatului. El a avut de luptat impotriva galilor, stramosii galatenilor renumiti din Noul Testament, care invadasera Asia Mica de la apus si se asezasera in centrul Anatoliei (vezi Nota Suplimentara de la Faptele Apostolilor 16). Cand, in anul 240 i.d.Hr., galii au fost infranti in mod decisiv, Attalus a putut sa adauge la regatul sau multe teritorii noi. Cand el a murit, Pergamul stapanea peste toata Misia, Lidia, Caria, Pampfilia si Frigia, care formau aproape jumatate din Asia Mica. Bogatia care venea la Pergam din toate tinuturile acestea, in forma de tribut, era folosita pentru a infrumuseta capitala, astfel incat ea a devenit unul din cele mai minunate orase ale vremii. Avea asa de multe temple, teatre, gimnazii si alte cladiri publice monumentale incat era considerata cel mai bogat oras din lume.
         Pe vremea regelui care a urmat, Eumenes al II-lea (197-159 i.d.Hr.), a fost infiintata o biblioteca, care a ajuns sa aiba colectie de 200.000 de manuscrise. Biblioteca aceasta a starnit gelozia lui Ptolemeu al V-lea al Egiptului (203-181 i.d.Hr.). Temandu-se ca aceasta va intrece in curand biblioteca din Alexandria, el a pus un embargo asupra papirusului, materialul de scris cel mai obisnuit in lumea antica. Egiptul fiind singura tara in care se faceau suluri de papirus, el spera ca in felul acesta sa opreasca aparitia cartilor in celelalte tari. Acest caz de forta majora a devenit o binecuvantare ascunsa, deoarece i-a determinat pe fabricantii de carti din Pergam sa inventeze pergamentul, cel mai fin material de scris care s-a produs vreodata. Pergamentul este o piele fina, obtinuta printr-un proces rafinat de tabacire, din piei de animale tinere, cum ar fi vitei, miei sau iezi. Este mai avantajos decat pielea obisnuita, care de asemenea era folosita ca material de scris in vechime. Intrucat acest nou material de scris a fost inventat in Pergam, el a primit numele de pergamenos in greaca si pergamenus in latina. De la aceste cuvinte deriva cuvantul Pergament in germana, parchemin in franceza, pergamino in spaniola, parchement in engleza si pergament in romana.
         Biblioteca lui Eumenes a fost mai tarziu ridicata din Pergam de catre Marc Antoniu si dusa ca dar Cleopatrei. Cu prilejul cuceririi Egiptului de catre arabi, ea a fost nimicita, impreuna cu multe alte colectii de carti ale lumii antice.
         De asemenea, pe timpul lui Eumenes II a fost inaltat marele Altar al lui Zeus, capodopera vestitelor opere de arta ale Pergamului; despre acesta aveau sa se spuna apoi mai multe. Unul din cele mai formidabile lucrari tehnice datand din timpul domniei lui Eumenes II este un apeduct pentru aducerea apei, sub presiune, la acropola Pergamului. Apa aceasta venea de la izvoarele din munte, care se aflau mai sus decat dealul acropolei Pergamului, si erau aduse cu ajutorul unor tuburi in lungime de cateva mile, care strabateau campia pe care era asezat orasul. In antichitate nimeni nu a mai incercat sa realizeze o asemenea lucrare ambitioasa, iar multe secole dupa, nimeni nu a imitat-o. Vestigiile acestui apeduct pot fi inca vazute.
         Dupa Eumenes al II-lea au mai urmat doar doi regi, Attalus al II-lea (159-138 i.d.Hr.) si Attalus al III-lea (138-133 i.d.Hr.). Motivul pentru care Pergamul a incetat sa mai fie un regat independent a fost ca ultimul din cei doi monarhi, un mare admirator al Romei, a lasat mostenire regatul sau romanilor. Ei l-au luat sub stapanirea lor dupa moartea sa, si, incepand cu anul 129 i.d.Hr., au organizat o parte din el ca provincia Asia, a carui capitala era Pergamul. Desi de-a lungul timpului Pergamul a pierdut din faima in favoarea Efesului si a Smirnei, in cele din urma Efesul devenind capitala provinciei, totusi el a ramas secole intregi unul din cele mai ilustre si bogate orase din vestul Asiei Mici.
         In timpul epocii apostolice, in Pergam a fost intemeiata o biserica crestina, asa cum se arata in a treia epistola din cartea Apocalipsei (cap. 2,12-17). In aceasta epistola sunt mentionate trasaturile bune ale comunitatii si faptul ca Antipa, un martir credincios, a fost omorat in aceasta cetate; dar, in acelasi timp, crestinii din Pergam sunt mustrati aspru pentru ca tolerau idolatria si imoralitatea in biserica. Cetatea aceasta a devenit un centru crestin, pastrandu-si acest statut timp de secole. In anul 1304 d.Hr. a fost cucerita de selgiucizi, iar dupa 32 ani, de catre Suleiman. Incepand de atunci a apartinut Turciei si treptat a scazut in marime, pana a ajuns un oras neinsemnat, cum este acum.
      Incepand cu anul 1878 statul german a facut sapaturi intermitente in minele din Pergam, mai ales pe acropola. In aceasta perioada a fost dezgropata o suprafata intinsa, care ii poate oferi vizitatorului modern o imagine corecta cu privire la planul vechii cetati. Descrierea vechilor temple dedicate lui Zeus, Dionysos, Atena, Demeter si altor zei, ca si descrierea ruinelor palatului regal, a diferitelor teatre, gimnazii si a altor cladiri publice, ar fi plictisitoare. Vor fi descrise pe scurt numai doua din cele mai vestite constructii din Pergam, ambele fiind declarate de diferiti comentatori biblici drept "scaunul de domnie al Satanei", mentionat in solia lui Ioan catre Pergam (Apocalipsa 2,13). Una din aceste constructii este Altarul lui Zeus, amintit deja, care a fost construit de Eumenes II in secolul al II-lea i.d.Hr., iar cealalta este Asclepieionul, unul din cele mai vestite spitale din antichitate.
         Altarul lui Zeus era nu numai o constructie uriasa, cu o lungime de 127 picioare, o latime de 120 picioare si o inaltime de 40 picioare, ci si o capodopera de arta si arhitectura. El era alcatuit dintr-o sala cu doua etaje, construita in forma de potcoava, avand partea inferioara acoperita cu frumoase sculpturi in relief care descriau razboiul dintre Pergam si gali. Partea superioara era formata din colonade. Fireste ca acest ilustru altar constituia o mare atractie a orasului, iar unii comentatori considera ca el este "scaunul de domnie al Satanei", despre care vorbeste scriitorul Apocalipsei. K. Humann, primul care a sapat in Pergam, a descoperit acest altar si a extras placile lui de piatra sculptate din zidurile cetatii bizantine, unde fusesera ele asezate in anii de mai tarziu. Tot materialul acesta a fost transportat la Berlin, unde intregul altar a fost reconstruit in "Muzeul Pergam", si din fericire a scapat teafar in urma atacurilor celui de al doilea razboi mondial. Totusi, dupa razboi el a fost demontat de rusi si transportat in Rasarit. Vezi ilustratia din fata p. 737.
         Cealalta constructie uriasa si vestita din Pergam, despre care unii comentatori cred ca este "scaunul de domnie al Satanei" mentionat in Apocalipsa, a fost Asclepieionul, un mare complex dedicat lui Asclepius, zeul vindecarii, unul din cei patru zei principali ai Pergamului. Incepand cu anul 1928 a fost dezgropat acest mare complex la care veneau bolnavi, de la mari departari, pentru a afla alinare pentru bolile lor. In el s-au gasit ruinele diferitelor cladiri, ca de pilda salile in care stateau bolnavii si unde primeau tratamente cu apa, un amfiteatru unde se distrau si odai subterane unde erau asezati sa doarma, pentru a primi in visurile lor mesaje divine cu privire la tratamentele pe care trebuiau sa le primeasca. In sfarsit, aceasta constructie continea si un templu rotund, unde pacientii isi depuneau darurile inainte de a parasi complexul, la fel cum pacientii moderni platesc la administratia unui spital inainte de a fi externati. In curtea acestui Asclepieion se afla un monument, cu cei doi serpi ai lui Asclepius in relief, simbolul folosit din antichitate pana astazi pentru profesia de medic.
         Cel mai vestit medic al antichitatii, Galen (aprox. 130-aprox. 200 d.Hr.), s-a nascut la Pergam si s-a pregatit pentru a fi medic in Asclepieionul din acest oras. El a studiat mai departe la Smirna, Corint si Alexandria. Influenta sa in domeniul stiintei medicale a fost puternic simtita de-a lungul intregului Ev Mediu, iar scrierile lui dovedesc ca medicii din vremea sa aveau unele cunostinte stiintifice cu privire la functiile corpului uman, cat si cu privire la puterea de vindecare a anumitor medicamente si metode de tratament terapeutice.

                                                      Uniunea de Conferinte a Bisericilor Adventiste din Romania