Arabia, considerata de multi cercetatori drept leagan al civilizatiei, a fost mai mult sau mai puțin o tara inchisa pentru exploratori, din cauza exclusivismului fanatic al populatiei musulmane. Explorarea vestigiilor antice nu este mai putin importanta decat a altor tari din Orientul Apropiat, datorita numeroaselor legaturi pe care popoarele arabe le-au avut cu tarile inconjuratoare.
Prima expeditie trimisa in Arabia in 1762 s-a terminat cu o catastrofa, dar unicul ei supravietuitor, Carsten Niebuhr, a adus la inapoiere copiile multor inscriptii din perioadele pre-mahomedane. Scrierea acestor inscriptii pe atunci numită hymiarita, a fost descifrata la 1841 de Gesenius si Rödiger, si de atunci cunostintele noastre cu privire la istoria si cultura Arabiei antice s-au imbogatit foarte mult. Joseph Halévy a adus inapoi inca vreo 600 de inscriptii, iar Edward Glaser a reusit (1882-94) sa adauge o alta mie. Prin adaugari ulterioare, numarul inscriptiilor arabe pre-islamice cunoscute a crescut la peste 5. 000. Desi textele existente nu merg mai departe de secolul al VIII-lea i.Hr., ele sunt de mare insemnatate pentru cercetatorul textului ebraic al Vechiului Testament, intrucat ele contin multe cuvinte biblice si ilumineaza conceptiile religioase exprimate in Biblie.
Primele sapaturi pe teritoriul arab au fost facute in 1928, cu slabe rezultate, insa in 1950 au inceput sapaturi pe scara larga la Cataban in sudul Arabiei sub conducerea lui Wendell Phillips, cu W.F. Albright ca arheolog. In 1951 Wendell Phillips, impreuna cu un grup de savanti capabili, au inceput sapaturi la Marib in Yemen, orasul capitala al imparatesei din Seba, cunoscuta oricarui cititor al Bibliei de la vizita ei la regele Solomon. Marib a fost vreme indelungata un oras interzis si, inainte de 1951, el fusese vizitat de un numar mai mic de apuseni decat Mecca. Stiind ca Marib continea ruine impresionante de cladiri antice, lumea cercetatorilor nadajduise multa vreme sa examineze locul acesta in mod stiintific. Mare a fost, asadar, bucuria cand a fost acordata permisiunea de a incepe sapaturi in capitala imparatesei din Seba, unde se puteau astepta importante descoperiri arheologice. Din nefericire ostilitatea functionarilor locali a facut necesara o grabnica retragere in februarie 1952, dar scurta campanie a fost totusi rodnica. Ea a dat la iveala multe inscriptii si ne-a dat reconstructii si tablouri bune ale vechiului templu al zeitei lunii. Rapoartele preliminare ale acestor sapaturi au stimulat gustul fiecarui cercetator al istoriei antice. Ne ramane doar sa speram ca lucrarea intrerupta va fi reluata in viitorul apropiat.
Uniunea de Conferinte a Bisericilor Adventiste din Romania
