Sursa: www.intrebariimportante.ro
Ce puteți să spuneți despre rugăciunea în public? Are Biblia în vedere și acest aspect?
Rugăciunea publică ar trebui să fie parte componentă a închinării fiecărui credincios. Totuși, ca timp, aceasta nu trebuie să reprezinte ponderea închinării cuiva.
Biblia conține câteva versete care ne vorbesc despre rugăciunea făcută în public.
1. Este nevoie de relații bune cu ceilalți ca să putem să ne rugăm (nu numai în public).
Marcu 11:24-25: “De aceea vă spun că, orice lucru veți cere, când vă rugați, să credeți că l-ați și primit, și-l veți avea. Și, când stați în picioare de vă rugați, să iertați orice aveți împotriva cuiva, pentru ca și Tatăl vostru care este în ceruri să vă ierte greșelile voastre.”
2. Rugăciunea publică trebuie să fie scurtă, clară și la subiect.
Matei 6:5-8: "Când vă rugați, să nu fiți că fățarnicii, cărora le place să se roage stând în picioare în sinagogi și la colțurile ulițelor, pentru ca să fie văzuți de oameni. Adevărat vă spun, că și-au luat răsplata. Ci tu, când te rogi, intră în odăița ta, încuie-ți ușa, și roagă-te Tatălui tău, care este în ascuns, și Tatăl tău care vede în ascuns, îți va răsplăti. Când vă rugați, să nu bolborosiți aceleași vorbe, ca păgânii, cărora li se pare că, dacă spun o mulțime de vorbe, vor fi ascultați. Să nu vă asemănați cu ei, căci Tatăl vostru știe de ce aveți trebuință mai înainte ca să-I cereți voi."
“În adunarea publică, rugăciunea trebuie astfel înălțată, încât toți să o înțeleagă; cei care se roagă trebuie să urmeze exemplul dat în frumoasa rugăciune domnească. Aceasta este simplă, clară, inteligibilă, nu lungă și fără viață, așa cum sunt uneori rugăciunile înălțate în public. Aceste rugăciuni lipsite de duh mai bine n-ar mai fi rostite, pentru că nu sunt decât o formă și sunt lipsite de putere de viață și nu reușesc să binecuvânteze sau să zidească.” (E.G.White – Sfaturi pentru părinți, educatori și elevi – pag. 244)
3. Rugăciunea lungă, care conține fraze sau expresii inutile, obosește pe îngeri și nu place lui Dumnezeu.
“Nu ar trebui să ne adunăm laolaltă pentru a rămâne în tăcere; Domnul nu-și va aduce aminte decât de cei care se strâng pentru a vorbi despre cinstea și slava Sa și a spune despre puterea Lui; binecuvântarea lui Dumnezeu se va lăsa peste aceștia și vor fi înviorați. Dacă toți ar acționa așa cum s-ar cuveni, nu s-ar irosi timp prețios și nu ar fi nevoie de mustrări pentru rugăciuni lungi și vorbiri prelungite; tot timpul ar fi ocupat de mărturii scurte, la obiect, și rugăciuni. Cereți, credeți și primiți. Există prea multă lipsă de respect la adresa Domnului, prea multă rugăciune care nu este deloc rugăciune, și care îi obosește pe îngeri și Îl nemulțumește pe Dumnezeu, prea multe cereri deșarte, lipsite de sens. Mai întâi, ar trebui să simțim nevoia și apoi să-I cerem lui Dumnezeu chiar lucrurile de care avem nevoie, crezând că ni le dă chiar în timp ce cerem; și atunci credința noastră va crește, toți vor fi zidiți, cei slabi vor fi întăriți, iar cei descurajați și cei deznădăjduiți făcuți să privească în sus și să creadă că Dumnezeu este un răsplătitor al tuturor celor care Îl caută cu stăruință.” (E.G.White – Scrieri Timpurii – pag. 116)
“Toți trebuie să simtă ca fiind o datorie creștină să se roage scurt. Spune-I Domnului exact ce dorești, fără să înconjori toată lumea. În rugăciunea particulară, toți au privilegiul să se roage atât de lung cât doresc și să fie cât de expliciți le place. Ei se pot ruga pentru toate rudele și pentru toți prietenii lor. O adunare obișnuită pentru a ne închina lui Dumnezeu nu este locul pentru comunicarea tainelor inimii.
Care este scopul venirii noastre laolaltă? Este acela de a-L informa pe Dumnezeu, sau de a-L instrui, spunându-I în rugăciune tot ce știm? Noi ne adunăm laolaltă spre a ne educa sufletește unul pe altul prin schimb de idei și simțăminte, spre a aduna putere, lumină și curaj, prin a cunoaște speranțele și aspirațiile unuia și ale altuia; și prin rugăciunile noastre zeloase și sincere, înălțate prin credință, primim reîmprospătare și vigoare de la Izvorul tăriei noastre. Adunările acestea ar trebui să fie cele mai prețioase momente și trebuie făcute interesante pentru toți care au vreo înclinație pentru lucrurile religioase.” (E.G. White – Mărturii, vol. 2 – pag. 579)
“Vorbirile și rugăciunile lungi și monotone nu-și au locul nicăieri, mai ales la adunările sociale. Celor îndrăzneți și totdeauna gata să vorbească li se îngăduie să înlăture mărturia celor timizi și retrași. În general, cei care sunt cei mai superficiali au cel mai mult de spus. Rugăciunile lor sunt lungi și mecanice. Ei îi obosesc pe îngeri și pe oamenii care-i ascultă. Rugăciunile noastre trebuie să fie scurte și la subiect. Cererile lungi și obositoare lăsați-le pentru cămăruță, dacă cineva are să prezinte așa ceva. Lăsați ca Duhul lui Dumnezeu să intre în inima voastră și va mătura toată formalitatea uscată.” (E.G. White – Mărturii, vol. 4 – pag. 71)
4. Închinarea în public nu trebuie să fie o etalare a faptelor bune sau o comparație cu ceilalți.
Luca 18:9-14: "A mai spus și pilda aceasta pentru unii care se încredeau în ei înșiși că sunt neprihăniți, și disprețuiau pe ceilalți. “Doi oameni s-au suit la Templu să se roage; unul era Fariseu, și altul vameș. Fariseul sta în picioare, și a început să se roage în sine astfel: “Dumnezeule, Îți mulțumesc că nu sunt ca ceilalți oameni, hrăpăreți, nedrepți, preacurvari sau chiar ca vameșul acesta. Eu postesc de două ori pe săptămînă, dau zeciuială din toate veniturile mele.” Vameșul sta departe, și nu îndrăznea nici ochii să și-i ridice spre cer, ci se bătea în piept, și zicea: “Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul!” Eu vă spun că mai degrabă omul acesta s-a coborât acasă socotit neprihănit decît celălalt. Căci oricine se înalță, va fi smerit; și oricine se smerește, va fi înălțat.”
5. Atitudinea care place lui Dumnezeu este smerenia sinceră.
Iacov 4:10: "Smeriți-vă înaintea Domnului, și El vă va înălța".
Pastor Viorel Dascalu
