Sursa: www.intrebariimportante.ro
Ce se poate spune despre libertatea noastră religioasă?
Una din plângerile cele mai frecvente și mai greșite împotriva religiei este în legătură cu restricțiile ei. În aceste vremuri de libertate, în care este la modă dictonul “fă ce-ți place!”, oamenii au dat frâu liber satisfacerii de sine. Această atitudine s-a infiltrat și în religie. Membrii Bisericii și ne-membrii par a fi în căutarea aceluiași lucru: o religie care să nu se atingă de drepturile și libertatea personală. Într-o clipă se nasc suspiciuni împotriva oricărei doctrine care cere renunțarea la vreun lucru.
Cum acest spirit liberal a devenit foarte puternic, mulți membri ai Bisericii au început să critice standardele spirituale susținute de Biserică. Stânjeniți de linia de demarcație dintre Biserică și lume, și nevoind să sufere stigmatul social de a fi o minoritate deosebită, acești membri caută să justifice compromisul lor în cadrul standardelor creștine. Ei spun că Biserica a devenit prea îngustă și legalistă și că mulți oameni valoroși ezită în unirea lor cu Biserica tocmai datorită acestei impuneri arbitrare a regulilor.
Dacă aceste plângeri sunt valide, atunci ar trebui făcute unele schimbări în doctrinele Bisericii. Dacă nu sunt valide, atunci avem o disperată nevoie să știm cum să prezentăm standardele Creștinismului potrivit învățăturilor Scripturii. Cu alte cuvinte, trebuie să știm dacă regulile sunt făcute de Dumnezeu sau de Biserică. De asemenea trebuie să mai știm dacă ele sunt interziceri arbitrare sau rânduieli divine date din iubire pentru fericirea noastră.
În contrast cu revolta populară împotriva oricărei legi care reglementează comportamentul individului, trebuie să luăm în considerare ceea ce spune Biblia despre viața creștină în general și despre învățăturile morale în special. Ce legătură este între dorința după libertate personală și standardele Cuvântului lui Dumnezeu? Să presupunem că ceea ce spune Biblia este prezentat cu toată dragostea și stăruința de către un înger din ceruri. Ar putea fi mai ușor pentru oricine să asculte și să împlinească?
Să raționăm. Calea spre viață veșnică nu este ușoară, nici cu flori. Isus a spus de multe ori acest lucru, așa că nu ne putem face că nu înțelegem. El a spus: “Dar strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viață și puțini sunt cei ce o află.” (Mat 7,14). Unul din primele principii ale creștinismului este negarea de sine. El a spus: “Apoi a zis tuturor: „Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea în fiecare zi, și să Mă urmeze.” (Luca 9,23).
A fi creștin înseamnă a fi cu totul predat lui Dumnezeu. Parabola despre mărgăritarul de mare preț și negustor descoperă că trebuie să fim binevoitori să investim orice lucru pe care-l avem pentru a obține premiul extraordinar al vieții veșnice. Dacă vom permite vreunui lucru sau vreunei persoane să se interpună între noi și voința lui Hristos, nu putem fi salvați.
Suntem noi vinovați de a fi scăzut prețul uceniciei astfel că oamenii nu pot vedea că drumul este îngust și restrictiv? Isus a spus: “Oricine dintre voi, care nu se leapădă de tot ce are, nu poate fi ucenicul Meu. “ (Luca 14,33). Tânărului bogat Isus i-a spus că îi lipsea un singur lucru ca să fie pregătit pentru cer, și el n-a fost gata să facă acel singur lucru. El trebuia să renunțe la averea lui dacă voia să fie salvat, dar nu a fost dispus să facă acest lucru. El a iubit mai mult averea decât pe Domnul, și a plecat cu părere de rău, dar era pierdut. Poziția lui Isus era hotărâtă în acest punct, deoarece a zis cu altă ocazie: “Cine iubește pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine; și cine iubește pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine.” (Mat 10,37).
Cred că suntem atenți la felul amabil, plin de tact și de iubire în care prezentăm cerințele lui Hristos bărbaților și femeilor. Dar de asemenea cred că este o mică diferență în felul cum prezentăm aceste lucruri celor care nu-L iubesc pe Isus. Greșeala nu stă în mesaj; o parte din greșeală este în modul cum predicatorii prezintă problema; dar în cea mai mare parte greșeala este în atitudinea celor care sunt răzvrătiți împotriva adevărului deoarece adevărul cere un oarecare grad de lepădare de sine.
Hai să ilustrăm faptul cum simțămintele și atitudinea personală sunt cele care produc necazuri. Căsătoria este cea mai restrictivă experiență pe care orice ființă umană și-o asumă voluntar, în afară de legământul spiritual cu Hristos. Bărbatul promite să renunțe la multe din simpatiile și obiceiurile dinainte. El renunță la libertatea sa, la posibilitatea de a comunica cu alte fete, și se leagă în mod solemn de una, pentru tot restul vieții. Mireasa face de asemenea angajamente restrictive asemănătoare, și este de acord să uite de toți ceilalți datorită credincioșiei pentru bărbatul ei. Legământul nunții este fără îndoială printre cele mai restrictive și rigide angajamente pe care oamenii le fac în tot cursul vieții lor.
Dacă restricțiile și regulile sunt cauza atâtor nenorociri, atunci nunta este cea mai mizerabilă și nefericită experiență. Dar nu este așa! Nunta este un eveniment foarte fericit! De ce? De ce este mireasa așa de radioasă când își declară legământul de credincioșie? Cum poate mirele să fie așa de fericit să facă niște promisiuni care să inhibe multe din activitățile sale în tot restul vieții? Răspunsul e simplu. Ei se iubesc unul pe altul. Datorită atitudinii și simțămintelor lor unul pentru altul, ei acceptă cu bucurie restricțiile.
Ați auzit cumva vreo mireasă plângându-se după ceremonie? Probabil nimeni n-a auzit din gura vreunei mirese cuvinte pline de amărăciune ca acestea: “Acum nu mai pot să corespondez cu Jim sau cu Andy… Nu e cinstit! Statul mă forțează să fiu fidelă soțului meu. Această afacere este prea restrictivă!”… Nu a auzit nimeni astfel de cuvinte. Și nici n-ați auzit vreun mire plângându-se că de acum trebuie să dea din salariul lui o parte pentru întreținerea soției. E adevărat că legea cere acest lucru sub pedeapsa cu închisoarea, dar lui nu-i pasă de lege. Opinia publică este gata să condamne mireasa dacă ea comite adulter, dar ea nici nu se gândește la această posibilitate. Ei sunt îndrăgostiți și dragostea schimbă toate lucrurile. Ei sunt credincioși unul altuia nu de teama pedepsei, sau pentru că nu le place reproșul. Ei sunt credincioși deoarece fiecare vrea să placă ființei pe care o iubește așa de mult.
Cei mai nenorociți oameni de pe pământ sunt cei care s-au căsătorit și nu după multă vreme nu se mai iubesc unul pe altul. Acolo este iadul pe pământ. Ei se mânie și se plâng contra restricțiilor și a lucrurilor impuse. În mod asemănător, membrii nefericiți ai Bisericii în toată lumea sunt cei care sunt căsătoriți cu Hristos prin botez, dar nu Îl iubesc. Adesea ei condamnă cu amărăciune Biserica și pe instructorii ei pentru că le impun o religie îngustă și restrictivă.
Dar este religia sau pastorii de vină? Adevărul trist este că acei oameni n-au intrat niciodată într-o relație personală de iubire cu Isus, care este esența adevăratei religii. Mulți din ei au învățat versetele biblice ale studiilor pregătitoare și sunt capabili să explice ordinea evenimentelor finale, dar ei nu au nici o întâlnire cu Isus Hristos. Probabil că n-au avut ocazia, de-a lungul perioadei de îndoctrinare, s-au nu au ales să accepte adevărata a religiei inimii. Nu este vorba de un set de reguli sau de o listă de doctrine, ci de o adâncă implicare în dragostea aceea plină de spiritul sacrificiului față de Isus Hristos.
Mulți nu și-au precizat motivul pentru care sunt membri. Ei au acceptat religia ca pe o scară de incendiu. Ei fac anumite lucruri numai pentru că le este teamă de focul de la capătul lumii. Ei slujesc Domnului cu teamă, deoarece tremură la gândul că ar putea fi aruncați în iazul de foc. Nu e de mirare că au fețe lungi și posomorâte… Ce pervertire a adevărului! Creștinii ar trebui să fie cei mai fericiți oameni din lume – mai fericiți decât mirii în ziua nunții. Creștinul iubește pe Isus chiar mai mult decât își iubește soția și familia.
Credeți că poate fi fericire într-o casă unde soția pregătește în fiecare zi mâncarea preferată a soțului deoarece se teme că el ar putea da divorț? Relațiile de căsătorie ar avea mult de suferit sub asemenea simțăminte. Ea pregătește mâncarea preferată soțului pentru că îl iubește și vrea să-i facă plăcere. Când se apropie ziua de naștere a soției, un soț creștin plin de dragoste este atent să înțeleagă care este o dorință a soției. Și de obicei, nu stă pe capul ei ca să afle. El îi cumpără acel dar, plin de bucurie, deoarece o iubește și vrea să-i facă plăcere. În același mod, creștinul caută zilnic în Biblie pentru a descoperi ce Îi place Domnului. El va căuta mereu semne și indicatoare pentru ceea ce Îi este plăcut Celui pe care-L iubește cel mai mult.
În Efeseni 5,10, apostolul Pavel spune: “Cercetați ce este plăcut înaintea Domnului”, dar într-o traducere mai modernă se spune: “Căutați totdeauna să găsiți ceea ce place cel mai mult Domnului”. Ce frumos motto pentru fiecare creștin! În adevăr, aceasta este dorința cea mai mare a celor care iubesc pe Isus cu sinceritate. Nu ne mirăm că El a rezumat prima tablă a Legii prin cuvintele: “Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, și cu tot cugetul tău. Aceasta este prima și cea mai mare poruncă.” (Matei 22,37.38).
Motivul adevărat pentru care unii creștini se mânie și se plâng contra regulilor și a restricțiilor este că ei au doar atâta religie cât să-i facă nenorociți. Scopul “experienței” lor religioase este o continuă luptă de a se supune regulilor – efortul de a ține legea. Nu este nimic rău în a te supune poruncilor lui Dumnezeu, ca și un soț care se supune legilor statului pentru a-și întreține soția. Dar dacă cerințele legii sunt singurul scop al supunerii, atunci ceva este greșit la acel creștin sau la acel soț. Dragostea ușurează povara legii și face plăcut tot ceea ce ar fi o sarcină sau o restricție.
O mamă cu trei copii ducea o teribilă luptă ca să-i spele și să-i îngrijească. Ca cei mai mulți copii, năzdrăvanii se împotriveau tuturor regulilor de spălarea urechilor, de pieptănatul părului sau de lustruirea pantofilor. Era o luptă zilnică în care mama câștiga doar cu ajutorul palmei și al forței. Dar într-o zi, cel mai mare, aflat la prima adolescență, ieșea din cameră arătând ca un model de ordine impecabilă. Fiecare fir de păr era exact la locul lui, pantofii străluceau… Mama a rămas mută de uimire…. Cu greu stăpânindu-și surprinderea și bucuria, s-a hotărât să nu spună nimic și să vadă care era motivul unei așa schimbări de situație. Răspunsul nu s-a lăsat mult așteptat. Chiar în ziua următoare, mama a aflat că o nouă familie se mutase în bloc, și era și o fată în acea familie. Probabil că fata nu-l văzuse pe Johnny, dar cu siguranță că el a văzut-o… Nu se putea spune că era vorba de dragoste care i-a schimbat atitudinea față de legile curățeniei, dar cu siguranță că n-a mai fost teama de autoritatea mamei.
Adevărul este că viața creștină nu se compune doar din ce să faci și ce să nu faci. Există cu siguranță restricții în căsătoria spirituală, așa cum există în căsătoria fizică. Dar acele restricții sunt impuse de dragostea care caută totdeauna să placă celuilalt. Creștinii care sunt îndrăgostiți de Isus sunt exuberanți, fericiți să mărturisească pentru El, și aceasta este calea adevăratei fericiri.
Din nefericire există și un grup de membri ai Bisericii care sunt nenorociți că îndură ceea ce ar putea fi motive de bucurie. Ei sunt amărâți și se plâng că nu pot să mănânce ceea ce ar dori să mănânce și nu se îmbracă așa cum ar dori să se îmbrace. Ei condamnă Biserica pentru că îi forțează să renunțe la așa de multe lucruri. Religia lor este ca un om pe care-l doare capul. El nu este dispus să-și taie capul, dar se dă cu capul de pereți ca să se calmeze. Lipsa lor de bucurie pare să spună că religia este rezultatul unor comitete de predicatori sobri, înclinați să adune tot felul de reguli restrictive care să facă nefericiți pe bărbați, pe femei și pe tineri.
Este adevărat acest lucru? Ce putem spune despre principiile spirituale care compun doctrina standardelor creștine de viețuire practică? Este o lege arbitrară a Bisericii că nu trebuie să mergem la teatru? Este o hotărâre a lui Dumnezeu sau a oamenilor aceea că dansul nu este potrivit pentru un creștin? Dar cosmeticele și bijuteriile – plac sau nu plac lui Dumnezeu? Adevărul este că orice punct al credinței noastre trebuie bazat pe principiul împlinirii voinței lui Dumnezeu așa cum este descoperită în Biblie. Dragostea pentru El ne va aduce totdeauna în fața întrebării: Cum pot eu să descopăr ceea ce este cel mai plăcut Domnului?
Răspunsul la această întrebare se găsește în acele texte Biblice care ne arată cu claritate cum să plăcem Lui mai mult decât nouă înșine. Ce spune Dumnezeu despre acest lucru? Nu contează ce spune predicatorul acesta sau acela, sau ce crede Biserica aceasta sau aceea despre el. Cea mai importantă chestiune este: Place sau nu place Domnului? Dacă găsim texte care ne spun că Dumnezeu nu aprobă un anumit lucru, atunci nu mai au loc dezbaterile. Noi Îl iubim așa de mult și nu riscăm ca să facem altfel. Plăcerea noastră este să găsim și să executăm tot ce place Celui pe care-L iubim și de a elimina din viața noastră acele lucruri care nu-i plac.
Când oamenii se iubesc, nu au nevoie de tratate sau de ultimatum-uri. Ei caută cum să placă unul altuia. Cei care împlinesc prima și marea poruncă a lui Hristos nu resimt supunerea ca o povară. Dumnezeu caută pe cei care sunt sensibili la cele mai mici dorinți ale Sale. Lui nu-i sunt plăcuți cei care trebuie să fie continuu împinși ca să facă voia Lui de teama pedepsei. Dumnezeu spune: “Eu – zice Domnul – te voi învăța, și-ți voi arăta calea pe care trebuie s-o urmezi, te voi sfătui, și voi avea privirea îndreptată asupra ta. Nu fiți ca un cal sau ca un catâr fără pricepere, pe care-i strunești cu un frâu și o zăbală cu care-i legi, ca să nu se apropie de tine”. (Ps. 32,8.9).
Mulți creștini sunt niște urmași ai lui Hristos cu jugul la gât. Ei reacționează numai când sunt biciuiți și se supun doar de teama pedepsei. Dumnezeu spune: “Vreau să fiți modelați privindu-Mă”. Numai aceia care-L iubesc pe El și caută să-I fie plăcuți vor recunoaște iubirea mustrătoare din privirea Lui. Dacă vor studia Biblia cu singurul scop – de a descoperi ceea ce Îi place Lui – atunci se vor supune imediat voinței Sale. Aceasta este esența adevăratului creștinism – a armoniza orice aspect al vieții cu voința lui Dumnezeu, din iubire.
Pastor Viorel Dascalu
