În cercurile Conciliului Mondial al Bisericilor sloganul unității, “există o singură mișcare ecumenică”, este frecvent auzit. Deși este de înțeles de ce ecumen-tuziaștii trâmbițează această lozincă, aceasta reprezintă mai mult o dorință decât o realitate credibilă. Adevărul este că la sfârșitul sec. XX, care a fost denumit “secolul ecumenic”, există diferite abordări ale ecumenismului, care inevitabil produc în practică diferite mișcări ecumenice.
Este destul de ușor de înțeles ca avocații credincioși unității creștine – chiar profesioniști – să gândească în termenii unei singure mișcări unite, deoarece mai multe mișcări nu demonstrează tot atât de mult succesul și unitatea. Cu toate acestea, însăși faptul că unii ecumeniști continuă să vorbească despre “o mișcare” arată că ei își dau seama că există o problemă a pluralității care trebuie rezolvată sau cel puțin evitată.
Atât romano-catolicismul cât și ortodoxismul au propriile lor abordări mai monocentrice ale ecumenismului. Bisericile ortodoxe sunt în momentul de față destul de nemulțumite în cadrul Conciliului Mondial al Bisericilor, simțindu-se desconsiderate și dominate de bisericile protestante liberale. Ele își declară sprijinul pentru unitatea mișcării, dar relațiile cu curentul principal al ecumenismului WCC sunt din ce în ce mai tensionate, acestea amenințând cu renunțarea la calitatea de membru WCC; unele organizații ortodoxe deja au făcut-o.
Biserica Catolică la Conciliul Vatican II (1964) s-a suit în barca ecumenică, dar nu a devenit membru al Conciliului Mondial al Bisericilor. Prin natura sa, catolicismul gândește în termenii “unei singure mișcări ecumenice”, dar acesta este un obiectiv care trebuie realizat în viitor, Papa urmând a fi desemnat ca simbol și autoritate centrală a unității și discernământului spiritual. La Conciliul Vatican II, Roma a respins prin Declarația privind Ecumenismul expresia “Principiile Ecumenismului Catolic” preferând exprimarea “Principiile Catolice ale Ecumenismului”. Cu toate acestea, Roma a continuat să înainteze pe propria sa cale a unității, fără a devia prea mult spre Geneva, Constantinopole sau Canterbury. Ea va deveni o parte integrantă a “singurei mișcări ecumenice”, realizată conform propriilor concepții și când va fi timpul potrivit.
Alianța Evanghelică Mondială constituie o importantă mișcare a unității și cooperării care reunește multe milioane de evanghelici din toată lumea. Experiența penticostală este o altă mișcare puternică a unității, ce influențează mai multe sute de milioane de vieți. Ambele mișcări ascultă de un toboșar ecumenic diferit (partitura având adesea chiar accente anti-ecumenice).
Adventiștii de ziua a șaptea se consideră a fi o mișcare mondială – prin urmare “ecumenică” – a unității în peste 200 de țări, care cheamă la unitate biblică, doctrinară și hristocentrică – “înaintăm împreună” – pregătindu-ne pentru apropiata revenire a Domnului și întemeierea Împărăției Sale universale, lumea (aceasta este adevărata oikumene) ce va să vină (vezi Evrei 6:5).
NOTA:
Aceaasta întrebare È™i răspunsul aferent este preluat din cartea „101 Intrebări pe care È™i le pun adventiÈ™tii” scrisă de John Graz È™i Bart Beach. Întrebările din această carte sunt reale, trimise de către membri ai Bisericii. Cu toate acestea, răspunsurile nu se consideră a fi replici oficiale.
John Graz și Bert Beach nu au pretenția de a oferi soluții infailibile sau de a reprezenta ultimul cuvânt. Însă, având în vedere experiența bogată în cadrul denominațiunii, pe cea de conducători și educația lor, ei au oferit răspunsuri bine gândite și interesante la multe întrebări și probleme propuse.
Sursa: www.adventist.ro
