Desigur că am prefera să vorbim despre consens și armonie. Uneori chiar suntem ispitiți să ne băgăm capul în nisip când vine vorba de dezacorduri, așteptând ca problema să dispară sau să se ducă în altă parte. În Biserică au fost întotdeauna, și, cred că, vor fi întotdeauna dizidenți, fie pentru bine, fie pentru rău. Ei pot să ne calce pe nervi din punct de vedere teologic sau administrativ. Aceștia întind la limită libertatea individuală. Uneori ei stau în ușa întredeschisă dintre drepturile individuale (și libertatea conștiinței) și drepturile bisericii/grupului. Ce ar trebui să facă Biserica?
Una este ca o persoană să aibă o opinie personală diferită asupra unui punct. Alta este dacă individul respectiv răspândește în mod activ și își prezintă cu stăruință concepțiile sale diferite devenind chiar obsedat de această problemă, astfel încât ea ajunge să ocupe locul central în relația sa cu Biserica. Dizidenții pot stimula Biserica ca să studieze o problemă – și acest lucru poate fi util – dar ei nu au nici un drept ca să decidă în această problemă pentru Biserică, așa cum sunt înclinați s-o facă unii dizidenți.
Unitatea este o caracteristică vitală – chiar existențială – a Bisericii. Oricine instigă la dezbinare este implicat în activități îndoielnice, poate chiar distructive. Este o dovadă de aroganță să crezi că tu ai dreptate și toți ceilalți greșesc. Ceea ce un dizident s-ar putea să considere că este corect, comunitatea extinsă a membrilor Bisericii ar putea crede că este greșit. Dizidenții loiali Bisericii vor înțelege că și în cazul unei înțelegeri noi corecte s-ar putea ca aceasta să nu fie acceptabilă pentru corpul colectiv la prima expunere. Există pericolul real de dezbinare. A permite unor astfel de concepții să se maturizeze și să pătrundă viața Bisericii lui Dumnezeu este o dovadă de înțelepciune. Procedând astfel, susținătorii noii concepții dau pe față respect și dragoste pentru unitatea și integritatea trupului lui Hristos.
Biserica a stabilit principii directoare pentru examinarea concepțiilor divergente sau dizidente. Aceasta trebuie să fie făcută de către comitete competente. Fie concepția alternativă va fi acceptată, fie ea va fi considerată deficitară și va fi respinsă. Decizia s-ar putea amâna deoarece este nevoie de mai mult timp, mai multe informații și mai mult studiu. În orice caz, Biserica va asculta, sperăm, cu respect și considerație.
Avem cu toții libertăți, dar avem de asemenea responsabilități. Membrii Bisericii, și acest lucru este în special valabil pentru dizidenți, au nevoie de un spirit de cercetare prudentă în loc de un dogmatism militant. Semințele dezbinării și neloialității au un efect extins. Pastorii sau slujbașii Bisericii care sunt dizidenți cronici față de conferință seamănă semințele disensiunii printre membrii Bisericii. Mai devreme sau mai târziu semințele vor încolți producând disensiuni în raport cu propria lor conducere.
NOTA:
Aceaasta întrebare È™i răspunsul aferent este preluat din cartea „101 Intrebări pe care È™i le pun adventiÈ™tii” scrisă de John Graz È™i Bart Beach. Întrebările din această carte sunt reale, trimise de către membri ai Bisericii. Cu toate acestea, răspunsurile nu se consideră a fi replici oficiale.
John Graz și Bert Beach nu au pretenția de a oferi soluții infailibile sau de a reprezenta ultimul cuvânt. Însă, având în vedere experiența bogată în cadrul denominațiunii, pe cea de conducători și educația lor, ei au oferit răspunsuri bine gândite și interesante la multe întrebări și probleme propuse.
Sursa: http://www.adventist.ro
