Washington – Statia de Metro, într-o dimineață friguroasă din ianuarie 2007. El a cântat șase bucăți de Bach, timp de aproximativ 45 de minute. În acest timp, circa 2 mii de oameni au trecut prin stație, cei mai mulți dintre ei în drum spre locul de muncă. După 3 minute de când începuse să cânte, un om devârstă mijlocie a realizat că violonistul era muzician.El și-a încetinit ritmul și s-a oprit pentru câteva secunde, apoi a pornit grăbit pentru a-și îndeplini programul. 4 minute mai târziu violonistul a primit primul său Dolar: o femeie a aruncat banii în șapcă și, fără oprire, a continuat să meargă. Peste 6 minute, un tânăr s-a lipit de perete să-l asculte, apoi și-a privit ceasul și a repornit grăbit. Peste 10 min, un băiețel de 3 ani s-a oprit, dar mama lui l-a tras grăbită în lungul peronului, când puștiul s-a oprit pentru a privi la violonist. În cele din urmă mama și-a împins din greu copilul care a continuat să meargă întorcând capul tot timpul. Această acțiune a fost repetată cu mai mulți alți copii. Fiecare părinte, fără excepție, i-au forțat să se miște.
Muzicianul a cântat 45 de minute. Doar 6 persoane s-au oprit și au rămas pentru o vreme. Aproximativ 20 i-au dat bani, dar au continuat să meargă în ritmul lor normal. A colectat în total 32 de dolari.
După 1 oră, a terminat de cântat și s-a așternut tăcerea. Nimeni nu a observat. Nimeni nu a aplaudat și nici nu a existat vreo recunoaștere. Nimeni nu a știut acest lucru, dar a fost violonistul Ioshua Bell, unul dintre cei mai buni muzicieni din lume. El a cântat una dintre cele mai complicate piese scrise vreodata, cu o vioară în valoare de 3,5 milioane de dolari. Cu două zile înainte, Joshua Bell avusese un concert cu casa închisă la un teatru din Boston , unde valoarea medie a unui bilet fusese de 100 dolari. Aceasta este o poveste adevarata. Concertul Joshua Bell, incognito în stația de metrou, a fost organizat de "Washington Post", ca parte a unui experiment social despre percepție, gust și prioritățile oamenilor. Întrebările ridicate: într-un loc comun, într-un mediu și la o oră inadecvată, putem percepe frumusețea? Ne oprim pentru a o aprecia? Am recunoaște talentul într-un context neașteptat?
O posibilă concluzie a acestui experiment ar putea fi: Dacă nu avem un moment pentru a ne opri și a asculta cântând pe unul dintre cei mai buni muzicieni din lume, una din cea mai bună muzică scrisă vreodată, cu unul dintre cele mai valoroase instrumente …. de cât de multe alte lucruri frumoase ne lipsim?
