Era un individ interesant,desi putin cam excentric – un arheolog pasionat de cioburi de portelan. Cei mai multi dintre noi nu avem prea multa rabdare cu astfel de lucruri si, de obicei, farfuriile sparte sunt aruncate la gunoi. Totusi, pentru acest om cioburile reprezentau o adevarta provocare. De fapt, el isi construise o intreaga casa de cioburi vechi aruncate si din tot felul de vechituri pe care le gasea.
        Desi era o monstruozitate, din punctul sau de vedere el crease un obiect de arta. Apoi, a inceput sa examineze molozul din jurul casei sale si a strans bucati si cioburi de obicete de lut si sticla si, cu multa rabdare, le-a lipit impreuna.
        Odata, in timpul unei vizite pe care i-a facut-o, mama l-a intrebat daca nu ar putea avea o lucrare de-a lui ca amintire. Incantat, omul s-a grabit sa aleaga una dintre cele mai "reusite" exemplare. Ea ii spusese insa ca ar prefera o lucrare crapata, deteriorata – chiar incompleta. El a privit nedumerit.
        "Stii," i-a explicat ea, "dumneara imi amintesti de Dumnezeu care ia cu atata grija si iubire cioburile vietilor noastre si le pune iarasi impreuna. S-ar putea ca pe ici, pe colo sa mai lipseasca cate o bucata – o moarte, un divort, un accident, o despartire de cineva drag, alegeri gresite, etc.. Dar Dumnezeu ia bucatile vietilor noastre ruinate si ne face iar intregi si completi."
        Imi place mult aceasta poveste, si cred ca ni se potriveste tuturor. Nimeni nu este perfect. Toti suntem "stricati" intr-un fel sau altul. Toti am falimentat, am facut greseli, am cunoscut dezamagiri si infrangeri. Multi am fost zdrobiti din punct de vedere fizic sau emotional.  Dar Dumnezeu priveste dincolo de greselile noastre si vede nevoile noastre. Tandru si rabdator, El cauta cu atentie printre daramaturi, isi ridica propria-I creatura zdrobita si ii aduce vindecare si intregire.Si daca vreuna dintre bucati lipseste, taria si dragostea Lui sunt suficiente.
       Perfectiunea Lui implineste cele mai adanci nevoi ale fiintei noastre. Desavarsirea Lui inunda insuficienta noastra si noi devenim completi in El. (Coloseni 2:9-10)