M-a muscat un sarpe
Intamplarea s-a petrecut in sud- vestul Floridei, intr-o dupa masa de duminica a lunii februarie. Mark Durrance, un baiat de 12 ani, se juca in apropierea casei, un loc mai salbatic unde uneori se furisau chiar si serpi veninosi. Deodata a calcat pe ceva rotund, ca in clipa urmatoare sa simta o muscatura foarte dureroasa ca si cum piciorul i-ar fi fost lovit de un topor. Un sarpe cu clopotei si-a infipt coltii in piciorul lui, strapungand gheata. Doar dupa atacurile repetate ale cainelui, sarpele a cedat. Aceasta se intampla la cca. 150 metri de casa. Orice strigat de ajutor nu ar fi fost auzit. Mark si-a adus aminte de ceea ce i-au spus parintii, ca in masura in care otrava ajunge la inima, cu atat e mai periculos. Deci cauta sa nu faca miscari bruste, dar nici nu putea, era ca si paralizat. I-au pierit puterile, apoi dintr-o data totul s-a intunecat in fata ochilor. Mark nu stia ca sarpele a injectat o mare cantitate de venin direct in vena, atacandu-i sistemul respirator si inima. Trebuia sa se intample o minune ca tanarul sa parcurga cei 150 de metri si sa ajunga pana la usa casei.
Bobby Durrance, tatal, taia tufisurile din gradina cand fiul mai mare l-a anuntat: „Tata, Mark a fost muscat de un sarpe”. Lasand totul balta, tatal se napusteste in casa, unde il gaseste pe Mark inconstient, culcat pe podea; mama era alaturi de el. Cand Mark a pasit in casa a putut sa spuna doar atat: „M-a muscat un sarpe”, apoi a cazut la podea in convulsii puternice. Impreuna cu Mark, parintii au parcurs in cea mai mare viteza cei 27 km. pana la spital. In timp ce Mark respira tot mai slab si parea intepenit, mama rostea cuvintele Psalmului 23, pe care le stia din copilarie. Doctorul Michael Nycum relata mai tarziu: „Cand a ajuns la spital, Mark a incetat sa respire, practic era ca si mort”. Patru medici l-au asistat impreuna cu o ceata de asistente timp de 8 ore. Rinichii au incetat sa mai functioneze. Au aparut hemoragii interne. Toate partile corpului au fost atacate de venin. Medicii i-au injectat copilului un ser care se da pentru cai in cazuri similare. Din punct de vedere medical nu mai era nici o sansa de salvare. Doctor a declarat: „Intr-un caz extrem ca acesta, in interval de cateva ore, ar trebui sa se vada o imbunatatire, insa aceasta nu s-a intamplat la Mark."
Dupa 8 ore, starea lui era tot atat de critica ca si la internare. Luni dimineata stare lui s-a imbunatatit, tensiunea s-a stabilizat, iar rinichii au inceput sa lucreze. Totusi starea de coma continua. Avea hemoragie prin gura, urechi si ochi. Mama a ramas tot timpul in spital; se ruga tot timpul mangaindu-si baiatul. Mai tarziu a declarat: „El zacea in coma, dar eu credeam ca el intelege cuvintele pe care le adresam lui Dumnezeu cat si lui.”
In a patra zi, Mark a inceput sa vorbeasca cu parintii. Desi cu voce ragusita, vorbirea sa era foarte clara, in timp ce povestea cum s-a intamplat tragedia. Pentru medici aceasta era dovada imbucuratoare ca sistemul nervos central n-a suferit nicio vatamare.
Cand a ramas singur cu parintii, le-a povestit ceva de-a dreptul miraculos. O persoana imbracata in alb a aparut chiar in clipa cand si-a dat seama ca nu poate ajunge pana acasa de la locul accidentului. Persoana aceasta l-a luat in brate si l-a dus pana la usa casei. „Eu stiu ca era Dumnezeu”, a spus Mark. „Avea o voce profunda, eram foarte linistit, iar El m-a asigurat ca voi scapa. Apoi a disparut. Imi aduc aminte doar ca am deschis usa.”
Baiatul care nu era deosebit de religios,si-a povestit experienta cu seriozitate care a impresionat intreaga familie. Parintii stiau cat de aproape fusese de pragul mortii, de aceea credeau fiecare cuvant. Nu exista o alta explicatie cum a putut parcurge cei 150 de metri si sa urce cele13 trepte. Din perspectiva sa doctorul Nycum spune: ”Din punct de vedere medical este inexplicabil cum a scapat.” Deasemenea medicul crede ca nu va suferi urmari remanente.
Das Beste Nr. 10 / octombrie 1988