Am citit despre un obicei practicat in multe sate din Rusia intr-o vreme cind multi copii nu supravetuiau dupa nastere. Foarte multi dintre nou-nascutii din acea vreme mureau in primii ani de viata. Multe mame care si-au pierdut copiii nu mai gaseau nicio motivatie pentru a trai. Ele petreceau fiecare zi in plins si desnadejde. Pentru a le pregati pentru viata si a le ajuta sa depaseasca aceasta stare, in afara fiecarei localitati au fost construite colibe de jale pentru aceste mame. In aceste colibe, mamele care si-au pierdut copiii trebuiau sa traiasca in singuratate, plangandu-i pe cei pierduti, timp de o luna de zile.
La sfirsitul lunii, coliba era incendiata. Inainte ca focul sa o cuprinda , femeia care era inauntru trebuia sa hotarasca daca alege sa traiasca sau sa moara in flacari. Daca femeia iesea afara din coliba de jale, aceasta arata tuturor ca a ales sa traiasca. Luand aceasta decizie, ea trebuia sa construiasca o noua coliba pentru urmatoarea mama care, pierzindu-i pe cei dragi, era supusa aceluiasi test.
In urma acestor experiente, generatiile care au urmat au inteles ca, pentru inaintasii lor , viata a fost dura si uneori cruda . Alegand sa traiasca, aceste mame au fost pregatite sa indure suferinte si necazuri uneori greu de imaginat. In acest fel ei au fost pregatiti spiritual pentru vremurile grele , ce stiau ca vor veni curind.
Spre deosebire de acesti locuitori ai satelor din Rusia, noi asteptam ca viata sa fie fara probleme. Din aceasta cauza suntem complet nepregatiti pentru vremea in care visurile noastre nu ne sunt implinite, iar planurile si sperantele ne sunt facute tandari.
Din aceasta cauza, atazi intilnim asa de multi oameni suferind de depresie nervoasa si, spre deosebire de generatiile anterioare, depindem atit e mult de medicamente. Suntem o generatie complet nepregatita pentru vremuri grele; de aceea atunci cind lipsurile si durerile vin , nu stim cum sa le depasim.
Chiar daca te consideri un copil a lui Dumnezeu, asta nu-ti va garanta ca inima nu-ti va fi frinta . Maria si Marta s-au suparat pentru ca Domnul Iisus n-a venit imediat pentru a-l vindeca pe fratele lor. Chiar daca Domnul Iisus a varsat lacrimi atunci cind a vazut durerea prietenilor Sai, a mers la mormint si l-a inviat pe Lazar , chemandu-l afara din mormint. Lazar, ridicat din moarte si mormint era acum pregatit pentru viata. Dupa aceasta experienta, pentru Maria, Marta si Lazar , viata n-a mai fost la fel. Ei erau pregatiti sa infrunte cu curaj si incredere toate problemele care aveau sa vina, stiind ca orice li s-ar putea intimpla, puterea lui Dumnezeu le este deajuns, iar pentru Domnul Iisus niciodata nu-i prea tarziu.
