Acum ori niciodata

            Charles G. Finney lucra intr-un birou de avocatura. Citea Biblia si mergea la biserica, dar nu avea mantuirea sufletului. Avea 29 ani, era foarte mandru si nu dorea ca altii sa stie framantarile si luptele sale sufletesti. 
            Intr-o duminica i se paru ca nu poate merge mai departe asa. Isi dadea seama ca e pacatos si se gandea sa nu moara in starea aceea, caci ar fi pierdut pe veci de veci. Ratiunea lui de avocat ii cerea sa-si rezolve problema sufletului sau, dar inima sa era impietrita. Nu se putea ruga. A trecut si ziua de luni si de marti, fara sa gaseasca pacea sufletului sau. Atunci si-a dat seama ca mandria e o mare piedica. El se temea, se rusina de oameni…
           Dandu-si seama de aceasta, miercuri a plecat mai de dimineata spre birou, dar si-a schimbat directia si a mers in padurea de la marginea oraselului lor, hotarat sa nu se reantoarca pana nu se preda Domnului si nu primeste pacea sufletului. Ajuns in padure, se uita mereu in toate partile daca nu-l vede cineva. Intr-un loc erau vreo trei copaci rasturnati si in mijloc o groapa. S-a dus acolo si a coborat in groapa, ca nimeni sa nu-l vada. Voia sa se roage, dar inima ii era de piatra, iar gura muta. Lupta launtrica a fost cumplita. Se parea ca a ajuns la disperare, dar fiindca a spus ca nu se reantoarce de acolo pana nu se preda Domnului, a ramas acolo in groapa, nu a fost gata sa plece.
         Faptul insa ca orice miscare a unei frunze il facea sa tresara, sa se uite daca nu vine cineva. S-a convins ca mandria ii este toata piedica. Atunci si-a zis ca daca ar veni toata lumea sa-l vada, el se preda Domnului. Atunci a strigat cu toata puterea catre Dumnezeu, fara sa-i mai fie rusine de oameni. Si Dumnezeu i-a mantuit sufletul. Mai tarziu, el a devenit unul din marii evanghelisti ai Americii.