Odata, C. H. Spurgeon a plecat in concediu intr-o localitate din Anglia, unde se spunea ca sunt multe privighetori. Cand a ajuns acolo, era o vreme rece, posomorata si incepuse sa ploua. El a fost putin deceptionat, se gandea ca pe o asa vreme urata nu va auzi glasul privighetorilor. Dar abia a inceput sa-si desfaca bagajul si nu departe de fereastra hotelului a auzit trilurile privighetorii. El s-a dus usor la fereastra si a vazut-o pe un tufis de spini.
        Afara in ploaie, pe o vreme intunecata, ea se desfata cu cantecul ei minunat. Atunci Spurgeon si-a luat carnetul sau si a scris: "Nu ma astept sa aud un cantec mai dulce, mai maret, pana ce voi ajunge sus sa aud cantecul minunat al ingerilor in glorie". Intr-o zi nefavorabila, din virful spinilor, privighetoarea inalta cea mai frumoasa cantare Creatorului. Spurgeon, care era suferind, n-a uitat niciodata lectia aceasta.
        In Psalmul 34.1 e scris: "Voi binecuvanta pe Domnul in orice vreme, lauda Lui va fi totdeauna in gura mea."