„Vei raspunde…”

         Spurgeon istoriseste cum un om, pe patul mortii, a trimis dupa predicator sa vina la el. Cand a sosit, muribundul i-a zis: "Va aduceti aminte de un tanar, care acum cativa ani in urma v-a insotit in localitatea cutare?"
         Predicatorul a dat din cap, spunand ca nu isi aduce aminte. "Cum nu," – zise bolnavul – "ati predicat din textul cutare despre subiectul cutare". "O, da, acum mi-aduc aminte". – "Ei, eu sunt tanarul care v-am insotit pana acasa. Nu voi uita niciodata predica aceea". – "Slava Domnului" – izbucni predicatorul. "Stati, nu va grabiti sa spuneti slava Domnu­lui pana ce nu termin ce am de spus. In acea seara sufletul meu a fost foarte miscat si v-am insotit, sperand ca pe drum voi putea sa vorbesc cu dumneavoastra despre starea mea si sa ma predau Domnului. Dar, abia am plecat si dumnea­voastra ati inceput cu bancuri si cu glume proaste. N-am putut sa va mai spun o vorba, ci am devenit scarbit de reli­gie si oamenii ei. Acum, stiu ca merg in iad, dar am simtit ca nu pot sa mor pana nu va spun aceasta. Sa stiti ca veti raspunde, vina sangelui meu se va cere din mana dumitale". Zicand acestea, el facu o criza si inchise ochii.
         Predicatorul a stiut sa vorbeasca frumos in fata altora, dar nu a stiut sa se ocupe de un suflet care avea nevoie de mantuire. Sa ne dam seama de raspunderea ce o avem.