Si pacatul intotdeauna ucide

SI PACATUL INTOTDEAUNA UCIDE…

De Mihai Raducanu

Cu mai multi ani in urma, doi prieteni locuiau intr-un sat singuratic din multii Taiwanului. Wei-dji si Ling-Kwang au fost apropiati inca din copilarie si amandoi au avut fiorul vanatoarei – atunci cand omul alb era vanat – caci ei erau vanatori de capete.
Intr-o zi unii din sateni s-au imbolnavit. Nu puteau minca nimic si ochii le erau rosii de febra. Curand teribila boala s-a imprastiat in intreaga asezare. – si Wei-dji si Ling-Kwan au trebuit sa zaca si ei in culcusurile lor, la rand cu ceilalti locuitori ai satului doborati de teribila molima.
Pe neasteptate, un strain de acele locuri a aparut in sat, aducand cu el si medicamente pentru insanatosirea oamenilor. Dupa o scurta perioada de timp febra s-a dus si printre cei insanatositi au fost si cei doi preieteni, Wei-dji si Ling-Kwan. Pe patul sau de suferinta Wei-dji a auzit din gura strainului cuvinte pline de incurajare si mangaiere afland pentru prima data in viata sa de Fiul lui Dumnezeu care a venit pe pamant ca sa descopere oamenilor, iubirea Tatalui sau ceresc, Cum El a vindecat sufletul si trupul oamenilor, cum a facut bine tuturor ca apoi sa fie omorat in mod josnic si nedrept – si cum sangele Sau ne poate spala pacatele, prin credinta, ca sa pute fi cu El vesnic mantuiti.
Inainte de a pleca pentru totdeauna din satul acela, Wei-dji l-a insotit pe strainul acela pe drumul de iesire dintre coline. Wei-dji a pus multe intrebari si a ajuns astfel sa cunoasca ca Dumnezeului Iubirii nu-I place ca oamenii sa ucida si sa se omoare intre ei.
Intilnirea cu acel strain a lasat multe ganduri minunate in inima sangerosului Wei-dji, care in scurt timp si-a schimbat viata. Niciodata n-a mai simtit fiorul vanatorii si n-a mai gasit nici o placere la vederea unei lame ascutite de cutit lung. Si de atunci n-a mai dorit sa mai participe la nici o vanatoare de capete.
A incercat apoi sa impartaseasca acele ganduri si simtaminte cu prietenul sau bun Ling-Kwang. Dar prietenul sau n-a facut altceva de cat sa rada de el:
– “Ai devenit slab de inima, prietene?” chicoti el. “ vino cu mine la vanatoare si lasa ca te vindec eu”
Dar Ling-Kwang a trebuit sa se multumeasca sa mearga singur la vanatoarea sa teribila si de fiecare data cind se intorcea, insemna ca cel putin un cap de om cazuse din nou. Inca o viata fusese adusa la tacere.
Din nou si din nou, Wei-dji incerca sa-si convinga prietenul ca ceeace facea el nu era bine, dar in zadar. Si incet, incet, un gol se nascu intre ei si prietenia lor incepu sa se raceasca. Lui Wei-dji ii parea rau de lucrul acesta si dorea mult sa indrepte calea prietenului sau.
Asa ca tot gandindu-se cum ar mai putea sa schimbe pe prietenul sau Ling-Kwang, intr-o noapte i-a venit o ideie care i-a taiat respiratia. Dar era hotarat sa duca la bun sfarsit planul sau, oricat de mult ar fi costat aceasta. Poate ca in felul acesta el va reusi sa spele pentru totdeauna singele de pe cutitul si de pe mainile lui Ling-Kwang.
In seara urmatoare Wei-dji si-a gasit prietenul asezat in fat focului sau, cu o privire posomorata in ochii sai.
– “Ce te-a adus aici” – marai el.
–  “Ai venit ca sa ma indoctrinezi din nou?”
–   “Nu prietene, deloc” – raspunse Wei-dji. “n-am venit sa te indoctrinez. Am renuntat de mult la aceasta. Am venit doar sa te vad si sa aflu ce mai faci.”
Au stat de vorba toata noaptea aceea, deruland amintiri placute si glume bune. Din cand in cand o unbra trecea pe fata lui Wei-dji. La sfarsit, spre dimineata, Wei-dji s-a sculat sa plece, dar apoi s-a asezat din nou, parand preocupat si incurcat.
–  “ Ce este? Ce s-a intamplat? – il intreba Ling-Kwang. “Ce te framanta prietene” S-a intamplat ceva neplacut? Hai nu face pe misteriosul cu mine! Deschide-ti inima, ca intre doi prieteni. Spune-mi despre ce este vorba?
– Ei bine – raspunse Wei-dji coborandu-si vocea, cunosti crangul acela de camfori de langa marea stanca?
–  Desigur – zise Ling-Kwang, doar am vanat acolo de multe ori in trecut.
–  In mod sigur maine seara spre asfintit, acolo va fi un strain uitandu-se la acei pomi. L-am vazut de multe ori mai inainte invartinduse pe acolo.
–  La camfori? – intreba Ling-Kwang, schimbandu-si vocea. Presis ca e un strain care vrea sa ne ia pamantul. Ba cred ca este mai degraba strain de acest lucru – continua Wei-dji. Poarta o palarie mare si rosie si nu poti spune cine este.
– Aha – replica Ling-Kwang. De ce nu mi-ai spus despre asta mai de mult?
–  Pentru ca … tu stii bine ce gandesc eu despre vanatoarea de capete de cand m-am intalnit cu acel strain din vale. Omorand niciodata nu stii daca nu cumva ucizi un prieten.
–  Acest om…
–  Acest om nu ne este prieten – il intrerupse Ling-Kwang. Daca isi acopera fata cu acea palarie mare si se uita la pomii nostri, el nu ne este prieten. Voi avea eu grija de el maine. Si tu trebuie sa intelegi si sa fii de acord… dealtfel nici nu mi-ai fi povestit despre el nu-I asa? Maine capul acestui strain va cadea. Ochii lui Weri-dji intalnira pe cei ai lui Ling-Kwang si acesta zise:
– Bine prietenul meu, atunci asa sa fie.

A doua zi, cand soarele era inca sus, Ling-Kwang se furisa afara din sat. Isi ascutise cutitul bine de tot si se ascunse in spatele crangului de canfori , se ascunse cu grija si astepta. Ochii lui erau larg deschisi, iar urechile lui erau atente ca sa prinda orice zgomot.
Si iata ca spre apus, strainul apare. Intradevar purta acea palarie mare, rosie, si fata nu I se vedea. Cind strainul se pori sa se uite la stinci si la pomi, Ling-Kwang usor, fara nici un zgomot, se apropie tiptil pe la spate. In urmatorul moment, totul era gata. Cutitul cel lung se roti cu indemanare, o sclipire a otelului si capul necunoscutului cazu la pamant, in timp ce corpul lipsit de viata se mai zbatea putin. Se apleca si ridica capul acela de jos. Dar cand palaria mare si rosie cazu de pe el, Ling-Kwang se retrase cu groaza, iar cutitul ii cazu la pamant.
Iar si iar, buzele buzele sale palide repetara cu durere strigate deznadajduite! Wei-dji, Wei dji. Ah, Wei-dji, niciodata nu te-as fi omorat daca as fi stiut ca tu esti acel strain. Ah, Wei-dji, ce-am facut?… Si de undeva cuvinte pline de insemnatate din ultima lor conversatie, ii rasunau in minte: “ Ucigand, niciodata nu stii daca nu cumva ai sa omori un prieten”!…
Si deatunci niciodata vreun strain n-a trebuit sa se mai teama de cutitul lung si ascutit al lui Ling-Kwang.Din acel mopment el n-a mai avut liniste pana nu l-a gasit pe strainul acela misionar din vale si de la care a invatat ceeace prietenul lui Wei-dji aflase deja: “Ca iubirea e mai puternica de cit moartea”
Niciodata nu poti sa stii ca ucigand pe cineva, acea persoana poate fi prietenul tau. Si pacatul intotdeauna ucide, prietenul meu – totdeauna.
Wei-dji si-a dat viata ca sa-l faca pe Ling_Kwang sa inteleaga clar acest lucru. Iar Isus a murit pe cruce ca sa ne faca pe noi sa intelegem acelasi lucru. Cu orice placat savarsit, noi omoram ceva din fiinta Lui, marele nostru prieten. Fiul Cerului, Regele universului care a venit sa moara pentru pacatul meu si al tau.
Mai gasesti inca placere in pacat?