Cu multi ani in urma, un tata mergea cu micutul sau copil pe drumul dintre Norwich si Yarmouth, de-a lungul tarmului englezesc. Tacut, barbatul tragea copilul dupa el. Fata tatalui era rosie si buhaita, aratand clar carui viciu ii era supus, iar mersul lui clatinat trada faptul ca si in ziua aceea bause peste masura. Nici mersul copilului nu era prea sigur, dar nu din cauza betiei. Era suficient sa arunci numai o privire spre mica statura plapanda, spre fata sa palida si spre imbracamintea saracacioasa pentru a vedea ceea ce ii lipsea. Banii, cu care tatal ar fi putut sa-i cumpere hrana si imbracaminte copilului, ii dadea pe bautura.
Dupa un timp, micutul Tom intrerupse tacerea:
– Tata, imi este foame! Te rog, da-mi o bucatica de paine!
– Taci! il repezi tatal.
– Dar daca ai stii cat mi-e de foame! indrazni sa mai spuna micutul.
-Mai tine-ti gura! De unde sa-ti dau paine aici, de sub nisip? scrasni betivul manios.
Micutul incerca sa mearga mai departe. Dar foamea il chinuia si astfel mai zise inca o data:
-Tata, da-mi, te rog, o bucatica de paine!
Atunci, plin de manie, betivul prinse copilul si il arunca in mare.
-Asa, acum am scapat de tine! mormai betivul si merse mai departe.
Valurile aruncau copilul incoace si incolo. Dar ele erau mai induratoare decat tatal sarmanului copil. Ochii plini de dragoste ai lui Dumnezeu vegheau asupra lui. Dumnezeu nu voia ca Tom sa moara in valurile marii. El a privit din cer la Tom si a facut ca o grinda, care plutea pe apa, sa se indrepte spre el. Copilul se prinse cu putere de ea, dar acel lemn nu ar fi putut sa-l saleveze, daca Dumnezeu nu ar fi prevazut ca prin apropiere sa treaca un vapor de razboi.
Marinarii au observat lemnul si copilul si imediat au coborat o barca in apa si s-au apropiat de Tom, care era aproape de inec. Odata adus pe vapor, marinarii au incercat toate mijloacele pentru a-l readuce pe copil la viata. Datorita ingrijirilor date, Tom si-a revenit. Dar dupa ceteva zile, cand l-au intrebat cum a ajuns in apa, cum se numeste si unde locuieste, nu s-a putut afla de la el decat: "Ma cheama Tom." Se parea ca nu stie altceva, cel putin numai atat spunea. S-a luat hotararea ca micutul sa fie tinut pe vapor si sa i se poarte de grija. Prin felul lui de a fi si prin istetimea de care dadea dovada, a castigat simpatia tuturor si fiecare a incercat sa faca ceva pentru el. Asa a crescut Tom intre marinarii si ofiterii acelui vapor de armata.
Cand a ajuns la varsta la care orice tanar trebuie sa invete o meserie, ofiterii au hotarat ca Tom sa studieze pe cheltuiala lor. Vedeau in el un tanar capabil, care ar putea ajunge mai mult decat un marinar. Si nu s-au inselat. Tom a invatat cu sarguinta si mai tarziu a ajuns medic. Numaidecat a primit un post de medic pe un vapor de razboi din flota engleza. Daca tanarul medic ar fi cunoscut acum pe Acela care a vegheat asupra vietii sale intr-un mod asa de minunat si a pus pe inima acelor oameni straini dorinta sa-l ingrijasca si sa-l creasca, atunci viata sa ar fi fost, cu siguranta, o jertfa de multumire pentru Dumenzeu. Dar nimeni nu ii vorbise despre Dumnezeul dragostei, cu atat mai putin despre harul Sau venit prin Isus Hristos, Fiul Sau, care a adus mantuire pentru toti oamenii. Tom credea ca trebuie sa le multumeasca numai celor care l-au salvat din apa, l-au ingrijit si l-au crescut. Dar pe Domnul, care sta deasupra tuturor lucrurilor, care conduce soarta oamenilor si care Si-a revarsat bunatatea asupra lui, nu-L cunostea si de aceea nici nu-l iubea.
Intr-un timp izbucnise razboiul dintre Franta si Anglia. Tom avea mult de lucru pentru a usura suferinta celor grav raniti si a muribunzilor care erau adusi zilnic la bordul vaporului. Dupa o lupta grea, in care vaporul pe care lucra Tom a capturat un vapor dusman, multi raniti au fost adusi la bord. Neobosit, tanarul medic alerga de la unul la altul. Un barbat mai in varsta, grav ranit, care pierduse mult sange si era foarte slabit, ii atrase atentia in mod deosebit. Tom se simtea atras intr-un mod deosebit de acel paceint si incerca, pe cat era posibil, sa-i salveze viata. Dar puterile celui ranit slabeau in fiecare zi.
Intr-o dupa-amiaza, Tom zabovi mai mult ca de obicei la patul acelui ranit. Bolnavul sintea ca i se apropie sfarsitul. Ca multumire pentru ingrijirea care ii fusese acordata, dorea sa-i lase ceva binefacatorului sau. Singurul lucru pe care il poseda, era o Biblie. Cu mainile tremurande darui tanarului medic pretioasa carte.
Tom nu vazuse pana atunci o Biblie si nici nu citise din ea. Muribundul ii povesti ca a primit acea carte de la o doamna. Citind-o, Dumnezeu i-a deschis ochii si i-a aratat cat este de pacatos. Totodata i L-a aratat pe Isus Hristos – Mantuitorul pacatosilor, in sangele Caruia oricine poate fi spalat de pacatele lui.
– Acum, domnule doctor, a incheiat muribundul, va rog din inima sa cititi aceasta carte, sa o cititi cu rugaciune, ca sa aveti si dumneavostra parte de marea fericire pe care am primit-o si eu! Am regretat mult ca am slujit asa multi ani pacatului. Sunteti inca tanar. Va rog, cautati-L pe Domnul Isus chiar astazi!
Barbatul se opri, dar Tom observa ca mai are ceva pe inima, dar ca ii era greu sa spuna. Tom il indemna sa-i spuna totul cu incredere.
Atunci, cu o voce tremuranda, muribundul a recunoscut ca, in urma cu circa douazeci si trei de ani, intr-un acces de manie, si-a aruncat copilul in mare deoarece acesta, suferind de foame, il rugase mereu sa-i dea o bucatica de paine. De atunci, acea fapta a apasat ingrozitor asupra sufletului sau si chiar dupa pocainta nu a putut trece peste acea durere.
Ne putem inchipui cu ce fel de sentimente a ascultat Tom acea marturisire. Ascunzandu-si sentimentele, medicul l-a intrebat unde se intamplase acel incident ingrozitor.
– Intre Norwich si Yarmouth, a fost raspunsul.
– Cati ani avea copilul?
– Aproape 4 ani.
– Si cum il chma?
Izbucnind in plans, muribundul raspunse: "Tom".
Medicul nu s-a mai putu abtine si, lasandu-si capul pe perna muribundului, izbucni in plans si spuse:
– Eu sunt Tom, iar dumneavoastra sunteti tatal meu.
Muribundul a privit incremenit spre cel ce ingenunchiase langa el. A durat un timp pana cand intelese ca fiul, pe care-l credea mort, statea in fata lui viu, ca Dumnezeu ii daruia copilul intr-un mod atat de minunat. Apoi, peste fata muribundului, a aparut o expresie de nedescris: eliberarea din ingrozitoarea apasare sufleteasca, un sentiment de mare fericire si o multumire care nu se poate descrie in cuvinte. Dupa ce fiul i-a povestit cum a fost salvat si cum a ajuns medic, tatal a inaltat o rugaciune de multumire catre Dumnezeul milostiv, care a condus lucrurile intr-un mod asa de minunat; s-a rugat cu o inima plina de multumire, incat fiului i-au curs lacrimile pe fata.
-Si acum, fiul meu, spuse muribundul, te rog si mai mult, citeste Biblia tatalui tau, ca sa gasesti ceea ce te poate face fericit pentru vesnicie!
Epuizat, batranul isi lasa capul pe perna. Paloarea mortii ii acoperi fata, dar zambetul fericit ramase.
-Acum, Doamne, slobozeste pe robul tau in pace, sopti tatal. In noaptea aceea a murit fericit si plin de nadejde in bratele fiului sau.
Minunatul eveniment, adanca bucurie a tatalui, cuvintele sale pline de dragoste si mai presus de toate plecarea fericita si plina de pace au facut o impresie deosebita asupra lui Tom. El a inceput numaidecat sa citeasca in Biblie, desi totul era nou pentru el. Cu cat citea mai mult, cu atat dorinta sa era tot mai mare pentru a cerceta aceasta carte. Dumnezeu a binecuvantat Cuvantul in mana acestui tanar. El a recunoscut ca viata sa trecuta, desi era iresprosabila privita din exterior, a fost nefolositoare si desarta. A inteles ca are nevoie de o alta indreptatire decat aceea a unei vieti traite in mod cinstit. Astfel, a venit ca un pacatos la Dumnezeu, care i-a indreptat privirea spre Isus – Mielul lui Dumnezeu – care a murit pentru pacatosi. In sangele Mielului lui Dumnezeu, si Tom a gasit pacea si siguranta mantuirii.
Astfel, pentru tanarul medic, a inceput o viata noua. Dupa ce a gasit aceasta pretioasa comoara, a facut-o cunoscuta si altora. Meseria lui ii oferea ocazii bune. De atunci inainte a devenit un medic adevarat, putand ajuta bolnavilor si la bolile trupului, dar si la cele ale sufletului.
Nu este minunata lucrarea lui Dumnezeu? Un tata si-a aruncat copilul sau flamand in mare pentru a scapa de el, dar apoi Dumnezeu a lucrat la sufletul acelui om rau ca, dupa mantuirea sa, sa devina un vestitor al mantuirii vesnice pentru fiul sau! Da, aici se potrivesc cuvintele profetului: " SI LUCRUL ACESTA VINE DE LA DOMNUL OSTIRILOR; MINUNAT ESTE PLANUL LUI SI MARE ESTE INTELEPCIUNEA LUI." Isaia 28;29
(autor necunoscut)
