O POVESTE DE DRAGOSTE
A fost o data, o insula unde locuiau: Fericirea, Tristetea, Cunostiita, si multe altele printre care si Dragostea.
Intr-o zi s-a anuntat ca insula se va scufunda, asa ca toti au inceput sa-si repare barcile si au plecat cât mai repede. Dragostea a ramas ultima. Ea a perseverat pâna in ultimul moment.
Când insula era aproape a se scufunda, Dragostea s-a decis sa ceara ajutorul. Bogatia a trecut pe lânga Dragoste intr-un vapor imens. Dragostea a spus:
“ Bogatie ma poti lua cu tine?” . Bogatia a raspuns:
“ Nu, nu pot. Am atâta aur si argint in barca mea, incât nu se mai este loc si pentru tine”.
Dragostea s-a decis sa intrebe Vanitatea care tocmai trecea pe acolo intr-o frumoasa barca:
“ Vanitate, te rog ajuta-ma!”
“ Nu te pot ajuta Dragoste. Esti toata uda si mi-ai putea strica barca” – a raspuns Vanitatea.
Tristetea trecea si ea pe acolo, asa ca Dragostea ii cere ajutorul:
“ Tristete ia-ma cu tine, te rog!”
“ O…Dragoste, sunt atât de trista, incât vreau sa fiu singura!”
Fericirea a trecut si ea pe acolo, dar era atât de vesela incât nici nu a auzit când Dragostea i-a cerut ajutorul.
Dintr-o data s-a auzit o voce:
“ Vino, Dragoste, te iau eu". Era un batrânel. Dragostea s-a simtit atât de binecuvâtata si atât de fericita incât a uitat sa intrebe cum il cheama. Când au ajuns pe uscat, Batrânelul a plecat urmând-si calea lui. Dragostea, realizând cât de datoare ii este batrânelului, a intrebat Cunostiita – un alt batrânel:
“ Cine m-a ajutat, cine a fost cel care m-a ajutat?”
“ Era Timpul” – aspus Cunostiinta.
“ Timpul!” – a spus Dragostea mirata. “ Dar de ce sa ma ajute pe mine Timpul?”
Cunostiinta a zâmbit si a raspuns cu intelepciune:
“ Pentru ca numai TIMPUL este capabil sa inteleaga cât de mare si minunata este Dragostea”.
