Era doua si jumatate dimineata cand telefonul a inceput sa sune. Am orbecait prin intuneric pentru a raspunde. Era seful meu. "Megan, trebuie sa mergi la lucru cat de curand posibil." Scuturandu-mi capul, am intrebat unde si pentru cat timp. Raspunsul a fost: "Mergi la spital si asteapta informatiile ulterioare". Mi-am luat uniforma mea de protectie si am plecat spre spital, putin nedumerita ca nu primisem nici o informatie despre treaba pe care trebuia sa o fac. Am presupus ca trebuie sa fie vorba de o garda obisnuita de pacienti cu care suntem de obicei insarcinati. Am condus de-a lungul strazilor intunecate fara sa ma mai gandesc la asta.
Cand am ajuns la spital, am fost intrebata de garda de la usa pentru cine venisem ca sa verifice daca aveam voie sa intru. I-am spus ca asteptam sa primesc instructiuni dupa ce voi fi intrat. A telefonat inauntru si i-au spus sa ma lase sa intru. "Succes" a fost tot ceea ce mi-a spus. "Ce straniu", m-am gandit. Mi-a luat cam 5 minute ca sa ajung la birou.
Cand am ajuns acolo toti se uitau la mine fara sa rosteasca nici un cuvant. In sfarsit, seful de grupa s-a apropiat de mine. "Megan, avem nevoie de tine sa mergi sus la pediatrie ca AM." Am raspuns: "Vince, ce este AM si de ce sunteti toti asa de tacuti?" Vince m-a privit si si-a inclinat capul. "Megan, AM este asistarea unui muribund. E o fetita foarte activa de 12 ani, dar e si foarte bolnava. Parintii ei au refuzat sa o mai vada si la fel a facut si restul familiei. Are nevoie de cineva pentru ultimele ei ore."
Am intrebat: "De ce eu? Sunt mai mult de 500 de angajati. Nu puteti sa-mi spuneti ca i-ati chemat pe toti si au refuzat sa vina!" Una din celelalte persoane de garda a pasit in fata si mi-a spus: "Nu, nu am chemat pe altii, doar pe tine. Pari sa ai un anumit mod de a fi cu oamenii, poti sa-i faci sa rada. Stim ca te vei descurca." Am oftat si, dupa ce am primit informatiile de care aveam nevoie, am urcat ca sa stau cu aceasta fata. Cand m-am apropiat de salon, asistenta mi-a zambit: "Ai venit pentru Jen, nu?" "Asa-i", am raspuns. Asistenta sefa m-a dus la camera ei.
Apoi m-a oprit si mi-a zis: "Jen nu stie ca e pe moarte, credem ca e cel mai bine asa!"."Veti sa spuneti ca nu stie? Trebuie sa-i spuneti, e un om!" Asistenta mi-a raspuns: "Trebuie sa respectam dorintele familiei. Asa ca, orice ai face, nu spune un cuvant." Si cu asta pleca.
Am ezitat inainte de a intra. Stiam ca nu puteam sa fac asta. O fata murea si nimeni nu-i spunea acest lucru. Unde mai pui ca nici familia nu o mai vizita. Ce nebunie! Mi-am scuturat capul si am intrat in camera.
"Buna", spuse Jen. "Buna, Jen. Ma cheama Megan si voi sta cu tine catva timp. Te simti bine?" "Asa cred. Nu am avut prea multi vizitatori de curand." Am privit prin camera ei si n-am vazut nimic in afara de o mica cutie muzicala si o scrisoare asezata la capul patului. Mi-a zambit si mi-a spus: "Acesta e ultimul dar primit de la sora mea." Ezitand, am intrebat-o: "Ce s-a intamplat cu ea, Jen?" Jen mi-a zambit si a raspuns: "Stii, fiind mare, are de facut diferite lucruri. N-am vazut-o de cativa ani. Am fost apropiate, dar acum, ei bine, acum lucrurile sunt diferite." I-am oferit doar un zambet incurajator, gandindu-ma cat de puternic era acest copil. Am jucat cateva jocuri si am vorbit aproape toata noaptea. Jen mi-a spus: "Megan, aceasta a fost cea mai frumoasa zi din viata mea!!! Ma simt de parca as fi din nou alaturi de sora mea. Vreau sa spun ca esti ca ea, asa cum era atunci cand nu se mutase inca."
Lumina din ochii ei m-a facut sa zambesc. Eram fericita ca puteam face ceva pentru cineva care traia ultimele ore, chiar daca fara sa stie asta. Priveam amandoua pe fereastra cand Jen m-a intrebat: "Vrei sa-mi faci o favoare?" "Sigur", i-am raspuns. "Aceasta e adresa surorii mele. Ai putea sa-i trimiti biletul asta?" Conform standardelor acelui loc, stiam ca nu aveam voie sa fac asta. I-am privit fata plina de speranta si i-am spus ca nu puteam sa-i fac aceasta favoare. "Inteleg, Megan. Dar voi ajunge eu la ea intr-o zi, sper." Si cu asta si-a intors capul si privea din nou pe fereastra. "Crezi ca m-ar lasa afara pentru cateva minute?" Am intrebat asistenta si si-a dat consimtamantul. Am luat-o pe Jen pana la intrarea principala si am stat afara privind stelele.
"Tu ai o sora?" m-a intrebat. "Da", i-am spus. "Cred ca e nemaipomenit sa poti sa o vezi oridecateori vrei. Cand voi ajunge acasa, am de gand sa o chem ca sa-i spun cat de mult o iubesc si cat de dor imi e de ea." Mi se rupea inima. Stiam ca Jen nu va mai putea niciodata sa mearga acasa. Stiam ca mai are doar cateva ore de trait, dar tot nu am putut spune nimic. Tot ce puteam face era sa-i zambesc.
Am decis sa mergem inapoi in salonul ei, deoarece arata din ce in ce mai rau. Cand am ajuns in sfarsit in camera ei, aproape se prabusise. Am chemat asistenta, dar nu s-a mai putut face nimic. Jen imi zambi cu greu si imi spuse: "Stiu ca voi muri. Am cancer. Toata lumea crede ca nu-i poti spune unui copil de 12 ani ca viata ii va fi scurtata, dar eu deja stiu." M-am uitat la ea si am incuviintat din cap. Asta era toata confirmarea pe care i-o puteam da.
"Megan", sopti o voce inceata, "poti sa ma imbratisezi, te rog?" Am mers langa ea si am imbratisat-o. Asa a murit. Ultima ei suflare a fost in bratele mele. Am privit la ceas si apoi am chemat asistenta. Cand a venit, i-am dat ora la care Jen trecuse dincolo. Asistenta a spus ca pot pleca. Mi-am luat geanta si am coborat. "Moartea e o parte a vietii", mi-am spus in timp ce ma apropiam de usa biroului. Am intrat si toti m-au intrebat cum a fost. "Bine", am spus si am apucat haina ca sa plec.
Cand am ajuns la masina, am inceput sa-mi caut cheile. Le-am gasit in geanta si le-am tras afara. Un bilet era prins de cheile mele. Am intrat in masina si l-am deschis. Biletul spunea:
"Draga Megan,
Multumesc pentru ca ai fost cu mine. Stiu ca nu-i poti da un bilet surorii mele pentru ca ai incalca regulile. Dar stiu, de asemenea, ca este important pentru sora mea sa stie ca am iubit-o. Trebuie sa stii cum e pentru ca ai o sora mai mica. Probabil ca si ea va dori pe cineva care sa faca acelasi lucru pentru ea. Ti-am scris alaturi adresa ei, sperand ca ai putea sa faci ca aceste cateva cuvinte sa ajunga la ea intr-o zi. Sora ta e o norocoasa pentru ca are pe cineva ca tine. Ma bucur ca ai putut sa-ti imparti dragostea cu mine chiar daca a fost doar pentru cateva ore. M-ai facut fericita. Lasa-ti dragostea sa straluceasca.
Cu dragoste, prietena ta,
Jen S."
Lacrimile se rostogoleau pe fata mea in timp ce conduceam spre casa. Am oprit pe la sora lui Jen ca sa-i las un bilet. I-am spus ca sora ei fusese deosebita si ca o iubise enorm. Apoi am mers acasa si i-am telefonat surorii mele de 13 ani ca sa ii spun ca o iubesc. Am facut planuri ca sa iesim impreuna si sa petrec ziua cu ea.
Ma gandesc adesea la Jen si la ultima ei dorinta. Am devenit prietena buna cu sora ei, Melissa. Plangem, radem si ne amintim impreuna toate lucrurile pe care le-am facut. Melissa regreta ca a lipsit din viata surioarei ei dar e increzatoare ca o va revedea in curand.
Va incurajez pe toti sa intindeti mana si sa le spuneti tuturor celor pe care ii iubiti acest lucru inainte ca sa nu mai fie. Melissa isi doreste sa fi avut aceasta posibilitate. Inainte de toate, avem doar o singura viata de trait.
