Sutasul din Vladeni
„Laudati pe Domnul, chemati numele lui! Faceti cunoscut printre popoare ispravile lui.” Psalmul 105:1
Multumesc lui Dumnezeu ca m-am nascut intr-o familie de crestini adventisti. Suntem opt frati, patru fete si patru baieti. Parintii ne-au dat o educatie buna, fapt pentru care toti fratii suntem in credinta data sfintilor o data pentru totdeauna. Sunt Veronica Angelescu din localitatea Darmanesti, judetul Dambovita. Crescand intr-o atmosfera adventista, tin minte cum mama ne aduna in jurul ei si de mici ne invata poezii din antologia crestina, pe care apoi le spuneam la programele muzicale sau la evanghelizari.
Asta se intampla prin anii `50. Tata era prezbiter si imi amintesc ca facea vizite impreuna cu pastorul la familiile care crereau sa fie vizitate si in special la cele venite de curand la credinta. Pentru ca in regimul trecut nu era voie sa construiasca biserici, din comunitatea Darmanesti faceau parte si frati din comunele invecinate, din Marginenii de Sus, Marginenii de Jos, I.L. Caragiale, Zalhanaua si Vladeni.
Ca in vremea apostolilor
Imi amintesc cu drag o experienta ca in vremea apostolilor. Era prin anii `69-`70, cand o familie din comuna Vladeni a solicitat vizita pastorului. Nu mai stiu daca erau botezati sau urmau sa incheie legamant cu Domnul. Pastorul Piturlea Gheorghe, insotit de tatal meu, a pornit pe jos spre Vladeni pentru a face o vizita familiei Olteanu, pentru ca despre ei este vorba.
Cand am ajuns acolo, casa era plina. Fratele Olteanu isi adunase toata familia: parinti, copii, frati, cativa vecini si prieteni. Au fost profund impresionati, iar ca multumire, la plecare, tatal fratelui Olteanu a inhamat caii la caruta si i-a adus pe pastor si pe tatal meu pana in Darmanesti. Ajuns acasa, tatal meu, cu mare bucurie si cu lacrimi in ochi, ne-a spus:
– Stiti cum ne-a primit fratele Olteanu? Isi stransese toata familia ca pe vremuri sutasul Corneliu cand il astepta pe apostolul Petru.
Roadele unei vizite
De atunci au trecut peste 26 de ani. Ocazia aceea insa nu a ramas fara urmari. In Vladeni s-a aprins o lumina, mai intai in casa fratelui Olteanu, iar apoi si in localitate, unde s-a construit mai tarziu o frumoasa casa de rugaciune. Prezbiterul comunitatii este chiar fiul cel mare al fratelui Olteanu si, spre bucuria familiei, ginerele este pastor al Evangheliei.
In incheiere, ma alatur inteleptului Solomon cu cuvintele: „Arunca-ti painea pe ape, si dupa multa vreme o vei gasi iarasi.”
„Dimineata seamana-ti samanta si pana seara nu lasa mana sa ti se odihneasca fiindca nu stii ce va izbuti, aceasta, sau aceea, sau daca amandoua sunt deopotriva de bune.” (Ecl. 11:1.6)