Scaparea vine de la Domnul
In anul 1950 sotul meu a fost luat in armata … pentru cei ce urmau o facultate armata se facea la sfarsitul studiilor, 5 ani !
In primele 4 luni a facut, ca tot recrutul, instructia. Apoi, toti absolventii au fost mutati in capitala, sa lucreze la ministere. Programul era de la 8-14, apoi doua ore pauza si iar instruire politica. Peste grupa lor, mai mare era un maior foarte de treaba. Un timp nu i-a spus nimic sotului meu care sambata pleca dimineata din universitate si venea seara (avea un program special, nu de cazarma, daca ar fi avut familia acolo putea locui acasa).
A venit totusi si ziua cand maiorul i-a spus ca nu se mai poate continua asa, isi pericliteaza postul (fiecare era pus sa urmareasca pe cel de langa el) si ca l-a scos la raport la “loctiitorul politic”. A doua zi dimineata s-a prezentat la raport. A fost intampinat cu tipete si amenintari: “subminezi poporul, imperialistule, reactionarule, unde L-ai intalnit tu pe Dumnezeu?” etc…etc..Sotul meu a tacut… ”Ce,ai mutit?” De fapt, nu-l intrebase nimic..”Pleaca, daca sambata nu esti la birou, te dau dezertor si puscaria de mananca 12 ani!” Sotul meu a salutat si a plecat.
Asta era luni dimineata. Marti s-a dus in continuare la birou iar la ora 14 s-au culcat toti ca de obicei, erau 8 in camera. Cand s-au sculat la ora 16, fiecare isi exprima mirarea cum putea. Sotul meu era umflat in partea dreapta de la ureche sub barbie. S-a uitat si el in oglinda. Nu-l durea nimic.
A doua zi s-a dus la treaba, maiorul l-a trimis la Policlinica. Cei de acolo au strans din umeri si i-au facut bilet de trimitere la spital (stomatologic n-avea nimic) L-a spital i s-a facut internare pentru investigatii. Vineri la ora 14 sotul meu era in pat, la spital, cu baia luata, in asteptarea unei biopsii.
Sambata dimineata loctiitorul politic a trimis dupa el- s-a dus maiorul -si dupa alte tipete loctiitorul a plecat la spital: “Ce ma, te umfli la comanda?” si a pus o santinela pe scaun la capul lui, “sa nu dezerteze”!
I s-a facut biopsia, a iesit ceva TBC, i s-au facut acte de lasare la vatra, deci a fost scutit de serviciul militar si a venit acasa, cu acte in regula. Medicul care i le-a intocmit l-a si consolat: “Acum e multa nevoie de ingineri, du-te, lucreaza si vezi de viata ta !”
Niciodata, nimeni nu a fost bolnav de TBC in familia noastra, nici de atunci, nici pana atunci.
A FOST DOAR DEGETUL LUI DUMNEZEU!
MINUNI AU FOST SI MAI SUNT INCA.
LAUDAT FIE NUMELE LUI.
Elena Prisacaru
