Prietenii mei – autor necunoscut

Totul a inceput intr-o duminica dupa-amiaza, cand eu si prietenii mei ne-am oprit sa luam benzina. Planuiam sa mergem in orasul vecin sa mai vedem imprejurimile, dupa ce ne cheltuiseram aproape toti banii pe un pranz copios. Asadar, am incercuit In brosura pe care o aveam toate locurile pe care doream sa le vizitam – lucruri care nu costau.
Mike a facut plinul la masina lui – o Mazda maro – si apoi a constatat ca nu avea cardul la el. Chitanta s-a ridicat la suma de 13 dolari, dar noi, punand mana de la mana, de-abia am strans 10. Atunci, Mike a urcat in masina si a demarat fara sa plateasca. Nu-mi venea sa cred: nu ne urmarea nimeni. Toti radeau si, desi eram ingrozit, radeam si eu.
Atunci, prietena mea, Wanda, ne-a povestit o experienta asemanatoare. Fusese impreuna cu niste prieteni la bowling si nu stiu cum au facut de s-au strecurat unul cate unul fara sa plateasca. Toti pareau sa aiba de povestit o intamplare asemanatoare – cu exceptia mea. Ma rog, in prezent, am si eu o multime. Am continuat sa fac parte din grupul acesta. Ne-am incercat norocul si la bowling. Ne-am provocat unul pe altul sa furam maruntisuri din magazine. O faceam ca sa ne distram, cel putin asta credeam noi ca inseamna distractia. Intram in cabina de proba in hainele vechi si ieseam cu haine noi sau imbracam haine noi pe sub cele vechi. Ma simteam mereu vinovat dupa aceea. Intr-o seara, ne faceam planuri pentru vacanta de vara, cand Mike a anuntat ca aveam nevoie de bani buni, daca voiam sa avem vacanta dorita. Urmatorul lucru pe care mi-l amintesc este ca mergeam cu masina spre un magazin din cealalta parte a orasului. Mike fusese intotdeauna altfel decat ceilalti. Nu stiai niciodata ce gandea sau ce avea sa faca. Poate ca tocmai de aceea ne placea de el. Era mereu interesat de aventura. Dar in seara aceea se purta ca un maniac. Nu stiu de ce ne-am dus cu el; poate ne era frica de ce ar putea sa faca sau poate credeam ca il vom putea opri. Cu totii il urmam sovaitori pe Mike. Cred ca toti stiam ca o sa se intample ceva rau. In magazin nu era decat vanzatorul, un om in varsta, care statea langa casa de marcat. Nu-mi amintesc decat privirea speriata a omului cand Mike a indreptat arma spre el si i-a cerut banii. Toti eram la fel de speriati ca batranul. Am inghetat. La fel si Tim si Wanda. De unde aparuse pistolul? De ce ar face Mike asa ceva? Credeam ca il cunoastem. Ce se intampla cu el?
Omul se misca repede, atat cat putea, dar Mike tipa la el sa se grabeasc„. Atat mainile batranului, cat si ale lui Mike tremurau. “Mike, lasa-l! Hai sa plecam!” se ruga Tim de el.
Atunci s-a intamplat – in secunda urmatoare, Mike s-a Intors si s-a uitat la Tim. Am auzit o detunatura puternica. Stiu ca arma s-a descarcat accidental. Mike nu avea de gand sa il Impuste – numai sa il sperie. Dar era prea tarziu. Am fugit din magazin pana la cabina telefonica si am format 911. Ceilalti au sarit in masina si au sters-o. Dupa ce am inchis telefonul, am fugit inapoi. Doamne, Te rog, fa sa fie bine batranul. Poate ca nu e ranit deloc. Nu. Stiam ca era, pentru ca l-am auzit cazand cu zgomot pe podea. Tot felul de ganduri mi-au navalit in minte. Acum sunt arestat si astept procesul. Batranul este in stare critica. De atunci, in fiecare zi ma rog sa supravietuiasca. Parintii mei sunt foarte tristi. Nu vreau sa ma mai uit in ochii mamei cate zile voi mai trai.