Experiente ale rugaciunii la Montreal
Octombrie 2006
Partea I
Intodeauna mi-am dorit sa vad o redesteptare a Bisericii Adventiste mondiale si sa ma atasez si eu acestei redesteptari, lucrand cu tot sufletul pentru grabirea revenirii Domnului nostru Isus Hristos. Uneori ziceam in mintea mea: "O,daca ar fi un grup care sa inceapa o reforma in biserica adventista,as fi gata sa ajut!" Insa,de fiecare data,imediat,un indemn imi cuprindea sufletul: "Incepe tu aceasta reforma! Nu astepta dupa altii! Atunci, eu intrebam neputincios: "Bine,dar cum? Este imposibil.Nu am nici cea mai mica idee ce trebuie sa fac si cum sa procedez."
Ani de zile m-a urmarit gandul aceasta,insa mereu il alungam si asteptam sa vad lucruri minunate venite din partea altora.In acelasi timp, eu ma ocupam in mod constiincios de programul meu, de cresterea mea intelectuala si de comunitatile pe care le pastoream. Eram un pastor corect, amabil cu ceilalti, cu calitati, insa ceva lipsea pe plan spiritual. Imi dadeam seama de starea mea, dar nu stiam ce sa fac. Am inceput sa strig la Dumnezeu pentru ajutor.
In luna Mai 2005, in timp ce vizitam o familie, un gand puternic mi-a cuprins intreaga fiinta: "Biserica Adventista vorbeste prea mult si se roaga prea putin. Trebuie sa faci ceva!" Imediat mi-au venit in minte orele de rugaciune de miercuri seara si de sambata dimineata. O rugaciune superficiala la inceput, una la sfarsit, iar in rest discutii, dezbateri, idei teologice, cu alte cuvinte, vorba prea multa.
Atunci mi-am zis:"Trebuie sa fac o reforma in viata bisericii pe care o pastoresc!" Asa cum este peste tot in Biserica Adventista, nici ora de rugaciune a bisericii pe care o pastoream la data aceea nu se desfasura altfel (eram pastor la Biserica Romana din Montreal – Canada.Chiar la sfarsitul lunii Mai 2005 urma sa fiu numit pastor si la o biserica de limba engleza). Ne rugam superficial la inceput si la sfarsit, apoi citeam din Biblie, comentam si vorbeam (de-abia apuca fiecare sa spuna ceea ce avea de spus intr-un ceas). Rugaciunea lipsea aproape cu desavarsire. Si se numea "ora de rugaciune."
Am lasat la o parte gandul puternic care ma framanta pentru a doua zi. Mi-am zis:"Daca este de la Dumnezeu, a doua zi va fi si mai puternic" . Peste o saptamana nu ma mai gandeam decat la asta. Atunci,am pus mana pe telefon si am inceput sa sun cateve persoane si sa le spun despre experienta mea si sa le impartasesc dorinta de a face o reforma in privinta orei de rugaciune. Toti, fara exceptie, au fost de acord.
Acum, conduc personal 5 grupe de rugaciune in timpul saptamanii, in diferite locuri ale Montrealului(Luni, Marti, Miercuri, Joi si Vineri) intre orele 7-8:30 seara. Am renuntat definitiv la emisiunile mele preferate de la televizor, care imi inabuseau viata spirituala si dupa care ma rugam atat de superficial si ma simteam atat de vinovat, si am decis sa-L slujesc pe Domnul meu cu tot ceea ce sunt si sa-I ofer tot timpul meu doar Lui. La toate grupele de rugaciune pe care la conduc avem peste 400 de persoane pentru care mijlocim zilnic,iar Dumnezeu ne-a binecuvantat cu peste 70 de raspunsuri incredibile la rugaciunile inaltate.
Mi-am dat seama ca, ceea ce-mi lipsea era acea pasiune pentru Hristos, sa dau totul pentru El si sa nu retin nimic pentru mine. Am realizat, de asemenea, ca redesteptarea trebuia sa vina din camaruta mea si nu sa astept dupa altii. Rugaciunea este ceea ce lipseste poporului advent de astazi. Daca ne-am uni cu totii ca unul singur si ne-am ruga pentru nevoile celorlalti si pentru revenirea Domnului nostru Isus Hristos, El nu ar mai intarzia. Ar veni ca sa ne ia acasa.Tatal nostru tanjeste dupa noi, insa noua nu ne pasa de El, desi sustinem peste tot ca-L iubim, ca-l slujim si ca ne este dor de El. In realitate, starea poporuluii advent este cea descrisa in Apocalipsa 3:14 – 18.
As vrea acum sa va impartasesc si dumneavoastra cateva din cele peste 70 de minuni pe care le-a facut Dumnezeu in cele 15 luni de cand am inceput sa ne rugam specific pentru altii:
Intr-o marti dimineata in timp ce ma aflam la Biserica Engleza "South Shore" ("Tarmul de Sud")am descoperit ca aveam un mesaj pe telefon. L-am ascultat cu atentie. Era o doamna neadventista care vorbea in limba engleza si care-mi spunea sa ne rugam pentru nepoata ei. Mi-a lasat si un numar de telefon ca sa o contactez. Am sunat-o si mi-a spus ca nepotica ei de 11 luni este bolnava foarte grav. Cu o luna in urma fetita incepuse sa vomite ceea ce manca. Parintii n-au dat prea mare importanta. Si-au spus ca este normal la aceasta varsta sa vomite. Insa, dupa o luna, au mers la medic fiindca fetita vomita foarte des.
Verdictul a fost ingrozitor: tumoare canceroasa pe creier. Bunica, disperata, m-a rugat sa ma rog pentru nepotica ei. Am pus numele fetitei pe lista de rugaciune la biserica engleza, ne-am rugat cu totii in acea seara, apoi fiecare s-a rugat personal, in fiecare zi acasa (toti cei care vin la grupele de rugaciune au cate un carnetel pe care isi scriu numele persoanelor pentru care se roaga, apoi zilnic mijlocesc inaintea lui Dumnezeu pentru fiecare persoana de pe lista. Urmatoarea ocazie cand ne intalnim discutam despre raspunsurile primite, adaugam noi cereri pe lista de rugaciune si continuam sa ne rugam).
In ziua operatiei am chemat toti copiii care erau la biserica (erau adunati pentru scoala biblica de vacanta) si ne-am rugat pentru micuta Talia. Peste cateva zile bunica Taliei m-a sunat si mi-a spus ca inainte de operatie doctorii nu i-au dat nici o sansa fetitei ca va supravietui. Dar altfel hotarase Dumnezeu. Operatia a durat 9 ore. La sfarsitul operatiei doctorii au reusit sa scoata tumoarea si au declarat ca este o minune ca fetita traieste. Mai ramasese o mica tumoare undeva ascunsa in creier, care nu putea sa fie atinsa, pentru ca fetita ar fi murit. Am continuat sa ne rugam zilnic pentru ca Dumnezeul Creator sa indeparteze si acea tumoare ramasa. Dupa trei saptamani, fetita a mers din nou la control. Doctorii n-au mai vazut nici urma de tumoare si au spus: "Ne-am inselat!Fetita nu are nici urma de tumoare in creier." Insa pentru cei care ne rugasem, era clar ca Dumnezeu facuse o alta minune cu aceasta fetita.
La cateva zile fetita a parasit spitalul. Doctorii au spus ca se va insanatosi greu, va trebui sa vina la exercitii de recuperare, de vorbire si recuperarea va merge foarte greu din cauza operatiei, lasand sa se inteleaga ca va ramane cu sechele pe viata (daca va supravietui). Bunica ne-a spus despre toate aceste verdicte si noi am continuat sa ne rugam zilnic. Fetita are acum 2 ani si 4 luni. Este perfect sanatoasa. Merge, chiar alearga prin casa, vorbeste, iar in Decembrie 2005 a fredonat un cantecel dupa bunica sa, aratand doctorilor ca are si aptitudini muzicale, uimindu-i pe acestia. Continua sa fie o minune vie a harului lui Dumnezeu si de fiecare data Il laudam pe Dumnezeu si-I glorificam Numele Sau cel mare pentru ca ne-a raspuns rugaciunilor intr-un mod atat de complet.
Am vizitat-o pe micuta Talia acasa, m-am imprietenit cu parintii si cu bunicii ei, iar bunicii ne-au vizitat de cateva ori biserica si sunt convins ca Il vor accepta pe Mantuitorul in viata lor foarte curand.
Partea II
Intr-o zi de miercuri, un frate de la biserica engleza, ne-a rugat sa mijlocim in rugaciune pentru o doamna neadventista, Gail. Aceasta devenise oarba. A trebuit sa inceteze serviciul, nu mai putea sa conduca masina, sa gateasca sau sa ingrijeasca de cei doi copilasi. Si-a chemat mama sa stea cu ea, fiindca nu mai putea sa faca nimic. Copiii o luau de mana si o conduceau prin casa.
A vizitat 10 doctori ca sa o ajute sa-si recapete vederea, insa nici unul nu a putut sa faca nimic pentru ea. N-au putut nici macar sa stabileasca un diagnostic. Printre cei 10 doctori se afla si cel mai competent doctor din Montreal. A mers de cateva ori la sectia de urgenta a unui spital din Montreal, insa nici un rezultat.
Ne-am rugat pentru Gail 2 luni si jumatate. Intr-o zi de Sabat, in timp ce vorbeam despre rezultatele uimitoare ca raspuns al rugaciunilor inaltate, tanarul care ceruse sa mijlocim pentru Gail, se ridica in picioare si ne da uimitoarea veste ca tanara femeie a inceput sa vada cu cateva zile in urma, pana cand si-a recapatat vederea complet. I-am multumit lui Dumnezeu pentru acest raspuns incredibil si, cu lacrimi in ochi, ne-am consacrat din nou Creatorului Universului.
Doua saptamani dupa acest eveniment, vine cineva la mine, inainte sa incep sa predic de la 11-12, si-mi spune ca Gail este in sala, vizitand biserica noastra. Era impreuna cu toata familia ei. Am invitat-o sa ne povesteasca experienta vindecarii. Toata adunarea plangea. Era ceva miscator. A fost cea mai puternica marturie pe care am auzit-o vreodata. Am continuat sa ne rugam ca Dumnezeu s-o vindece si spiritual si sa-l cunoasca pe Dumnezeul care a vindecat-o si sa-L accepte in viata ei. La sfarsitul lui Decembrie 2005 Gail s-a botezat intr-una din bisericile franceze din Montreal.
In vara lui 2005 am primit o cerere din partea unei tinere engleze, adventiste, ca sa ma rog pentru ea. Mi-a cerut sa mijlocesc personal pentru ea si sa nu o trec pe lista de rugaciune publica. A dorit ca sa nu stie nimeni despre problema ei. Din acelasi motiv, nu va voi spune numele ei. Motivul pentru care m-a rugat sa mijlocesc inaintea lui Dumnezeu era ca avea cosmaruri noaptea. Nu putea sa doarma. Se trezea in mijlocul noptii ingrozita. M-a rugat sa pun inaintea lui Dumnezeu problema ei. Am inceput sa ma rog zilnic ca Dumnezeu sa-i inlature pe ingerii cei rai din viata ei si s-o lase in pace, sa aiba somnul linistit.
Ma intalnesc peste aproximativ trei luni cu ea, la o reuniune cu slujbasii tuturor comunitatilor din Montreal. Imi spune cu bucurie in glas ca visurile urate care au ingrozit-o atata timp au disparut complet si ca, in sfarsit, poate dormi bine noaptea. I-am multumit lui Dumnezeu in gand si apoi in camaruta mea, acasa, preamarind numele Lui cel mare si consacrandu-ma din nou inaintea prezentei Sale atotputernice.
In iunie 2005 am primit o cerere ca sa ne rugam pentru o fetita, Claudia, de origine franceza, pentru vindecare. Bunica ei este adventista, insa fetita si parintii sunt catolici. La data aceea Claudia avea 5 ani si jumatate. Fetita se nascuse paralizata de maini si de picioare. Parintii ei au incercat orice posibilitate ca sa imbunatateasca starea sanatatii ei, insa progresele au fost nesemnificative.
Am inceput sa ne rugam zilnic pentru ca Dumnezeu sa faca o minune in viata acestei fetite.Dupa 3-4 luni a inceput sa-si miste picioarele si mainile. In timp ce continuam sa ne rugam Dumnezeu continua sa faca minuni in viata Claudiei. Dupa inca aproximativ doua luni a inceput sa mearga greu, inconjurata de un suport, pentru a-si putea tine echilibrul.
In Ianuarie 2006, bunica fetitei a venit la ora de rugaciune de miercuri seara si ne-a spus ca nepotica ei i-a cerut sa intinda mana. Fetita s-a ridicat din scaunelul ei, a atins mana bunicii si a facut 10 pasi prin camera, sprijinindu-se doar putin de mana ei. Avea lacrimi in ochi cand povestea si ne-a rugat sa continuam sa ne rugam, pentru ca Dumnezeu a facut mari minuni in viata Claudiei in cele 8 luni de cand am inceput sa ne rugam. In mai 2006 bunica fetitei ne-a spus ca, Claudia se deplaseaza singura fara ajutorul cuiva.
I-am multumit cu totii lui Dumnezeu pentru modul cum ne-a raspuns la rugaciunile inaltate si I-am promis credinciosie pentru tot restul vietii noastre.
Partea III
In vara lui 2005 conversam cu o doamna americana pe care o cunoscusem cu peste 10 ani in urma.Mi-a spus ca a parasit biserica adventista, ca este dezamagita de raceala din aceasta biserica si ca frecventeaza o alta biserica protestanta.
Am avut o conversatie placuta si i-am povestit de experientele minunate cu care mi-a binecuvantat Dumnezeu viata in ultimele luni(acesta este subiectul meu favorit, indiferent cu cine as discuta). La finalul conversatiei i-am spus ca o sa ma rog pentru ea ca sa se intoarca in biserica adventista, pentru ca, asa cum este aceasta biserica, slaba si cu defecte, este biserica adevarata a lui Dumnezeu, biserica ramasitei. A fost de acord sa ma rog pentru ea. Zilnic, personal, m-am rugat ca Duhul Sfant sa lucreze prin puterea Sa cea mare si sa-i intoarca privirile si inima catre adevarul biblic.
In decembrie 2005 m-a sunat si mi-a spus ca a inceput din nou sa frecventeze biserica adventista, realizand ca este singura care detine adevarul. I-am multumit lui Dumnezeu ca mi-a ascultat rugaciunile si L-am laudat in inima mea pentru ca mi-a dat aceasta posibilitate sa vad minunile Sale si sa gust din bucuria cerului pentru un suflet care se intoarce in staulul Sau.
Pe la inceputul lui iunie 2005 am primit o cerere ca sa intervenim inaintea lui Dumnezeu pentru Daniel si Liliana din Suceava. Fusesera la munca in Israel pentru un timp, apoi din cauza conditiilor de acolo, au decis sa fuga in Montreal. Ajunsi aici, si-au declarat intentia inaintea autoritatilor canadiene ca sa ramana definitiv in Canada. Guvernul canadian nu te da imediat afara din tara cand ceri sa devii rezident canadian.Te tine un timp, ti se ofera un avocat din oficiu, apoi legal te trimite inapoi de unde ai venit. Insa nu ai nici o sansa sa devii rezident in Canada atunci cand fortezi mana guvernului. Avand in vedere ca in Canada este un program legal de emigrare, trebuie sa te supui tuturor regulilor legale pe care le cere acest program. Ca atare, nu aveau nici o sansa sa obtina aprobarea din partea guvernului. Noi stiam insa ca Stapanul cerului este un Dumnezeu al imposibilului. Am adus cererea lor in doua din grupele de rugaciune din Biserica Romana. Am inceput sa ne rugam zilnic si sa strigam la Dumnezeu pentru ajutor. L-am implorat sa ii ajute pa fratii nostri, daca este voia Lui.
La sfarsitul lui iunie 2005, cand erau programati pentru infatisarea inaintea judecatorului care decidea cazul lor, au aflat ca judecatorul respectiv isi rupsese mana. Deci, cazul s-a amanat pentru o alta data (asa ceva nu se intampla in Canada). Au fost tare mahniti, pentru ca traiau intr-o tensiune grozava si de-abia asteptau sa se termine cu cazul lor. I-am incurajat si le-am spus ca nimic nu se intampla fara ca Dumnezeu sa stie. Au aflat mai tarziu ca acel judecator nu accepta nici un dosar si pe toti ii trimitea inapoi in tarile lor.
In timpul cand asteptau o noua programare, noi continuam sa ne rugam zilnic pentru cazul lor. In septembrie 2005 au fost reprogramati pentru infatisarea inaintea judecatorului. De data aceasta era un altul care a fost programat pentru a decide cazul lor. La sfarsitul zilei am primit un telefon, pe care il asteptam cu nerabdare si emotie. Dumnezeu alesese un judecator caruia i-a influentat judecata si care s-a supus hotararii cerului: Daniel si Liliana urmau sa devina rezidenti permanenti ai Canadei!!!
Aceasta veste ne-a umplut inimile de bucurie si L-am laudat pe Dumnezeu, continuand sa-I multumim in fiecare zi si sa ne consacram inaintea tronului Sau ceresc.
Partea IV
Cand ne-am mutat in Canada acum 4 ani, am cunoscut o familie foarte amabila care ne-a fost de ajutor in multe privinte. Ne-au dat multe informatii, ne-au ajutat la gasirea unui apartament, ne vizitam adesea si aveam momente frumoase impreuna.
Acest cuplu venise in Canada cu mult inaintea noastra. Amandoi lucrau, aveau o situatie frumoasa si erau multumiti de ceea ce faceau in Montreal. S-a intamplat insa ca Gabriel, care lucra ca inginer la o mare companie, si-a pierdut serviciul. A incercat apoi un an de zile sa gaseasca un alt serviciu, dar n-a reusit nimic. Ajunsese la disperare. Din cauza aceasta s-a imbolnavit, si-a pierdut somnul de noapre, iar doctorii i-au recomandat sa foloseasca pastile pentru ca starea sanatatii lui sa se imbunatateasca.
La aproape un an dupa pierderea serviciului, sotia sa Ligia, a invitat doi romani muzicieni pe la ea acasa si s-a gandit sa ma invite si pe mine si pe sotia mea, deoarece vorbeam aceeasi limba, a muzicii. De la muzica, am inceput sa vorbim despre religie, avand o puternica opozitie din partea celuilalt cuplu invitat. Toti cei prezenti erau ortodocsi, exceptand familia mea. Intr-un tarziu mi-am dat seama ca discutia nu ajunge niciunde, m-am rugat scurt in gand si i-am cerut lui Dumnezeu sa-mi dea intelepciune sa spun ceva care sa impresioneze sufletele lor orientate gresit in ceea ce priveste cunostinetele despre adevar.
Un gand mi-a venit in minte: "Vorbeste despre experienta ta cu grupele de rugaciune si despre minunile care au incununat viata ta si a altora!"
Am inceput sa povestesc despre experientele uimitoare cu care mi-a binecuvantat Dumnezeu viata in ultimele luni ca raspuns la rugaciunile inaltate. In camera aceea, unde eram 8 suflete, s-a facut liniste totala. Nimeni nu mai putea sa argumenteze nimic, nimeni nu mai avea nici o idee contradictorie, iar Duhul Sfand lucra cu putere.
Cand am incheiat, dupa cateva momente de liniste, Ligia m-a rugat sa-l pun si pe Gabriel pe lista mea de rugaciune si sa ma rog pentru el. Mi-a explicat toata situatia (pe care deja v-am redat-o mai sus) si am acceptat cu o conditie, si anume, sa imi telefoneze cand isi va gasi un serviciu. A fost de acord si mi-a promis ca o va face. De asemenea, cealalta doamna, care era foarte vehementa in a-si sustine punctul de vedere, m-a rugat sa o pun si pe ea si pe sotul ei pe lista mea de rugaciune si sa ma rog zilnic pentru ei. I-am promis ca o voi face. Seara aceea s-a incheiat cu o biruinta din partea lui Dumnezeu,iar fortele intunericului au fost infrante.
Am inceput sa ma rog zilnic pentru Gabriel, ca Dumnezeu sa faca o minune si sa-L ajute sa gaseasca de lucru in domeniul sau. Trimisese sute de CV-uri la toate companiile din Montreal si din imprejurimi,insa nimeni nu i-a raspuns. L-am rugat pe Dumnezeul care conduce Universul sa determine in asa fel imprejurarile incat sa gaseasca o companie care sa fie interesata de serviciile lui ca inginer.
Dupa trei saptamani, in Septembrie 2005, pe la 9 seara,intru in casa si o aud pe Geanina, sotia mea, vorbind cu cineva la telefon. Era Ligia. Stiti care era subiectul? Ligia ii transmitea sotiei mele zeci de multumiri ca m-am rugat pentru sotul ei. O mare companie, deodata, era interesata de serviciile lui Gabriel;l-au chemat la un interviu si l-au angajat ca inginer,unde lucreaza si acum (octombrie 2006).
I-am multumit lui Dumnezeu din nou si am continuat sa ma rog pentru starea sanatatii lui Gabriel.La cateva luni dupa angajare am vorbit cu Ligia si mi-a spus ca Gabriel se simte excelent la compania unde lucreaza, ca starea sanatatii lui este buna, ca doarme bine noaptea si ca nu mai este nevoie sa foloseasca nici un medicament.
Acum ma rog pentru Ligia si pentru Gabriel ca Dumnezeu sa faca o minune si sa conduca in asa fel imprejurarile incat sa studiem cuvantul Sau sistematic si sa ia decizia de a-L urma pe Domnul Isus si adevarurile Sale. Am credinta ca Dumnezeu imi va asculta rugaciunile si ca intr-o zi voi avea bucuria sa le impartasesc tot acest mesaj plin de speranta.
In grupa de rugaciune de luni seara a venit intr-o zi (inceputul lui februarie 2006) o cerere de a ne ruga pentru Ioan, un baietel de 14 ani. Parintii lui Ioan sunt ordodocsi si locuiesc in Romania. Comunicand prin internet cu un cuplu de frati adventisti din Montreal si discutand despre religie, acesti parinti auzind despre grupele de rugaciune si despre minunile care au loc ca raspuns la rugaciunile inaltate, i-au rugat sa puna si numele baietelului lor pe lista de rugaciune.
Ioan fusese ciupit de piept de un alt baiat si facuse un cheag de sange foarte ciudat care se marea in fiecare zi. Vazand ca situatia se inrautateste, parintii au mers cu el la medic. Dupa ce a fost consultat, verdictul medicului a fost: operatia. Daca baiatul nu se opera, cheagul putea sa se deplaseze in organism, existand riscul ca sa se opreasca la inima, sa blocheze inima si Ioan sa moara.
Parintii erau disperati. Au folosit ceaiuri si tratamente naturiste o luna si jumatate pentru ca cheagul sa dispara, insa nici o metoda nu a dat rezultate. In timp ce conversau cu prietenii lor din Montreal, in timp ce acestia le povesteau despre minunile pe care le facuse Dumnezeu, credinta lor a crescut, speranta le-a revenit si i-au rugat sa puna si numele lui Ioan pe lista de rugaciune.
Ne-am rugat pentru Ioan aproximativ 2 saptamani.Comunicand din nou cu ei pe internet am primit uimitoarea veste ca cheagul de sange a disparut si ca baietelul este sanatos, nemaifiind nevoie de nici o operatie. Bucuria care ne-a cuprins inimile tuturor a fost fara margini. Iar acum cand scriu despre aceasta minune Il laud cu toata inima pe Dumnezeul meu ca m-a insarcinat cu o lucrare asa de frumoasa, sa ma rog pentru altii, si ca dintr-o persoana asa de superficiala in ceea ce priveste rugaciunea, am devenit o persoana dispusa sa stea ore intregi in rugaciune pentru a mijloci pentru semenii aflati in nevoie.
Partea V
Intr-o zi de toamna a anului 2005, cineva care participa la una din grupele romanesti de rugaciune vine cu cererea ca sa ne rugam pentru un baiat ortodox care nu putea sa gaseasca nimic de lucru. Dorea sa munceasca orice, nu neaparat in domeniul sau. A cautat o slujba timp de un an si jumatate, insa fara nici un rezultat. Auzind ca ne rugam pentru necazurile altora, Horia s-a hotarat sa ceara prietenilor sai, care participau la una din grupele de rugaciune, sa adauge si numele lui pe lista.
Ne-am rugat zilnic pentru Horia timp de 2 saptamani.Intr-o zi, primesc un telefon acasa si aflu vestea uimitoare ca Horia a gasit o slujba chiar in domeniul sau. Dumnezeu ne-a ascultat din nou rugaciunile si a facut in cateva zile ceea ce incercase Horia, fara succes, timp de un an si jumatate.
Acum, continuam sa ne rugam zilnic pentru ca Horia sa-L primeasca pe Mantuitorul ca Domn al vietii lui si sa accepte adevarurile Sale. Terenul este pregatit, Horia nu mai respinge cuvantul ca mai inainte si Duhul Sfant lucreaza zilnic la inima lui, ca rezultat al rugaciunilor pe care le inaltam inaintea lui Dumnezeu.
Ultima experienta pe care doresc sa v-o impartasesc este o experienta care are un loc aparte in viata mea. Este vorba despre un cuplu, Daniela si Cristian Baltariu.
In Aprilie 2005 am inceput sa vizitez aceasta familie de frati ortodocsi si sa ne imprietenim. Le-am propus intr-o zi sa vin pe la ei o data pe saptamana si sa studiem cuvantul lui Dumnezeu. Au fost de acord imediat. Era, dupa cate imi amintesc, pe la mijlocul lui aprilie 2005.Cristian, capul familiei, era foarte indoctrinat in ceea ce privea reincarnarea. Citise tot felul de carti pe tema aceasta timp de aproximativ 15 ani. Era expert in privinta acestui subiect si credea cu toata inima sa in tot ceea ce citise. Daniela, de asemenea, era foarte bine ancorata in credinta ortodoxa, foarte citita si foarte greu de convins. Orele noastre de studiu mergeau foarte anevoios.
La aproximativ o luna dupa ce am inceput sa studiez cu ei Sfanta Scriptura, in timp ce vizitam o familie de frati adventisti, un gand puternic mi-a cuprins intreaga fiinta: "adventistii vorbesc prea mult si se roaga prea putin la orele lor de rugaciune si in Sabat la biserica" (deja v-am povestit despre experienta aceasta la inceputul relatarii mele. Din acest motiv, nu voi mai repeta acea experienta). M-am hotarat sa transform toate orele de studiu si "de rugaciune" in adevarate ore de rugaciune, unde sa ne rugam mai mult si sa vorbim mai putin.
Desi poate parea o idee nebuneasca si lipsita de succes pentru unii adventisti traditionali, care incearca sa sufoce suflete de alte confesiuni cu informatii peste informatii din Biblie, pentru ca apoi, in majoritatea cazurilor, sa piarda aceste suflete pentru totdeauna, m-am hotarat sa pornesc pe drumul acesta si sa vad ce se intampla. Le-am propus celor doi sa transformam aceasta ora de studiu intr-o ora de rugaciune pentru semenii nostri, dupa care sa studiem cuvantul biblic cam o jumatate de ora. S-au uitat putim cam lung la mine, nestiind ce inseamna aceasta (sincer sa fiu, nici eu nu stiam, pentru ca nu experimentasem niciodata), dar au acceptat.
Am cumparat pentru fiecare dintre cei prezenti cate un caiet, unde sa punem numele celor in nevoi si am inceput sa ne rugam. Inainte de aceasta, i-am rugat pe cei prezenti sa lasam sa treaca o saptamana si sa ne rugam fiecare acasa pentru ca Duhul Sfant sa ne inspire si sa-i punem pe lista rugaciunilor noastre doar pe aceia care sunt intr-o reala nevoie, doar pe aceia pe care ne inspira Duhul Domnului sa-i punem pe lista.
Saptamana urmatoare, dupa ce fiecare s-a rugat zilnic acasa, au aparut primele nume.Erau, intr-adevar, persoane intr-o reala nevoie de ajutor. Nu puteam sa-i ajutam altfel decat rugandu-ne pentru ei. Orele acestea de rugaciune ne-au umplut sufletele de bucurie. Plecam de acolo cu inimile incarcate de prezenta Duhului Sfant. In acelasi timp, continuam sa studiem adevarurile Sfintei Scripturi. Opozitia nu mai era asa de mare din partea lui Cristi si a Danielei, pentru ca rugaciunile de dinaintea studiului le topeau inimile si le pregateau pentru semanarea Cuvantului lui Dumnezeu.
Au inceput sa apara raspunsurile la rugaciune, iar ei cedau din ce in ce mai mult la doctrinele despre reincarnare pe care le sustinusera cu atata putere mai inainte.Imi amintesc ca atunci cand am deschis Biblia si am inceput sa studiem despre "starea omului in moarte", Cristi mi-a spus: "Adrian, vreau sa ramanem prieteni. Te rog sa inchizi Biblia, pentru ca niciodata n-o sa ma poti convinge cu privire la subiectul acesta. Nu poti avea nici un argument care sa ma determine sa renunt la aceasta doctrina. Sunt prea convins si este o invatatura prea solida ca sa argumentezi impotriva ei".
M-am rugat scurt in gand si am cerut intelepciune de la Dumnezeu ca sa stiu ce sa spun. Simteam cum fortele intunericului erau prezente in acea seara si incarcasera atmosfera, poluand aerul pe care il respiram. L-am rugat pe bunul meu Creator sa-mi dea intelepciune sa vorbesc si, cu ajutorul Sau, sa intorc aceasta situatie defavorabila. Satana nu dorea sa-l piarda pe Cristi. Lucrase cu el atatia ani ca sa-l indeparteze de puritatea adevarului,iar acum simtea ca-si pierde victima.
I-am spus lui Cristi: "Te rog, de dragul prieteniei noastre, lasa-ma sa citesc cateva versete din Biblie despre starea omului in moarte. Ofera-mi numai 20 de minute, iar daca nu vei fi convins la sfarsit,iti promit ca nu voi mai aborda niciodata subiectul acesta". De dragul prieteniei noastre, vazandu-se clar pe chipul lui ca era deranjat si ca nu se simtea confortabil, mi-a dat voie sa citesc versetele din Biblie care vorbeau despre starea omului in moarte.
Duhul Sfant a lucrat puternic la inima lui, iar la sfarsitul studiului nostru, Cristi era alta persoana, toata doctrina "de nezdruncinat" despre reincarnare,in care crezuse pana atunci, clatinandu-se serios. Zilele urmatoare s-a gandit numai la versetele pe care i le dadusem sa le studieze acasa,in liniste.
Cu o alta ocazie, i-am simtit pe Dana si pe Cristi foarte necajiti din pricina zecimii. Invatasera din Sfanta Scriptura ca trebuie sa-i ofere a zecea parte din tot castigul lor lui Dumnezeu. Lucrul acesta li s-a parut de neconceput. Din cauza aceasta i-am simtit cum s-au racit fata de mine si fata de biserica. Ingerii cei rai lucrau puternic ca sa-i determine sa rupa orice legatura cu Biserica cea adevarata. Imediat am pus numele lor pe lista de rugaciune a tuturor grupelor pe care le conduceam. Doar subiectul acesta ii mai tinea in loc ca sa ia decizia pentru botez. Ne-am rugat serios, implorandu-L pe Dumnezeu sa-i ajute sa ia hotararea sa-I ofere Lui a zecea parte din tot castigul lor. Dupa aproximativ o luna de zile (septembrie 2005), Cristi ma suna de pe celularul sau si-mi spune: "Adrian, am luat decizia chiar acum ca sa ma botez in Biserica Adventista.Nici nu i-am spus sotiei mele, ca nu cumva sa ma impiedice sa iau hatararea aceasta".
Nu cred ca va puteti imagina ce bucurie am simtit in momentul acela.Satana pierduse un suflet de sub domnia sa, pentru a deveni un candidat al Imparatiei lui Dumnezeu. Am pus mana pe telefon si i-am sunat pe toti aceia care se rugasera zilnic pentru Cristi. Am facut legamant unii cu altii ca vom continua sa ne rugam pentru Dana, ca si ea sa ia decizia de a oferi zecimea lui Dumnezeu si de a se boteza.
Peste aproximativ doua luni,in timp ce eram adunati pentru ora de rugaciune de fiecare luni seara, Dana imi spune cu emotie in glas: "Adrian,am decis sa ma botez!Imi dau seama ca tot ce am este de la Dumnezeu si sunt gata sa-i ofer ceea ce i se cuvine." I-am multumit lui Dumnezeu si ne-am rugat Creatorului in seara aceea cum nu ne mai rugasem niciodata mai inainte.
Mai era o singura problema inainte ca Dana sa se boteze:serviciul. Soarele apunea pe la 4,vineri seara, iar ea termina pe la ora 5 si pana ajungea acasa se facea ora 6 – 6:30 seara. Am intrebat-o ce are de gand sa faca. Mi-a spus, hotarata, ca are de gand sa le ceara sa incheie lucrul la orele 14.Iar daca sefii vor hotari ca s-o concedieze, este convinsa ca Dumnezeu are altceva pregatit pentru ea.Am ramas uimit de credinta acestei femei si de fermitatea cu care a decis sa-i fie credincioasa lui Dumnezeu. Un pasaj din scrierile E.G.White mi-a venit in minte(il citez din memorie):"Dumnezeu are mai multi oameni sinceri in afara bisericii decat inlauntrul ei. Acestia vor lua locul celor nesinceri la sfarsitul timpului si vor alcatui biserica ramasitei."
Inainte de a incepe drumul ei ca si membra a bisericii noastre, Dana a decis ca sa-L puna la incercare pe Dumnezeu. Am pus mana pe telefon si i-am sunat pe fratii cu care ma rugam in fiecare joi seara pentru nevoile semenilor nostri. Au acceptat cu bucurie ca sa se roage pentru Dana. Zilnic ne-am rugat si l-am implorat pe Dumnezeu ca sa rasplateasca credinta si fermitatea acestui suflet scump inaintea Sa.
Desi, intr-o prima instanta,raspunsul a fost :"Nu se poate asa ceva!",raspuns venit din partea sefului adjunct, dupa doua saptamani de rugaciuni inaltate zilnic la tronul harului lui Dumnezeu, consiliul administrativ al companiei se intruneste si dupa dezbateri serioase hotarasc ca au nevoie de un om asa de hotarat ca Daniela in compania lor.Au decis ca ea sa incheie lucrul in fiecare vineri la orele 14 si,pe deasupra,la doar cateva zile,i-au marit si salariul. Dumnezeu a raspuns la rugaciunile inaltate intr-o maniera unica,rasplatind-o pe Dana cum nu-si imaginase niciodata mai inainte.
Intr-o atmosfera plina de sarbatoare si de Duh Sfant, Cristian si Daniela Baltariu au incheiat legamant cu Dumnezeu in Decembrie 2005.Toti cei prezenti aveau bucurie si lacrimi in ochi, iar cei care se rugasera zilnic pentru ei, traiau intens aceste momente,ca si cand incheiasera ei insisi un nou legamant cu Dumnezeu.
Casa lui Cristi si a Danei a devenit un loc al cerului.Am continuat si continuam sa ne adunam acolo, cerandu-i lui Dumnezeu sa binecuvanteze si vietile altora pentru care ne rugam asa cum a facut-o pentru vietile lor. Ceea ce la inceput a parut o idee ciudata, aceea de a transforma orele de studiu din casa lor cu ore de rugaciune, s-a dovedit a fi un gand inspirat de Duhul Sfant.Daca nu procedam asa cum am fost inspirat nici acum nu erau botezati si nici nu cred ca mai frecventau biserica adventista.
Este uimitor ceea ce face Dumnezeu prin rugaciune. Foarte multe raspunsuri la rugaciunile inaltate vin din aceasta grupa. Deja v-am relatat doua sau trei experiente, ca raspuns al rugaciunilor inaltate de grupa de luni seara din casa lor. Este uimitor cum binecuvanteaza Dumnezeu viata celor ce se roaga in cele cinci grupe de rugaciune de fiecare seara. Atunci cand ne rugam pentru altii viata noastra este binecuvantata,iar Duhul Sfant este prezent si ne conduce pas cu pas.
Viata mea s-a schimbat complet si niciodata nu va mai fi la fel.Zilnic petrec aproximativ 2 ore in rugaciune pentru altii.Cand conduc masina opresc radioul si ma rog, cand vine seara nu mai este televizorul care-mi conduce viata si-mi face programul,ci Scumpul meu Domn,inaintea caruia ingenunchiez si ma rog. Este ceva uimitor!Cat de superficial ma rugam inainte si cat de mare insemnatate are acum pentru mine rugaciunea!
Numarul minunilor se ridica la peste 70 si nu pot decat sa-L laud pe Dumnezeu in fiecare clipa a vietii mele pentru favoarea pe care mi-a facut-o sa conduc personalaceste grupe de rugaciune.As vrea sa continui sa va relatez toate celelalte experiente, insa indatoririle zilnice ma obliga sa ma opresc aici. Poate, cu o alta ocazie, voi continua sa va impartasesc toate aceste binecuvantate momente cu care Dumnezeu mi-a binecuvantat existenta. Pentru moment doar exclam si eu impreuna cu psalmistul: "Doamne, Dumnezeule, multe sunt minunile si planurile Tale pentru mine:nimeni nu se poate asemana cu Tine. As vrea sa le vestesc si sa le trambitez, dar numarul lor este prea mare ca sa le povestesc."(PS.40:5)
Pastor Adrian Golea
golea_adi@yahoo.com
Sursa: Intercer
