Dumnezeu face si astazi minuni
Biblia spune ca in zilele din urma inima parintilor se va intoarce spre copii si inima copiilor spre parinti.
Adrian isi iubeste nespus de mult tatal. Viata familiei lui n-a fost usoara si suferintele s-au tinut lant. Dar toate l-au legat si mai mult de Isus.
Din scrisoarea pe care ne-a trimis-o am inteles cat de fericit este de cand tatal sau a renuntat sa mai mearga pe calea larga, si-a luat-o pe "Calea ingusta". Iata continutul scrisorii pe care ne-a trimis-o spre a fi inclusa in colectia de experiente.
Sunt Adrian, din comuna Gugesti, jud.Vrancea. Am 17 ani si sunt membru al Bisericii Adventiste de un an si jumatate.
In familie am avut parte de multe zile grele pentru ca lui tata ii placea sa bea de dimineata pana seara. Fiecare ban pe care-l strangea cu sudoarea fruntii, il dadea pe bautura. Era un bun meserias, zidar cunoscut in zona, si va puteti inchipui ca facea bani frumosi cu munca lui; dar ce folos daca el ii dadea la baut? Acasa aducea doar ce-i mai ramanea, asa ca duceam o viata de mizerie. Mamica ii spunea mereu:
– Mai Gheorghe, nu mai bea mai, ca avem de crescut copiii. Si nu e unul, ci sunt cinci! Tu nu te gandesti? Ce le dam de mancare?
El, pace buna. Ii raspundea categoric:
– Taci, ca-ti dau o palma la ochi!
Ce sa faca mamica? Suporta mereu bataile lui. Deseori ne lua si pe noi la bataie; dar nu ne batea cu palma ci cu cablul de la televizor. Nu se oprea pana nu ne facea numai vanatai.
Intr-o buna zi, ce-i veni in cap? Isi lua latul de gat si vru sa se spanzure! Noroc cu un vecin care a observat si ne-a anuntat. Mamica s-a dus repede acolo si, din disperare, l-a lovit asa de tare incat i-a rupt latul! S-a rupt latul acela, care de fapt era un cablu cu patru fire! Va puteti inchipui cu ce forta trebuie sa fi actionat mama ca sa aiba putere sa-l rupa!
Cand venea ziua Sabatului, nu ne lasa la adunare ci ne inchidea usile. Dar pentru ca geamurile le uita deschise, saream pervazul si plecam. La intoarcere ne astepta afara, sa ne dea "portia de bataie". Mamica-i spunea mereu:
– Pocaieste-te, pacatosule, ca te arde focul!
Dar el raspundea intotdeauna:
– Lasa-ma in pace cu focul tau, ca de nu…
Intr-o zi, inainte sa plece la treaba, i-a spus mamei ca visase un vis. I se aratasera in vis trei ingeri care i-au spus sa citeasca din Apocalipsa 14:12. Mamica a deschis repede Biblia si i-a citit cuvintele de-acolo:
"Aici este rabdarea sfintilor, care pazesc poruncile lui Dumnezeu si credinta lui Isus."
– Mai Gheorghe, tu esti chemat de Dumnezeu sa faci lucrare!
El n-a spus nimic. Statea tacut si ingandurat. Insa seara a venit din nou beat si a inceput sa ne administreze "portia de bataie". Mamica n-a mai suportat si l-a reclamat la politie. A doua zi au fost chemati impreuna la sectia de politie, si taticu’ a fost intrebat:
– Mai omule, de ce-ti bati nevasta?
A raspuns suparat:
– Vrea sa ma faca adventist, d-aia o bat!
– Da’ ce-i rau in asta? Cu-atat mai bine: scapam de-un bataus!
In comuna, el si fratii lui, erau spaima betivilor. Cand auzea lumea de "fratii Moisoiu" nu stiau pe unde sa fuga mai repede, ca se bateau pana la sange.
Nu dupa mult timp s-a imbolnavit de picioare. Nu stia ce sa mai faca de durere. De mers nu mai putea sa mearga, de baut nici atat: cum bea putin, cum ii era si mai rau. N-a mai baut trei luni.
Intre timp, mama a luat o hotarare: s-a dus la surorile batrane din comunitate si-au postit impreuna sapte Sabate. Dupa aceste posturi, taticu’ s-a vindecat fara nici un medicament, doar cu puterea lui Dumnezeu.
In ’94 am terminat clasa a 8-a si-am plecat sa dau examen la Liceul Teologic Adventist din Bucuresti. Am asteptat cu emotie rezultatul si-a fost mare bucurie in familia noastra cand mi-am gasit numele pe lista celor admisi.
Am plecat la internatul din Bucuresti si mai aflam ce se petrecea pe-acasa doar la sfarsit de saptamana, cand ma intorceam in localitate. Stiam ca tata, chiar daca s-a vindecat de boala sa, nu se lasase de bautura.
Odata, cand a venit mamica sa-mi aduca banii pentru cantina, am observat ca avea un ochi vanat.
– Ce-ai patit, mama?
De rusinea colegilor mei de camera mi-a spus ca a cazut la metrou. Dar mi-am dat seama ca iar primise bataie.
Am plecat acasa la sfarsit de saptamana si l-am gasit din nou beat. Nu stiam ce sa-i mai spun ca sa-l conving sa renunte la acest obicei. Il iubeam – doar era tatal meu – si ma durea situatia in care se afla.
– Mai taticule, ori de cate ori am venit si eu acasa te-am gasit beat. Tu chiar nu poti sa te abtii putin?
Mi-a raspuns printre lacrimi:
– Nu pot taticule, nu pot, …. si tare mi-as dori …
A venit langa mine, m-a luat in brate si-a inceput sa planga ca un copil. Mi se frangea inima de durere. Nu mai rezistam. Nu eram suparat pe el, ci pe bautura. Am vrut sa ma ridic si sa plec, sa nu ma vada ca plang. Dar n-am putut. As fi vrut sa-l mustru pentru ceea ce face, dar n-am reusit. Asa ca am ramas si-am plans impreuna cu el.
Curand insa n-a mai trebuit sa-l mustru pentru ca a inter-venit Dumnezeu intr-un mod minunat.
De ziua onomastica a fratelui sau a fost si el invitat sa participe la petrecere. Fiind si bautura la masa, a baut pana n-a mai putut. A stat in coma alcoolica timp de trei zile si, ca sa-si revina, i-au dat de baut numai zeama de varza murata.
Intre timp a venit pe la noi fratele Lucian Smarandache. A gasit-o pe mamica rugandu-se pe genunchi. Se ruga si plangea de parca i-ar fi murit cineva in familie. Fratele a asteptat sa-si termine mama rugaciunea, si-apoi a intrebat-o politicos:
– Ce-ati patit de plangeti asa, sora Tanta?
Mamica, foarte suparata, i-a raspuns:
– Ce sa am, frate Lucian? Am si eu un necaz mare!
– Dar ce necaz?
– Eh… Sotul meu a stat in coma trei zile la Candesti si nu stiu daca mai e vreo speranta pentru el…
Auzind acestea, fratele Lucian a luat masina si s-a dus dupa el. L-a gasit intr-o stare grava. Statea lungit in pat, cu o fata galbena ca de mort; abia putea sa vorbeasca.
L-a luat in masina si pe drum l-a intrebat de cateva ori:
– De ce bei mereu? Nu te poti abtine deloc?
Nu stiu ce-au mai discutat ei pe drum dar parca de atunci, tata s-a mai linistit. Nu mai folosea atata bautura.
In timp ce se petreaceau toate acestea, in comuna noastra a inceput construirea bisericii adventiste. Fratii gasisera un meserias dar el nu prea avea tragere de inima sa lucreze la "Biserica pocaitilor". Curand toti au observat ca el tragea de timp si incetinea lucrul. De-aceea, pastorul si comitetul s-au hotarat sa-l angajeze pe taticu’ s-o faca.
Nu eram decat putini oameni in comunitate, dar am pus mana de la mana si-am reusit sa facem rost de materiale. Asa ca tata a inceput lucrul. Cu zidaria a trebuit s-o ia de la zero pentru ca totul era facut de mantuiala. S-a hotarat sa construiasca el toata adunarea. De-atunci a inceput sa vina din cand in cand si la adunare.
Intr-o zi s-a anuntat ca la adunarea din Focsani urma sa aiba loc un botez si tata s-a hotarat sa mearga cu noi, sa "vad si eu cum se face un botez". A fost foarte impresio-nat de ce s-a petrecut acolo. Imediat dupa predica fratele Lucian a facut un apel ca toti care doresc sa se inscrie pentru urmatorul botez sa ridice mana.
Si-atunci am vazut cu ochii mei o mare minune: taticul meu a ridicat mana! E drept, mai cu sfiala, dar a ridicat-o!
Fratelui Lucian nu-i venea sa creada ca tata a ridicat mana si, ca sa fie sigur, i-a invitat pe cei care doresc botezul sa se ridice. Si tata s-a ridicat in picioare!
Cu lacrimi in ochi, fratele Lucian a anuntat in adunare minunea care se petrecea sub ochii tuturor. Fratii s-au intors sa-l vada, impresionati fiind de aceasta hotarare de botez.
La sfarsitul anului scolar a venit mamica si mi-a spus ca s-a hotarat data botezului. M-a intrebat daca nu vreau sa ma botez si eu, si-am acceptat cu placere sa intru in apa botezului impreuna cu tatal meu.
Botezul a avut loc pe data de 18 noiembrie 1995. Dar aceasta n-a fost totul. Nu dupa mult timp s-a botezat si fratele meu mai mare.
Si minunile nu s-au sfarsit aici. Cu ajutorul lui Dumnezeu s-a terminat si biserica. A avut loc o inaugurare solemna care a impresionat toata comuna.
Deci, vedeti, Dumnezeu face si azi minuni mari! Din hoti poate face oameni cinstiti, iar din betivi exemple de trai curat. Domnul Isus a venit sa vindece pe cei bolnavi, printre care am fost si noi: eu, taticul si fratele meu.
Nici o minune nu este prea mare pentru Dumnezeu. Si Adrian a simtit acest lucru chiar in familia lui. Poate ca el nici n-a visat sa-l vada pe tatal sau la adunare dar iata ca au coborat impreuna in apa botezului. Mari si minunate sunt lucrarile Domnului!
Sursa: Revista "Experiente pe calea ingusta"
