Despre ingeri si lucrarea lor in mijlocul nostru, vizibila oamenilor
Ma numesc Adrian Turlea (acum locuiesc la Oslo in Norevegia unde ma numesc Johnson – se citeste Ion-son si inseamna fiul lui Ion, asa cum se numea tata, care este ingropat aici la Oslo) Sunt din Bucuresti de la Labirint si ultima, Popa Tatu. De cand am “iesit” din tara m-am convins ca nu exista coincidente! Totdeauna “cerul” conduce sau ingaduie, dupa caz. De atunci am trecut prin “foarte multe” experiente in cari au fost
todeauna ingeri cari au actionat – Din tara am plecat impreuna cu sotia, Gabriela, in anul 1981, cu avionul catre Tel-Aviv, care inseamna, “Colina-Primaverii” –
Ma aflam la inceputul lunii ianuarie, a anului 1982, in orasul Tel-Aviv, in fata unui televizor care prezenta ultimile stiri. Un avion de mica anvergura, cu vre-o 8 persoane, cazuse in raul Potomac, care trece prin orasul Washington, care este capitala Districtului Columbia din USA. Era rece! Un elicopter ii salva pe cei cazuti, care toti (cred?) aveau veste de salvare. Un om bine dezvoltat, ii ajuta pe fiecare urcandu-i pe scara de franghie ce se cobora de la elicopter. Cum facea nu-mi dadeam bine seama, caci el probabil batea apa cu piciorele, <calca apa> caci folosea toata puterea corporala centrata in acele mani cu cari ii suia pe scara pe cei cazuti in apa. El avea jumatate de corp, foarte vizibil deasupra apei. Iar atunci cand ridica pe cineva, el nu se afunda in apa, asa cum ar fi fost normal. Pilotul elicopterului s-a intors sa-l ia si pe el, caci si-a dat seama ca el nu a fost luat la bordul elicopterului, (el insus, nu se suise pe scara) dar cercetand peste tot, nu l-a mai gasit, ca si cum ar fi disparut. Tristetea a fost de partea tuturor, atat a celor ce au urmarit evenimentul la TV, cat si a celor cari au luat parte la eveniment. Reporterii de televiziune ai ai ziarelor, s-au facut luntre si punte in aceste cercetari, ei nefiind usor de convins cu disparitia fara urme, a acelui “om”. Intreaga lume era preocupata de soarta acelui om: unde este el? Cand s-a cercetat lista pasagerilor avionului, s-a descoperit ca, un nume in plus nu exista, sau cumva chiar a unui pasager clandestin, ceea ce era total exclus, acolo in acel spatiu mic, unde toti se puteau vedea unul cu altul. Pana in final, nimeni nu a venit cu o concluzie, sau cu ceva care sa poata fi luata drept explicatie valabila.
Am discutat impreuna cu sotia si ne reaminteam miscarile si puterea corporala a acelui “om”, in apa, unde omul are fortele mai reduse din cauza apei – si el nu era inscris cumva, pe vre-o o lista!?, atunci noi ne-am zis: „eeehhee, dar cine a mai auzit ca ingerii sa circule cu avioanele si sa mai si figureze pe listele lor de pasageri!?”
ITALIA –ROMA – acelas an, in vara lui 1982, venind noi din Cypru – Statusul nostru fiind de protejati ca Refugiati, ai UNCHR, United Nation High Commission for Refugies, care apartine ONUlui. Ne aflam in Roma. Ei nu ne-au dat bani caci ziceau ca avem din Cypru! Atunci le-am zis sa ne pregateasca acolo, un loc intre birouri, unde sa dormim noaptea! Eu aveam solutii la toate, caci doar eu eram cel ce raspundeam de “familie”,
de cand “fugisem” din tara, cu avionul. Atunci, dupa ce au “parlat”(vorbit in italiana) intre ei, ne-au dat o hartiuta cu o adresa, zicandu-ne: “le spuneti ca v-am trimis noi si ca le platiti peste 3 zile, cand va dam noi banii”. Ei o sa va primeasca, caci avem o intelegere cu ei.
Ne-am dus cu metroul, acolo in acel cartier al Romei, unde era o camera ca si cum ar fi fost la niste arabi o camera de aruncat gunoaiele! Am curatit-o relativ, si am mobilat-o cu cele gasite prin jur. Noi ne duceam acum, la Roma, acolo la o institutie care se ocupa cu transferul nostru in tara unde vom locui si lucra. Dimineata, luam metroul, cumparand bilete de la statia din apropierea locului unde locuiam. Ne duceam si noi la o ora mai tarzie, pe la 10-11, ca sa ajungem acolo unde puteam capata un raspuns venit asa peste noapte, ca sa ne precipitam catre tara visurilor noastre.
Am cerut, “due biglietti”- doua bilete – mi-a dat TREI bilete! I-am dat unul inapoi, la care el s-a uitat la noi, catre “toti” si a facut un gest si de mirare si de “nu ma priveste”!
In fiecare zi se intampla acelas lucru, cu toate ca sala era enorm de mare, ca o statie de tren si care era total goala, unde ne-am si uitat sa vedem, cui oare dadea el totdeauna acel al 3-lea bilet! Cand sotia nu a mers cu mine, el imi dadea DOUA bilete, chiar daca eu ii ceream, “uno”! Sala era pustie in jurul meu! I-am dat unul inapoi, la care el s-a apropiat de colegul lui si i-a soptit la ureche, uitandu-se amandoi “catre” mine, cu priviri ciudate, asa cum le-am considerat atunci, fara sa-mi pot explica ceva! Cand am ajuns acasa, am povestit sotiei, la un moment dat cam nervos,”de ce face el asa, el nu vede ca doar……..cand am vrut sa zic, “ca nu vede ca nu sunt decat eu”…….atunci am inteles ca nu era asa! ACOLO MAI ERA CINEVA, PE CARE NUMAI EI IL VEDEAU! Situatia fiind asa special creeata, ca ei sa vada ca suntem aparati, poate era chiar cu o infatisare de body guard! Cand explicam sotiei, m-am oprit, terifiat caci intelesesem, la fel si ea! Ne-am uitata unul la altul si ne-am cutremurat de emotie, nestiind de ce oare era necesara o asa aparare! Am luat ziarele si ne-am uitat la lucrarile politienesti zilnice – cartierul nostru, acolo unde locuiam, era zilnic cercetat de politie si acolo se arestau contrabandisti de droguri si banditi, gangsteri si criminali, acolo era ca si cum ar fi fost sediul principal al lumii interlope – „eeee, asa sigur ca aveam nevoie de protejare cereasca!”
Bine, bine, dar ciiine?, nooooi, dar ciiine eram noi??? De ne proteja cerul prin ingerii lui? De ne inteles!!!
In aceeasi zi am aflat ca nu era necesar sa cumpar bilete in fiecare zi, ci un tichet pentru o saptamana, care era si mai ieftin – daca nu-mi “cadea fisa” in acea zi, totul mai dura, pana intelegeam noi – “cap sec”
NORWEGIA –1991 – toamna – autostrada – vineri dupa amiaza, catre o scoala a noastra a Adventistilor, la fel ca aceea de la Stupini, unde a doua zi se facea un botez cu apa, al unui roman din Targu Mures din societatea noastra, ce-l adusesem noi la acea scoala – eu eram in masina cu un frate profesor de engleza din Cernauti, jumatate ucrainean si cealalta roman. Un om de vre-o 35 de ani. Mergeam cu masina catre o statie de metrou din Oslo unde acolo venea sotia de la servici, care mergea mai departe cu noi, la Tyrefjor!
Masina mea era un Ford Taunus combi – mergeam cu o coloana de masini, care avea viteza de 80/km/h – aveam in fata un Mercedes duba, ce nu-l puteam depasi, caci veneau masini si pe cealalta coloana.
La un moment dat, extrem de brusc, Mercedesul s-a dat intr-o parte aproape total, lasand ca un bolid sa vina exact peste mine –peste masina, direct in fata! Am vazut numai doi ochi luminosi, farurile, in ultima fractiune cred ca 1/9 de secunda, ca sa nu cumva sa pot face vre-o miscare de volan, nici chiar de reflex, dar gresit in acea situatie, altfel ar fi venit direct pe partea mea lateral, zdrobindu-ma. In aceeasi fractiune de secunda motorul a stat. Am vazut ca acoperisul era cam armonica impreuna cu usa din partea mea, ca si a capotei motorului, ce era exagerat de deformata, ca si cum motorul ar fi vrut sa iasa in sus, dar volanul era exact in acelas loc unde il plasase fabricantul! De mirare!, mi-am zis. – I-am zis fratelui, dupa ce am vazut ca cel care venise peste mine era in stanga mea si se invartea ca un titirez, fiind o masina mai mica gen Ford Escort- “Vania, hai sa iesim pe acolo, pe la tine, pana nu explodeaza asta! El s-a uitat impacientat la mine, caci pana
atunci nu avusese curajul, crezand ca-s praf, a si zis, “pai…….” si atunci am iesit repede si ne-am postat pe marginea trotoarului ca si cum am fi spectatori la ceva – uitandu-ma, mi-am dat seama ca ceva nu este in regula, caci nu vedeam clar! La timpul acela aveam 5+ dioptrii la ochelari. M-am dus la masina si am gasit ochelarii inchisi si pusi jos, cam in dreptul cum ar fi intre piciorele mele, (cand stateam la volan) ca si cum cineva i-ar fi aranjat si pus pentru a putea fi gasiti usor! M-am gandit acum doua zile, la acesti ochelari! Daca ei trebuiau gasiti, dupa acel teribil impact, cand masina a fost luata cu “farasu” si data la topit, caci nu a mai folosit la nimic. Ei, ochelarii trebuiau gasiti numai pe bord in fata langa parbrize! Era imposibil ca ei sa treaca intre volan si mine care aveam o pozitie, lipit de volan, caci aveam o perna din buret sub mine, pentru a avea o vizibilitate buna a drumului. –eu am 1,60m – Pe unde au trecut ei si au ajuns acolo jos? Nu! Singura posibilitate care ramane, este ca ei au fost “pusi” acolo, de catre o fiinta care putea face acest lucru! –ciiine? UN INGER! Fara indoiala!
-continuarea- Soferul masinii “bolid”, care in trecere pana la mine mai lovise doua masini, una mica, era, am vazut-o in sant, continuand cu a a sterge Mercedesul pe toata latura aceia si apoi a se repezi peste mine, deci reducand viteza cam la 50 km/h, 50 contra 80, eeeste un impact! De fapt, acesta era TINTA! Acest Ford, sau mai bine zis, cine era in el! Caci apoi totul s-a stopat! –noi, eram tinta!!! De ce? Acel sofer din masina “bolid”, a fost scos cu “forcepsul”, de catre baietii din Mercedes, apoi s-a asezat si el la marginea drumului, ca si noi, langa noi. El nu stia nimic din cele intamplate. El nu bea, nu era drogat, era un ofiter superior al Apararii Norvegiei. I-am dat o hartie care se autolipeste, cu numele meu si telefonul, pe care a pus-o in portmoneu. Cand asistenta de la salvare insista sa vina cu ei, el zicea ca nu are nevoie, nu merge. Eu l-am convins sa mearga macar sa-l controleze, ce stie el daca nu are ceva intern?, chiar daca nu simte nimic. S-a dus! Dupa o saptamana, el era tot acolo, in spital! Mi-a dat telefon sotia lui, ea gasind acel bilet de la mine, in portmoneul lui, caruia el nu i-a povestit nimic, pentru ca el nu stia nimic, ce sa-i povesteasca!? I-am povestit totul.
Am dat telefon sotiei, la birou, cu al baietilor de la Mercedes, “Gabriela, du-te acasa, caci drumul aici este inchis pe ambele sensuri, din cauza unui accident intre masini, iar eu nu pot veni cu masina, caci nu mai este buna, ea fiind una dintre cele angajate in accident” – era greu ca sa inteleaga dintr-o data! Am repetat “informatia”, Apoi a zis, “bine, dar tu nu ai nimic, esti bine? Da, si eu si Vania. Apoi a venit o fata politista de vre-o 23/5 ani, care cu notesul in mana, ne intreba si eu traduceam in romana. Cand ea a inteles ca el este din Rusia, s-a speriat ca este un ilegal, i-am spus ca duminca pleaca, el este profesor de engleza acolo la rusi. Ea a inceput atunci sa vorbeasca in limba engleza cu noi, iar cand eu am explicat cum a fost, ea a zis “a fost ingerul de garda”, care v-a pazit! Aici a fost ceia ce am tradus la inceput, in romana, el, Vania ramanand cam gura cascata, caci a auzi o “militianca” zicand ca “a fost ingerul de garda”, nu este usor de inteles pentru un “tovaras” profesor!
Politista, ne-a dus cu duba ei, VolksWagen, la acea statie de metrou unde venea sotia, dupa ce ne-a incuiat acolo, ca pe puscariasi, caci asa sunt instructiunile.
LONDRA – Am fost la Londra, sambata, la biserica Adventista –acolo, initial nu era nimic, totul curat, asa m-am minunat, dar apoi totusi, am vazut in final, o cruce cat amvonul, caci era incrustata in el. Eram prea bagat in el, ca s-o vad de la inceput. Apoi mi-am exprimat nemultumirea fata de Gabriela/sotia – eram in pauza. Atunci ea, “plina de niste nervi”, mi-a zis:”asssa, dupa acest criteriu al tau, oriunde mergem noi in lume, nu ne putem ruga nicaieri, inseama ca tu, noooi, suntem mai buni ca toti acstia?” – eu i-am raspuns, ca eu ma rog mereu, pentru indicatii de sus, pentru ca eu sunt un simplu om si nu stiu mai mult altceva, decat ca nu vreau sa fiu consideart de catre cer, idolatru, – la varsta de 6 ani, eram la gradinita. Antonescu, Generalul/Maresal, a dat un decret, ca toti elevii din scoli, sa mearga Duminica la biserica –ortodoxa, cu carnetul de prezenta. Acasa, inainte de a ma duce la gradinita si biserica, mama mi-a spus ca sa nu ingenunchez in biserica, ca sa nu fiu “idolatru”, dar sa-i spun preotului, daca ma obliga, caci asa scrie in Biblie.”Tu de ce nu ingenuchi baietas? Mi-a zis preotul Dragulescu” –iar cand i-am spus preotului ca in Biblie scrie…..el a zis sa nu-i explic nimic si sa fac ce vreau. Numai ca, nu mi-a spus sa ma duc….”aluia” asa cum ii era obiceiul, caci era in biserica.
Continuand cu cele spuse sotiei, ca eu ma voi ruga la nesfarsit, pana voi primi un raspuns- caci eu sunt un om, nu stie ce deosebit, sau prea bun, sau un deosebit crestin si asa pacatos ca oricare altul, eu neputand avea pretentie, ca sa fiu tratat special, EU, si tinta unui raspuns” – in timp ce vorbeam asa, cam suparat/nervos, stand pe o banca si “ea” langa mine, tineam Biblia intre genunchi, inconjurata de mainile mele. Desfaceam asa usor genunchii, in acelas timp si Biblia, mereu, totul fiind asa un gest nervos, dar cand nici nu am terminat, ultimul cuvant, bine de spus, acela dinainte, care a fost ultimul, cel din chenar, gestul cu deschiderea genunchilor si a Bibliei a incetat, (pentru mine era inexplicabil, de ce, cine, cum) Biblia ramanand fix deschisa, noi amandoi care stateam cu capetele apropiate pentru a soptii, avand ochii acolo, pe textele cari se vedeau subliniate :”Toate capeteniile preotilor si poporul, au inmultit si ei faradelegile, dupa toate uraciunile neamurilor; si au pangarit Casa Domnului, pe care El o sfintise …..” si asa mai departe, versetele 15 si 16 din II Cronici 36! Dupa ce noi am citit acele texte, spre cea mai mare stupefactie a noastra, ne-am uitat unul la altul si nu am zis nici unul n-i-m-i-c! De ce? Pentru ca noi primiseam raspunsul cerului, chiar atunci, cand nici nu terminasem bine cuvintele de spus si exact atunci, cand noi aveam nevoie mai mult ca niciodata si nu cumva altadata, in alta zi, sau cumva sub o forma spectaculoasa!, ca o viziune plina de ingeri, sau un vis! Eram foarte impresionati de acest raspuns! “Ne inchisese gura”! Niciodata noi nu am mai pus la indoiala, ca ceia ce noi faceam, cu privire la aceste idolatrii, nu ar fi fost corect – Lucru care ni l-a confirmat si fratele Robert Pierson fost presedinte de Conferinta Generala, cu care noi corespondam. Semnul crucii, ca si crucea insasi, este aleasa chiar de catre Diavol, ca semn al lui, pentru el si urmasii lui – acolo unde este acest semn, acolo este si inselarea. ”Acest semn, este unul dintre cele mai degradante semne, aratand ca balanta dintre bine si rau, este acolo, aleasa” – (din, Inselarea noii Teologii, de Colin Standish, AZS/9p) Acest semn, este amintit in Biblie in Ezechiel 8.14, la anul 594 In/EN Inchinatorii lui Tamuz, folo-seau acest semn, de la numele lui –T– faceau si cozonac……….ca la noi, la “Craciun” si sarmale “romanesti”, cari sunt turcesti de fel, caci si denumirea lor este tot turceasca – Ier 7.18.
”Poporul Valdenz, respingea cu oroare, orice semn, sau ritual”
Experienta trimisa pe adresa redactiei "Experiente.net".
