AfirmaÈ›ia lui Pavel continuă să provoace frământări de conÈ™tiinÈ›ă.
“Am fost răstignit împreună cu Hristos È™i trăiesc, dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieÈ™te în mine” (Galateni 2,20).
Tema disputată este eliberarea din sclavia răului, numit în Biblie păcat.
În Epistola către Romani apostolul descria lupta aspră dintre convingerile lui È™i dorinÈ›ele lui de a face numai ce este bine, pe de o parte È™i forÈ›a naturală a firii lui. El se trezea înfrânt, făcând tocmai ce nu dorea să facă. Se simÈ›ea nenorocit, aproape disperat, rob È™i încă al unui stăpân nemilos (Romni 7,14-24). Este declaraÈ›ia: “Am fost răstignit împreună cu Hristos ….” È™i:” Hristos trăieÈ™te în mine” – o prezentare a soluÈ›iei la problema care îl chinuise?
Cu siguranÈ›ă că da. CreÈ™tinii care se luptă cu păcatul din firea lor vor dori să È™tie mai mult despre aceasta.
De la început e bine să se observe că avem de-a face cu o ilustraÈ›ie. Descrierea luptei credinciosului este literală în pasajul citat din Romani. SoluÈ›ia din Galateni este prezentată în limbaj figurat. Ca orice comparaÈ›ie sau parabolă, această ilustraÈ›ie este limitată la clarificarea unui anume punct din adevărul pe care încearcă să-l clarifice. Adevărul este veÈ™nic în timp È™i infinit în conÈ›inut. Nu există comparaÈ›ie care să-l cuprindă. Nu este de mirare că Domnul Hristos S-a identificat pe Sine ÎnsuÈ™i cu “Adevărul” (Ioan 14,6).
Răstignit împreuna cu Hristos.
Pe Golgota au fost ridicate trei cruci. Crucile celor doi răufăcători au fost puse alături de crucea Domnului. Traducerea “tâlhari” sugerează È™i acuzaÈ›ia posibilă de crimă.
“Răstignit împreună cu Hristos“ nu poate să însemne “pe aceeaÈ™i cruce”, nici “la aceeaÈ™i dată“, nici “în acelaÈ™i loc“. Interpretarea literală este exclusă. Să dezvoltăm deci interpretarea figurativă.
Cei doi s-au comportat diferit. Unul s-a asociat la batjocurile duÈ™manilor Domnului. Celălalt È™i-a recunoscut vina È™i a văzut în Isus pe Mesia cel promis. Două lucruri extraordinare apar acum. Acest tâlhar a înÈ›eles ceea ce niciunul din ucenici, nici mama lui Isus nu putuseră să priceapă: Cel ce murea pe cruce era totuÈ™i Împăratul cel promis. Într-o zi, cândva, El avea să vină să-Și ia împărăÈ›ia. Răspunsul la cererea acestui om este È™i el o făgăduinÈ›ă fără egal. Nu mai este niciuna ca ea, nicăieri: Personală È™i categorică – “Vei fi cu Mine”. Cine È™i-ar putea dori mai mult?
Dar se vede că È™i ocazia de a fi alături de Domnul pe cruce a fost ceva unic. Să fie chiar aÈ™a?
Asigurarea fermă a vieÈ›ii veÈ™nice a fost dată omului acestuia in momentele dinaintea morÈ›ii lui. Patul lui de moarte era în formă de cruce. Să nu se conteze pe ultima clipă. Nimeni nu È™tie cum va fi ea.
Cererea delicată a cestui om nu trădează nicio fire brută de tâlhar, nici disperare. Este surprinzător de delicată. Nu cere nimic – nici iertare, nici viaÈ›ă veÈ™nică. Simplu, el cere Împăratului să-È™i aducă aminte că fusese pe o cruce alături de El! Aceasta este credinÈ›ă în forma ei cea mai pură.
Dreptatea lui Dumezeu.
Afirmarea vieÈ›ii Domnului Hristos trăită în cel credincios pune obligatoriu problema dreptăÈ›ii lui Dumezeu în această schimbare de statut.
Din nou ne referim la scena celor trei cruci. “Pentru noi este drept, căci primim răsplata cuvenită pentru fărădelegile noastre”, se adresează tâlharul pocăit celuilalt; dar omul acesta nu a făcut niciun rău” (Luca 23,41). Fără vreo pregătire teologică, un om simplu îÈ™i dădea, seama că aici intră în discuÈ›ie conceptul de dreptate. La primul nivel al cercetării, este clar că era vorba de nedreptatea judecăÈ›ii care condamnase pe Domnul Isus, în rând cu răufăcătorii de lângă El. Stratul imediat dedesupt conÈ›inea ideea populară că suferinÈ›a este pedeapsa lui Dumnezeu. “Noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu È™i smerit “(Isaia 53,4). Un strat È™i mai adânc al reflecÈ›iei conduce la întrebarea: Cum a putut Dumnezeu să facă transferul nelegiuirii omenirii întregi asupra Celui nevinovat? Urmarea nu este numai că “pedeapsa noastră a căzut asupra Lui”, ci È™i că “prin rănile Lui (noi) suntem vindecaÈ›i “ (Isaia 53,5). Cei vinovaÈ›i devin nevinovaÈ›i. Raportul vieÈ›ii lor este imaculat. Păcatul nu este doar o pagubă, sau o datorie care poate fi plătită de un binevoitor bogat. Este mult mai mult. Unde este dreptatea? Dumnezeu este iubitor, dar este È™i drept. Caracterul Lui este veÈ™nic, neschimbător.
Apostolul Pavel, un profund cunoscător al planului mântuirii, poate numai să afirme că Dumnezeu socoteÈ™te neprihănit – fără reproÈ™, fără păcat – prin credinÈ›ă È™i El ÎnsuÈ™i rămâne neprihănit – deasupra oricărui reproÈ™ posibil (Romani 3,26). Este de neînÈ›eles.
ÎmpărăÈ›ia lui Dumnezeu.
Tâlharul pocăit cere Împăratului de pe cruce să-È™i aducă aminte de el când va veni în împărăÈ›ia Lui.
Cu toate citatele din prooroci È™i din vorbirile Domnului, È™tim destul de puÈ›in despre această împărăÈ›ie. Ni se spune că vor “fi lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit È™i la inima omului nu s-au suit” (I Corinteni 2,8). Unii au încercat să compare ce văzuseră cu ceva cunoscut din lumea de aici. AÈ™a a fost cazul cu Ezechiel, Pavel È™i Ioan. Rezultatul a fost însă slab. Nu au reuÈ™it să transmită decât uimirea lor È™i neputinÈ›a de a descrie ce au văzut.
Important însă este sensul expresiei “ÎmpărăÈ›ia lui Dumnezeu. În ea drepturile È™i autoritatea lui Dumnezeu sunt bucuros recunoscute de toÈ›i. Nu mai există vrăjmaÈ™i care să le conteste, cum este cazul acum pe planeta Pământ. Domnul, Împăratul acestei lumi, va fi totdeauna acolo, în mijlocul locuitorilor ei. Tâlharul pocăit a întrevăzut aceasta când s-a rugat de Domnul să-È™i aducă aminte de el când va veni în împărăÈ›ia Sa.
Răstignit împreună cu Hristos.
Cred că am înÈ›eles acum ce înseamnă această expresie.
Tîlharul pocăit este un anonim. Nu se precizează vina pentru care merita moartea. El este un tip al păcătoÈ™ilor care recunosc vinovăÈ›ia lor È™i văd pe cruce pe Împăratul care vine. Celălat tâlhar reprezintă lumea împietrită È™i batjocoritoare.
La propriu, nu È™tiu să fi omorât sau jefuit pe cineva. Dar conÈ™tiinÈ›a mă condamnă ca păcătos. Răutatea, egoismul, prostia, mândria, minciuna – fie È™i nepremeditată, necinstea, chiar în lucruri mai mici, sunt toate produsul răului din lăuntru. Niciuna nu stă în prezenÈ›a unui Dumnezeu sfânt È™i curat. Nu aÈ™tept judecata viitoare. Știu care mi-e locul. Am urcat tot drumul, până la Golgota. Una din cruci este a mea. Nu a batjocoritorului, ci cealaltă.
“Am fost răstignit împreună cu Hristos È™i trăiesc, dar nu trăoesc eu, ci Hristos trăieÈ™te în mine”.
Am fost privilegiat să aud asigurarea: “Vei fi cu Mine”.
Nu am auzit că vreun răstignit a coborât viu de pe cruce. Nu È™tiu cum, dar eu trăieac. Când mă trezesc că iar am greÈ™it, îmi È™tiu drumul înapoi la crucea mea. E crucea de alături de Domnul. Acolo găsesc pace – cu El È™i cu cu mine însumi.
Titus Cazan
Cu permisiune
Sursa: www.tituscazan.com
