Autor Ovidiu Radulescu
De-a lungul a sute de ani, replica normală dată cuiva care ți-a lezat onoarea a fost duelul. Îi aruncai mânuÈ™a aÈ™a cum irakianul Al-Zaidi È™i-a aruncat pantofii în direcÈ›ia fostului preÈ™edinte Bush și-l provocai astfel la duel pe nesemÈ›itul care a cutezat să te calce pe bătături.
După aruncarea mânuÈ™ii, repriza a doua a duelului consta în scoaterea sabiei sau a pistolului È™i… hârÈ™-hârÈ™, pac-pac… Era mult mai de dorit să-ți pierzi viața în duel “salvând onoara” – onoarea ca atare sau una de “familist” precum pretindea Jupân Dumitrache că o dăduse în păstrare lui Chriac de-a lungul È™i de-a latul nopÈ›ii furtunoase. – decât să lași un semn de întrebare în dreptul numelui tău È™i să fii ruÈ™inea familiei sau cercului social din care făceai parte.
Originile duelului ca mijloc de rezolvare a litigiilor personale și restabilirii onoarei cu coarne sau fără, se regăsesc în Italia Medievală peste care răsăreau zorile Renașterii. De atunci și până la dispariția sa aproape totală în tranșeele primului război mondial, duleul a curmat viața multor zeci de mii de oameni.
Între 1589 – 1607, numai în Franța au murit peste 4000 de bărbați de elită, în ciuda edictului regal anti-duel, un număr ameninÈ›ător pentru stabilitatea socială. În Italia, în acelaÈ™i timp, aproape 3000 de onorabili au lăsat în urmă cam tot atâtea văduve.
De cele mai multe ori motivele pentru “aruncarea mănușii” erau minore, ba chiar ridicole. Dar ce mai conta: onoarea trebuia aparată cu orice preÈ›.
La Paris, in 1678, un conte a fost ucis de un oarecare Jean de Grieux care a afirmat despre apartamentul acestuia, proaspat renovat, că este “lipsit de gust”. Bietul conte, simțindu-și amenințat prestigiul de calofil, l-a provocat la duel. Dar diareea de care suferea îl slabise în asemenea hal încât nu a putut să pareze nici măcar prima lovitură de sabie.
La Florența, în 1702, un poet și-a ucis vărul primar care îl acuzase că nu-l înțelegea pe Dante. 31 mai 1832 a fost o zi neagră pentru științele matematice: la nici 20 de ani murea in duel Evariste Galois, regele ecuațiilor, cel de la care savanții vremii așteptau atât de mult, socotit fiind un al doilea Newton.
In America, mii de “cowboys” È™i “pistoleros” s-au împuÈ™cat de aproape sau de departe. Se È™tia că cine nu e iute de pistol, trebuie să fie măcar iute de picior… GlonÈ›ul virtuÈ›ii a făcut ravagii È™i pe tărâm electoral. În 1804, vicepresedinte American in funcÈ›ie Aaron Burr l-a împuÈ™cat mortal pe fostul secretar al Trezoreriei, Al. Hamilton, cel care spusese despre el că nu ar fi demn încredere ca să i se încredinÈ›eze un portofoliu. Demnitarul a murit în acelaÈ™i loc unde trei ani mai înainte fiul său a murit duelându-se din cauza unei înjurături aruncată de un beÈ›ivan în trecere. BeÈ›ivanul l-a împuÈ™cat, l-a scuipat È™i s-a dus înapoi la cârciumă.
"Nu răspunde nebunului după nebunia lui, ca să nu semeni și tu cu el. Răspunde însă nebunului după nebunia lui, ca să nu se creadă înțelept." (Proverbe 26:4-5)
Cum adică? Ce e cu contradicÈ›ia asta? Nu-i nici-o contradicÈ›ie. Pentru că alegând pumnul sau pistolul ca instrument, duelul se poate termina tragic È™i cu nici un folos practic ideei de onoare È™i cauzei parată È™i apărată ca-n Cei Trei Muschetari. Dar dacă aleg să mă duelez precum Iisus Christos, întorcând È™i celălalt obraz, Cel care nu a folosit niciodată argumentele violenÈ›ei pentru a pune la respect detractorii, onoarea va fi în siguranÈ›ă. Nu vorbesc de onoarea aceea de mahala tip ”tu È™tii bă cine sunt eu?”. Ci onoarea de a suferi ocara precum Christos.
PS. Dacă scandalurile politice dâmboviÈ›ene ar fi tratate cu acelaÈ™i simÈ›ământ al onorei lezate precum aveau văcarii Texasului, mai toÈ›i politicenii români s-ar transfera la Belu.
PPS. Dacă toÈ›i hipersensibilii de prin bisericile noastre ar lăsa Talionul la garderobă È™i È™i-ar pune mai des obrajii la bătaie conform sfatului din Matei 5:39, duelul s-ar transforma în duet.
PPPS. Din ce în ce mai mulÈ›i creÈ™tini se cred Preda Buzescu…
Sursa:adventistcluj.ro
