US NAVY ȘI RĂ‚ZBOAIELE DIN NORDUL AFRICII LA ÎNCEPUTUL SECOLULUI XIX
Când scriu aceste rânduri mă gândesc cu tristețe la viețile ce sunt curmate în războiul din Libia, o țară supusă la grele încercări de-a lungul veacurilor. În primul rând doresc să îmi exprim dezacordul pentru prezentarea unui conflict armat sub forma unui joc pe calculator sau a unui meci sportiv, în care sunt detaliate „punctele” obținute de către părți în lupta pentru victorie.
Imaginile obsedant reluate de către agențiile de știri ale rachetelor de croazieră și ale avioanelor de luptă decolând de pe portavioane generează o senzație de război purtat în stil „industrial” în care șeptelul sacrificat este format din oameni, deveniți dintr-o dată „ținte” ce trebuie să fie distruse. Nu sunt de acord cu regimurile totalitare. Nu am astfel de nostalgii, dar nici intervențiile violente, uneori poate necesare, nu îmi sunt pe plac, fiindcă soluția uciderii reprezintă întotdeauna eșecul în a purta negocieri și în a obține pacea prin alte mijloace.
Fiindcă implicarea Statelor Unite în acest conflict este directă și fără echivoc, am căutat să identific și alte evenimente în care puterea militară a republicii americane s-a desfășurat în largul coastelor africane. În mod surprinzător am constat că înființarea flotei de război, cunoscută sub numele de US Navy, a fost declanșată de un conflict localizat în partea de nord a Africii, în regiunea numită Maghreb ce reunește teritoriile Marocului, Algeriei, Tunisului și Libiei.
În perioada secolelor XVI – XIX, în această regiune au activat o mulțime de negustori de sclavi și de pirați care atacau corăbiile civile, precum și regiunile de coastă din zona Mării Mediterane, capturând și comercializând în cuprinsul Imperiului Otoman sclavi provenind din Europa și Africa. De aici și numele de „Coasta Barbară” dată acestei regiuni dispuse pe coasta maritimă de nord a Africii.
Această „Coastă Barbară” nu reprezenta o entitate politică distinctă, ci era compusă din mai multe entități aflate sub conducerea pașei de Alger, a beiului Tunisiei și a beiului de Tripoli, care la rândul lor se aflau sub suzeranitatea sultanului otoman, având însă o deplină libertate de acțiune. Atacurile frecvente asupra navelor civile din Mediterana aduceau grave prejudicii comerțului în regiune, fapt care conducea la necesitatea escortării de către vase de război, precum și organizarea de sisteme de apărare împotriva raidurilor din regiunile de coastă maritimă ale Europei.
De-a lungul acestei perioade de peste 250 de ani, statele europene au încercat diferite metode de a reacționa, între ele fiind și aceea de a se plăti un „tribut” către entitățile de pe „Coasta Barbară”, cu scopul de fi protejate navele civile. De asemenea, s-a încercat dezvoltarea de vase de război performante, care să poată proteja convoaiele de corăbii ce traversau partea de sud a Mării Mediterane.
Din acest punct de vedere, tânăra republică americană, fondată relativ recent, mai precis în anul 1776, a fost confruntată cu o situație inedită, când în încercarea de a-și dezvolta comerțul mondial a fost nevoită să se supună practicii tributului către entitățile Coastei Barbare. Problema era deosebit de dificilă, fiindcă la aceea dată Statele Unite se întindeau în principal de-a lungul coastei Oceanului Atlantic, iar rutele comerciale cu Orientul și cu Europa de sud treceau obligatoriu prin partea de nord a Africii.
De aceea, într-o scrisoare trimisă de către George Washington către marchizul de La Fayette din anul 1786 se menționa: „Într-o epocă atât de luminată și de liberală, cum este posibil ca marile puteri europene să se supună obligației plății unul tribut anual către micile state de pe Coasta Barbară? Ar trebui să dispunem de o flotă capabilă să pună capăt unor astfel de practici pentru totdeauna.”.
Cert este că pentru început Statele Unite a trebuit să se conformeze practicii de răscumpărare a persoanelor capturate de către pirați și chiar să plătească tribut pentru a preveni astfel de atacuri, conformându-se astfel practicii statelor europene. Un lucru era cert și anume că un conflict în regiune însemna o declarație de război împotriva Imperiului Otoman, care la acea dată era în mod necondiționat sprijinit de către Franța și Anglia, principalele puteri ale Europei, ca mijloc de încetinire a expansiunii Rusiei și Austriei către Europa de Sud și de Sud-Est.
În cele din urmă situația a devenit de nesuportat și în legea elaborată de către Congresul Statelor Unite din 1794, cunoscută și sub numele de „Naval Act of 1794”, s-a dispus construirea și înzestrarea primelor fregate militare, care aveau să fie utilizate ca escortă militară și ca forță de intervenție contra pirateriei din Marea Mediterană. Astfel a fost constituită marina de război a Statelor Unite ale Americii, iar prima misiune de luptă de renume efectuată în afara teritoriului american s-a concretizat în bătălia de la Derne, Tripoli, din anul 1815, care a marcat sfârșitul celui de-al război cu Statele Barbare, primul fiind purtat în perioada 1801 – 1805.
Primul și al doilea război dintre Statele Unite și aceste sultanate au condus la sfârșitul practicii de plată a tribului și la declinul pirateriei în Marea Mediterană prin implicarea în cele din urmă a puterilor europene prin intermediul Angliei și Olandei. În felul acesta Statele Unite a reușit să se impună treptat dar sigur ca putere maritimă mondială, fiind capabilă să poarte un astfel de război în teritorii aflate pe alte continente decât cel american.
De ce am adus vorba despre acest eveniment? Pur și simplu fiindcă aș dori ca implicarea Statelor Unite și a puterilor occidentale din nou în această regiune să fie pe linia împărtășirii valorilor democrației în întreaga lume. Sunt convins că idealurile ce au fost stabilite prin Declarația de independentă sunt deosebit de valoroase cu condiția ca ele să fie urmate de fiecare generație a celor ce sunt descendenții direcți ai acelei generații de excepție ce a pus bazele națiunii nord-americane.
Însă până când istoria va menționa acest lucru, nu pot decât să deplâng fiecare viață care se stinge pe tărâm african în fiecare zi din acest conflict, fie că este vorba de arabi, berberi, europeni sau americani. Oare când vor înceta războaiele pe pământ? Când va înceta vărsarea de sânge? Îmi doresc din suflet ca acest lucru să fie cât mai curând, iar următoarele cuvinte să devină realitate:
„Domnul va fi Judecătorul neamurilor, El va hotărî între un mare număr de popoare; așa încât din săbiile lor își vor făuri fiare de plug, și din sulițele lor cosoare; niciun popor nu va mai scoate sabia împotriva altuia și nu vor mai învăța războiul.” – Isaia 2.4
[1] United States Navy
[2] Barbary Coast
[3] First Barbary War
[4] Second Barbary War
[5] The End of Barbary Terror – America’s 1815 War Against the Pirates of North Africa, Frederick C. Leiner, Oxford University Press, Inc., 2006
[6] Marines’ Hymn
Octavian LUPU
