Sursa: confluente.ro
Sunt o mulțime de cuvinte magice pe care le ignorăm în vorbirea noastră zilnică, dar care au capacitatea de a ne smulge din atmosfera negativă în mijlocul căreia trăim. Aceste cuvinte, trimise la periferia limbajului de către o mass-media agresivă, au o nuanță binefăcătoare și chiar simpla lor pronunțare aduce căldură și lumină lăuntrică. Gândește-te cât de des folosești expresii ce aruncă întuneric în realitatea înconjurătoare, pentru ca ulterior să suporți consecințele unui mediu poluat de atâtea trăiri negative ce vin asupra ta fără milă.
Astfel de cuvinte magice ar fi: bunătate, adevăr, compasiune, încredere, speranță și viață, ele fiind expresia unei realități superioare ce se reunește în jurul conceptului de înviere. De fapt, de ce ești atât de interesat de această noțiune? Poate ai o gândire atee și nu crezi în Dumnezeu. Sau poate pentru tine Dumnezeu reprezintă forța impersonală a naturii. Sau poate ești atașat unor simboluri și tradiții de sorginte creștină. Sau poate ai o altă opțiune. Însă indiferent de situație, tema învierii este adânc săpată în tine nu numai prin cultură și tradiție, dar prin chiar exprimarea vieții ce refuză să se plece supusă în fața teribilului sfârșit.
Chipul lumii reflectă în final modul tău de a fi și el poate să exprime nemulțumirea, conflictul, durerea și suferința. Dar în același timp, acest chip poate fi modificat dacă vei știi să-ți ridici privirea, să zâmbești și să invoci în vorbire sau gândire cuvintele dătătoare de viață uitate de către cei mai mulți dintre noi. Mai mult chiar, asistând la gestul sinucigaș al unei lumi ce se autodistruge prin trăiri negative, această exprimare a ta ar reda speranța unei învieri a umanității.
De multe ori, în perioada adolescenței, stăteam și cugetam la temele „mari” ale vieții și morții, ale iubirii și urii, precum și altele în felul acesta. Privind cerul plin de stele în mijlocul tainei nopții, când toți ceilalți dormeau de mult timp, îmi puneam acele întrebări specifice vârstei care încep cu eternul „De ce?”. De ce trăim atât de puțin pe pământ? De ce oamenii sunt nefericiți? De ce privirile sunt atât de întunecate, iar vorbirea atât de murdară? De ce nu putem să trăim altfel?
Stând pe marginea ferestrei, depănam astfel de gânduri și eram decis ca în dreptul meu, cel puțin, să refuz contaminarea cu tezele compromisului și ale conformării cu tipare care nu exprimau ceea ce sunt și ceea ce doream să devin. Înălțarea de sine, disprețul față de semeni sau mediul înconjurător, precum și ignorarea lui Dumnezeu într-o lume atee, mă izbeau cu o putere care mă făcea să-mi dea lacrimile. Mi se spunea că sunt prea sensibil, că astfel de lucruri trec cu vârsta, că este doar o etapă a vieții și mai ales că voi deveni într-o zi la fel ca toți ceilalți, adică nepăsător la astfel de întrebări, ce oricum nu au răspuns. Însă știam că de îndată ce acest spirit va pune stăpânire pe mine, el va ucide în primul rând copilul din mine, că voi ajunge să fiu crud și rău, insensibil, mergând mai departe pe cărarea cenușie a unei vieți ce se termină abrupt, asemenea unei fraze ce se întrerupe brusc la mijlocul ei.
Anii au trecut, iar într-un fel sau altul am gustat din cupa oferită de spiritul nuanțelor gri, însă cu toate acestea copilul din mine a refuzat să moară. Mai mult, am descoperit că apărarea naturală a acestuia era mult mai puternică decât credeam. Astfel, am înțeles că ideea de înviere, ce apare sub o formă sau alta în toate religiile pământului, reflectă în mare măsură dorința, ce nu poate fi înfrântă, de a trăi.
„La început era Cuvântul, și Cuvântul era cu Dumnezeu, și Cuvântul era Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu. Toate lucrurile au fost făcute prin El; și nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El. În El era viața, și viața era lumina oamenilor. Lumina luminează în întuneric, și întunericul n-a biruit-o. Lumina aceasta era adevărata Lumină, care luminează pe orice om, venind în lume. El era în lume, și lumea a fost făcută prin El, dar lumea nu L-a cunoscut.”
Când am citit prima dată aceste cuvinte, am fost străpuns interior de forța extraordinară a gândului vieții pe care îl aveam în suflet încă de când am devenit conștient de propria mea existență. Mai precis, am înțeles că forța vieții nu decurge doar din niște principii biologice, ci ea izvorăște din eternitate, aflându-se la baza apariției întregului univers. Atunci, copilul din mine a recunoscut însemnele cerești ale originii acelei conștiințe care refuză moartea, întunericul și compromisul în fața falsului și minciunii de orice fel.
Sunt sigur că aceste cuvinte pot realiza o revoluție puternică în gândirea ta, fiindcă puterea vieții decurge din realități ce o depășesc pe cea pe care o putem vedea. Iar expresia supremă a forței izvorului primordial al vieții se află în înviere. Puterea vieții este de așa natură încât refuză sfârșitul sau neantul, dispărând doar pentru a apărea din nou cu și mai mare tărie.
„Isus a zis: Eu sunt Învierea și Viața. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi. Și oricine trăiește și crede în Mine nu va muri niciodată. Crezi lucrul acesta? Eu am venit ca să fiu o lumină în lume, pentru ca oricine crede în Mine să nu rămână în întuneric.”
Cuvintele rostite de către Hristos sunt asemenea unor semințe semănate în pământ, ce au capacitatea de a da naștere unor plante pline de prospețime. De aceea, să nu faci niciodată economie în însușirea lor, fiindcă bunătatea, adevărul, speranța, iubirea și viața nu reprezintă articole pe care să le vinzi la bursa de schimb a acestei lumi. Copilul din tine încă mai trăiește. Știu acest lucru fiindcă nu are cum să moară cât timp mai ești încă în viață, iar el are nevoie doar de scânteia divină a Cuvântului pentru a renaște în interiorul tău și a te propulsa în eternitatea învierii și nemărginirii prin Cel care ne iubește și nu ne-a uitat vreodată. Poți să reprimi acest gând? Eu cred că nu, fiindcă numai astfel învierea Sa va fi una cu învierea ta.
Depășind faza expunerii istorice a jertfei lui Hristos, puterea vieții ce nu moare se va transfera astfel în inima ta. Copilul din tine crede acest lucru, dar trebuie doar să îi dai voie să se manifeste, să nu îl mai îngrădești în dorința sa de a prelungi la nesfârșit nespusul dar al vieții. Aceasta înseamnă să privești învierea prin „ochi de copil” și să te bucuri cu adevărat de ceea ce a realizat Cuvântul pentru tine.
„Și după cum a înălțat Moise șarpele în pustiu, tot așa trebuie să fie înălțat și Fiul omului, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică. Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică.”
Octavian LUPU
