Sursa: confluente.ro
Un gând rostit devine o forță, o putere teribilă spre zidire sau spre dărâmare. Când exprim acest lucru nu pot decât să fiu uimit de bogăția ideilor sau sugestiilor ce se desprind prin pronunțarea unui singur cuvânt. De fapt, un gând neexprimat va muri mai devreme sau mai târziu, fiindcă îi va lipsi „trupul”, acea materializare extraordinară prin intermediul mantiei cuvintelor rostite.
Însă de îndată ce gândul „se îmbracă” în cuvinte, forța lui se amplifică în mod considerabil asemenea unei avalanșe declanșate de un bulgăre mic de zăpadă ce se rostogolește la vale. Atunci măreția lui se vede, se manifestă, atrăgând după sine și alte simțiri ce se exprimă plenar prin ceea ce vorbim sau întreprindem. Și pot să te asigur că toate gândurile doresc să se manifeste cumva prin cuvânt și faptă, lucru ce trebuie bine reținut în legătură cu ceea ce cultivi în adâncul sufletului tău!
Și totuși? Cum se naște gândul? Cum apare? Care îi este taina genezei sale lăuntrice prin intermediul căreia se produce zămislirea sa? De unde vine, unde merge și care este scopul său? Am putea trăi fără gânduri? Am putea să ne imaginăm existența altfel decât prin intermediul acelor trăiri tainice ce ies la iveală prin curenți subterani uneori intuiți, dar niciodată cunoscuți în întregime?
Dacă ai reuși să îți sondezi propria ta experiență interioară prin amintiri și retrăiri semnificative, ai vedea că întotdeauna gândul a fost însoțit de un anumit limbaj de exprimare. Niciodată el nu s-a aflat singur atunci când a produs urme în memoria ta. Chiar dacă impresia s-a reținut sub formă vizuală, în spatele ei s-a aflat mereu un gând, o trăire asociată cu anumite exprimări cheie. Și astfel, ori de câte ori acele exprimări sunt sugerate, imaginile primordiale ies din nou la iveală sub felurite forme conferind sens cuvintelor pe care le folosești.
De exemplu, când pronunți cu glas tare sau în gând cuvântul „acasă”, automat îți vor apărea în minte, ca într-un album cu fotografii, imaginile, uneori delimitate, iar alteori suprapuse, ale locurilor în care ai stat pentru perioade mai îndelungate de-a lungul vieții. Iar atunci când vei exprima acel gând, de îndată vei începe să simți din nou sub o formă sau alta senzațiile și trăirile asociate experiențelor din acele locuri. De aceea, gândurile își vor dobândi sensul lor doar atunci când trecând prin sanctuarul „limbajului” vor ajunge să se manifeste prin intermediul cuvintelor. Iar aceste cuvinte nu vor face altceva decât să exprime experiența ta de până la acea dată în legătură cu ceea ce vrei să spui sau lași să se înțeleagă. Prin urmare, chiar dacă nu vei putea distinge cu exactitate izvorul gândurilor tale, acesta va putea fi totuși reperat prin intermediul impresiilor sau simțămintelor pe care le-ai tezaurizat în suflet, prin amintirile ce îți revin mereu în memorie, uneori chiar obsesiv.
Dar ce se întâmplă cu „gândul” exprimat prin cuvinte? Ce anume atrage după sine exprimarea dorințelor lăuntrice? La ce se ajunge în final?
Orice cuvânt rostit produce invariabil consecințe sau urme asupra realității în mijlocul căreia trăiești sub o formă directă sau indirectă. De exemplu, dacă vei exprima gânduri legate de realizarea unui anumit obiectiv, cuvintele spuse te vor orienta și deopotrivă vor influența pe ceilalți să contribuie la finalizarea acestuia. Dacă ai o funcție de răspundere, atunci când dai ordine subalternilor, te aștepți ca aceștia să materializeze ceea ce tu ai exprimat, să transpună în realitate gândul pe care l-ai avut.
Dacă ești părinte, atunci în momentul când îți exerciți autoritatea asupra propriilor copii, te aștepți ca aceștia să se conformeze gândirii tale și să facă întocmai. Dacă ești un lider, indiferent de organizație, prin cuvinte vei încerca să determini transpunerea viziunii pe care o ai, practic a gândurilor pe care le deții și care te domină la un anumit moment.
Cu alte cuvinte, rostirea unui gând are drept scop transpunerea sa în realitate sub o formă sau alta. Chiar dacă de multe ori doar „stai de vorbă” cu cineva, de fapt prin comunicare tu urmărești să determini un anumit curs al evenimentelor, al realității, încercând să o influențezi sub o formă sau alta. Este ceva greșit în acest lucru? Bineînțeles că nu, fiindcă aici este forța extraordinară a ființei umane, și anume aceea de a putea materializa ceea ce gândește, ce dorește și spre ce năzuiește.
Dacă așa stau lucrurile, înseamnă că prin rostirea unui simplu gând deja ai devenit responsabil sub o formă sau alta de ceea ce va urma. Multe evenimente rele din istoria umanității, și deopotrivă din viața ta, ar fi putut fi evitate dacă s-ar fi spus cuvintele care erau necesare la un anumit moment. Câte greșeli ai fi putut evita în viață, dacă un sfat bun ți-ar fi fost dat atunci când te pregăteai să iei niște decizii pe care le-ai regretat amarnic mai târziu.
Dar ce se întâmplă atunci când gândurile nu pot fi transpuse în realitate? Ce se întâmplă cu ele? Dispar pur și simplu, cedând în fața unui destin implacabil?
Nicidecum, fiindcă o altă „resursă” importantă le stă la dispoziție, constituindu-se ca un fel de anticameră a realității. Numele acesteia este „imaginația”. Ori de câte ori realitatea refuză materializarea gândirii tale, imaginația va prelua cu generozitate această sarcină, oferind un spațiu „virtual” suficient de mare pentru măreția ideii exprimate. Și nu întâmplător se numește „imaginație”, fiindcă forța extraordinară a acestei facultăți interioare constă în exprimarea vizuală și uneori chiar auditivă, a gândurilor ce nu și-au împlinit rolul manifestării exterioare depline. În acest laborator tainic al minții umane, gândirea își stochează conceptele până când realitatea oferă o oportunitate pentru transpunerea lor.
Mai precis, retragerea din fața unei realități potrivnice este doar parțială pentru gândurile pe care le ai, totul fiind doar un joc al așteptării, fapt care într-un mod surprinzător rămâne valabil și pentru persoanele aflate la final de existență terestră. Imaginația reprezintă de fapt un refuz interior de acceptare a realității, lucru benefic sau nu în funcție de circumstanțele în care te găsești.
Dar are vreun sens tot acest joc al gândurilor care exprimate fiind nu aduc o schimbare a realității, ci doar o returnare a efectului lor asupra imaginației? La ce bun să îți mai faci planuri sau să mai dorești un anumit lucru, mai ales atunci când acest lucru pare imposibil? De ce să forțezi realitatea dincolo de ceea ce ea pare că îți poate oferi?
Un răspuns direct este acela că niciodată realitatea nu poate fi modelată decât prin exercitarea unei anumite forțe asupra ei. Niciodată ea nu cedează ușor în fața voinței tale, totdeauna oferind o anumită rezistență la schimbare, iar alteori imprimând o inerție ce te abate dramatic de la ținta pe care o urmărești.
Însă prin intermediul acestui război dramatic dintre imaginație și realitate se cizelează deopotrivă gândirea și existența exterioară oferind ocazia devenirii, transformării și progresului autentic. Realitatea filtrează gândurile ce sunt aberante prin exercițiul unei selecții dure ce se întinde pe întreaga scară a timpului, iar imaginația conduce la forme noi de manifestare a existenței, intuind posibilități noi și conducând la actul suprem al cunoașterii. În cele din urmă cunoașterea reprezintă lucrul pe care îl dorești sau îl intuiești ori de câte ori exprimi ceva, indiferent de conținut.
Forța gândurile exprimate prin cuvine este asemenea torentului ce vine cu putere la vale, modelând totul în curgerea sa, dând la o parte obstacole aparent imposibile, testând mereu posibilitățile nebănuite și niciodată explorate pe deplin ale realității. Iar imaginația conferă acea înmagazinare lăuntrică a forței primordiale a năzuințelor ce se află mereu în spatele gândurilor, oferindu-ți tăria de a o lua de fiecare dată de la capăt atunci când existența îți refuză sistematic materializarea dorințelor.
Prin urmare, mecanismul exprimării a ceea ce gândești reprezintă un dar extraordinar pe care trebuie să îl exerciți cu responsabilitate, de fiecare dată întrebându-te înainte de a spune ceva: Va aduce zidire sau dărâmare, bine sau rău, ceea ce voi spune? Voi aduce fericire sau tristețe, bucurie sau amărăciune prin ceea ce voi da glas?
Dacă ai face acest lucru în mod constant, ai vedea că discrepanța dintre imaginație și realitate s-ar reduce drastic, fiindcă în cele din urmă existența nu este un adversar în care lovești cu pumnii și picioarele, ci temeiul în baza căruia gândirea poate să se manifeste. Gândul nu reprezintă altceva decât mijlocul fundamental în dobândirea cunoașterii și nicidecum o manieră grosolană de impunere a aberației, nebuniei sau ignoranței. Și ca un final promițător al forței cuvintelor exprimate, poți observa cât de puternice pot fi cuvintele atunci când sunt rostite de către Marele Autor:
„Dumnezeu a zis: "Să fie lumină!"Și a fost lumină. Dumnezeu a zis: "Să fie o întindere între ape, și ea să despartă apele de ape."Și așa a fost. Dumnezeu a zis: "Să se strângă la un loc apele care sunt dedesubtul cerului și să se arate uscatul!"Și așa a fost. Dumnezeu a zis: "Să dea pământul verdeață, iarbă cu sămânță, pomi roditori, care să facă rod după soiul lor și care să aibă în ei sămânța lor pe pământ."Și așa a fost.
Dumnezeu a zis: "Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpânească peste peștii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul și peste toate animalele care se mișcă pe pământ."Și așa a fost.”
Octavian LUPU
