Sursa: confluente.ro
Mi-am propus în urmă cu mai multe săptămâni să dedic mai multe articole spiritualității Zen, cu scopul de a pune în valoare posibilele conexiuni cu creștinismul. De la bun început vreau să subliniez faptul că nu mi-am propus să promovez acest mod de gândire, ci mai degrabă să identific posibile precepte și învățături care să ne ajute în descoperirea universului infinit și fascinant al spiritului uman.
Cred că atunci când devenim dogmatici și închistați într-un sistem de gândire comitem cea mai de seamă greșeală împotriva actului de cunoaștere, fapt cu efecte nefaste asupra modului nostru de a fi. Intoleranța față de semeni, lipsa de omenie, orice formă de cinism și de violență își au izvorul în faptul că nu suntem capabili să ne ascultăm unii pe alții, că ne lăsăm influențați de idei preconcepute ce ne răpesc în final bucuria de a trăi.
Schemele și șabloanele societății, utile până la un anumit punct, devin în timp un obstacol major pentru dezvoltarea deopotrivă a individului și a colectivității. Atunci când tiparele devin literă de lege, când nu mai este lăsat spațiu pentru creativitate și comunicare, rezultatul se concretizează în faptul că devenim niște mașini ce acționăm rigid și fără sensibilitate. Dar astfel umanitatea din noi începe să dispară, chipurile devin întunecate, privirile impersonale, atingerea capătă forma frigului ce te pătrunde în oase. Într-un cuvânt, ne pierdem esența și ajungem să fim doborâți de forța malefică a ignoranței.
Așadar, prin căutările mele în efortul de a înțelege ceva din gândirea Zen, am reușit să descopăr expuse într-un mod sintetic, dar explicit cele zece mari precepte într-o carte intitulată „Urmând calea Zen” [1]. Traducerea din limba engleză a acestor precepte a fost o provocare pentru mine, dar în esență cred că am reușit să redau o exprimare relativ fericită pentru limba română. Pe scurt, aceste precepte se enunță astfel:
1. Să nu ucizi.
2. Să nu furi.
3. Să nu folosești sexul în mod necorespunzător.
4. Să nu minți.
5. Să nu folosești narcotice.
6. Să nu vorbești despre greșelile altora.
7. Să nu te înalți pe tine și să nu abuzezi de ceilalți.
8. Să nu aduci vătămare valorilor universului.
9. Să nu fii tolerant cu mânia.
10. Să nu batjocorești cele trei comori: divinitatea (Buddha), universul (Dharma) și tot ce există (Sangha).
Pentru comparație cu creștinismul, voi reda sintetic cele zece porunci astfel:
1. Să nu ai alți dumnezei în afară de Domnul (Yahweh).
2. Să nu te închini idolilor.
3. Să nu batjocorești Numele Domnului.
4. Să respecți ziua de odihnă (Shavat-ul).
5. Să-ți cinstești părinții.
6. Să nu ucizi.
7. Să nu comiți adulter.
8. Să nu furi.
9. Să nu depui mărturie mincinoasă.
10. Să nu poftești ceea ce nu este al tău.
O primă observație privind codul moral Zen constă în relativa absență a divinității, care apare eventual sub o formă mai difuză la porunca a zece-a privind cele trei comori, însă se remarcă faptul că nu este prima pe listă. Pe de altă parte, pe primul loc sunt puse chiar acele precepte care se referă la relațiile dintre oameni în genul „să nu ucizi” sau „să nu furi”. O posibilă conexiune am putea să o facem cu relatarea din Evanghelii în care Domnul Hristos răspunde unui tânăr bogat că pentru a fi desăvârșit trebuie să respecți în primul rând poruncile cu privire la relațiile dintre oameni: „să nu ucizi”, „să nu comiți adulter”, „să nu furi” etc. acestea fiind o dovadă clară a nivelului de spiritualitate la care ai ajuns.
Deși putem vorbi despre o „absență” a divinității, în înțelesul iudeo-creștin al cuvântului, totuși se observă un accent pus pe relațiile dintre oameni: „să nu vorbești despre greșelile altora” sau „să nu te înalți pe tine și să nu abuzezi de ceilalți”. În acest moment mă gândesc la faptul deplâns de mulți autori creștini că nu există o explicită condamnare biblică a mândriei, exprimată printr-o poruncă.
Ca o observație generală, vedem că mânia este în mod special menționată, fiind necesar să nu o tolerăm în viața noastră. Nu pot să nu remarc asemănarea cu porunca rostită de către Domnul Hristos de a nu ne mânia unii pe alții, acest lucru fiind echivalent cu uciderea. Din acest punct de vedere, am convingerea că există corespondențe interesante cu Evanghelia lui Hristos, lucru ce ar permite o evaluare corectă a gândirii Zen dintr-o perspectivă creștină.
În privința calomniei, bârfei și a altor obiceiuri de felul acesta avem porunca „să nu vorbești despre greșelile altora”, ceea ce dă o nuanță puternică moralității Zen și „tăcerii” semnificative față de nedesăvârșirile altora, caracteristică definitorie a poporului japonez. Bineînțeles că există corespondențe creștine în învățăturile date de către apostolul Pavel, dar nu avem un cod dat ca poruncă în această privință în creștinism.
De asemenea, „vătămarea” universului reprezintă un element specific gândirii Zen și imediat îmi imaginez armonia din grădinile japoneze, de fapt grădini Zen, în care simplitatea și rafinamentul generează o atmosferă care vorbește mai bine decât o mie de cuvinte despre ce înseamnă să lași la o parte orice formă de violență și să înveți că ești o mică parte a unui mare univers. Cu privire la acest aspect, creștinismul, dată fiind originea iudaică și propagarea în lumea greco-latină, nu a fost niciodată sensibil față de univers, deși se menționează faptul că este creația lui Dumnezeu. De aici se poate înțelege că violența a însoțit evoluția sa, deși Evanghelia lui Hristos ar putea fi privită ca o expresie supremă a opririi „vătămării” universului de către om.
Am dorința să revin cu mai multe detalii asupra fiecăruia dintre aceste precepte, fiindcă intenția mea este de a surprinde și de a înțelege, atât cât este posibil, spiritualitatea felurită a oamenilor care locuiesc pe planetă Pământ. Din respect pentru diversitate, consider să analizez aceste lucruri fără a manifesta prejudecată, având grijă să conturez ceea ce este de valoare pentru a obține astfel acces la cunoașterea felurită pusă la dispoziția umanității de către Dumnezeu.
„Comuniunea în concepția Zen reprezintă microcosmosul relațiilor dintre toate lucrurile și cu toate ființele, precum și cu aspectele nevăzute sau necunoscute ale realității. O percepție profundă asupra acestui lucru se obține atunci când atingem armonia cu ceilalți, fapt care se exprimă prin cele zece mari precepte ale urmașilor lui Buddha.”
Putem spune că gândirea Zen nu este nici pe departe caracterizată de singurătate, ci de o comuniune activă cu tot ceea ce există, o pătrundere dincolo de aparențe ce nu lasă loc superficialității, o experiență ce te conduce la respect față de orice formă de existență, la prețuirea semenilor și la modestie în ce privește realizările personale în raport cu un univers mereu fascinat și niciodată cunoscut pe deplin.
Ce credeți? Avem și noi ceva de învățat din toate aceste lucruri? Putem să ne îmbogățim experiența creștină privind și la celelalte religii? Eu unul spun că răspunsul este evident și dacă vom face acest lucru vom constata că Evanghelia lui Hristos reprezintă o învățătură al cărei înțeles trece dincolo de tot ceea ce ne-am fi putut imagina vreodată.
[1] Taking the path of Zen, Robert Aitken, North Point Press, San Francisco, 1982
Octavian LUPU
