De Octavian Lupu
Vom încerca acum să înțelegem necesitatea împotrivirii în fața manifestării răului, cu scopul evitării situației când prin pasivitate și acceptare ajungem să devenim complici la dominația principiilor negative asupra lumii în care trăim.
„Cel care în mod pasiv acceptă răul, este la fel de vinovat ca acela care ajută la perpetuarea lui. Cel care acceptă răul fără a protesta împotriva lui, în realitate cooperează cu acesta.” – Martin Luther King, Jr.
Ce înseamnă să accepți pasiv manifestarea răului? La ce se referă Martin Luther King prin aceste afirmații?
Acceptarea pasivă a răului, înseamnă să nu reacționezi împotriva lui, să îl lași să se manifeste în voie, fără ca tu să îți exprimi dezacordul, iar dacă este oportun, chiar opoziția față de manifestarea lui. Atitudinea de acceptare pasivă a ceea ce este negativ, conduce la extinderea răului, fiindcă orice fel de limită este dată la o parte. În plus, putem vorbi despre o complicitate a celui care tace atunci când ceva negativ se întâmplă în jurul său. Dacă de-a lungul timpului, oamenii s-ar fi opus în masă comiterii lucrurilor rele, atunci lumea în care trăim ar fi fost mult mai bună. Fără a răspunde cu violență, totuși răul nu trebuie să fie tolerat, iar mustrarea lui este obligatorie, dacă dorim să acționăm în armonie cu conștiința morală pe care Dumnezeu a pus-o în interiorul nostru.
De ce există o vinovăție similară cu a celui care comite lucruri rele, atunci când nu reacționăm în fața producerii lor? În ce fel pasivitatea înseamnă de fapt complicitate?
Orice sistem despotic s-a bazat pe complicitatea celor care îi sunt victime, fapt care i-a împrumutat puterea pentru a putea domni asupra celorlalți. Dacă ne gândim chiar la ultimul sistem totalitar pe care România l-a cunoscut, dacă nu ar fi existat o colaborare a maselor largi, dacă nu ar fi existat delațiunea din diferite scopuri, atunci sistemul despotic nu și-ar fi atins scopul, iar puterea sa ar fi fost drastic limitată. În materie de libertate de conștiință, dacă de-a lungul veacurilor oamenii nu ar fi privit pasiv cum biserica își extinde influența asupra sferei politice, nu s-ar fi ajuns la teribila compromitere a creștinismului prin violență și exercitarea forței. A te complace înseamnă a fi complice la ceea ce este rău.
Cum putem protesta împotriva a ceea ce este rău? Este vorba de manifestarea publică a dezacordului nostru, sau este vorba deopotrivă de un mod de a fi prin care trebuie să respingem tot ceea ce este rău?
Uneori este înțelept să se manifeste public dezacordul față de ceea ce este rău, alteori este mai bine să se exercite o rezistență tacită. În funcție de situație, noi trebuie să nu devenim în vreun fel colaboratori ai răului. De exemplu, dacă oamenii ar fi refuzat în masă să coopereze cu instituțiile de represiune, de-a lungul timpului, atunci sistemele tiranice ar fi fost drastic restricționate. Tăria unei dictaturi se află în dimensiunea maselor dispuse să coopereze la menținerea lui. Deși pare un paradox, fără suportul exprimat și alteori tacit al celor mulți, nu ar fi posibil să existe tiranii pe pământ. Dar să nu ne gândim doar la sisteme politice, fiindcă despotismul poate să se manifeste la nivelul locului de muncă, al familiei sau comunității, sau chiar al bisericii.
Ce forme de protest putem adopta prin intermediul stilului nostru de viață și al exemplului personal pe care îl oferim celorlalți?
În primul rând trebuie să refuzăm orice fel de colaborare cu principiile răului. În acest sens, nu trebuie să răspundem tentației de „a ne plăti polițele” unii față de alții, ci dimpotrivă trebuie să căutăm să fim gata să ne iertăm semenii și să dăm uitării ceea ce este rău. De asemenea, nu trebuie să încurajăm pe cei care vin la noi să ne propună lucruri rele. Exemplul oferit prin Psalmul numărul 1 este grăitor prin a nu merge „la sfatul celor răi”, a nu ne opri pe calea celor păcătoși și a nu ne așeza pe scaunul batjocoritorilor. Exemplul vieții Domnului Isus Hristos este semnificativ asupra acestor lucruri.
Să citim acum din Romani 12:2 „Să nu vă potriviți chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceți, prin înnoirea minții voastre, ca să puteți deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută și desăvârșită.”
Cum devine înnoirea minții noastre prin asemănare cu Hristos, un mijloc eficient de luptă împotriva răului?
Atunci când mintea noastră va fi adusă în armonie cu Hristos, sau când are loc înnoirea interioară adusă prin Duhul Sfânt, vom primi o putere spirituală capabilă să facă față tentației de a deveni complici comiterii răului. Pe de o parte, principiile negative exercită o tentație evidentă prin avantajele care ni le oferă în aparență. Iar pe de altă parte, există o teamă evidentă asupra consecințelor respingerii ofertelor răului și asupra suferințelor ce pot apărea. Dar în mod clar, suferința de a ceda în fața ispitei este mult mai mare decât cea provocată de alegerile bune pe care le facem în viață. Nu trebuie să ne fie teamă de suferința cauzată de consecvența noastră pentru adevăr, ci mai degrabă de consecințele veșnice ale alegerii de a deveni părtași răului.
De ce împlinirea poruncilor divine ne conduce la respingerea a tot ceea ce este rău? De ce aceste porunci exprimă forma cea mai potrivită de a lupta contra păcatului și răului pe pământ?
Prin respectarea poruncilor divine, noi dovedim cea mai eficientă rezistență împotriva răului. Practic, prin armonie cu Dumnezeu, ajungem să fim tot mai puternici în a nu colabora cu principiile negative. De exemplu, dacă alegem să respectăm porunca de a ne închina numai lui Dumnezeu, vom ajunge să refuzăm să cedăm tentației de a ne pleca în fața dorințelor oamenilor, atunci când au intenția de a comite lucruri nelegiuite. Dacă alegem să respectăm porunca de a nu minți, atunci niciodată nu vom lăsa ca numele nostru să sprijine acțiunile de represiune îndreptate împotriva celor care se luptă cu un sistem al răului. Iar lista poate continua cu toate celelalte porunci.
Cum devin poruncile lui Dumnezeu un mijloc de apărare pentru a nu ne lăsa contaminați de realitățile negative ce ne înconjoară?
Poruncile divine sunt asemenea unui zid ce ne protejează de manifestarea răului, împiedicând ca acesta să ne ia în stăpânire. Dar atunci când asistăm pasivi la dărâmarea fundamentelor conștiinței morale, prin chiar acest lucru noi devenim complici la nelegiuire. Niciodată nu trebuie să ne lăsăm ademeniți sau intimidați de ceea ce este rău, fiindcă acest lucru va submina în mod inevitabil și chiar ireversibil relația pe care o avem cu Dumnezeu. Poruncile lui Dumnezeu au un aspect pozitiv și transformator, care ne permite să oprim evoluția principiilor negative, chiar de la începutul manifestării lor. Iar în respectarea lor se află o putere extraordinară de a contracara și nimici răul.
Când devine voința divină un lucru „bun, plăcut și desăvârșit”? De ce lupta împotriva răului începe în interiorul nostru prin învingerea tendințelor negative pe care le avem?
Prima sarcină nobilă a oricărui om este cea de a-și ține în frâu tendințele negative, de a le stăpâni prin intermediul ascultării de voința lui Dumnezeu. Când o astfel de deprindere este pe deplin însușită, ajungem să distingem voința divină ca fiind ceva „bun, plăcut și desăvârșit”. Percepția pe care o avem asupra lui Dumnezeu este conferită de modul în care alegem să ne conformăm la ceea ce El ne-a poruncit. Noi nu putem să avem o imagine pozitivă asupra cerințelor divine, dacă vom continua să colaborăm cu ceea ce este rău, dar depinde numai de noi să nu ajungem într-o astfel de situație nefericită. Când tendințele negative ajung să fie învinse, atunci putem să ne bucurăm de biruința asupra răului și asupra principiilor nelegiuite.
Să citim mai departe din Efeseni 6:12 „Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii și sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutății care sunt în locurile cerești.”
Ce înseamnă să lupți împotriva „căpeteniilor, domniilor și stăpânitorilor acestui veac? Cine sunt aceste ființe care ne ispitesc și ne conduc la rău? Este vorba doar de oameni?
A lupta împotriva „căpeteniilor, domniilor și stăpânitorilor acestui veac” reprezintă o sarcină nobilă pe care trebuie să ne-o asumăm în lupta împotriva răului. Nu este vorba de a ne angaja în acțiuni destabilizatoare din punct de vedere politic, ci mai degrabă să ne atașăm cu toată puterea de respectarea poruncilor divine, iar la nivelul nostru să nu cedăm tentației de a coopera cu răul. Ființele care ne ispitesc sunt în cele din urmă străine de interesele umanității. În spatele fiecărui om care cedează răului se află agenți nevăzuți, îngeri căzuți, care încearcă să ne tragă păcat și nelegiuire. De aceea, oamenii sunt mai degrabă victime atunci când cedează tentației răului și trebuie să fim avizați asupra acestui lucru.
Cum putem dobândi biruința asupra răului ce se află în interiorul nostru? De ce este inutil să luptăm asupra răului din afară, cât timp principiile negative ne domină în tot ceea ce facem?
Biruința asupra răului din interiorul nostru se câștigă prin intrarea într-o relație vie cu Dumnezeu prin credința în Isus Hristos. Însă cât timp nu reușim să dominăm tendințele din interior, nu vom putea trece mai departe la lucrarea de a-i ajuta și pe ceilalți. Dar atunci când domnia tendințelor negative este înlăturată, vom putea găsi cu ușurință căi și mijloace de a ne împotrivi și răului exterior. Dacă vom reuși să dăm la o parte firea pământească de la stăpânirea pe care o exercită asupra vieții noastre de zi cu zi, vom deveni capabili să înfruntăm orice fel de rele și pericole ce se manifestă în exteriorul nostru. Trupul și mintea noastră trebuie să devină un templu al lui Dumnezeu. Abia atunci vom putea vorbi despre o luptă eficientă împotriva răului.
De ce violența nu poate fi acceptabilă în lupta împotriva răului? De ce violența în sine este un rău extrem, chiar dacă justificarea pare onorabilă pentru un astfel de comportament?
Violența reprezintă arma Celui Rău în a impune principiile sale negative asupra oamenilor și de aceea, ea nu poate fi acceptabilă de către un creștin. Chiar dacă justificarea pare onorabilă, prin exercitarea violenței, principiile rele se transmit asupra celui care procedează astfel. Noi trebuie să ne păzim, ca nu cumva răul exterior să migreze în interiorul sufletului, iar de aceea nu vom putea utiliza decât armele adevărului, binelui și dreptății, care sunt în totul superioare armelor întunericului.
Ce soluții a prevăzut Dumnezeu pentru a putea să învingem răul din interior? Dar pentru ceea ce este rău în exterior, ce mijloace ne-a oferit Domnul Isus Hristos?
Răul din interior poate fi învins prin credința în Domnul Isus Hristos, fapt care conduce la naștere din nou. Iar răul exterior poate fi învins prin respectarea deplină a poruncilor divine, care aduce avansarea pe calea sfințirii vieții. Astfel, credința în Isus Hristos și respectarea poruncilor divine, în totalitatea lor, ne aduc biruința asupra oricărei forme de rău și se concretizează ca fiind reacția pe care trebuie să o avem în fața realității lumii în care trăim.
