De Octavian Lupu, octavian_lupu@yahoo.com
Isaia 61:1-3 „1 Duhul Domnului Dumnezeu este peste Mine, căci Domnul M-a uns să aduc vești bune celor nenorociți: El M-a trimis să vindec pe cei cu inima zdrobită, să vestesc robilor slobozenia, și prinșilor de război izbăvirea; 2 să vestesc un an de îndurare al Domnului, și o zi de răzbunare a Dumnezeului nostru; să mângâi pe toți cei întristați; 3 să dau celor întristați din Sion, să le dau o cunună împărătească în loc de cenușă, un untdelemn de bucurie în locul plânsului, o haină de laudă în locul unui duh mâhnit, ca să fie numiți terebinți ai neprihănirii, un sad al Domnului, ca să slujească spre slava Lui.”
De ce este amintită vindecarea celor cu inima zdrobită între lucrările pe care avea să le realizeze Fiul lui Dumnezeu? Nimic nu este mai nociv în a ne împiedica să venim la Dumnezeu decât simțământul descurajării, al neputinței de a mai putea să crezi că Scriptura afirmă lucruri adevărate în ceea ce te privește. „Inima zdrobită” poate însemna deopotrivă și reacția de deznădejde în fața unei realități potrivnice pe care nu o poți controla, dar care se ridică împotriva ta la fiecare pas. Tocmai de aceea, lucrarea de refacere presupune în primul rând depășirea acestui obstacol interior, ce ne cauzează atât de multe probleme.
În acest sens, ce remedii ne sunt oferite pentru a depăși stările de descurajare și de neputință? Dacă vom citi cu atenție aceste versete, vom observa o similitudine între mai multe categorii de persoane amintite ca obiect al lucrării Mântuitorului. Astfel distingem pe „cei nenorociți”, pe „cei cu inima zdrobită”, pe robi și nu în ultimul rând pe „cei întristați”. Prin urmare, putem spune că avem o redare din mai multe perspective a celor care sunt apăsați de realitățile vitrege ale lumii în care trăim, de cei care nu mai au perspectiva rezolvării situațiilor în care se găsesc. Astfel, putem spune că există o corespondență clară între aceste categorii și deopotrivă o legătură evidentă între remediile ce le sunt oferite în genul „veștilor bune”, vindecării, eliberării și mângâierii.
Cum pot „veștile bune” să fie un remediu pentru persoanele care trec prin situații dificile de descurajare și neputință? Expresia „vești bune” se referă la conținutul unui anumit mesaj pozitiv, destinat încurajării și redării atitudinii de speranță în faptul că Dumnezeu intervine pentru a ne oferi vindecare și rezolvarea situațiilor defavorabile în care ne putem afla vreodată. Dacă vom privi la secvența remediilor oferite în cadrul lucrării de mântuire, primul pas este cel de a aduce din nou speranță în inimile oamenilor. Trebuie bine înțeles că nu vom putea avea parte de vindecare, dacă nu ne vom schimba atitudinea în sensul manifestării credinței în Cuvântul lui Dumnezeu și în lucrarea Sa de mântuire. Tocmai de aceea, în cursul vieții Sale de pe acest pământ Domnul Hristos a investit mult efort în a prezenta mesajul pozitiv al mântuirii, având drept scop cultivarea credinței în Dumnezeu și în planul de restaurare a oamenilor acestei lumi.
Putem spune că un prim factor în depășirea simțămintelor de descurajare constă în exercitarea credinței în legătură cu făgăduințele divine?
În acest punct, avem de-a face cu un remediu ce ne stă la îndemână, ori de câte ori suntem confruntați cu situații ce ne împing spre deznădejde și descurajare, și anume că putem să identificăm făgăduințele divine din cadrul Sfintelor Scripturi, aflate în legătură cu planul de mântuire, pe care le vom putea invoca prin rugăciune de la Dumnezeu pentru remedierea situațiilor dificile cu care ne confruntăm. Prin exercitarea credinței asupra împlinirii acestor făgăduințe în dreptul nostru, vom face primul pas în depășirea situațiilor negative ce vin asupra noastră.
Dar cineva ar putea spune, că deși a identificat astfel de făgăduințe, și deși s-a rugat pentru împlinirea lor, totuși nu s-a întâmplat nimic. Care ar fi cauza unei astfel de situații?
Dacă vom cerceta cu atenție versetele pe care le studiem în clipa de față, vom vedea că scopul principal al lucrării lui Hristos constă, pentru timpul de față, în a ne oferi vindecarea spirituală de care avem nevoie pentru a intra în împărăția cerurilor. De aceea, trebuie bine înțeles, că invocarea făgăduințelor divine are drept principal obiectiv cel al experimentării unei astfel de vindecări. Chiar și iudeii din acele timpuri, care așteptau o rezolvare concretă a situației de robie în care se aflau, au fost dezamăgiți de vindecarea spirituală ce le era oferită de Hristos. Prin urmare, s-ar putea ca realitatea ostilă să nu fie modificată, dar cu siguranță ceva se va schimba în interiorul nostru, astfel încât să facem față cu succes încercărilor cu care avem de-a face.
Înțelegem așadar, că vindecarea spirituală se referă nu neapărat la situațiile defavorabile în care ne putem afla, ci mai degrabă la capacitatea noastră de a face față cu succes, având drept perspectivă intrarea în Împărăția cerurilor?
Poate părea descurajator pentru multe persoane faptul că în timpul de față accentul este pus pe vindecarea spirituală, deși realitatea din jurul nostru mărturisește despre o puternică lucrare a providenței și în ce privește vindecarea fizică. Cu toate acestea, să ne gândim că dacă vom avea parte de această vindecare, atunci intrarea în Împărăția cerurilor este sigură, așa cum a fost promis de către Dumnezeu. Prin urmare, de multe ori, prin exercitarea credinței în făgăduințele divine, vom primi putere pentru a face față cu succes problemelor pe care le avem și să experimentăm o întărire interioară formidabilă.
Am discutat despre rolul „veștilor bune”, adică al făgăduințelor divine, care prin intermediul exercitării credinței ne conduc la vindecare spirituală. Ce se poate spune despre celelalte remedii amintite în aceste versete?
Următorul remediu se referă la eliberarea din robie, ceea ce pentru o persoană aflată în dificultate și asaltată de descurajare poate însemna o situație în care se află la dispoziția unor circumstanțe potrivnice, asupra cărora nu are nici un fel de control. Elementul definitoriu al stării de rob constă în neputința de a influența lucrurile, o rămânere la dispoziția împrejurărilor nefavorabile sau a unor persoane răuvoitoare. Condiția de robie este evidentă dacă privim la scara istoriei tot ce s-a întâmplat de la căderea în păcat a lui Adam și a Evei. Eliberarea din robia Celui Rău, și aici includem orice formă de rău pe care am putea să o întâlnim în viață, presupune acțiunea unui factor supranatural, eliberator, ce realizează acest lucru.
Ce „eliberări” putem experimenta prin acțiunea Duhului Sfânt, ca urmare a exercitării credinței în făgăduințele divine?
Prin intermediul Duhului Sfânt, stăpânul interiorului nostru și a întregii vieți, devine Dumnezeu, iar vechii stăpâni sunt aruncați afară unul după altul. Astfel de stăpâni se pot referi la atitudini negative, simțăminte rele, obiceiuri vătămătoare, gânduri necurate, fapte de rușine, sau altele în felul acesta, ce ne țineau robi în practicarea păcatului, adică la dispoziția Celui Rău. Dacă vom privi doar la simțământul de descurajare, prin puterea sa nefastă acesta paralizează și cele mai bune eforturi în dobândirea unei vieți curate și pline de bucurie. Nu există fericire când te afli sub stăpânirea unor astfel de demoni, care își găsesc plăcerea în a-ți face viața un calvar și a te împinge iarăși și iarăși în lucruri rele.
Se poate spune că simțămintele de descurajare se află în legătură și cu o anumită imagine de sine degradată prin practici rele, înjositoare?
Practicile rele, adică viciile, alimentează cele mai teribile simțăminte de descurajare și de neputință, degradând în cel mai înalt grad imaginea de sine și respectul de sine pe care ar trebui să le avem, prin faptul că am fost creați după chipul lui Dumnezeu. De aceea, eliberarea oferită de către Hristos, presupune în primul rând restaurarea demnității personale, redarea echilibrului interior și a stăpânirii de sine, lucruri cu mult mai de valoare decât orice bun material pe care l-am putea avea. Izvoarele necredinței, deznădejdii și descurajării se află tocmai în acele lucruri ce ne întinează sufletul și viața, iar eliberarea de acestea se constituie ca un remediu sigur în vindecare.
Iar în final, ce alt remediu mai este amintit în planul acțiunilor de restabilire a persoanelor fără nădejde din această lume?
Deși apare amintită la final, mângâierea se constituie ca un dar divin, care asemenea balsamului frumos mirositor, împrospătează viața noastră și aduce alinare durerilor pe care le resimțim în această lume. Conceptul vindecării spirituale poate părea defectuos, dacă îl privim dintr-o perspectivă strict terestră, fără a vedea intrarea în Împărăția cerurilor, fiindcă deși restabilit interior, Dumnezeu îngăduie trecerea prin dificultăți felurite sau chiar rămânerea în situații dureroase. Cineva ar putea să experimenteze vindecarea spirituală, dar problema sa directă să nu fie remediată, ba chiar lucrurile să evolueze spre mai rău. Ei bine, aici intervine mângâierea pe care ne-o oferă Dumnezeu, o convingere interioară care se sprijină pe împlinirea făgăduințelor divine prin înălțarea la ceruri, când Hristos va reveni.
Nu există totuși și aspecte prezente ale mângâierii pe care ne-o oferă Dumnezeu prin intermediul Cuvântului Său?
Cu siguranță că există multe implicații prezente cu privire la mângâierea pe care Dumnezeu o oferă celor ce experimentează vindecarea spirituală. Mă gândesc, de exemplu, la atitudinea apostolilor și a primilor creștini în fața împotrivirilor și necazurilor pe care le-au avut de întâmpinat. Cu cât calm Petru își aștepta execuția chiar a doua zi, cu câtă bucurie Pavel accepta să fie batjocorit și biciuit, cu câtă liniște Ioan privea la desfășurarea evenimentelor viitoare, prizonier fiind pe o insulă pustie, sau cu câtă blândețe Domnul Hristos își ierta vrăjmașii și oferea mântuire unui păcătos țintuit pe cruce! Toate acestea, precum și multe alte mărturii, vorbesc despre oameni care au experimentat vindecarea spirituală, până acolo încât au ajuns să nu mai fie dominați de lucrurile rele ale vieții, iar în schimb au putut să privească plini de speranță către Împărăția viitoare. Exemplul lor este spre învățătura noastră în biruința asupra oricărui fel de încercare.
Rugăciune: pentru primirea vindecării spirituale depline, prin intermediul exercitării credinței în făgăduințele lui Dumnezeu, precum și pentru dobândirea eliberării de păcat și primirea mângâierii prezenței Duhului Sfânt în viețile noastre.
