Chiar dacă “neascultarea e mai vinovată decât ghicirea” (1 Samuel), Tatăl încă te așteaptă. În fiecare dimineață și seară. Poate că te găsești astăzi într-o țară îndepărtată și duci o viață dezordonată.
Evreii confereau sacralitate câtorva lucruri. De exemplu, Sabatul a rămas peste noianul timpului un monument de aducere aminte pentru orice evreu laic sau fundamentalist. Atunci când vă gândiți la evrei, ce analogie vă vine în minte? Vă gândiți cumva la evreu și porc? Anatema! Corect ar fi la evreu și neconsumarea cărnii de porc. Adâncimile în care s-a prăbușit în cădere liberă ”fiul risipitor” întrec orice imaginație. Ajunge rob la o fermă de porci. O adevărată porcărie!
Am citit printre rândurile istoriei că a existat o anumită clasă de spită inferioară și, probabil, înrudită cu evreii, în Israel, mai cu seamă în Gadara, care creștea porcii. Unii comentatori au opinat că ii comercializau. Nicio scuză! Alții și-au dat cu părerea că gadarenii foloseau slănina lor la fabricarea săpunului. În realitate îi foloseau în scop mercantil. Într-un dialog cu un evreu din zilele noastre am fost curios dacă aceștia mai cresc porci, așa că i-am adresat pertinenta întrebare.
"Oripilant! Unii dintre noi creștem porci", îmi spuse el.
"Unde? Eu nu am văzut niciunul."
"Conform concepției noastre despre țara și pământul sfânt pe care Iehova ni l-a dat spre moștenire, noi nu creștem porci pe pământ."
"Dar unde", l-am întrebat din nou, plin de și mai mare uimire.
"Porcăriile sunt suspendate pe niște piloni în așa fel, încât să nu contamineze pământul sfânt. Acolo îi creștem, în aer."
Mintea a făcut repede conexiunea hilară: o fi vorba de porcii zburători. Nu, sunt reali.
Dincolo de orice amuzament, fiul pro poate că se confruntă cu probleme serioase. Departe de casa copilăriei, de Tatăl iubitor, se zbate în sărăcia sufletească și materială. Roșcovele sunt mai ceva decât prăjiturile de altădată. În chinurile refacerii sufletești și în zbuciumurile determinării de sine ale acestui risipitor, Tatăl plin de compasiune îl caută în zare cu privirea în fiecare clipă. Parabola alternează între secvențe ale păcatului și ale biruinței, ale iubirii și ale urii. Dincolo de imaginea întunecată a desconsiderării fratelui mai mare care ar fi mai bucuros dacă Prâslea ar locui toată viața cu necuratul, decât să se pocăiască, apare cea mai luminoasă imagine a parabolei din Luca 15: „Pe când era el încă departe, tatăl său l-a văzut și i s-a făcut milă de el” (Luca 15: 20). Și încă te așteaptă…
Daniel Nițulescu
