‘’Aceasta este o ardere de tot, o jertfă mistuită de foc, de un miros plăcut Domnului’’ (Lev.1:9), Domnul Isus avea să asceandă în curÈ›ile cereÈ™ti pentru a primi confirmarea jertfei Sale. În cronologia Cerului, imediat ce a înviat, El avea să Se înalÈ›e la Tatăl pentru a-I fi consfinÈ›it sacrificiul È™i suficienÈ›a jertfirii Sale pentru întreg neamul omenesc. Aceasta era o misiune extrem de importantă. Chiar dacă sângele cursese pentru păcatele oamenilor, fără acest gest, care poate la suprafaÈ›a pare lipsit de importanÈ›ă, salvarea noastră nu ar fi fost completă. ImaginaÈ›i-vă aglomeraÈ›ia demoniacă pe centimetrul pătrat din grădina Mormântului în ziua învierii. Satana ar fi vrut să-L È›ină captiv pe veci în ghearele morÈ›ii aÈ™a cum o face cu mulÈ›i dintre noi. Când ceasul Cerului a sosit, Isus a înviat, spulberând orice fărâmă de bucurie Diavolului. Era timpul pentru a declara la tronul Tatălui, împreună cu trofeele înviate cu puÈ›in timp în urmă (Matei 27,52-53: ‘’Mormintele s-au deschis È™i multe trupuri ale sfinÈ›ilor care muriseră, au înviat’’) biruinÈ›a asupra morÈ›ii, păcatului È™i Satanei.
În aceste clipe solemne ceva intempestiv se întâmplă, care parcă vrea să afecteze întreg ritualul ceresc. Isus era angrenat într-o misiune de o importanÈ›ă cosmică. Dacă am judeca scena prin filtrele economiei comunicării, o să-I dăm dreptate Mariei: "Nu mă È›inea, I-a zis Isus; căci nu M-am suit la Tatăl Meu. Ci du-te la fraÈ›ii Mei, È™i spune-le că Mă voi sui la Tatăl Meu È™i Tatăl vostru’’ (Ioan 20:17).
Maria se apropie fără să È™tie de Isus È™i când află că este El, vrea să I se închine. AceeaÈ™i Marie care îi spălase picioarele cu lacrimile pocăinÈ›ei È™i I le È™tersese cu părul ei. Când suntem în mare grabă, noi, muritorii de rând. È™i o persoană cu o necesitate urgentă ne abordează, chiar dacă nu avem de îndeplinit o misiune de valoarea aceleia pe care o avea de împlinit Isus, cum ne comportăm? Răspundem la telefon, deschidem uÈ™a, comunicăm? Sau regretăm că persoana căzută între tâlhari ne-a blocat drumul È™i punctualitatea noastră? Altminteri, punctualitatea este ceva ceresc. Isus era aÈ™teptat în curÈ›ile cereÈ™ti de mii de îngeri È™i fiinÈ›e inteligente ale altor planete, ca Să primească biruinÈ›a: ‘’S-a suit la curÈ›ile cereÈ™ti È™i chiar de la Dumnezeu a primit asigurarea că ispăÈ™irea Lui pentru păcatele omenirii fusese îndestulătoar, È™i, prin sângele Lui, toÈ›i pot să câÈ™tige viaÈ›a veÈ™nică. Toată puterea în cer È™i pe pământ a fost dată Domnului vieÈ›ii, È™i El se reîntoarse la urmaÈ™ii Săi pe pământ ca să le dea din puterea È™i slava Lui’’ (Ellen White, Viata lui Isus, 665 ).
Isus nu se poartă aspru cu Maria că nimerise într-un moment inoportun. Dimpotrivă îi dă o misiune. Are timp pentru ea! ÎÈ™i face timp! AÈ™ risca să spun că întârzie cu câteva secunde în loc de a o evita pe această femeie. Se putea face nevăzut pur È™i simplu. Putea să-I rostească cuvinte tăioase, dar nu a făcut-o.
Cum te-ai simÈ›i dacă la miezul nopÈ›ii, aÈ™a cum spune parabola, vecinul È›i-ar bate la uÈ™ă să-I dai pâine? Casele în timpurile biblice era formate dintr-o singură cameră căptuÈ™ită de jur împrejur de grajdurile animalelor. Acolo dormeau pe jos toÈ›i membri familiei. UÈ™a din lemn era prinsă pe balamale din lemn si se deschidea în interior. Vă puteÈ›i imagina ce zgomot infernal ar fi putut produce doar ca să o deschizi? Pentru cine? Pentru un nechibzuit? Să te cerÈ›i până în zori cu consoarta È™i să-È›i plângă copiii? Omul lui Dumnezeu este ca un pompier, gata tot timpul de se lăsa pe Sine pentru a-I asculta È™i ajuta pe semeni, cu riscul de a pierde chiar începutul unei întâlniri importante. Preotul È™i levitul probabil că mergeau să se închine la templu, neavân timp pentru tâlhari neglijenÈ›i. Tu?
Nitulescu Daniel
