Salvați GÂNDUL VEȘNICIEI! Cum așa? De ce? Pentru că omul nu poate fi salvat fără el, decât cel mult pentru o biată prelungire a vremelniciei. Dacă nu se are în vedere veșnicia, omul nu are de la ce și nu are pentru ce să fie salvat. De fapt, nu GÂNDUL VEȘNICIEI este în primejdie, ci omul care depinde de el. “SALVAÅ¢I GÂNDUL VEȘNICIEI” este frumosul “SALVAÅ¢I OMUL”, dinspre Dumnezeu auzit mereu.
În lipsa pomului vieții real – de la cel din Paradisul Genezei până la cel din Paradisul Apocalipsei, Domnul Dumnezeu a pus în om, în mijlocul grădinii gândurilor lui, GÂNDUL VEȘNICIEI ca o încredințare de iubire din partea Sa. Nu este ființă umană care să nu fie conștientă de el. Era de presupus că urmările păcatului să aducă încâlceală de fel și fel de gânduri, de aceea Domnul l-a pus acolo între ele, și stă.
Lăsăm deoparte gândurile rele care nu fac subiectul micului nostru comentariu și vorbim din sfera gândurilor bune dar VREMELNICE, pentru a sublinia VEȘNICIA.
Gânduri multe, dar care este ÎNTÂIUL în zbaterea fiecăruia de a fi primul? Gânduri frumoase, dar care dintre ele cel mai frumos și izbăvitor de frumos? O zicere valorică ar fi: “Gândurile VREMELNICIEI domină, gândul VEȘNICIEI împărățește”. Omul nu este în stare să-l scoată de acolo de unde l-a pus Dumnezeu, dar este liber să-l ignore și din nefericire adesea asta face. Nu este întâmplător că asemănăm GÂNDUL VEȘNICIEI cu pomul vieții. Ne hrănim sufletul din fructele lui. Când VREMELNICIA se sfârșește, singura ancorare în înveșnicire este GÂNDUL VEȘNICIEI. Când sub mii de forme gândurile noastre ne spun “s-a sfârșit”, GÂNDUL VEȘNICIEI ne continuă în nesfârșit; când ele ne spun “până aici”, el ne arată infinitul; când ne încătușează clipei, el ne eliberează veciei.
Realitatea zilelor noastre se exprimă în “ocupați”, “preocupați”, “suprasolicitați”, “zbatere”, “concurență”, “planificație”, “aglomerați”, “ritm de viață”, “angajare”, “robotizare”, toate pentru “supraviețuire”. Acest cuvânt “supraviețuire” este foarte intereseant în exprimarea lui lingvistică până la conotație absurdă. Efortul de supraviețuire este mortal, mai ales în societatea așa zisă “civilizată”, către care tinde cu disperare oricine într-o alergare de neoprit. Dacă se mai întâmplă oameni care își mai potolesc arderile vremelnice, calmare în iureșul vieții, nu este în GÂNDUL VEȘNICIEI, ci în gândul unei lungiri a existenței vremelnice, o cârpire prin adăugare de câteva zile.
Uneori, efortul de “liniștire a motoarelor” pentru această prelungire este nemeritat de costisitor, mai ales când înveșnicirea nu se are în vedere. Performanța aceasta aparent benefică, este bună cel mult statistic. Adică omul intră în record cu încă o “cunună care se poate veșteji”. Nu este vorba de a fi cineva neglijent cu numărul anilor vieții lui, ci este vorba de înăbușirea GÂNDULUI VEȘNICIEI de către deșartele gânduri vremelnice care îmbie în timp ce sufocă.
A înțelege ca Gândul Veșniciei să coordoneze toate celelalte gânduri, să fie prezent în fiecare din ele și tot ce facem să fie făcut în numele lui, este ideal. Nu aparține ființei umane și modului în care ea a fost creată, de a face ceva negândit, iar dacă se întâmplă nu e de nici un bine. De fapt gândul este fapta în intenție. Din condițiile păcatului nu putem spune că cineva va fi înveșnicit fără gândul veșnicei. Înveșnicirea începe cu GÂNDUL VEȘNICIEI. El este ceva la care să ne raportăm totdeauna. Închipuiți-vă că Domnul n-ar fi pus în noi Gândul Veșnicei. Am fi fost expuși la o luptă epuizantă de prelungire a vremelniciei, niciodată cu o finalitate, chiar presupunând performanța vârstelor metusalamice, în ultimă instsanță – nimic.
Viața practică, reală, deși temporară sau mai ales din această pricină, este structurată pe gânduri temporare, dar ele nu au alt scop decât viața veșnică anticipată de GÂNDUL VEȘNICIEI. Altfel totul s-ar reduce cel mult la un joc frumos temporar, al cărui sfârșit îl va face mult mai dureros. Viață fără GÂNDUL VEȘNICIEI, calitativ și noțional, este mai prejos de inexistență.
Acest S.O.S – “Salvați GÂNDUL VEȘNICIEI”, în mare măsură zicere improprie, are valoare dacă ajungem cu fiecare gând al nostru – deși pentru durata temporară a acestei existențe de tranzit – să fie înrădăcinat în GÂNDUL VEȘNICIEI și să fie aureolat de el. Desigur, despre el se poate spune mai frumos și mai bine decât s-a spus, dar nu cumva să ne gândim la lipsa lui care ar însemna LIPSA noastră.
Benone Burtescu (dburtescu@aol.com)
