Murind PENTRU Isus? Trăind PENTRU Isus?
Am subliniat cuvântul PENTRU, ca să obținem înțelegerea primară, autentică, a ideii că de fapt El a murit și trăiește PENTRU noi și nu noi PENTRU El. Absolut că nu în sensul MERITULUI nostru, ci în sensul nevoii noastre de El.
În versiunea populară de bază, totuși, a muri și a trăi pentru Isus, de dragul Lui pentru cât ne-a iubit de mult fără să merităm și fără ca El să fie vinovat, este la fel de frumos și de autentic. Răspunsul nostru la iubirea Lui.
Nu este de comentat asupra iubirii Lui desăvârșite ci doar de admirat, dar este de vorbit despre MURITUL și TRĂ‚ITUL nostru PENTRU El care prin alegere liberă face să fim salvați sau nu.
În acest context, jeluire de ceea ce se întâmplă. Fenomenul este general, dar parcă mai mult la noi la români. În cuvinte cât se poate de puține, se poate spune că noi ȘTIM SĂ‚ MURIM pentru Domnul dar NU ȘTIM SĂ‚ TRĂ‚IM pentru El.
Ani de suferință, de persecuție, de privațiuni, chiar zeci de ani, am trecut într-o trăire frumoasă de credincioșie Lui în care murirea era deja acceptată. Când această povară a fost luată de pe noi și libertatea ni s-a oferit aproape nelimitat, lucrurile s-au schimbat defavorabil printr-o depărtare de ISUS. Am dovedit că în greu suntem mai lângă El decât în ușor. Plângem lângă El, ne bucurăm departe de El, fără de El.
Această situație face să mă întreb dacă credincioșia noastră trecută a fost autentică sau nu. Este posibil ca ea să fi fost datorită nevoii noastre fizice și imediate de El. Mai este posibil ca să fi fost un fel de arătare a “cât de grozavi suntem noi” arătând “cât de mult suferim pentru Numele Lui”, direcția spre performanța noastră și mai puțin sau deloc spre El. Până la urmă moartea noastră cu aura de martiri “PENTRU El”, eclipsând moartea Lui în cel mai mare dispreț “PENTRU NOI”. Nu știu exact ce s-a petrecut. Numai Cărțile din cer au înregistrat fidel fenomenul și particular de la caz la caz.
Ceea ce este clar însă, este faptul că acum când toate posibilitățile ne sunt la îndemână, nu știm (poate nu vrem) să trăim PENTRU El. De exemplu, spiritul valdenz prezent în comunitățile noastre, mai ales în rândul tineretului, spirit de păstrare prin veacuri de restriște al adevărului: mâncatul unui colț de pâine din mers – unde am știut să ne comportăm – a dispărut sub masa bogată a ecumenismului la care suntem îmbiați cu toate libertățile și drepturile și la care ne simțim confortabil. Spunem ce spun toți și ne lăudăm că toți spun ce spunem noi.
Mai am încă o temere. Poate mai mare decât cea deja spusă, că ȘTIM să MURIM pentru Isus dar NU ȘTIM SĂ‚ TRĂ‚IM pentru El, situații experimentate până acum. Mă refer la o situație viitoare. Dacă azi NU ȘTIM să trăim pentru Domnul, mâine vom ȘTII să MURIM pentru El?
Este biblic, profetic, faptul că istoria lumii se va încheia cu cea mai demonică restricție, “va face să fie omorâți toți cei ce nu se vor închina icoanei fiarei”. Chiar și pentru cei care au fost credincioși autentic în prima fază a probării credinței lor, după ce au experimentat “ușurarea”, ca să nu-i zic “ușurătatea”, va fi foarte greu să revină la situația de credincioșie de mai înainte, ne mai socotind că cuptorul probelor va fi de șapte ori mai încins. Și pentru că TRECEREA de la o fază profetică la alta se va face brusc datorită grăbirii timpului spre încheirea lui, impactul ne va găsi nepregăitți. Gândul meu în acest sens, este ca acum în desfășurarea fazei TRĂ‚IRII pentru DOMNUL să începem pregătirea pentru faza MURIRII pentru EL, care este profetic iminentă, deși prin felul de astăzi al drepturilor și libertăților în apoteoză nu s-ar motiva nicio restriște, nicicum cea mai grozavă de vreodată.
Să nu fie nicio greșeală de înțelegere. Cine nu trăiește astăzi pentru Domnul, mâine nu va putea muri pentru El.
El a trăit, a murit și trăiește pentru noi în veac. Noi…?
Benone Burtescu (dburtescu@aol.com)
