2 Corinteni 11, 14: “Și nu este de mirare, căci chiar Satana se preface într-un înger de lumină”.
Cuvântul PREFACE este FICÅ¢IUNE, fals. Că SE PREFACE este ADEVĂ‚RAT, realitate.
Nu este de nici o mirare că înainte de VENIREA DOMNULUI, Satana va IMITA acest mare eveniment și încă atât de bine încât să înșele pe mulți. El a încercat acest lucru chiar și în Biserica Primară. Către tesaloniceni, apostolul Pavel a fost nevoit să scrie “Să nu vă lăsați clătinați așa de repede în mintea voastră, și să nu vă tulburați de vreun duh, nici de vreo vorbă, nici de vreo epistolă, ca venind de la noi, ca și cum ZIUA DOMNULUI AR FI ȘI VENIT CHIAR”.
Dar azi?
Nu știu dacă zvonul apărut în presă că NASA ar avea un proiect pentru realizarea unui mare spectacol holografic proiectat pe cer pentru a fi văzut de orice om de pe planetă, spectacol care va imita evenimentul venirii Domnului, este adevărat sau fals. Dar în timp ce poate fi fals ca realitate concretă, imitarea revenirii Domnului la proporții globale, ca idee, dacă vreți ca profeție, este ADEVĂ‚R, chiar dacă nu știm cum, când și de către cine. Până și faptul că niște minți, care prin detaliul scenariului ce-l emit nu pot fi considerate bolnave fizic, medical, dimpotrivă luciferic lucide, se preocupă să pregătească omenirea pentru așa ceva, duc la concluzia că profeția este adevărată și pe cale de împlinire.
Deși existența unui astfel de proiect nu poate fi probată, construirea și enunțarea lui chiar și pe nimic real, dezvăluie realități. Tehnica arhitecturii lui minuțioase, se bazează pe procese reale de expunere și percepție, după dotările cele mai curente. Dacă cineva poate dezminte realitatea, nimeni nu poate dezminți posibilitatea inginerică perfectă.
Mai departe, scenariul ajunge la fals în FALS. Este lăsată la o parte profeția biblică ce spune “căci cum iese fulgerul de la răsărit și se vede până la apus, așa va fi și venirea Fiului omului”, adică Isus Hristos. Imitația de care vorbește presa, introduce personaje fictive. Lângă Isus, vor fi proiectați – ca venind și ei nu știu de unde, autorii nu dau amănunte – Mohamed, Buddha, Krishna etc. care se vor uni într-o SINGURĂ‚ IMAGINE, pregătind publicul de orice religie pentru SALVATUORUL UNIVERSAL. Autorii acestui comentariu PROFETICO-FANTASTIC, nu se sfiesc să spună că acest lucru va arunca lumea în MAREA BABILONIE. Printr-un sistem tehnic de mare actualitate, se presupune a supune lumea unei inducții hipnotice de proporții – în profeție MAREA AMĂ‚GIRE -, spiritismul în acțiune. Oricum, imaginea PROFETULUI FALS, imagine biblică de încheiere a istoriei lumii este reală chiar dacă modalitățile prin care ea se desfășoară sunt false. Așa dar, și comentatorii seculari care își dau drumul în media cu astfel de scenarii, cel puțin în imaginație sunt reali. Adică, babilonia, ca să nu-i zicem nebunia de dimensiuni apocaliptice, se va întâmpla.
Personajul acesta numit SALVATORUL UNIVERSAL care va încorpora în sine făuritorii de toate religiile, demascat în Scriptură ca OMUL FĂ‚RĂ‚DELEGII, în vorbire creștină comună ANTICHRISTUL, va avea rolul de a UNIFORMIZA gândirea religioasă prin puterea prerogativelor pe care și le va asuma. PREROGATIVELE vor fi FALSE, dar ASUMAREA va fi ADEVĂ‚RATĂ‚. Că va fi DUMNEZEU e fals, dar că “SE VA DA DREPT DUMNEZEU”, este ADEVĂ‚RAT. Biblia spune și una și alta.
Fără îndoială că autorii acestui FALS IMENS cunosc bine profețiile biblice. Ei nu pot lăsa deoparte imaginea că “Domnul va veni cu toți sfinții îngeri” și atunci simulează și ei o invazie de extratereștrii cu ocazia evenimentului, dar uitând că cei credincioși “vor fi răpiți de Domnul în văzduh”, vor inspira pe oameni să se lupte cu ei folosind cele mai sofisticate arme, pentru a nu le lua în stăpânire pământul.
Doar “câte ceva” dragi cititori ca să vedeți cu ce se ocupă oamenii, adică Satana prin slujitorii lui. Mă întreb cu ce ne ocupăm noi. În timp ce ar putea să spună că Biblia este o FICÅ¢IUNE, de PREA ADEVĂ‚RATĂ‚ ce este, nu pot face abstracție de ea, nici să o contrazică, ci doar încearcă să o contrafacă, de fapt cum ea însăși zice.
Ceea ce îmi pare rău este că ei se străduiesc cu toată iscusința pentru acest FALS despre ADEVĂ‚R, iar noi suntem mult rămași în urmă cu prezentarea ADEVĂ‚RULUI despre ADEVĂ‚R.
Benone Burtescu (dburtescu@aol.com)