Mantuirea
Si ceruri, si un nou pamant
Cand iarasi vor fi-ntemeiate,
Se va-mplini sacrul Cuvant
Rostit din veacuri departate:
,,Ca Domnul, nu l-a intocmit
Pustiu si gol sa stea-n zadar,
Ci vesnic, pentru-a fi locuit
De omul cel salvat prin har!"
Astfel, la a vremii implinire
El a timis pe Isus, Fiul Sau,
Prin El, ca-ntreaga omenire
S-o mantuiasca din cel rau.
Prin locul semnelor ramase
In trupu-I Sfant ca suvenire,
Pacatu-n stare a fost sa lase
Cea mai groaznica amintire.
Pe fruntea-I, de spini ranita
In timpul crunt, al tragediei,
Si-n coasta cu sulita infipta
Sunt semne-n focul bataliei.
Ranit la maini si la picioare
Pe crucea celor doua lemne,
El va purta-n lumea viitoare
In veci de veci aceste semne.
Piroanele cari L-au strapuns
Princinuind, chinul cel greu,
Si sulita cea care L-a-mpuns
Ne cheama catre Dumnezeu.
Prin El, a-nceput pregatirea
A locuintelor, sfinte de sus,
Pentru cei toti, ce mantuirea
Ei au cantat-o in dor nespus.
Flavius Laurian Duverna
22 Octombrie, 2007
