Adventiștii de ziua a șaptea cred…
Că, pe noul pămînt, în care va locui neprihănirea, Dumnezeu a pregătit un cămin veșnic pentru cei răscumpărați și un mediu desăvîrșit pentru viața veșnică, pentru iubire, bucurie și pentru a învăța în prezența Lui. Căci aici Dumnezeu Însuși va locui cu poporul Său, iar moartea și suferința vor dispărea. Marea luptă va fi încheiată și nu va mai fi păcat. Toate lucrurile, însuflețite și neînsuflețite, vor declara că Dumnezeu este dragoste; și El va domni veșnic. Amin.
Noul Pamânt
După ce a fost la un pas de moarte, un băiat a spus, revenindu-și: „Căminul meu este cerul, dar nu mi-e dor de el!" Asemenea lui, mulți consideră că, la moarte, cerul este preferabil alternativei „celuilalt loc"; dar cerul este totuși mai puțin dorit decît realitățile și senzațiile vieții de aici și de acum. Dacă părerile pe care mulți le au cu privire la viața viitoare ar fi adevărate, atunci acest simțămînt ar fi justificat. Dar, din descrierile și sugestiile pe care le face Scriptura, ceea ce pregătește Dumnezeu pentru bucuria celor răscumpărați întrece atît de mult în strălucire viața pe care o trăim acum, încît puțini ar fi aceia care ar ezita să renunțe la lumea aceasta pentru lumea cea nouă.
Natura noului pămînt
O realitate vie, palpabilă. Primele două capitole ale Bibliei vorbesc despre crearea de către Dumnezeu a unei lumi desăvîrșite, un cămin pentru ființele omenești pe care El le-a creat. Ultimele două capitole ale Bibliei vorbesc, de asemenea, despre faptul că Dumnezeu a creat o lume desăv|rșită pentru omenire, dar, de data aceasta, este vorba de o re-creere, o refacere a pămîntului, după ravagiile aduse de păcat.
Mereu și mereu, Biblia declară că acest cămin veșnic al celor mîntuiți va fi un loc real, un loc în care oameni reali, cu trup și creier, pot vedea, auzi, atinge, gusta, mirosi, măsura, concepe, testa și trăi pe deplin experiența vieții. Pe noul pămînt, Dumnezeu va stabili acest cer adevărat, real.
2 Petru 3 rezumă cadrul biblic al acestui concept. Petru vorbește despre o lume antediluviană, ca fiind „lumea de atunci", care „a pierit. înecată de apă". A doua lume este „pămîntul de acum", o lume ce va fi curățită prin foc, pentru a face loc celei de a treia lumi, „un pămînt nou în care va locui neprihănirea" (vers. 6. 7. 13). 1 Cea de a treia lume va fi tot atît de reală ca și primele două.
Continuitate și deosebire. Termenul „noul pămînt" exprimă atît continuitate, cît și deosebire față de actuala lume. 2 Petru și Ioan au văzut vechiul pămînt curățit prin foc de toate necurățiile și apoi refăcut (2 Petru 3, 10-13; Apoc. 21, 1). 3 Noul pămînt este deci, în primul rînd, acest pămînt, și nu un loc străin. Deși reînnoit, el va rămîne căminul familiar, cunoscut, reînnoit. Este un lucru bun! El este totuși nou, în sensul că Dumnezeu va îndepărta de pe pămînt orice pată adusă de păcat.
Noul Ierusalim
Noul Ierusalim este capitala acestui nou pămînt. În limba ebraică, Ierusalim înseamnă „cetatea păcii". Ierusalimul pămîntesc rareori a trăit după cum îi era numele, dar numele Noul Ierusalim va reflecta în mod corect realitatea.
O verigă de legătură. Într-un sens, cetatea leagă cerul cu noul pămînt. Scriptura folosește termenul „cer" pentru a se referi la: 1” cerul atmosferic (Gen. 1, 20), 2. bolta înstelată a cerului (Gen. 1, 14-17) și 3. al „treilea cer", unde este localizat Paradisul (2 Cor. 12, 2-4). Din această legătură a „cerului" cu Paradisul, el devine sinonim cu Paradisul, locul tronului și locuinței lui Dumnezeu. De aici, prin extensiune, Scriptura folosește expresia „Împărăția cerurilor" pentru a desemna Împărăția lui Dumnezeu, conducerea Lui și poporul care de bună voie recu- noaște conducerea Lui.
Dumnezeu răspunde, dincolo de orice așteptare, cererii cuprinse în rugăciunea Domnului: „Vie împărăția Ta; facă-se voia Ta, precum în cer, așa și pe pămînt", atunci cînd El reașază Noul Ierusalim pe planeta pămînt (Apoc. 21, 1. 2). El nu doar curăță pămîntul, El îl înalță. Depășind starea lui de dinainte de căderea în păcat, el devine capitala Universului.
Descrierea fizică. Ioan folosește termeni romantici pentru a descrie frumusețea Nou- lui Ierusalim. Cetatea este asemenea unei mirese „împodobite pentru bărbatul ei" (Apoc. 21, 2). Descrierea de către Ioan a atributelor fizice ale cetății ne înfățișează realitatea ei.
1. Lumina ei. Primul atribut specific pe care Ioan îl reține: „mireasa, nevasta Mielului", a fost „lumina ei" (Apoc. 21, 9. 11). Slava lui Dumnezeu luminează cetatea, făcînd ca lumina soarelui și a lunii să fie inutilă (Apoc. 21, 23. 24). Nici un fel de ulițe întunecoase nu vor strica peisajul Noului Ierusalim, pentru că zidurile și străzile sînt transparente și „în ea nu va mai fi noapte" (Apoc. 21, 25). „Nu vor mai avea trebuință nici de lampă, nici de lumina soarelui, pentru că Dom- nul Dumnezeu îi va lumina" (Apoc. 22, 5).
2. Construcția ei. La construirea cetății, Dumnezeu a folosit numai cele mai alese materiale. Zidul este de iaspis, „o piatră scumpă de tot" (Apoc. 21, 11. 18). Temeliile sînt împodobite cu douăsprezece diferite pietre prețioase: iaspis, safir, halchedon, smaragd, sardonix, sardiu, hrisolit, beril, topaz, hrisopraz, iacint și ametist (Apoc. 21, 19. 20).
Aceste pietre prețioase nu sînt totuși principalul material de construcție. În cea mai mare parte, Dumnezeu a făcut cetatea – clădirile și străzile ei – din aur (Apoc. 21, 18. 21), folosind acest metal prețios tot așa de abundent cum folosesc oamenii astăzi cimentul. Acest aur este mai fin decît oricare altul cunoscut acum, căci Ioan îl numește „aur curat, ca sticla curată" (Apoc. 21, 18).
Douăsprezece porți, fiecare făcută dintr-un singur mărgăritar, fac posibil accesul în cetate. „Mărgăritarele (perlele) sînt produsul suferinței; un firicel de nisip pătrunde înăuntrul cochiliei scoicii și pentru că această mică creatură suferă, ea transformă acest corp iritant într-o perlă strălucitoare. Porțile sînt din perle. Intrarea ta, intrarea mea, Dumnezeu a realizat-o cu o infinită suferință personală, căci în Hristos El a împăcat toate lucrurile cu Sine. 4
Tot așa de semnificativ astăzi, ca și lista materialelor ce intră în construcția cetății, este faptul că îngerul care i-a arătat lui Ioan cetatea i-a măsurat zidurile. Ca să poată fi măsurate, ele trebuie să aibă înălțime, lungime și grosime, ceea ce vorbește mentalității omului modern, obișnuit cu măsurători, cu privire la realitatea cetății.
3. Aprovizionarea cu hrană și apă. De la tronul lui Dumnezeu, din centrul cetății, curge „un rîu cu apa vieții" (Apoc. 22, 1). Asemenea unui smochin indian cu trunchiuri multiple, pomul vieții crește „pe ambele maluri ale rîului". Cele douăsprezece feluri de roade ale lui conțin elementele vitale pe care neamul omenesc le-a pierdut de cînd Adam și Eva a trebuit să părăsească Edenul – antidotul pentru îmbătrînire, epuizare sau simplă oboseală (Apoc. 22, 2; Gen. 3, 22). Cei care mănîncă din fructele acestui pom nu au nevoie de noapte, în care să se odihnească (Apoc. 21, 25), căci pe noul pămînt ei nu se vor mai simți niciodată obosiți.
Căminul nostru cel veșnic
Biblia arată clar faptul că, în final, cei mîntuiți vor moșteni acest pămînt (Mat. 5, 5; Ps. 37, 9. 29; 115, 16). Isus a făgăduit să pregătească pentru urmașii Săi „locașuri" în casa Tatălui Său (Ioan 14, 1-3). Așa cum am reținut, Scripturile localizează tronul Tatălui și sediul cerului în Noul Ierusalim, care va coborî pe acest pămînt (Apoc. 21, 2. 3. 5).
Locuințele din oraș. Noul Ierusalim este cetatea pe care o aștepta Avraam (Evr. 11, 10). În acest vast oraș, Domnul Hristos pregătește „locașuri" (Ioan 14, 2) sau, așa cum spune cuvîntul original, locuri de locuit – locuințe adevărate.
Case la țară. Dar cei răscumpărați nu vor fi închiși între zidurile Noului Ierusalim. Din căminele lor din cetate, cei răscumpărați vor merge afară, la țară, pentru a face planuri și a construi căminul visurilor lor, pentru a semăna, a culege rodul și a-l mînca (Is. 65, 21).
Acasă cu Dumnezeu și Domnul Hristos. Pe noul pămînt, făgăduința pe care a făcut-o Domnul Isus ucenicilor Săi își va găsi împlinirea veșnică: „Ca acolo unde sînt Eu, să fiți și voi" (Ioan 14, 3). Scopul întrupării, „Dumnezeu cu noi", își va atinge în sfîrșit ținta. „Iată cortul lui Dumnezeu cu oamenii! El va locui cu ei, și ei vor fi poporul Lui și Dumnezeu Însuși va fi cu ei, El va fi Dumnezeul lor" (Apoc. 21, 3). Cei mîntuiți au acum privilegiul de a trăi în prezența Tatălui și a Fiului, în comuniune cu Ei.
Viața pe noul pămînt
Cum va fi viața pe noul pămînt ?
Domnind cu Dumnezeu și Hristos. Dumnezeu va introduce pe cei mîntuiți în problemele Împărăției Sale. „Scaunul de domnie al lui Dumnezeu și al Mielului vor fi în ea. Robii Lui Îi vor sluji. Și vor împărăți în vecii vecilor" (Apoc. 22, 3-5; 5, 10).
Nu cunoaștem domeniul conducerii lor. Cu toate acestea, putem spune cu certitudine că o importantă parte a rolului lor în Împărăție este aceea că cei mîntuiți vor servi ca ambasadori ai Domnului Hristos în Univers, mărturisind despre felul în care au cunoscut ei iubirea lui Dumnezeu. Cea mai mare plăcere a lor va fi aceea de a-L glorifica pe Dumnezeu.
Activitățile fizice pe noul pămînt. Viața pe noul pămînt va constitui, în veșnicii, o provocare pentru cei mai dornici de dezvoltare. O privire fugară asupra categoriilor de activități posibile ce stau acolo la dispoziția celor mîntuiți stimulează așteptările noastre, deși, de fapt, determinarea posibilităților existente acolo nici n-a început.
Am văzut deja făgăduințele Sfintelor Scripturi, potrivit cărora cei răscumpărați „vor zidi case și le vor locui" (Is. 65, 21). Construire înseamnă
planuri, construcții, materiale și posibilitatea de renovare sau reconstrucție. Și, din cuvîntul „locui", putem să deducem un întreg spectru de activități legate de viața de fiecare zi.
Motivul scos în evidență pentru întreaga existență pe noul pămînt este restaurarea a ceea ce Dumnezeu a plănuit pentru creațiunea Sa, de la început de făptură. În Eden, Dumnezeu a dat primelor ființe omenești o grădină „ca s-o lucreze și s-o păzească" (Gen. 2, 15). Dacă, așa cum spune Isaia, pe noul pămînt ei vor planta vii, atunci de ce nu și livezi și cîmpuri cu cereale? Dacă, așa cum arată Apocalipsa, ei vor cînta din harpe, de ce să nu cînte și din trompete și alte instrumente? De fapt, Dumnezeu Însuși este Acela care a așezat în oameni îndemnul creativității și i-a așezat într-o lume cu potențial inepuizabil (Gen. 1, 28- 31).
Viața socială pe noul pămînt. Nu o mică parte din bucuria noastră veșnică o vom realiza în relațiile noastre unii cu alții.
1. Prietenii și familia. Ne vom recunoaște oare prietenii și familia după ce vom fi glorificați, schimbați după chipul lui Isus? După învierea Domnului Hristos, ucenicii Săi n-au avut probleme să Îl recunoască. Maria a recunoscut vocea Lui (Ioan 20, 11-16). Toma, înfățișarea Lui fizică (Ioan 20, 27. 28), iar ucenicii, pe drumul spre Emaus, felul Său de comportare (Luca 24, 30. 31. 35). În Împărăția cerului, Avraam, Isaac și Iacov vor continua să poarte numele și identitatea lor personală (Mat. 8, 11). Noi putem admite ca certitudine că, pe noul pămînt, vom continua să avem legături cu aceia pe care îi cunoaștem și pe care îi iubim acum.
De fapt, aceste relații de care noi ne vom bucura acolo – și nu numai cu aceia din familie și cu prietenii noștri obișnuiți – sînt acelea care fac ca cerul să fie speranța noastră. Multele lui avantaje materiale „vor fi ca nimic în comparație cu valorile veșnice ale comuniunii cu Dumnezeu Tatăl, cu Mîntuitorul nostru, cu Duhul Sfînt, cu îngerii, cu sfinții din orice neam, națiune, limbă și popor și cu familiile noastre. Nu vor mai fi personalități zdrobite, familii despărțite și nici părtășie deranjată. Unitatea și plenitudinea vor fi universale. Integrarea fizică și mentală va face cerul și veșnicia o desăvîrșită împlinire". 5
„Dragostea și afecțiunile pe care Însuși Dumnezeu le-a sădit în suflet își vor găsi acolo exercitarea cea mai curată și cea mai plăcută. Comuniunea curată cu ființele sfinte, viața socială armonioasă cu îngerii binecuvîntați și cu cei credincioși din toate veacurile. toate contribuie la fericirea celor răscumpărați". 6
2. Dar căsătoria? Unii dintre contemporanii Domnului Hristos au relatat cazul unei femei care a rămas văduvă în repetate rînduri și care în total avusese șapte bărbați. Ei l-au întrebat a cui nevastă va fi ea după înviere. Ajunge puțină imaginație ca să vezi nesfîrșitele complicații care s-ar ivi, dacă legăturile de căsătorie de pe acest pămînt vor fi reînnoite în ceruri. Răspunsul Domnului Hristos a dat pe față înțelepciunea Lui divină: „La înviere, nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita, ci vor fi ca îngerii lui Dumnezeu în cer" (Mat. 22, 29, 30).
Vor fi astfel cei răscumpărați lipsiți de binecuvîntările care acum însoțesc căsătoria? Pe noul pămînt, cei răscumpărați nu vor fi lipsiți de nici un lucru bun. Dumnezeu a făgăduit că „nu lipsește de nici un bine pe cei ce duc o viață fără prihană" (Ps. 84, 11). Dacă lucrul acesta este adevărat în această viață, cu atît mai mult va fi adevărat în viața viitoare.
Chintesența căsătoriei este iubirea. Iar chintesența bucuriei stă chiar în exprimarea iubirii. Scriptura spune că „Dumnezeu este dragoste", și „înaintea feței Tale sînt bucurii nespuse și desfătări veșnice în dreapta Ta" (1 Ioan 4, 8; Ps. 16, 11). Pe noul pămînt, nimeni nu va duce lipsă nici de iubire sau bucurie și nici de „desfătări". Nimeni nu se va simți acolo însingurat, gol și neiubit.
Putem avea încredere că Dumnezeu, Creatorul cel iubitor, care a menit căsătoria să aducă bucurie în această lume, va avea ceva chiar mai bun pentru viața viitoare – ceva ce va fi superior căsătoriei, după cum noul Său pămînt va fi superior în raport cu pămîntul acesta.
Viața intelectuală pe noul pămînt
Refacere mintală. „Frunzele pomului slujesc la vindecarea Neamurilor" (Apoc. 22, 2). Vindecarea de care vorbește Apocalipsa înseamnă mai mult decît „tămăduire", ea înseamnă „restaurare, refacere", deoarece nimeni nu va mai fi vreodată bolnav (Is. 33, 24. 20). Mîncînd din pomul vieții, cei răscumpărați vor lăsa în urmă pipernicirea fizică și mintală pe care veacurile de păcat au adus-o; ei vor fi refăcuți după chipul lui Dumnezeu.
Potențial nelimitat. Eternitatea oferă un orizont intelectual nelimitat. Pe noul pămînt, „minți nemuritoare vor contempla cu o bucurie care nu va slăbi niciodată minunile puterii creatoare, tainele iubirii răscumpărătoare. Acolo, nu va mai fi vrăjmașul cel crud și amăgitor care să ispitească la uitare de Dumnezeu. Orice facultate va fi dezvoltată, orice capacitate va fi sporită. Acumularea de cunoștințe nu va mai obosi mintea și nu va mai secătui puterile. Acolo, cele mai mari proiecte vor fi realizate, cele mai înalte aspirații vor fi atinse, cele mai înalte ambiții vor fi împlinite; și încă vor mai fi noi culmi de urcat, noi minuni de admirat, noi adevăruri de înțeles, ținte noi care să solicite puterile minții, ale sufletului și ale corpului."7
Preocupări spirituale pe noul pămînt. Fără Hristos, veșnicia ar fi fără sens. În toată veșnicia, cei răscumpărați vor flămînzi și vor înseta totdeauna mai mult după Isus, după o mai profundă înțelegere a vieții și lucrării Sale, după mai multă comunicare cu El, după mai mult timp în care să dea mărturie lumilor necăzute în păcat despre inegalabila Lui iubire, după un caracter care să-L reflecte mai fidel. Cei răscumpărați vor trăi pentru și cu Isus. Ei vor rămîne pe deplin și pentru totdeauna satisfăcuți în El.
Domnul Hristos Însuși a trăit pentru a sluji (Mat. 20, 28) și El a chemat pe urmașii Săi la o viață asemănătoare. A lucra acum cu El este în sine o răsplată. Și comuniunea pe care aceasta o generează oferă în plus o mai mare binecuvîntare și privilegiul de a lucra cu El pe noul pămînt. Acolo, cu mare bucurie și satisfacție, „robii Lui Îi vor sluji" (Apoc. 22, 3).
Cu toate că cei răscumpărați vor avea ocazia să cerceteze tezaurul naturii create de Dum- nezeu, știința cea mai căutată va fi știința Crucii. Cu intelectul refăcut, potrivit planului de la început al lui Dumnezeu, și scăpați de orbirea păcatului, ei vor fi în stare să priceapă adevărul spiritual într-un mod în care, aici, nu pot decît să-și dorească a-l cunoaște. Ei vor face din subiectul mîntuirii un subiect ce conține o adîncime, înălțime și lărgime ce întrec orice imaginație – studiul și cîntul lor de-a lungul veșniciei. Prin acest studiu, cei mîntuiți vor căpăta o și mai cuprinzătoare perspectivă a adevărului, așa cum este el în Isus Hristos. Săptămînă după săptămînă, cei mîntuiți se vor întîlni laolaltă pentru a se închina în ziua Sabatului. „În fiecare Sabat, va veni orice făptură să se închine înaintea Mea, zice Domnul" (Is. 66, 23).
Nu va mai fi…
Orice rău va fi stîrpit. Unele dintre cele mai plăcute făgăduințe făcute în legătură cu noul pămînt se referă la ceea ce nu va mai fi acolo. „Moartea nu va mai fi, nici tînguire, nici țipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintîi au trecut" (Apoc. 21, 4).
Toate aceste rele vor dispărea pentru totdeauna, pentru că Dumnezeu va stîrpi orice formă de păcat, cauza tuturor relelor. Scriptura menționează pomul vieții ca parte a noului pămînt, dar niciodată ea nu menționează acolo pomul cunoștinței binelui și răului sau orice altă sursă de încercare. În această patrie bună, creștinul nu va mai trebui să se lupte vreodată cu lumea, cu firea omenească sau cu diavolul.
Garanția că noul pămînt va rămîne nou, în ciuda fluxului de imigranți de pe vechea planetă pămînt poluată de păcat, este faptul că Dumnezeu va exclude din ea pe cei „necredincioși, scîrboși, ucigași, curvari, vrăjitori, închinători la idoli și toți mincinoșii" (Apoc. 21, 8; 22, 15). El trebuie să facă lucrul acesta – pentru că orice păcat intrat ar însemna ruină.
„Orice urmă de blestem este îndepărtată. Numai o singură amintire mai rămîne: Mîntuitorul nostru va purta pentru veșnicie semnele răstignirii. Pe fruntea Sa rănită, pe coasta Sa, pe mîinile și picioarele Sale, se vor păstra pe veci urmele lucrării pline de cruzime pe care a făcut-o păcatul. Privind pe Hristos în slava Sa, profetul spune: ’Din mîna Lui pornesc raze și acolo este ascunsă tăria Lui’ (Hab. 3, 4). Prin veacurile veșnice rănile de la Calvar vor stîrni lauda Sa și vor face cunoscut puterea Sa."8
Lucrurile trecute nu vor mai fi amintite. Isaia spune că pe noul pămînt „nimeni nu-și va mai aduce aminte de lucrurile trecute și nimănui nu-i vor mai veni în minte" (Is. 65, 17). Luat în context, totuși, este clar faptul că necazurile vieții celei vechi vor fi acelea pe care cei mîntuiți le vor uita (vezi Is. 65, 16). Ei nu vor uita lucrurile bune pe care Dumnezeu le-a făcut, harul îmbelșugat prin care El i-a salvat, altfel întreaga luptă cu păcatul ar fi fost în zadar. Experiența proprie a sfinților, lucrarea harului mîntuitor al Domnului Hristos, constituie esența mărturiei lor în toată veșnicia.
Pe lîngă aceasta, istoria păcatului formează un element important al asigurării că „nenorocirea nu va veni de două ori" (Naum 1, 9). Gîndurile legate de rezultatele triste pe care păcatul le-a produs vor servi ca o piedică veșnică pentru oricine ar fi tentat vreodată să aleagă iarăși această cale sinucigașă. Dar, în timp ce evenimentele trecutului servesc unui scop important, atmosfera cerului purifică, curăță acele amintiri teribile ale durerii lor. Făgăduința este aceea că amintirile nu vor evoca în cei răscumpărați remușcări, mustrări de cuget, regrete, dezamăgiri, durere sau necaz.
Valoarea credinței în noua creațiune
Credința în doctrina unui pămînt nou aduce un număr de foloase foarte practice pentru creștin.
Ea stimulează răbdarea. Domnul Hristos personal, „pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a disprețuit rușinea" (Evr. 12, 2). Pavel și-a reînnoit curajul său, contemplînd slava viitoare: „De aceea, noi nu cădem de oboseală. căci întristările noastre ușoare de o clipă lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veșnică de slavă" (2 Corinteni 4, 16. 17).
Ea aduce bucuria și certitudinea răsplătirii. Domnul Hristos Însuși a spus: „Bucurați-vă și veseliți-vă, pentru că răsplata voastră este mare în ceruri . (Mat. 5, 12). Pavel repetă acest lucru spunînd: „Dacă lucrarea zidită de cineva pe temelia aceea, rămîne în picioare, el va primi o răsplată" (1 Cor. 3, 14).
Ea dă tărie împotriva ispitei. Moise a fost făcut în stare să se îndepărteze de „plăcerile păcatului" și „comorile Egiptului", pentru că „avea ochii pironiți spre răsplătire" (Evr. 11, 26).
Ea oferă o pregustare a cerului. Răsplata creștinului nu este numai viitoare (Ef. 1, 14). Domnul Hristos spune: „Dacă aude cineva glasul Meu și deschide ușa, voi intra la el, voi cina cu el și el cu Mine" (Apoc. 3, 20). „Și cînd Hristos vine, El totdeauna aduce cerul cu Sine". Comuniunea cu El „este cerul în inimă; este începutul slavei; este mîntuirea aici și acum".9
Ea conduce la o mai mare eficiență. Unii îl consideră pe creștin a fi atît de înclinat spre cer, încît nu mai este de nici o valoare pe pămînt. Dar tocmai această credință în viața viitoare îi dă creștinului un punct fix de pe care să miște lumea. După cum observa C. S. Lewis: „Dacă citești istoria vei afla că acei creștini care au făcut cel mai mult pentru lumea prezentă, au fost tocmai aceia care au gîndit cel mai mult la lumea viitoare. Atunci cînd creștinii au încetat să mai gîndească la lumea ce vine, ei au devenit ineficienți pentru lumea aceasta. Năzuiește spre cer și vei avea pămîntul ’pe deasupra’; caută cele pămîntești și nu vei avea nimic".10
„Înțeleptul va da o mai multă atenție sculptării unei statui din marmoră, decît unui om de zăpadă".11 Creștinul care plănuiește să trăiască veșnic își va structura, firește, viața, cu mai multă atenție (și astfel va influența societatea mult mai constructiv) decît persoana care gîndește că este folosită și născută numai pentru a fi aruncată.
Preocuparea cu „subiecte cerești, pe care o hrănește Duhul Sfînt, are o mare putere de asimilare. Prin ea, sufletul este înălțat și înnobilat. Cîmpul și puterea viziunii sînt lărgite, iar proporțiile relative și valoarea lucrurilor văzute și nevăzute sînt apreciate mult mai clar".12
Ea descoperă caracterul lui Dumnezeu. Lumea, așa cum noi o vedem astăzi, denaturează în mod grosolan atît caracterul lui Dumnezeu cît și planul Său original pentru această planetă. Păcatul a stricat atît de mult ecosistemul fizic al pămîntului, încît mulți, cu greu, pot să-și imagineze o legătură între această lume și paradisul înfățișat în Genesa 1 și 2. În prezent, viața este caracterizată printr-o continuă luptă pentru supraviețuire. Chiar viața credinciosului, care trebuie să ducă lupta cu lumea, cu firea pămîntească și cu diavolul, nu înfățișează exact planul original al lui Dumnezeu. În ceea ce Dumnezeu a plănuit pentru cei răscumpărați – o lume neatinsă de influența lui Satana, o lume în care numai voința lui Dumnezeu conduce – noi avem adevărata reprezentare a caracterului Său.
Ea ne atrage spre Dumnezeu. În fine, Biblia descrie noul pămînt pentru a atrage persoanele nereligioase la Hristos. O persoană, auzind că „pămîntul restaurat în frumusețea lui edenică, tot atît de real ca și pămîntul ce există acum, urmează a fi căminul final al sfinților", unde ei vor fi „scăpați de orice durere, necaz și moarte, cunoscîndu-se și văzîndu-se unii pe alții, a obiectat energic, spunînd:
„Cum?! Aceasta nu se poate; aceasta este exact ceea ce convine lumii, ceea ce doresc cei răi".
Se pare că mulți „gîndesc că religia, cu. răsplătirea sa finală, trebuie să fie ceva pentru care lumea să nu aibă nici o plăcere; de aceea, cînd orice stare de fericire este amintită, după care inima omului, în starea sa căzută, tînjește, ei gîndesc că aceasta nu poate să fie o parte a religiei adevărate".13 Dar nimic nu poate fi mai departe de adevăr.
Scopul urmărit de Dumnezeu, cînd ne face cunoscut ceea ce a pregătit pentru aceia care-L iubesc este acela de a atrage pe oameni de la obsesia lor cu lumea aceasta, de a-i ajuta să discearnă valoarea lumii viitoare și să întrezărească frumusețea lucrurilor pregătite de inima iubitoare a Tatălui.
Nou pentru totdeauna
Pe acest vechi pămînt se spune adesea că „toate lucrurile bune au un sfîrșit". Partea cea mai bună din tot ceea ce știm cu privire la noul pămînt este aceea că el nu se va sfîrși niciodată. Aici se împlinesc cele cuprinse în versurile corului „Aleluia": .Împărăția acestei lumi a devenit Împărăția Dumnezeului nostru și a Hristosului Său; și El va domni în veci de veci" (vezi Apoc. 11, 15; Dan. 2, 44; 7, 27). Și Scriptura spune: „A Celui ce șade pe scaunul de domnie și a Mielului să fie lauda, cinstea, slava și stăpînirea în vecii vecilor" (Apoc. 5, 13).
„Lupta cea mare s-a sfîrșit. Păcatul și păcătoșii nu mai există. Universul întreg este curat. O singură vibrație de armonie și de bucurie străbate creațiunea cea imensă. De la Acela care a creat toate se revarsă viață, lumină și fericire prin depărtările spațiului fără de sfîrșit. De la atomul minuscul și pînă la lumile cele mari, toate lucrurile, însuflețite și neînsuflețite, în frumusețea lor neumbrită și în desăvîrșită bucurie, declară că Dumnezeu este iubire".14
Referințe:
1. Vezi James White, The New Earth. The Dominion Lost in Adam Restored Through Christ (Noul pămînt. Stăpînirea pierdută în Adam, recîștigată prin Hristos) Review and Herald, 22 martie, 1877, pag. 92, 93.
2. Cuvîntul „nou" este traducerea a două cuvinte grecești folosite în Noul Testament. Neos, exprimă ideea de nou cu privire la timp și poate fi tradus cu nou, recent, tînăr. El este opusul lui archaios, vechi, originar. Kainos, pe de altă parte, are conotații ca: „nou" cu privire la formă sau calitate, și poate fi tradus nou, proaspăt, de natură diferită. El este opusul lui palaios, vechi, în vîrstă, uzat, stricat. Kainos este termenul ce este folosit pentru a descrie „noul pămînt". (Noul pămînt, în Dicționarul Biblic A. Z. Ș. , ed. rev. , pag. 792.
3. Ibid. .
4. Richard W. Coffen, New Life, New Heaven, New Earth (Viață nouă, cer nou, pămînt nou), These Times, sept. 1969, pag. 7.
5. Neal C. Wilson, God’s Family Reunited (Familia lui Dumnezeu reunită), Adventist Review, 8 oct. 1981, pag. 231.
6. White, Tragedia Veacurilor, ed. 1991, pag. 620.
7. Ibid.
8. Ibid, pag. 418.
9. Clusters of Eschol (Ciorchinii din Eschol), Review and Herald, 14 noiembrie 1854, pag. 111, 112.
10. C. S. Lewis, Mere Christianity (Westwood, NJ: Barbour and Co. , 1952), pag. 113.
11. Fagal, Heaven is for You (Cerul este pentru tine), pag. 37.
12. Ciorchinii din Eschol, pag. 111, 112.
13. Uriah Smith, The Popular Hope, and Ours (Nădejdea lumii și a noastră), Review and Herald, 7 februarie, 1874, pag. 20.
14. White, Great Controversy (Marea Luptă), ed. 1992, pag. 662.
Sursa: www.adventist.ro
