Darul profeției
Adventiștii de ziua a șaptea cred…
Că între darurile Duhului Sfînt se află și profeția. Acest dar este un semn de identificare al bisericii rămășiței și a fost manifestat în lucrarea lui Ellen White. Scrierile acestui sol al lui Dumnezeu sînt un izvor continuu al adevărului învestit cu autoritate, aducînd bisericii încurajare, călăuzire, instruire și mustrare. Ele declară în mod clar că Biblia este etalonul după care orice învățătură și experiență trebuie să fie verificată.
Darul profeției
Iosafat, împăratul lui Iuda, era disperat. Trupele inamicului se apropiau și situația părea deznădăjduită. „Iosafat… și-a îndreptat fața să caute pe Domnul și a vestit un post pentru tot Iuda" (2 Cron. 20, 3). Poporul a început să curgă spre Templu pentru a cere mila și eliberarea lui Dumnezeu.
Iosafat conducea serviciul de rugăciune și el a rugat pe Dumnezeu să intervină. El s-a rugat: „Doamne, Dumnezeul părinților noștri, nu ești Tu Dumnezeu în ceruri și nu stăpînești Tu peste toate împărățiile neamurilor? Oare n-ai Tu în mînă tăria și puterea, așa că nimeni nu Å¢i se poate împotrivi?" (vers. 6). Nu ocrotise oare Dumnezeu în mod special pe poporul Său în trecut? Nu dăduse El țara aceasta poporului Său ales? Astfel că Iosafat a insistat: „O, Dumnezeul nostru, nu-i vei judeca Tu pe ei? Căci noi sîntem fără putere… și nu știm ce să facem, dar ochii noștri sînt îndreptați spre Tine" (vers. 12).
În timp ce tot Iuda stătea înaintea Domnului, cineva, pe nume Iahaziel, s-a ridicat. Solia sa a adus curaj și călăuzire poporului înspăimîntat. El a spus: „Nu vă temeți și nu vă spăimîntați dinaintea acestei mari mulțimi, „căci nu voi veți lupta, ci Domnul. Nu veți avea de luptat în lupta aceasta; așezați-vă, stați acolo și veți vedea izbăvirea pe care v-o va da Domnul. Domnul va fi cu voi" (vers. 15-17). Dimineața, împăratul Iosafat a spus trupelor sale: „Încredeți-vă în Domnul, Dumnezeul vostru și veți izbuti; încredeți-vă în proorocii Lui și veți izbuti" (veți prospera – K. J. V. ) (vers. 20). 1
Atît de deplin s-a încrezut împăratul în acest puțin cunoscut profet, Iahaziel, încît el a înlocuit trupele sale din prima linie a frontului cu un cor ce cînta laude la adresa lui Dumnezeu și a frumuseții sfințeniei. În timp ce imnurile credinței umpleau aerul, Domnul era la lucru, aducînd confuzie printre armatele aliate împotriva lui Iuda. Măcelul a fost așa de mare, încît „nimeni n-a scăpat" (vers. 24).
Iahaziel a fost port-vocea lui Dumnezeu pentru acel timp special.
Profeții au jucat un rol vital atît în timpurile Vechiului Testament, cît și în cele ale Noului Testament. Dar a încetat profeția să funcționeze odată cu încheierea canonului biblic? Pentru a găsi răspuns la această întrebare să revedem istoria profeției.
Darul profetic în timpurile biblice
Deși păcatul a pus capăt comuniunii față către față dintre Dumnezeu și ființele omenești (Is. 59, 2), Dumnezeu n-a rupt relațiile Sale cu neamul omenesc; dimpotrivă, El a dezvoltat alte căi de comunicare. El a început să trimită, prin profeți, soliile Sale de încurajare, avertizare și mustrare. 2
În Sfintele Scripturi, un profet este „cel care primește comunicări de la Dumnezeu și transmite conținutul lor poporului Său". 3 Profeții nu profetizau din propria lor inițiativă, „căci nici o proorocie n-a fost adusă prin voia omului; ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, mînați de Duhul Sfînt" (2 Petru 1, 21).
În Vechiul Testament, cuvîntul prooroc sau profet este în general o traducere a cuvîntului ebraic nabi. Însemnătatea lui este arătată în Exod 7, 1-2: „Domnul a zis lui Moise: ’Iată că te fac Dumnezeu pentru Faraon; și fratele tău Aaron va fi proorocul (nabi) tău. Tu vei spune tot ce-ți voi porunci Eu. Iar fratele tău Aaron va vorbi lui Faraon’.” Relația lui Moise cu Faraon era asemenea aceleia a lui Dumnezeu cu poporul Său. Și, după cum Aaron transmitea cuvintele lui Moise lui Faraon, tot astfel profetul transmitea cuvintele lui Dumnezeu poporului. Termenul profet, deci, desemnează o persoană chemată în mod divin ca portvoce a lui Dumnezeu. Cuvîntul grecesc echivalent al ebraicului nabi este prophetes, de unde derivă și cuvîntul profet în limbile moderne.
„Văzătorul", o traducere a ebraicului roeh (Is. 30, 10) sau chozeh (2 Sam. 24, 11; 2 Regi 17, 13), este o altă desemnare a persoanelor cu darul profetic. Termenii prooroc și văzător sînt strîns legați. Sfînta Scriptură explică: „Odinioară în Israel, cînd se ducea cineva să întrebe pe Dumnezeu, zicea: ’Haidem, să mergem la văzător!’ Căci acela, care se numește azi prooroc, se numea odinioară văzător" (1 Sam. 9, 9). Denumirea de văzător subliniază primirea de către profet a unui mesaj divin. Dumnezeu a deschis „ochii" sau mintea profeților față de informațiile pe care El dorea să le transmită poporului Său.
În decursul anilor, Dumnezeu a transmis descoperiri ale voinței Sale pentru poporul Său prin persoane cu darul profetic. „Nu, Domnul Dumnezeu nu face nimic fără să-Și descopere taina Sa slujitorilor Săi prooroci" (Amos 3, 7; conf. Evr. 1, 1).
Funcțiile darului profetic în Noul Testament. Noul Testament acordă profeției un loc proeminent printre darurile Duhului Sfînt, o dată situîndu-se pe primul loc și de două ori pe locul secund printre cele mai folosite daruri în biserică (vezi Rom. 12, 6; 1 Cor. 12, 28; Ef. 4, 11). El încurajează pe credincioși să dorească în mod deosebit acest dar (1 Cor. 14, 1. 39).
Noul Testament arată faptul că profeții au următoarele funcții: 4
1. Ei au contribuit la întemeierea bisericii. Biserica a fost „zidită pe temelia apostolilor și proorocilor, piatra din capul unghiului fiind Isus Hristos" (Ef. 2, 20-21).
2. Ei au inițiat misiunea de creștere a bisericii. Prin profeți, Duhul Sfînt a ales pe Pavel și Barnaba pentru prima lor călătorie misionară (Fapte 13, 1-2) și a dat instrucțiuni cu privire la locul unde trebuie să lucreze misionarii (Fapte 16, 6- 10).
3. Ei au zidit spiritual biserica. „Cine proorocește", spunea Pavel, „zidește sufletește biserica". Cine proorocește „vorbește oamenilor, spre zidire, sfătuire și mîngîiere" (1 Cor. 14, 4. 3). Împreună cu alte daruri, Dumnezeu a dat bisericii darul profetic pentru pregătirea credincioșilor „în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos" (Efes. 4, 12).
4. Ei au unit și au apărat biserica. Profeții au ajutat la „unirea credinței", au protejat biserica împotriva falselor învățături, astfel încît credincioșii „să nu mai fie copii, plutind încoace și încolo, purtați de orice vînt de învățătură, prin viclenia oamenilor și prin șiretenia lor în mijloacele de amăgire" (Ef. 4, 14).
5. Ei au avertizat despre dificultăți viitoare. Un profet al Noului Testament a avertizat despre o foamete ce stătea să vină. Ca răspuns, biserica a inițiat un program de ajutorare pentru a sprijini pe aceia care aveau să sufere din cauza acestei foamete (Fapte 11, 27-30). Alți profeți au avertizat despre arestarea lui Pavel și întemnițarea lui la Ierusalim (Fapte 20, 23; 21, 4. 10-14).
6. Ei confirmă credința în perioade de conflict. La primul consiliu al bisericii, Duhul Sfînt a călăuzit biserica în luarea unei hotărîri într-o problemă controversată, privind mîntuirea creștinilor dintre neamuri. Atunci, prin profeți, Duhul Sfînt a întărit pe credincioși în adevărata învățătură. După ce a transmis membrilor hotărîrea consiliului, „Iuda și Sila, care și ei erau prooroci, au îndemnat pe frați, și i-au întărit cu multe cuvinte" (Fapte 15, 32).
Darul profetic în zilele din urmă.
Mulți creștini cred că darul profeției a încetat la încheierea erei apostolice. Dar Biblia face cunoscută nevoia specială a bisericii de călăuzire divină, în timpul de criză din vremea sfîrșitului; ea dă mărturie despre nevoia continuă de darul profetic, cum și despre măsurile luate în vederea continuării darului profetic în perioada Noului Testament.
Permanența darurilor spirituale. Nu există nici o dovadă biblică că Dumnezeu avea să retragă darurile spirituale pe care El le-a dat bisericii, mai înainte ca ele să-și îndeplinească lucrarea. Potrivit cu Pavel, biserica avea să ajungă, astfel, la „unirea credinței și a cunoștinței Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălțimea staturii plinătății lui Hristos" (Ef. 4, 13). Pentru că biserica n-a ajuns încă să trăiască această experiență, este nevoie de toate darurile Duhului. Aceste daruri, inclusiv darul profeției, vor continua să opereze pentru folosul poporului lui Dumnezeu, pînă cînd Domnul Hristos va reveni. În consecință, Pavel avertizează pe credincioși: „Nu stingeți Duhul. Nu disprețuiți proorociile. " (1 Tes. 5, 19-20), dînd sfatul: „Umblați și după darurile
duhovnicești, dar mai ales să proorociți" (1 Cor. 14, 1).
Aceste daruri nu s-au manifestat totdeauna în mod abundent în biserica creștină. 5 După moartea apostolilor, profeții s-au bucurat de respect în multe cercuri, pînă pe la anul 300 d. Hr. 6 Dar declinul spiritual din biserică și apostazia ce a rezultat din aceasta (vezi cap. 12 al acestei cărți) au dus la o diminuare, atît a prezenței Duhului Sfînt, cît și a darurilor Lui. În același timp, profeții falși au determinat o pierdere a încrederii în darul profetic. 7
Declinul darului profetic, în decursul unor perioade din istoria bisericii, n-a însemnat că Dumnezeu a retras, în mod permanent darul Său. Biblia arată faptul că, atunci cînd se va apropia sfîrșitul, acest dar va fi prezent ca să ajute biserica în decursul acelor vremuri dificile. Mai mult decît atît, ea arată spre o activitate crescîndă a acestui dar.
Darul profetic chiar înainte de a doua venire. Dumnezeu a dat darul profeției lui Ioan Botezătorul, ca să anunțe prima venire a lui Hristos. Într-un mod asemănător, ne putem aștepta ca El să trimită din nou darul profetic pentru a vesti a doua venire, astfel încît fiecare să aibă ocazia să se pregătească pentru a întîmpina pe Mîntuitorul.
De fapt, Domnul Hristos a menționat apariția de profeți mincinoși, ca fiind unul din semnele ce arată că venirea Sa este aproape (Mat. 24, 11. 24). Dacă avea să nu mai fie nici un profet adevărat în timpul sfîrșitului, atunci Domnul Hristos n-ar mai fi avertizat împotriva nimănui care ar pretinde acest dar. Avertizarea Sa împotriva profeților falși implică faptul că vor fi și profeți adevărați.
Profetul Ioel a profetizat o revărsare specială a darului profetic chiar înainte de revenirea Domnului Hristos. El a spus: „După aceea, voi turna Duhul Meu peste orice făptură; fiii și fiicele voastre vor prooroci, bătrînii voștri vor visa visuri, și tinerii voștri vor avea vedenii. Chiar și peste robi și peste roabe, voi turna Duhul Meu, în zilele acelea. Voi face să se vadă semne în ceruri și pe pămînt sînge, foc și stîlpi de fum; soarele se va preface în întuneric și luna în sînge înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare și înfricoșată" (Ioel 2, 28- 31).
Prima Cincizecime a fost martora unei remarcabile manifestări a Duhului. Petru, citînd pe profetul Ioel, a scos în evidență faptul că Dumnezeu a făgăduit astfel de binecuvîntări (Fapte 2, 2-21). Cu toate acestea, ne putem întreba dacă profeția lui Ioel a atins ultima ei împlinire în ziua Cincizecimii sau dacă trebuie să mai fie încă o altă împlinire, mult mai completă. Nu avem nici o dovadă a faptului că fenomenele din soare și lună, despre care a vorbit Ioel, au precedat sau au urmat revărsării Duhului. Aceste fenomene n-au avut loc decît multe veacuri mai tîrziu.
Ziua Cincizecimii, deci, a fost o pregustare a deplinei manifestări a Duhului mai înainte de a doua venire. Asemenea ploii timpurii din Palestina, care cade toamna, la puțin timp după ce cerealele au fost semănate, revărsarea Duhului Sfînt în ziua Cincizecimii a inaugurat dispensațiunea Duhului Sfînt. Împlinirea completă și finală a profeției lui Ioel corespunde ploii tîrzii care, căzînd primăvara, cocea grînele (Ioel 2, 23). Tot la fel, revărsarea finală a Duhului lui Dumnezeu va avea loc chiar înainte de a doua venire, după semnele profetizate din soare, lună și stele (Mat. 24, 29; Apoc. 6, 12-17; Ioel 2, 31). Asemenea ploii tîrzii, această revărsare finală a Duhului Sfînt va coace secerișul pămîntului (Mat. 13, 30. 39) și „oricine va chema Numele Domnului va fi mîntuit" (Ioel 2, 32).
Darul profetic în biserica rămășiței. Apocalipsa 12 ne prezintă două perioade majore de persecuție. În timpul primei persecuții, care a durat de la 538 pînă la 1798 (Apoc. 12, 6. 14; vezi și cap. 12 al acestei cărți), credincioșii adevărați au suferit aspre persecuții. Din nou, chiar înainte de a doua venire, Satana va ataca „rămășița seminței ei", biserica rămășiței, care refuză să renunțe la loialitatea ei față de Hristos. Apocalipsa caracterizează pe cei credincioși, care formează biserica rămășiței, ca fiind aceia care „păzesc poruncile lui Dumnezeu și țin mărturia lui Isus Hristos" (Apoc. 12, 17).
Faptul că expresia „mărturia lui Isus" vorbește despre revelația profetică reiese clar din discuția de mai tîrziu dintre înger și Ioan. 8
Către sfîrșitul cărții, îngerul se identifică pe sine ca fiind un „împreună slujitor cu tine și cu frații tăi, care păstrează mărturia lui Isus" (Apoc. 19, 10) și „un împreună slujitor cu tine și cu frații tăi, proorocii" (Apoc. 22, 9). Aceste expresii paralele fac clar faptul că profeții erau aceia care aveau „mărturia lui Isus". 9 Aceasta explică declarația îngerului că „mărturia lui Isus este duhul proorociei" (Apoc. 19, 10).
Comentînd acest text, James Moffat scria: „Căci mărturia lui Isus (dată de Isus) este (constituie) spiritul profeției. Aceasta definește în mod special pe frații care au mărturia lui Isus, ca posesori ai inspirației profetice. Mărturia lui Isus este, în mod practic, echivalentă cu faptul că Isus depune mărturie (XXII, 20). Este o autodescoperire a lui Isus (conform cu Apoc. 1, 1, datorată în ultimă instanță lui Dumnezeu) care inspiră (pune în mișcare) pe profeții creștini. " 10
Astfel că expresia „Spiritul profetic" poate să se refere la: (1) Duhul Sfînt, inspirînd pe profet cu o descoperire de la Dumnezeu, (2) acțiunea darului profetic și (3) mijloc (agent – instrument) al profeției.
Darul profetic, Isus dînd „mărturie bisericii prin mijlocirea profeției", 11 constituie o caracteristică distinctivă a bisericii rămășiței. Ieremia a legat dispariția acestui dar cu nelegiuirea. „Lege nu mai au și chiar proorocii nu mai primesc nici o vedenie de la Domnul" (Plîng. 2, 9). Apocalipsul identifică posedarea celor două (legea și proorocia) ca fiind caracteristici distinctive ale bisericii din timpul sfîrșitului; membrii ei „păzesc poruncile lui Dumnezeu și țin mărturia lui Isus Hristos" (darul profetic) (Apoc. 12, 17).
Dumnezeu a dat darul profetic „bisericii" exodului, pentru a organiza, instrui și călăuzi poporul Său (Fapte 7, 38). „Printr-un prooroc a scos Domnul pe Israel din Egipt și printr-un prooroc a fost păzit Israel" (Osea 12, 13). Nu este o surpriză, deci, să descoperim acest dar printre aceia care sînt cuprinși în ultimul exod – scăparea de pe planeta Pămînt, întinată de păcat, și intrarea în Canaanul ceresc. Acest exod, care va urma evenimentului celei de a doua veniri, este împlinirea finală și deplină a textului din Isaia 11, 11: „În același timp, Domnul Își va întinde mîna a doua oară, ca să răscumpere rămășița poporului Său risipită".
Ajutor în criza finală. Scriptura face cunoscut faptul că poporul lui Dumnezeu din zilele din urmă ale istoriei pămîntului va trăi experiența mîniei depline a balaurului satanic, cînd acesta se angajează într-o încercare finală de a-i nimici (Apoc. 12, 17). Aceasta va fi „o vreme de strîmtorare, cum n-a mai fost de cînd sînt neamurile și pînă la vremea aceasta" (Dan. 12, 1). Pentru a-i ajuta să supraviețuiască acestui cel mai intens conflict al veacurilor, Dumnezeu, în bunătatea Sa plină de iubire, a dat poporului Său asigurarea că nu vor fi singuri. Mărturia lui Isus, Spiritul Profetic, îi va călăuzi în siguranță spre obiectivul lor final – unirea cu Mîntuitorul lor la a doua venire.
Următoarea ilustrație explică legătura dintre Biblie și exemplele post-biblice de manifestare a darului profetic: „Să presupunem că sîntem gata să pornim întrun voiaj. Proprietarul vasului ne dă o carte de instrucțiuni, spunîndu-ne că ea conține îndrumări suficiente pentru întreaga călătorie și că, dacă le vom da ascultare, vom ajunge în siguranță în portul destinației noastre. Ridicînd pînzele și pornind în călătorie, deschidem cartea pentru a cunoaște conținutul ei. Aflăm astfel că autorul cărții stabilește principii generale care să ne conducă în călătoria noastră și ne dă instrucțiuni cît se poate de practice, luînd în considerare diferitele situații, ce pot să aibă loc pînă la terminarea călătoriei; dar ea ne spune, de asemenea, că ultima parte a călătoriei noastre va fi deosebit de periculoasă, datorită nisipurilor mișcătoare și furtunilor; datorită cărora conturul coastei se schimbă mereu, dar pentru această parte a călătoriei, spune ea, s-au luat măsuri să aveți un pilot, care vă va întîmpina și vă va pilota după cum situațiile și primejdiile o vor cere; voi trebuie să ascultați de el. Cu aceste sfaturi ajungem pînă la vremurile primejdioase despre care am fost avertizați, și pilotul, după făgăduință, a apărut. Dar unii membri ai echipajului, atunci cînd acesta și-a oferit serviciile, s-au ridicat împotriva lui. ’Noi avem ghidul original’, au spus ei, ’și acesta este suficient pentru noi. Noi rămînem la acela și numai la acela; nu vrem nimic de la tine’. Acum cine ascultă cele scrise în ghidul original? Aceia care resping pe pilot sau cei care-l primesc așa cum spun instrucțiunile cărții? Judecați dumneavoastră! 12
Profeții post-biblici și Biblia
Darul profetic a adus la existență chiar Biblia. În timpurile post-biblice, el nu trebuie să înlocuiască și nici să adauge ceva la Sfînta Scriptură, deoarece canonul Scripturii este acum încheiat.
Darul profetic acționează în vremea sfîrșitului la fel ca și în timpul apostolilor. Lucrarea lui este aceea de a susține Biblia ca bază a credinței și practicii, de a explica învățăturile ei, precum și de a aplica principiile ei la viața zilnică. Ea este implicată în lucrarea de consolidare și edificare a bisericii, făcînd-o în stare să aducă la îndeplinire misiunea sa divină. Darul profetic mustră, avertizează, călăuzește și încurajează atît pe credincioși, în mod personal, cît și biserica, ferindu-i de erezie și unindu-i în adevărurile Bibliei.
Profeții post-biblici funcționează asemenea unor profeți, cum au fost, de exemplu, Natan, Gad, Asaf, Semaia, Azaria, Eliezer, Ahia și Obed, Maria, Debora, Hulda, Simeon, Ioan Botezătorul, Agab, Sila, Ana și cele patru fiice ale lui Filip, care au trăit în timpurile biblice, dar ale căror mărturii n-au devenit niciodată o parte a Bibliei. Același Dumnezeu, care a vorbit prin profeții ale căror scrieri sînt în Biblie, a inspirat pe acești profeți și profetese. Soliile lor nu au contrazis descoperirile divine anterioare.
Testarea darului profetic. Pentru că Biblia avertizează că mai înainte de revenirea Domnului Hristos se vor ridica profeți falși, este necesar să cercetăm cu atenție toate susținerile de posedare a darului profetic. „Nu disprețuiți proorociile", spunea Pavel „cercetați toate lucrurile și păstrați ce este bun. Ferițivă de orice se pare rău" (1 Tes. 5, 20-22, cf. 1 Ioan 4, 1).
Biblia enumeră numeroase principii prin care putem dis-tinge darul profetic adevărat de cel fals.
1. Se armonizează mesajul profetic cu Biblia? „La Lege și la mărturie! Căci dacă nu vor vorbi așa, nu vor mai răsări zorile pentru poporul acesta" (Is. 8, 20). Acest text implică faptul că soliile oricărui profet trebuie să fie în armonie cu legea și mărturia lui Dumnezeu din întreaga Biblie. Un profet de mai tîrziu nu trebuie să fie în contradicție cu profeții dinainte. Duhul Sfînt nu contrazice niciodată mărturiile Sale date mai înainte, căci la Dumnezeu „nu este nici schimbare, nici umbră de mutare" (Iacov 1, 17).
2. Se împlinesc cele profetizate? „Cum vom cunoaște cuvîntul pe care ni-l va spune Domnul? Cînd ceea ce va spune proorocul acela în Numele Domnului nu va avea loc și nu se va întîmpla, va fi un cuvînt pe care nu l-a spus Domnul. Proorocul acela l-a spus din îndrăzneală. Să n-ai teamă de el" (Deut. 18, 21. 22; cf. Ier. 28, 9). Deși cele profetizate pot alcătui o parte relativ mică a mesajului profetic, exactitatea lor trebuie să fie demonstrată.
3. Este recunoscută întruparea Domnului Hristos? „Duhul lui Dumnezeu să-l cunoașteți după aceasta: orice duh, care mărturisește că Isus Hristos a venit în trup, este de la Dumnezeu; și orice duh, care nu mărturisește pe Isus, (care nu mărturisește că Isus a venit în trup, după traducerea King James) nu este de la Dumnezeu" (1 Ioan 4, 2-3). Acest test cere ceva mai mult decît o simplă recunoaștere a faptului că Isus Hristos a trăit pe pămînt. Adevăratul profet trebuie să mărturisească învățătura biblică cu privire la întruparea Domnului Hristos – trebuie să creadă în dumnezeirea Lui și în preexistența Sa, nașterea Sa dintr-o fecioară, adevărata Sa natură umană, viața Sa fără de păcat, jertfa Sa ispășitoare, învierea Sa, înălțarea și lucrarea Sa mijlocitoare, a doua Sa venire.
4. Profetul aduce „roade" bune sau rele? Profeția vine prin inspirarea de către Duhul Sfînt a „oamenilor sfinți ai lui Dumnezeu" (2 Petru 1, 21). Putem să recunoaștem pe profeții falși după roadele lor. „Pomul bun nu poate face roade rele", a spus Isus, „și nici pomul rău nu poate face roade bune. Orice pom, care nu face roade bune, este tăiat și aruncat în foc. Așa că după roadele lor îi veți cunoaște" (Mat. 7, 16. 18-20).
Acest sfat este esențial în evaluarea susținerii cuiva că este profet. În primul rînd, el ne atrage atenția la viața profetului. Aceasta nu înseamnă că profetul trebuie să fie absolut perfect. Scriptura ne spune că Ilie „era un om supus acelorași slăbiciuni ca și noi" (Iacov 5, 17). Dar viața profetului trebuie să fie caracterizată de roadele Duhului și nu de faptele firii pămîntești (vezi Gal. 5, 19- 23).
În al doilea rînd, acest principiu se referă la influența pe care profetul o are asupra altora. Ce rezultate apar în viața acelora care primesc solia? Soliile lor înzestrează pe poporul lui Dumnezeu pentru misiunea lui și-l unește în credința sa? (Ef. 4, 12-16).
Orice persoană care susține că are darul proofetic trebuie să fie supusă acestor teste biblice. Dacă ea corespunde acestor criterii, putem avea încredere că, într-adevăr, Duhul Sfînt a dat acelei persoane darul profetic.
Spiritul profeției în Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea
Darul profeției a fost activ în lucrarea lui Ellen G. White, unul dintre întemeietorii Bisericii adventiste de ziua a șaptea. Ei i-au fost date instrucțiuni inspirate pentru poporul lui Dumnezeu, care trăiește în vremea sfîrșitului. Lumea de la începutul secolului al nouăsprezecelea, cînd Ellen G. White a început să transmită soliile lui Dumnezeu, era o lume în care numai bărbații aveau un cuvînt de spus. Chemarea ei la activitatea profetică a așezat-o sub o severă cercetare. Trecînd cu bine testele Bibliei, ea avea să slujească cu darul ei spiritual timp de 70 de ani. De la 1844, cînd ea avea 17 ani, și pînă în 1915 – anul morții sale – ea a avut mai bine de 2000 de viziuni. În această perioadă, ea a trăit și lucrat în America, Europa și Australia, sfătuind, înființînd noi cîmpuri de lucru, predicînd și scriind.
Ellen White nu și-a asumat niciodată titlul de profet, dar nici nu a obiectat atunci cînd alții au numit-o cu acest titlu. Ea a explicat astfel: „La început, cînd eram tînără, am fost întrebată de multe ori: ’Ești un profet?’ Eu am răspuns totdeauna: ’Eu sînt solul lui Dumnezeu’. Știu că mulți m-au numit profet, dar n-am avut niciodată pretenție la acest titlu. De ce n-am pretins a fi un profet? Pentru că, în aceste zile, mulți care au pretins cu îndrăzneală că sînt profeți erau o rușine pentru cauza lui Hristos și pentru că lucrarea mea cuprinde mai mult decît cuprinde cuvîntul ’profet’. Eu n-am pretins niciodată că aș fi un profet. Dacă alții însă mă numesc cu acest nume, nu intru în discuție cu ei. Dar lucrarea mea a cuprins atît de multe domenii de activitate, încît nu mă pot numi altfel decît un sol". 13
Aplicarea testelor profetice. Cum răspunde lucrarea de slujire a lui Ellen White testării biblice a unui profet?
1. Armonizarea cu Biblia. Abundenta ei producție literară folosește zeci de mii de texte biblice, însoțite adesea de interpretări amănunțite. Un studiu atent a arătat că scrierile ei sînt consecvente, corecte și în deplină armonie cu Sfintele Scripturi.
2. Corectitudinea prezicerilor ei. Scrierile lui Ellen White conțin un număr relativ mic de preziceri. Unele sînt în curs de a fi împlinite, în timp ce altele așteaptă încă să se împlinească. Dar acelea care pot fi testate s-au împlinit cu o uimitoare precizie. Iată două exemple ce demonstrează iluminarea sa profetică.
a. Apariția spiritismului modern. În anul 1850, cînd spiritismul – mișcarea ce urmărește comunicarea cu lumea spiritelor și cu cei morți – tocmai apăruse, Ellen White l-a identificat ca fiind înșelăciunea zilelor din urmă și a prevăzut creșterea și dezvoltarea ei. Deși la data aceea mișcarea era în mod categoric anti-creștină, ea a prevăzut că această ostilitate se va schimba și că ea va deveni respectată printre creștini. 14 De atunci, spiritismul s-a întins pe întreaga suprafață a pămîntului, cîștigînd milioane de aderenți. Atitudinea lui anti-creștină s-a schimbat; întradevăr, mulți se numesc creștini spiritiști, pretinzînd că ei au adevărata credință creștină și că „spiritiștii sînt singurii oameni religioși care au folosit darurile făgăduite de Hristos, daruri prin care ei vindecă pe bolnavi și demonstrează o existență viitoare, conștientă și progresivă. " 15 Ei chiar declară că spiritismul „îți dă posibilitatea cunoașterii tuturor marilor sisteme religioase și, chiar mai mult, el oferă o mai mare cunoaștere a Bibliei creștine decît toate comentariile strînse la un loc. Biblia este o carte a spiritismului". 16
b. O strînsă cooperare între protestanți și romano-catolici. În timpul vieții lui Ellen White, exista o prăpastie între protestanți și romano-catolici, care părea că exclude orice cooperare între aceste două biserici. Anti-catolicismul era puternic printre protestanți. Ea a profetizat că schimbări majore în cadrul protestantismului vor duce la o îndepărtare de credința Reformațiunii. În consecință, deosebirile dintre protestanți și catolici se vor micșora, ducînd la construirea punții peste prăpastia ce desparte cele două biserici. 17
Anii care au trecut de la moartea ei au fost martori ai apariției mișcării ecumenice, înființarea Consiliului Mondial al Bisericilor, Conciliul Vatican II al Bisericii Catolice și ignorarea, chiar respingerea deschisă de către protestanți, a concepției Reformațiunii cu privire la interpretarea profetică. 18 Aceste schimbări majore au înlăturat barierele dintre protestanți și catolici, ducînd la o cooperare crescîndă a acestora.
3. Recunoașterea întrupării Domnului Hristos. Ellen White a scris foarte mult despre viața Domnului Hristos. Rolul său ca Domn și Mîntuitor, jertfa Sa ispășitoare la cruce și prezenta Sa lucrare de mijlocire domină lucrările sale literare. Cartea sa Hristos, Lumina lumii a fost declarată ca una dintre cele mai spirituale tratate scrise vreodată despre viața lui Hristos, în timp ce Calea către Hristos, cartea ei cea mai larg răspîndită, a condus milioane de oameni la o profundă legătură cu El. Lucrările ei înfățișează în mod clar pe Hristos, ca fiind pe deplin Dumnezeu, pe deplin om. Prezentările ei echilibrate se armonizează pe deplin cu concepția biblică, evitînd cu grijă sublinierea prea insistentă a unei naturi sau alta – o problemă care a dat loc la o așa de mare controversă în decursul întregii istorii a creștinismului.
Tratarea completă de către Ellen White a lucrării Domnului Hristos are o orientare practică. Indiferent de aspectul pe care ea îl tratează, preocuparea ei generală este de a aduce pe cititor într-o legătură mai intimă cu Mîntuitorul.
4. Influența lucrării ei. A trecut mai bine de un veac de cînd Ellen White a primit darul profetic. Biserica ei și viața acelora care au dat ascultare sfaturilor ei au arătat influența vieții și soliilor ei.
„Deși ea n-a deținut vreodată o poziție oficială, nu a fost pastor întărit prin binecuvîntare și n-a primit niciodată – pînă după moartea soțului ei – vreun salariu din partea bisericii, influența ei a modelat Biserica adventistă de ziua a șaptea mai mult decît oricare alt factor, cu excepția Sfintei Scripturi. 19 Ea a fost forța ce s-a aflat în spatele înființării lucrării de publicații a bisericii, a școlilor, a lucrării medicale-misionare, cum și a întinsei lucrări misionare mondiale, care a făcut ca Biserica adventistă de ziua a șaptea să fie una dintre cele mai mari organizații misionare protestante și care se dezvoltă cel mai repede.
Materialul pe care ea l-a scris umple mai bine de 80 de cărți, 200 broșuri și 4600 articole în diferite publicații periodice. Predici, jurnalul zilnic, mărturii speciale și scrisori sînt cuprinse în alte 60. 000 de pagini de manuscris.
Anvergura acestui material este uluitoare. Preocuparea Ellenei G. White n-a fost limitată numai la cîteva domenii înguste. Domnul i-a dat sfaturi în probleme de sănătate, educație, viața de familie, cumpătare, evanghelism, lucrarea de publicații, dieta adecvată, lucrarea medicală și în multe alte domenii. Poate că scrierile ei în domeniul sănătății sînt cele mai uimitoare, datorită modului în care ea le-a înțeles; unele dintre ele, scrise cu mai bine de un secol în urmă, au fost în cele din urmă verificate de știința modernă.
Scrierile ei se concentrează asupra Domnului Hristos și susțin înaltele valori morale și etice ale tradiției iudeo-creștine.
Deși multe dintre scrierile ei sînt adresate Bisericii adventiste de ziua a șaptea, mari părți din ele au fost apreciate de un vast public. Populara sa carte „Calea către Hristos" a fost tradusă în mai bine de o sută de limbi și s-au vîndut mai bine de 15. 000. 000 de exemplare. Cea mai vastă și bine primită lucrare a ei este seria de cinci volume ale ciclului „Conflictul Veacurilor", care descrie în detalii marea luptă dintre Hristos și Satana, de la originea păcatului pînă la eradicarea lui din Univers.
Impactul scrierilor ei asupra individului este profund. Recent, la Andrews University, s-a făcut un studiu, comparînd atitudinea creștină și comportarea adventiștilor care citesc cu regularitate cărțile ei cu ale acelora care nu le citesc. Cercetările scot puternic în evidență impactul pe care scrierile ei le au asupra acelora care le citesc. Studiul a ajuns la următoarele concluzii: „Cei ce le citesc au o mai strînsă legătură cu Hristos, mai multă siguranță cu privire la poziția lor înaintea lui Dumnezeu și sînt mult mai capabili să-și identifice darurile lor spirituale. Aceștia sînt mai favorabili unei contribuții materiale pentru evanghelizare publică și contribuie mai substanțial la proiectele misionare locale. Ei se simt mult mai pregătiți pentru a da mărturie și se angajează efectiv în lucrarea de evanghelizare. Ei sînt cei care își iau timp să studieze zilnic Biblia, să se roage pentru anumite persoane, să se întîlnească în grupe pentru comuniune spirituală și să mențină zilnic altarul familial. Ei văd biserica lor mult mai favorabil. Ei contribuie la cîștigarea celui mai mare număr de noi convertiți". 20
Spiritul profetic și Biblia. Scrierile lui Ellen White nu sînt un înlocuitor al Sfintelor Scripturi. Ele nu pot fi puse la același nivel. Sfînta Scriptură stă singură, ca unicul standard după care scrierile ei și toate celelalte scrieri trebuie să fie judecate și căreia ele trebuie să se supună.
1. Biblia – supremul standard. Adventiștii de ziua a șaptea susțin în totul principiul Reformațiunii, Sola Scriptura, Biblia fiind propriul ei interpret și numai Biblia fiind baza tuturor învățăturilor. Întemeietorii bisericii au dezvoltat principiile fundamentale de credință prin studierea Sfintelor Scripturi; ei nu au primit aceste învățături prin viziunile lui Ellen White. Rolul ei principal în timpul dezvoltării și cristalizării învățăturilor lor doctrinale, a fost acela de a-i călăuzi în înțelegerea Bibliei și a confirma concluziile la care au ajuns prin studierea Bibliei. 21
Ellen White, personal, a crezut și a învățat că Biblia era unica normă a bisericii. În prima ei carte, publicată în 1851, ea spunea: „Îți recomand, iubite cititor, Cuvîntul lui Dumnezeu ca regulă a credinței și trăirii tale. Prin acest Cuvînt noi vom fi judecați. " 22 Ea niciodată nu și-a schimbat această convingere. Mulți ani mai tîrziu, ea scria: „În Cuvîntul Său, Dumnezeu a încredințat oamenilor cunoștințele necesare pentru mîntuire. Sfintele Scripturi trebuie să fie primite ca o descoperire plină de autoritate și infailibilă a voinței Sale. Ele sînt norma caracterului, descoperitorul în- vățăturilor și criteriul de verificare a experienței". 23 În 1909, adresîndu-se pentru ultima dată unei sesiuni generale a bisericii, ea a deschis Biblia, a ținut-o sus în fața adunării și a spus: „Fraților și surorilor, vă recomand această Carte". 24
Răspunzînd unor credincioși care considerau scrierile ei ca fiind un adaos la Biblie, ea scria: „Eu am luat Biblia cea prețioasă și am înconjurat-o cu mai multe Mărturii pentru biserică, date pentru poporul lui Dumnezeu. Voi nu sînteți familiarizați cu Sfintele Scripturi. Dacă ați fi făcut din Cuvîntul lui Dumnezeu studiul vostru, cu dorința de a atinge standardul biblic, de a ajunge desăvîrșirea creștină, n-ați fi avut nevoie de Mărturii. Dar pentru că ați neglijat să cunoașteți Cartea inspirată a lui Dumnezeu, El a căutat să ajungă la voi prin mărturii simple, directe, atrăgîndu-vă atenția la cuvintele inspirate, cărora voi ați neglijat să le dați ascultare, îndemnîndu-vă să vă modelați viața în armonie cu învățăturile ei curate și înalte". 25
2. Un ghid al Bibliei. Ellen G. White a considerat că lucrarea ei este aceea de a conduce poporul înapoi la Biblie. „Puțină atenție se acordă Bibliei", a spus ea, de aceea „Domnul a dat o lumină mai mică pentru a conduce pe bărbați și femei către o lumină mai mare". 26 „Cuvîntul lui Dumnezeu" scria ea, „este suficient pentru a ilumina cea mai întunecată minte și poate fi înțeles de aceia care au dorința de a-l înțelege. Cu toate acestea, unii care mărturisesc a face din Cuvîntul lui Dumnezeu studiul lor trăiesc în directă opoziție cu cele mai clare învățături ale lui. Apoi, pentru a lăsa pe bărbați și femei fără scuze, Dumnezeu a dat mărturii clare și precise, aducîndu-i înapoi la Cuvîntul pe care ei au neglijat să-l urmeze". 27
3. Un ghid pentru înțelegerea Bibliei. Ellen White considera scrierile ei ca fiind un ghid pentru o mai clară înțelegere a Bibliei. „Nu este adăugat nici un adevăr; dar Dumnezeu a simplificat prin Mărturii marile adevăruri date deja și, în modul ales de Dumnezeu, le-a adus înaintea oamenilor, pentru a le trezi și impresiona mintea cu ele, pentru ca toți să fie lăsați fără scuze". „Mărturiile scrise nu sînt date pentru a transmite o lumină nouă, ci pentru a impresiona în mod viu inima cu adevărurile inspirației date deja". 28
4. Un ghid pentru aplicarea principiilor Bibliei. Multe din scrierile ei aplică sfaturile Bibliei la viața de fiecare zi. Ellen White spunea că ea era „călăuzită să aducă la lumină principiile generale prin viu grai și prin scris și, în același timp, să arate primejdiile, erorile și păcatele unor persoane, pentru ca toți să fie avertizați, mustrați și sfătuiți". 29 Domnul Hristos a făgăduit bisericii Sale o astfel de călăuzire profetică. Așa cum nota Ellen White, „faptul că Dumnezeu a descoperit voia Sa oamenilor, prin Cuvîntul Său, nu a făcut nenecesară prezența continuă și călăuzirea Duhului Sfînt. Din contră, Duhul Sfînt a fost făgăduit de Mîntuitorul nostru pentru a deschide Cuvîntul slujitorilor Săi, pentru a ilumina și a aplica învățăturile lui". 30
Chemarea adresată credinciosului. Profeția Apocalipsei, care anunță că „mărturia lui Isus" se va manifesta personal prin „spiritul profeției" în zilele de pe urmă ale istoriei pămîntului, somează pe fiecare, cerîndu-i a nu lua o atitudine de indiferență sau de necredință; dimpotrivă, ni se spune: „Cercetați toate lucrurile" și „păstrați ce este bun" (1 Tes. 5, 21). Este mult de cîștigat sau de pierdut și toate depind de faptul dacă noi aducem la îndeplinire această însărcinare biblică de cercetare. Iosafat spunea: „Încredeți-vă în Domnul, Dumnezeul vostru, și veți fi întăriți; încredeți-vă în proorocii Lui și veți izbuti" (2 Cron. 20, 20). Cuvintele sale sună și astăzi tot la fel.
Referințe:
1. Sublinierea aparține autorilor.
2. Pentru exemple biblice privind femei -profeți, vezi Ex. 15, 20; Jud. 4, 4; 2 Regi 22, 14; Luca 2, 36; Fapte 21, 9.
3. Frank B. Holbrook, „The Biblical Basis for a Modern Prophet" (Baza biblică pentru un profet modern), pag. 1 (Ellen G. White Estate Inc. ). Cf. Jemison, A Prophet Among You" (Un profet printre voi) (Mountain View, CA: Pacific Press, 1955), pag. 52- 55.
4. Vezi Holbrook, „Modern Prophet" (Profetul modern), pag. 3-5.
5. Din nefericire, nu există nici un raport complet a ceea ce s-a întîmplat în decursul erei creștine.
6. Gerhard Friedrich, „Prophets and Prophecies in the New Testament" (Profeți și profeții în Noul Testament), în Dicționarul Teologic al Noului Testament, vol. 6, pag. 859.
7. Cf. Friedrich, pag. 860, 861.
8. Expresia „mărturia lui Isus" este cel mai bine înțeleasă ca un genitiv subiectiv și nu ca un genitiv obiectiv. Sînt posibile două traduceri:
a) Mărturia despre sau cu privire la Isus (genitiv obiectiv) = ceea ce mărturisesc creștinii despre Isus.
b) Mărturia de la sau de către Isus (genitiv subiectiv) = solii din partea lui Isus adresate bisericii. Dovezi ale folosirii acestei expresii în cartea Apocalipsei sugerează faptul că trebuie înțeles ca un genitiv subiectiv (o mărturie de la sau de către Isus) și că această mărturie este transmisă prin revelație profetică" (Holbrook, „Modern Prophet", pag. 7). Ca una din dovezi, Holbrook citează: Apoc. 1, 1. 2. „Descoperirea lui Isus Hristos, pe care i-a dat-o Dumnezeu, ca să arate robilor Săi. și le-a făcut-o cunoscut, trimițînd prin îngerul Său la robul Său Ioan, care a mărturisit despre Cuvîntul lui Dumnezeu și despre mărturia lui Isus Hristos și a spus tot ce a văzut". În acest context, este clar faptul că descoperirea lui Isus Hristos denumește o descoperire de la sau a lui Isus făcută lui Ioan. Ioan este acela care dă raportul acestei mărturii primite de la Isus. Ambele expresii genitive își au sensul cel mai bun în context ca genitiv subiectiv și se armonizează cu cuvintele de încheiere ale Domnului Hristos din această carte: „Cel ce adeverește (Cel ce dă mărturie, după traducerea King James) aceste lucruri zice: ’Da, Eu vin curînd’ (Apoc. 22, 20) (Ibid. , pag. 7. 8).
9. Vezi Comentariul biblic A. Z. Ș. , vol. 7, ed. rev. , pag. 812; T. H. Blincoe .The Prophets Were Until John" (Profeții au fost pînă la Ioan), Ministry, suplimentul pe iulie 1977, pag. 24/L; Holbrook .Modern Prophet", pag. 8. 10.
10. James Moffatt în .Expositor’s Greek Testament", ed. W. Robertson Nicoll, vol. 5, pag. 465.
11. Spiritul Profeției – Enciclopedia A. Z. Ș. , ed. rev. , pag. 1412. Aceia care așteaptă a doua venire, spunea Pavel, au confirmată mărturia lui Hristos, așa că nu duc lipsă de nici un fel de dar (1 Cor. 1, 6-7).
12. Uriah Smith, „Do We Discard the Bible by Endorsing the Visions?" (Dăm noi la o parte Biblia prin acceptarea viziunilor?) Review and Herald, 13 ian. 1863, pag. 52, citat în Review and Herald, 1 dec. 1977, pag. 13.
13. White „A Messenger" (Un sol), Review and Herald, 26 iulie 1906, pag. 8. Titlul „The Lord’s messenger" (Solul lui Dumnezeu) a fost dat prin inspirație (idem).
14. White, Early Writings (Experiențe și Viziuni), pag. 59.
15. J. M. Peebles, „The Word Spiritualism Misunderstood, . (Cuvîntul spiritism greșit înțeles) în Centennial Book of Modern Spiritualism in America" – (Volum la aniversarea unui secol de spiritism modern în America) (Chicago, IL; Asociația Națională Spiritistă din Statele Unite ale Americii, 1948), pag. 34.
16. B. F. Austin, .A Few Helpful Thoughts" (Cîteva gînduri folositoare), idem, pag. 44.
17. White, „The Great Controversy Between Christ and Satan" (Marea luptă dintre Hristos și Satana) (Mountain View, CA; Pacific Press, 1950), pag. 571, 588.
18. Pentru școala istoricistă de interpretare a profețiilor din Daniel și Apocalipsa, ce a dominat protestantismul de la Reformațiune și pînă în secolul al nouăsprezecelea, vezi Froom „Prophetic Faith of Our Fathers" (Credința profetică a părinților noștri), vol. 2-4. Vezi, de asemenea, și cap. 12 al acestei cărți.
19. Richard Hammill, „Spiritual Gifts in the Church Today" (Darurile spirituale în biserica de astăzi), Ministry, iulie 1982, pag. 17.
20. Roger L. Dudley and Des Cummings, Jr. , „A Comparison of the Christian Attitudes and Behaviors Between Those Adventist Church Members Who Regularly Read Ellen White Books and Those Who Do Not, " (O comparație în atitudini și comportări între acei membri ai Bisericii adventiste care studiază cu regularitate cărțile lui Ellen White și aceia care nu le studiază), 1982, pag. 41. 42. Un raport al cercetărilor făcute de Institutul pentru Slujirea Bisericii, Andrews University, Berrien Springs, Michigan. Studiul a fost făcut pe un eșantion de mai bine de 8200 membri din 193 de comunități din Statele Unite.
21. Jemison, .Prophet Among You" (Un profet printre voi), pag. 208 – 210; Froom .Movement of Destiny" (Mișcarea destinului) Washington, D. C. Review and Herald, 1971, pag. 91-132; Damsteegt, .Foundations of the Seventh-day Adventist Message and Mission" (Temelia soliei și misiunii adventiștilor de ziua a șaptea), pag 103-293.
22. White, Early Writings (Experiențe și Viziuni), pag. 78.
23. White, .Great Controversy" (Marea Luptă) pag. VII.
24. William A. Spicer, .The Spirit of Prophecy in the Advent Movement" (Spiritul Profetic în mișcarea adventă) Washington D. C. / Review and Herald, 1937), pag. 30.
25. White, Testimonies, vol. 5, pag. 664, 665.
26. White, .An Open Letter" (O scrisoare deschisă)/Review ans Herald, 20 ianuarie, 1903, pag. 15 în White, .Colporteur Ministry" (Lucrarea de colportaj)
Mountain View, CA, Pacific Press, 1953), pag. 125.
27. White, Tstimonies, vol. 5, pag. 663.
28. Ibid. , pag. 665.
29. Ibid. , pag. 660.
30. White, Great Controversy (Marea Luptă), pag. VII.
Sursa: www.adventist.ro
