Adventiștii de ziua a șaptea cred…

Că Dumnezeu este Creator al tuturor lucrurilor și că El a așezat în Scriptură raportul autentic al activității Sale creatoare. În șase zile Dumnezeu "a făcut cerurile și pămîntul" și toate ființele vii de pe pămînt și S-a odihnit în ziua a șaptea a acelei prime săptămîni. În acest fel, El a stabilit Sabatul ca un monument permanent al încheierii lucrării Sale creatoare. Primul bărbat și prima femeie au fost făcuți după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, ca o încoronare a lucrării creațiunii, dînduli-se stăpînire peste pămîntul întreg și fiind însărcinați cu răspunderea de a se îngriji de el. Cînd lucrarea de creare a lumii a fost terminată, ea era "foarte bună", declarînd slava lui Dumnezeu.

Creațiunea

Raportul biblic este simplu. La porunca creatoare a lui Dumnezeu, "cerurile și pămîntul, marea și tot ce este în ele" (Ex. 20, 11) au apărut dintr-o dată. Cele numai șase zile au fost martore ale schimbării de la "pustiu și gol" la o planetă luxuriantă, plină de creaturi pe deplin maturizate, ca și de diferite forme de plante. Planeta noastră a fost împodobită, în culori clare, curate și strălucitoare, cu forme și parfumuri, toate puse laolaltă cu un deosebit gust, exactitate a detaliului și funcționării.

Apoi, Dumnezeu "S-a odihnit", oprindu-Se să sărbătorească și să Se bucure de tot ce a creat. Frumusețea și maiestatea acestor șase zile nu vor fi uitate niciodată tocmai datorită acestei opriri a lui Dumnezeu. Să aruncăm o privire fugară asupra raportului biblic al începutului.

"La început, Dumnezeu a făcut cerurile și pămîntul". Pămîntul era acoperit de apă și întuneric. În prima zi, Dumnezeu a despărțit lumina de întuneric, numind lumina .zi" și întunericul "noapte".

În ziua a doua, Dumnezeu a "despărțit apele", separînd atmosfera de apa ce acoperea pămîntul, făcînd astfel condiții potrivite pentru viață.

În ziua a treia, Dumnezeu a strîns apele laolaltă într-un singur loc, aducînd la existență pămîntul (uscatul) și marea. Apoi Dumnezeu a îmbrăcat țărmurile, dealurile și văile ce erau goale și "pămîntul a dat verdeață, iarbă cu sămînță după soiul ei, și pomi care fac rod și care își au sămînța în ei, după soiul lor." (Gen 1, 12).

În ziua a patra, Dumnezeu a făcut soarele, luna și stelele, ca "să fie niște semne care să arate vremile, zilele și anii". Soarele avea să stăpînească ziua, iar luna – noaptea (Gen. 1, 14-16).

Dumnezeu a modelat păsările și viața marină în ziua a cincea. El le-a creat "după soiul lor" (Gen. 1, 21), cu specificarea ca toate creaturile pe care El le-a adus la existență să se reproducă invariabil după soiul lor.

În ziua a șasea, Dumnezeu a făcut cele mai înalte forme ale vieții animale. El a spus: "Să dea pămîntul viețuitoare după soiul lor, vite, tîrîtoare și fiare pămîntești, după soiul lor" (Gen. 1, 24).

Apoi, ca o încoronare a creațiunii, Dumnezeu l-a făcut pe om "după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească și parte femeiască i-a făcut" (Gen. 1, 27). "Dumnezeu S-a uitat la tot ce făcuse și iată că erau foarte bune" (Gen. 1, 31).

Cuvîntul creator al lui Dumnezeu

Psalmistul ne spune că "cerurile au fost făcute prin Cuvîntul Domnului, și toată oștirea lor prin suflarea gurii Lui" (Ps. 33, 6). Cum a lucrat acest Cuvînt creator?

Cuvîntul creator și materia preexistentă. Cuvintele din Geneza: "Dumnezeu a zis" introduc dinamica poruncă divină, responsabilă pentru
evenimentele maiestuoase ale celor șase zile ale creațiunii (Gen. 1, 3. 6. 9. 11. 14. 20. 24). Fiecare poruncă era încărcată cu o energie creatoare, care a transformat o planetă "pustie și goală" într-un paradis. "Căci El zice și se face, poruncește și ce poruncește ia ființă" (Ps. 33, 9). În adevăr, "lumea a fost făcută prin Cuvîntul lui Dumnezeu" (Evr. 11, 3).

Acest Cuvînt a creat ex nihilo, fără să fi fost dependent de o materie preexistentă. "Prin credință pricepem că lumea a fost făcută prin Cuvîntul lui Dumnezeu, așa că tot ce se vede n-a fost făcut din lucruri care se văd" (Evr. 11, 3). Deși uneori Dumnezeu a folosit materie preexistentă – Adam și animalele au fost modelate din pămînt, iar Eva a fost făcută dintr-o coastă a lui Adam (Gen. 2, 7. 19. 22) – în ultimă instanță, Dumnezeu este Cel care a creat întreaga materie.

Istoria creațiunii

Multe întrebări au fost puse în legătură cu raportul Genezei privitor la creațiune. Cele două relatări ale creațiunii din prima carte a Bibliei se contrazic sau sînt armonioase? Sînt zilele creațiunii literale sau reprezintă lungi perioade de timp? Au fost cerurile (soarele, luna și chiar stelele) făcute în adevăr cu numai 6000 de ani în urmă?

Raportul creațiunii. Cele două rapoarte ale Bibliei cu privire la creațiune, unul în Geneza 1, 1 pînă la Geneza 2, 3 și celălalt în Geneza 2, 4-25, se armonizează.

Prima narațiune redă, în ordine cronologică, crearea tuturor lucrurilor.

A doua narațiune începe prin cuvintele: "Iată istoria…", expresie ce în Geneza introduce o istorie a unei familii (Gen. 5, 1; 6, 9; 10, 1). Această narațiune descrie locul omului în creațiune. Ea nu este în mod strict cronologică, dar arată faptul că totul servește la pregătirea mediului pentru om. 1 Ea ne dă mai multe amănunte decît prima asupra creării lui Adam și a Evei, cum și condițiile pe care Dumnezeu le-a pregătit în grădina Edenului. Pe lîngă aceasta, ea ne informează despre natura neamului omenesc și a conducerii lui Dumnezeu. Numai dacă aceste două rapoarte ale creațiunii sînt acceptate ca fiind literale și istorice, ele se armonizează cu restul Sfintelor Scripturi.

Zilele creațiunii. Zilele raportului biblic cu privire la creațiune indică perioade literale de 24 de ore. Tipică pentru felul în care oamenii lui Dumnezeu din Vechiul Testament măsurau timpul este expresia "o seară și o dimineață" (Gen. 1, 5. 8. 13. 19. 23. 31) și care specifică zile individuale, cu ziua începînd seara sau la apusul soarelui (Lev. 23, 32; Deut. 16, 6). Nu există nici o justificare pentru a spune că această expresie înseamnă o zi literală, în Leviticul de exemplu, și mii sau milioane de ani, în Geneza.

Cuvîntul ebraic tradus cu zi în Geneza 1 este yom. Cînd yom este însoțit de un număr definit, el întotdeauna înseamnă o zi literală de 24 ore (Gen. 7, 11; Ex. 16, 1) – un alt indiciu al faptului că raportul creațiunii vorbește despre zile literale de douăzeci și patru de ore.

Cele Zece Porunci oferă o altă dovadă a faptului că raportul genezic al creațiunii implică zile literale. În porunca a patra, Dumnezeu spune: "Adu-ți aminte de ziua de odihnă ca s-o sfințești. Să lucrezi șase zile, și să-ți faci lucrul tău. Dar ziua a șaptea este ziua de odihnă închinată Domnului Dumnezeului tău; să nu faci nici o lucrare în ea. Căci în șase zile a făcut Domnul cerurile, pămîntul și marea, și tot ce este în ele, iar în ziua a șaptea S-a odihnit; de aceea a binecuvîntat Domnul ziua de odihnă și a sfințit-o" (Ex. 20, 8-11).

În mod succint, Dumnezeu repovestește istoria creațiunii. Fiecare zi (yom) a fost plină de activitate creatoare și apoi a venit Sabatul, care a fost punctul de apogeu al săptămînii creațiunii. Ziua Sabatului, de 24 de ore, a comemorat, deci, o săptămînă literală a creațiunii. Porunca a patra ar fi fără sens dacă fiecare zi s-ar fi întins pe lungi perioade sau ore. 2

Aceia care, citînd 2 Petru 3, 8: "Pentru Domnul, o zi este ca o mie de ani, și o mie de ani sînt ca o zi", încearcă să dovedească faptul că zilele creațiunii n-au fost zile literale, de douăzeci și patru de ore, trec cu vederea faptul că același verset se termină cu afirmația că "o mie de ani sînt ca o zi". Aceia care citesc în zilele creațiunii mii de ani sau lungi și nedefinite perioade de milioane sau chiar miliarde de ani pun sub semnul întrebării valabilitatea Cuvîntului lui Dumnezeu, tot așa cum șarpele a ispitit-o pe Eva să facă.

Ce sînt "cerurile"? Unii oameni sînt derutați – și lucrul aceasta este de înțeles – avînd în vedere versetele care spun că Dumnezeu "a făcut cerurile și pămîntul" (Gen. 1, 1; confruntă cu 2, 1; Ex. 20, 11) și că El a făcut soarele, luna și stelele în ziua a patra a săptămînii creațiunii, acum 6000 de ani (Gen. 1, 14-19). Au fost oare toate corpurile cerești aduse la existență la data aceea?

Săptămîna creațiunii nu a cuprins și cerul în care Dumnezeu a locuit din veșnicie. "Cerurile" din Geneza 1 și 2 se referă, probabil, la planetele și stelele cele mai apropiate de Pămînt.

În adevăr, Pămîntul, în loc de a fi prima creație a Domnului Hristos, a fost foarte probabil ultima creație a Sa. Biblia înfățișează pe fiii lui Dumnezeu, probabil Adamii tuturor lumilor necăzute, întîlnindu-se cu Dumnezeu într-un loc îndepărtat al Universului (Iov 1, 6-12). Pînă acum, sondele spațiale n-au descoperit alte planete locuite. Se pare că ele sînt situate în vastitatea spațiului, cu mult dincolo de zona de contact a sistemului nostru solar infectat de păcat, asigurate împotriva contaminării păcatului.

Dumnezeul creațiunii

Dar ce fel de Dumnezeu este Creatorul nostru? Este oare o Personalitate infinită interesată de noi, particule minuscule de viață într-un colț îndepărtat al Universului Său? După crearea pămîntului, a continuat El cu lucruri mai mari și mai bune?

Un Dumnezeu ce poartă de grijă. Raportul biblic al creațiunii începe cu Dumnezeu și merge apoi la ființele omenești. El implică faptul că, în crearea cerurilor și a pămîntului, Dumnezeu a pregătit condiții desăvîrșite pentru neamul omenesc. Omenirea, bărbați și femei, este glorioasa Sa capodoperă.

Raportul Îl descoperă pe Dumnezeu ca un arhitect plin de grijă, interesat de creațiunea Sa. El a plantat o grădină deosebită, căminul lor, și a așezat asupra lor răspunderea de a o cultiva. El a creat ființele omenești astfel încît ele să poată avea comuniune cu El. Aceasta nu trebuia să fie o legătură forțată, nenaturală; El i-a creat cu libertatea alegerii și capacitatea de a-L iubi și de a-I sluji.

Cine a fost Dumnezeul creator? Toți membrii Dumnezeirii au fost cuprinși în lucrarea creațiunii (Gen. 1, 2. 26). Agentul activ a fost totuși Fiul lui Dumnezeu, preexistentul Hristos. În prologul raportului său referitor la creațiune, Moise scria: "La început Dumnezeu a făcut cerurile și pămîntul". Reamintind aceste cuvinte, Ioan sublinia rolul lui Hristos în creațiune: "La început era Cuvîntul, și Cuvîntul era cu Dumnezeu, și Cuvîntul era Dumnezeu. Toate lucrurile au fost făcute prin El și nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El (Ioan 1, 1-3). În continuare, în același pasaj, Ioan arată foarte clar despre Cine anume scria el: "Și Cuvîntul S-a făcut trup și a locuit printre noi (vers. 14). Isus a fost Creatorul, Cel la al cărui cuvînt pămîntul a venit la existență (vezi Efes. 3, 9; Evrei 1, 2).

O desfășurare a iubirii lui Dumnezeu. Cît de profundă este iubirea lui Dumnezeu! Cînd Hristos S-a plecat asupra lui Adam cu grijă iubitoare, modelînd mîna celui dintîi om, El trebuie să fi știut că mîinile omului, cîndva, se vor purta brutal cu El și în cele din urmă Îl vor țintui pe cruce. Într-un anumit sens creațiunea și crucea s-au contopit, căci Hristos Creatorul a fost junghiat de la întemeierea lumii (Apoc. 13, 8). Și, cu toate acestea, preștiința Sa divină nu L-a oprit. 3 Sub norul amenințător al Golgotei, Hristos a suflat în nările lui Adam suflare de viață, știind că acest act creator al Său Îl va deposeda pe El de suflarea Sa de viață. La baza creațiunii stă astfel o iubire de nepătruns.

Scopul creațiunii

Iubirea motivează tot ceea ce face Dumnezeu, căci Dumnezeu este iubire ( 1 Ioan 4, 8). El ne-a creat nu numai ca noi să-L putem iubi, ci ne-a creat astfel încît și El să ne poată iubi. Iubirea Lui L-a determinat ca, în lucrarea creațiunii, să împartă cu noi unul dintre cele mai mari daruri pe care El le poate oferi – existența. Ne arată, deci, Biblia pentru care scop există Universul și locuitorii lui?

Pentru a descoperi slava lui Dumnezeu. Prin lucrările creațiunii Sale, Dumnezeu Își face cunoscută slava Sa: "Cerurile spun slava lui Dumnezeu, și întinderea lor vestește lucrarea mîinilor Lui. O zi istorisește alteia acest lucru, o noapte dă de știre alteia despre El. Și aceasta fără vorbe, fără cuvinte, al căror sunet să fie auzit; dar răsunetul lor străbate tot pămîntul, și glasul lor merge pînă la marginile lumii" (Ps. 19, 1-4).

De ce o astfel de desfășurare a slavei lui Dumnezeu? Natura acționează ca un martor pentru Dumnezeu. Intenția Lui este ca lucrările creațiunii Sale să-i îndrepte pe oameni către Creatorul lor. Căci "însușirile nevăzute ale Lui", spune Pavel, "puterea Lui vecinică și dumnezeirea Lui, se văd lămurit de la facerea lumii, cînd te uiți cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Așa că nu se pot dezvinovăți" (Rom. 1, 20).

Fiind atrași către Dumnezeu prin natură, învățăm mai mult despre calitățile lui Dumnezeu, calități ce pot fi încorporate în propriile noastre vieți. Și, reflectînd caracterul lui Dumnezeu, noi Îi aducem slavă, îndeplinind astfel scopul pentru care am fost creați.

Pentru a popula pămîntul. N-a fost intenția Creatorului ca pămîntul să fie o planetă părăsită, goală; ea trebuia să fie locuită (Is. 45, 8). Cînd primul om a simțit nevoia unui tovarăș, atunci Dumnezeu a creat femeia (Gen. 2, 20; 1 Cor. 11, 9). Astfel, El a întemeiat instituția căsătoriei (Gen. 2, 22-25). Și Creatorul nu numai că a dat cuplului stăpînire peste lumea nou creată, ci, prin cuvintele: "Creșteți, înmulțiți-vă" (Gen. 1, 28), El le-a dat privilegiul de a participa la creațiunea Lui.

Importanța creațiunii

Oamenii sînt tentați să ignore doctrina creațiunii. "Cui îi pasă", spun ei, "cum a creat Dumnezeu pămîntul? Ceea ce trebuie să știm este cum să ajungem în ceruri". Și, cu toate acestea, doctrina unei creațiuni divine formează "temelia indispensabilă pentru o teologie creștină și biblică". 4 Un număr de concepte fundamental biblice își au rădăcina în creațiunea divină. 5 În adevăr, o cunoaștere a modului în care Dumnezeu a creat "cerurile și pămîntul" poate, în final, să ajute pe cineva să găsească drumul său spre cerul și pămîntul cel nou despre care vorbește vizionarul Ioan. Care sînt, deci, unele dintre implicațiile doctrinei despre creațiune?

Un antidot împotriva idolatriei. Calitatea de Creator a lui Dumnezeu Îl deosebește de toți zeii (1 Cron. 16, 24-27; Ps. 96, 5. 6; Is. 40, 18-26; 42, 5-9, 44). Noi trebuie să ne închinăm lui Dumnezeu care ne-a făcut și nu zeilor pe care noi, oamenii, i-am făcut. În virtutea calității Sale de Creator, El merită întreaga noastră supunere. Orice relație care tulbură sau strică această supunere este idolatrie și este supusă judecății divine. În acest fel, credincioșia față de Creator este o problemă de viață și de moarte.

Temelia adevăratei închinări

Închinarea Viului Dumnezeu este bazată pe faptul că El este Creatorul nostru, iar noi sîntem creaturile Lui (Ps. 95, 6). Importanța acestei teme este arătată prin includerea ei în chemarea adresată locuitorilor pămîntului, chiar înaintea revenirii Domnului Hristos, de a se închina Aceluia .care a făcut cerurile, pămîntul și marea și izvoarele apelor" (Apoc. 14, 7).

Sabatul – un monument al creațiunii. Dumnezeu a instituit Sabatul zilei a șaptea, astfel încît să avem un monument săptămînal de aducere aminte că sîntem creaturi aduse de El la existență. Sabatul a fost un dar al harului, vorbind nu despre ceea ce am făcut noi, ci despre ceea ce El a făcut. În mod deosebit, El a binecuvîntat această zi și a sfințit-o, astfel încît noi să nu uităm niciodată că, în afară de muncă, viața trebuie să cuprindă și comuniunea cu Creatorul, odihnă și sărbătorirea minunatelor lucrări creatoare ale lui Dumnezeu (Gen. 2, 2. 3). Pentru a sublinia importanța lui, Creatorul a așezat porunca aceasta în centrul legii morale, ca aducere aminte a acestui monument sacru al puterii Sale creatoare, ca un semn și un simbol veșnic al creațiunii (Ex. 20, 8-11; 31, 13-17; Ex. 20, 20).

Căsătoria – o instituție divină. În timpul săptămînii creațiunii, Dumnezeu a instituit căsătoria ca o instituție divină. Este voia Lui ca această unire sacră întren două persoane (bărbat și femeie) să fie de nedesfăcut. Omul avea să "se alipească de nevasta sa" și ei aveau să fie "un singur trup" (Gen. 2, 24; Marcu 10, 9).

Baza unei adevărate valori personale. Raportul creațiunii declară că noi am fost făcuți după chipul lui Dumnezeu. Această înțelegere ne oferă o adevărată idee a valorii individului. Nu lasă nici un loc pentru a ne subestima. În adevăr, nouă ne-a fost hărăzit un loc unic în creațiune, avînd privilegiul special al unei permanente comunicări cu Creatorul, cum și posibilitatea de a deveni tot mai mult asemenea Lui.

Baza unei adevărate fraternități. Calitatea de Creator a lui Dumnezeu stabilește paternitatea Sa (Mal. 2, 10) și descoperă frăția întregului neam omenesc. El este Tatăl nostru; noi sîntem copiii Lui. Noi toți, fără deosebire de sex, rasă, educație sau poziție, am fost creați după chipul lui Dumnezeu. Înțeles și aplicat, acest concept va elimina rasismul, bigotismul și orice altă formă de discriminare.

Administrare personală. Deoarece Dumnezeu ne-a creat, noi Îi aparținem. Acest lucru implică faptul că avem răspunderea sacră de a fi administratori credincioși ai facultăților noastre fizice, mintale și spirituale. A acționa într-o totală independență de Creator înseamnă nerecunoștință.

Responsabilitate pentru mediul înconjurător. La creațiune, Dumnezeu i-a așezat pe primul bărbat și pe prima femeie într-o grădină (Gen. 2, 8). Ei trebuia să cultive pămîntul și să aibă "stăpînire" asupra întregii vieți animale (Geneza 1, 28). În acest fel, avem o responsabilitate ce ne-a fost dată de Divinitate, aceea de a păstra mediul înconjurător.

Demnitatea muncii manuale. Creatorul i-a cerut lui Adam să "lucreze și să păzească" grădina Edenului (Gen. 2, 15). Faptul că El a dat omenirii această ocupație folositoare într-o lume desăvîrșită descoperă demnitatea muncii manuale.

Valoarea universului fizic. La fiecare stadiu al creațiunii, Dumnezeu a zis că ceea ce El făcuse era "bun" (Gen. 1, 10. 12. 17. 21. 25). El a declarat la terminarea creațiunii Sale că toate erau "foarte bune" (Gen. 1, 31). În felul acesta, materia creată nu este în sine rea, ci bună.

Remediul împotriva pesimismului, singurătății și a pierderii sensului vieții. Raportul creațiunii ne descoperă faptul că totul a fost creat cu un scop și n-a venit la existență datorită șansei evoluției. Neamul omenesc a fost destinat unei relații veșnice cu Însuși Creatorul. Cînd înțelegem că am fost creați cu un scop, viața devine atunci mai plină de însemnătate și mai bogată, iar singurătatea dureroasă și nemulțumirea pe care o exprimă atît de mulți sînt înlocuite cu dragostea lui Dumnezeu.

Sfințenia legii lui Dumnezeu. Legea lui Dumnezeu există dinainte de căderea omului. În starea lor necăzută, ființele omenești erau supuse ei. Ea
trebuia să avertizeze împotriva distrugerii proprii, să descopere limitele libertății (Gen. 2, 17) și să ocrotească fericirea și pacea supușilor Împărăției lui Dumnezeu (Gen. 3, 22-24).

Sfințenia vieții. Creatorul vieții continuă să fie implicat în formarea vieții omenești, făcînd astfel ca viața să fie sacră. David lăuda pe Dumnezeu pentru implicarea Lui în nașterea sa: "Tu mi-ai întocmit rărunchii; Tu m-ai țesut în pîntecele mamei mele; Te laud că sînt o făptură așa de minunată. Trupul meu nu era ascuns de Tine cînd am fost făcut într-un loc tainic, țesut în mod ciudat, ca în adîncimile pămîntului. Cînd nu eram decît un plod fără chip, ochii Tăi mă vedeau; și în cartea Ta erau scrise toate zilele care-mi erau rînduite" (Ps. 139, 13-16). În Isaia, Domnul Se descoperă ca fiind Cel care "te-a întocmit din pîntecele mamei tale" (Is. 44, 24). Pentru că viața este un dar de la Dumnezeu, noi trebuie s-o respectăm; avem datoria morală s-o păstrăm.

Lucrarea creatoare a lui Dumnezeu continuă

A terminat oare Dumnezeu creațiunea Sa? Raportul creațiunii se încheie cu declarația: "Astfel au fost sfîrșite cerurile și pămîntul, și toată oștirea lor" (Gen. 2, 1). Noul Testament afirmă că lucrările creațiunii lui Dumnezeu au fost "isprăvite încă de la întemeierea lumii" (Evr. 4, 3). Înseamnă oare aceasta că energia creatoare a lui Dumnezeu nu mai acționează? Nicidecum. Cuvîntul creator încă mai acționează în diferite feluri.

1. Hristos și cuvîntul Său creator. După patru mii de ani de la creațiune, un sutaș roman a spus Domnului Hristos: "Zi numai un cuvînt, și robul meu va fi tămăduit" (Mat. 8, 8). Exact așa cum a făcut la creațiune, Isus a vorbit și robul a fost vindecat. În toată lucrarea Domnului Isus Hristos aici, pe pămînt, aceeași energie creatoare, care dăduse viață trupului fără suflare al lui Adam, a sculat din morți și a adus o nouă viață celor nenorociți, care au cerut ajutorul Lui.

2. Cuvîntul creator astăzi. Nici lumea aceasta și nici Universul nu operează cu vreo putere proprie inerentă. Dumnezeu care le-a creat le păstrează și le susține. El "acoperă cerul cu nori, pregătește ploaia pentru pămînt și face să răsară iarba pe munți. El dă hrană vitelor și puilor cerbului cînd strigă" (Ps. 147, 8-9; compară cu Iov 26, 7-14). El "ține toate lucrurile prin Cuvîntul Său" și "toate se țin prin El" (Col. 1, 17; Evr. 1, 3).

Noi sîntem dependenți de Dumnezeu pentru funcționarea fiecărei celule din corpul nostru. Fiecare respirație, fiecare bătaie de inimă, fiecare clipire a ochiului, toate vorbesc de grija unui Creator iubitor. "În El avem viața, mișcarea și ființa" (Fapte 17, 28).

Puterea creatoare a lui Dumnezeu este activă nu numai în creațiune, ci și în lucrarea de răscumpărare și refacere. Dumnezeu recreează inimile (Is. 44, 21-28: Ps. 51, 10). "Noi sîntem lucrarea Lui", spune Pavel, "am fost zidiți (creați) în Hristos Isus pentru faptele bune.. (Ef. 2, 10). "Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă" (2 Cor. 5, 17). Dumnezeu, care a adus la existență și a lansat în spațiu nenumăratele galaxii de la un capăt la altul al cosmosului, folosește aceeași putere pentru a recrea pe cel mai degradat păcătos, după chipul și asemănarea Sa.

Această putere răscumpărătoare și restauratoare nu este limitată numai la schimbarea vieții omenești. Aceeași putere, care la origine a creat cerurile și pămîntul, după judecata finală le va recrea, făcîndu-le o creațiune nouă și magnifică, un cer nou și un pămînt nou (Is. 65, 17-19; Apoc. 21, 22).

Creațiune și mîntuire

Astfel, în Isus Hristos, creațiunea și mîntuirea se întîlnesc. El a creat un Univers maiestuos și o lume desăvîrșită. Atît contrastele, cît și paralelele dintre creațiune și mîntuire sînt importante.

Durata creațiunii

La creațiune, Hristos a poruncit și ceea ce a poruncit s-a împlinit, a luat imediat ființă. În locul unor vaste perioade de metamorfozare, puternicul Său cuvînt a fost răspunzător pentru creațiune. În șase zile El a creat totul. Și cu toate acestea, de ce a durat șase zile? Nu putea El să vorbească doar o singură dată și să aducă totul la existență într-o clipă?

Poate că El a găsit plăcere în aducerea la existență a planetei noastre în șase zile. Ori se poate ca această "extindere" a timpului să aibă mai mult de-a face cu valoarea pe care El a așezat-o asupra fiecărui lucru creat. Sau poate că El a dorit să aducă la existență săptămîna de șapte zile ca un model pentru un ciclu de activitate și odihnă pe care El îl avea în plan pentru om.

Dar Hristos nu a adus la existență mîntuirea numai prin cuvîntul Său. Procesul mîntuirii oamenilor se întinde peste milenii. El cuprinde vechiul și noul legămînt, cei 33 de ani și jumătate ai vieții Domnului Hristos pe pămînt și cei aproape 2000 de ani de continuă mijlocire cerească. Aici avem o vastă perioadă de timp – după cronologia biblică, aproximativ 6000 de ani de la creațiune – și oamenii încă nu s-au întors în grădina Eden.

Contrastul dintre timpul necesar pentru creațiune și acela pentru recreare demonstrează faptul că activitatea lui Dumnezeu este totdeauna în interesul cel mai bun al neamului omenesc. Scurtimea timpului creațiunii reflectă dorința Sa vie de a aduce la existență persoane pe deplin dezvoltate, care să se poată bucura de creațiunea Sa. Amînarea completării creațiunii, făcînd-o dependentă de un proces de dezvoltare progresiv care să cuprindă lungi perioade de timp, ar fi fost contrară caracterului unui Dumnezeu iubitor. Cantitatea de timp pusă la dispoziție pentru recreare descoperă dorința plină de iubire a lui Dumnezeu de a salva cît mai mulți oameni cu putință (2 Petru 3, 9).

Lucrarea creatoare a lui Hristos. În Eden, Hristos a rostit cuvîntul creator. În Betleem, "Cuvîntul S-a făcut trup și a locuit printre noi" (Ioan 1, 14). Creatorul a devenit o parte a creațiunii. Ce profundă condescendență! Deși nimeni n-a fost martor la lucrarea Domnului Hristos de creare a lumii, mulți au dat mărturie despre puterea ce a dat vedere orbilor (Ioan 9, 6-7), a făcut pe muți să vorbească (Mat. 9, 32-33), a vindecat pe leproși (Mat. 8, 2-3) și a dat viață celui mort (Ioan 11, 14 – 45).

Hristos a venit ca al doilea Adam, noul început al neamului omenesc (Rom. 5). El a dat omului în Eden pomul vieții; omul L-a răstignit pe lemnul crucii, la Golgota. În Paradis, omul făcut după chipul lui Dumnezeu a stat drept în toată maiestatea sa; la Golgota, Omul a atîrnat fără viață, asemenea unui criminal. Atît în vinerea creațiunii, cît și în vinerea crucificării, acel "s-a sfîrșit" a vorbit despre o lucrare creatoare dusă pînă la încheiere (Gen. 2, 2; Ioan 19, 30); pe una Hristos a îndeplinit-o în calitate de Creator, pe alta de Om; una cu o putere ce a acționat imediat, pe cealaltă cu suferințe omenești; una pentru un timp, alta pentru veșnicie; una supusă căderii, alta în biruință asupra lui Satana.

Mainile divine, desavarsite ale lui Hristos au fost acelea care, strapunse si pline de sange – au dat omului viata veșnică. Caci omul nu a fost numai creat; el poate fi recreat. Ambele creațiuni sunt în aceeași măsură lucrarea lui Hristos și nici una dintre ele n-a venit la existență printr-o dezvoltare naturală.

Creați după chipul lui Dumnezeu, am fost chemați pentru a da slavă lui Dumnezeu. Ca încoronare a creațiunii Sale, Dumnezeu ne invită pe fiecare să intrăm în comuniune cu El, căutînd zilnic puterea regeneratoare a lui Hristos, astfel ca, spre slava lui Dumnezeu, să putem reflecta mai pe deplin chipul Său.

Referințe

1. L. Berkhof, Systematic Theology (Teologia sistematică) a 4-a ed. rev. (Grand Rapids, MI: Wm. B. Eerdmans, 1941), pag. 182.

2. Chiar dacă am considera că fiecare zi a creațiunii a fost o lungă perioadă de 1000 de ani, vom avea probleme. Cu o astfel de schemă, în seara "zilei" a șasea – prima sa "zi" de viață – Adam trebuie să fi fost mult mai bătrîn decît totalul lungimii vieții sale pe care îl redă Biblia (Gen. 5, 5). Vezi Jemison, Christian Beliefs (Puncte creștine de credință), pag. 116, 117.

3. Vezi cap. 4 al acestei cărți.

4. "Creațiunea", Enciclopedia Biblică A. Z. Ș. , pag. 357.

5. Idem: A. J. Ferch, "What Creation Means to Me" (Ce înseamnă creațiunea pentru mine) Adventist Review, 9 oct. 1986, pag. 11-13

Sursa: www.adventist.ro