Adventiștii de ziua a șaptea cred…
Că, prin botez, noi mărturisim credința noastră în moartea și învierea lui Isus Hristos și dăm mărturie privind moartea noastră față de păcat și hotărîrea noastră de a umbla într-o viață nouă. În acest fel, noi recunoaștem pe Hristos ca Domn și Mîntuitor, devenim poporul Lui și sîntem primiți ca membri de către biserica Sa. Botezul este un simbol al unirii noastre cu Hristos, al iertării păcatelor noastre și al primirii Duhului Sfînt. El se săvîrșește prin scufundarea în apă și este condiționat de mărturisirea credinței în Isus și de dovezile pocăinței de păcat. El urmează instruirii în adevărurile Sfintelor Scripturi și
acceptării învățăturilor ei.
Botezul
Nyangwira, care trăia în Africa Centrală, nu considera botezul o simplă preferință. Timp de mai bine de un an, ea a studiat cu mult zel Biblia. Ea dorea mult să devină creștină.
Într-o seară, ea a împărtășit soțului ei din lucrurile pe care le învățase. Violent și furios, el a strigat: „Nu vreau o religie ca aceasta în casa mea și, dacă mai continui să studiezi, te voi ucide". Deși afectată, Nyangwira a continuat să studieze și nu peste mult timp ea era gata pentru botez.
Mai înainte de a pleca de acasă pentru serviciul divin de botez, Nyangwira a îngenuncheat cu respect înaintea soțului ei și i-a spus că urmează să să primească botezul. El a pus mîna pe cuțitul cel mare de vînătoare și a strigat: „Å¢i-am spus că nu vreau să fii botezată. În ziua în care te vei boteza, te voi ucide".
Dar Nyangwira, hotărîtă să urmeze Domnului, a plecat cu ecourile amenințărilor soțului ei în urechi.
Mai înainte de a intra în apă, ea și-a mărturisit păcatele și și-a consacrat viața Mîntuitorului ei, neștiind dacă nu cumva în ziua aceea va trebui să-și dea viața pentru Domnul. Pacea însă i-a cuprins inima în timp ce era botezată.
Cînd s-a întors acasă, ea a adus soțului său cuțitul.
„Te-ai botezat?" a întrebat el plin de mînie.
„Da", a răspuns Nyangwira, simplu. „Iată cuțitul!"
„Ești gata să fii omorîtă?"
„Da, sînt!"
Uimit de curajul ei, soțul n-a mai dorit s-o ucidă. 1
Cît de important este botezul?
Este botezul atît de important ca să merite ca cineva să-și riște viața pentru el? Cere Dumnezeu cu adevărat botezul? Depinde mîntuirea de botez?
Exemplul lui Isus. Într-o zi, Domnul Isus a părăsit atelierul de tîmplărie din Nazaret, Și-a luat la revedere de la familia Sa și a plecat la Iordan unde Ioan, vărul Său, predica. Apropiindu-Se de Ioan, El a cerut să fie botezat. Uimit, Ioan a încercat să-L abată de la hotărîrea Lui, spunînd: „Eu am trebuință să fiu botezat de Tine și Tu vii la mine?"
„Lasă-Mă acum", a răspuns Isus, „căci așa se cade să împlinim tot ce trebuie împlinit" (Mat. 3, 13-15).
Botezul lui Isus a dat pentru totdeauna acestei orînduiri2 aprobarea divină (Mat. 3, 13-17. 21. 25). În botez, noi participăm la misiunea lui Isus și „împlinim tot ce trebuie împlinit". Dacă Domnul Hristos, Cel fără de păcat, a fost botezat, atunci și noi, cei păcătoși, trebuie să facem la fel.
Porunca lui Isus
La sfîrșitul lucrării Sale de slujire, Hristos a poruncit ucenicilor Săi: „Duceți-vă și faceți ucenici din toate neamurile, botezîndu-i în numele Tatălui și al Fiului și al Sfîntului Duh. Și învățați-i să păzească tot ce v-am poruncit" (Mat. 28, 18-20).
În această însărcinare, Hristos a arătat clar că El cere botezarea acelora care doresc să intre în biserica Sa, Împărăția Sa spirituală. Cînd, prin lucrarea ucenicilor, Duhul Sfînt aducea pe oameni la pocăință și să primească pe Isus ca Mîntuitor al lor personal, ei trebuia să fie botezați în numele Treimii divine. Botezul lor avea să demonstreze că ei intraseră într-o legătură personală cu Hristos și se angajau să trăiască în armonie cu principiile Împărăției harului Său. Hristos a încheiat porunca Sa de a boteza, cu asigurarea: „Și iată că Eu sînt cu voi în toate zilele, pînă la sfîrșitul veacului".
După înălțarea la cer a Domnului Hristos, apostolii au făcut cunoscută necesitatea și urgența botezului (Fapte 2, 38; 10, 48; 22, 16). Ca răspuns, mulțimi au fost botezate, formînd biserica Noului Testament (Fapte 2, 41. 47; 8, 12), acceptînd autoritatea Tatălui, a Fiului și a Duhului Sfînt.
Botezul și mîntuirea. Hristos a învățat astfel: „Cine va crede și se va boteza, va fi mîntuit" (Marcu 16, 16). În biserica apostolică, botezul urma în mod natural primirii lui Hristos. Era o confirmare a credinței noului credincios (Fapte 8, 12; 16, 30- 34).
Petru a folosit experiența lui Noe din timpul potopului, pentru a ilustra legătura dintre botez și mîntuire. În timpurile antediluviene, păcatul ajunsese la astfel de proporții, încît, prin Noe, Dumnezeu a avertizat lumea să se pocăiască sau, de nu, va fi nimicită. Numai opt persoane au crezut, au intrat în corabie și „au fost scăpate prin apă". „Icoana aceasta închipuitoare vă mîntuiește acum pe voi", spunea Petru, „și anume botezul, care nu este o curățire de întinăciunile trupești, ci mărturia unui cuget curat înaintea lui Dumnezeu, prin învierea lui Isus Hristos" (1 Petru 3, 20-21).
Petru a explicat astfel că noi sîntem mîntuiți prin botez, așa cum Noe și familia sa au fost salvați prin apă. Desigur că Dumnezeu, și nu apele potopului, a însemnat salvare pentru Noe. Tot la fel, sîngele lui Hristos, și nu apa botezului, este ceea ce îndepărtează păcatul de la cel credincios. „Dar botezul, asemenea ascultării lui Noe de a intra în corabie, ’este mărturia unui cuget curat înaintea lui Dumnezeu’. Cînd omul, prin puterea lui Dumnezeu, dă această mărturie, mîntuirea oferită prin învierea lui Isus intră în vigoare". 3
Cu toate acestea, deși botezul este legat în mod vital de mîntuire, el nu garantează mîntuirea. 4 Pavel a considerat experiența exodului poporului Israel ca fiind o reprezentare simbolică a botezului. 5 "Fraților, nu vreau să nu știți că părinții noștri toți au fost supt nor, toți au trecut prin mare, toți au fost botezați în nor și în mare, pentru Moise; toți au mîncat aceeași mîncare duhovnicească și toți au băut aceeași băutură duhovnicească ce venea după ei; și stînca era Hristos. Totuși, cei mai mulți dintre ei n-au fost plăcuți lui Dumnezeu, căci au pierit în pustie" (1 Cor. 10, 1-5). Tot la fel și astăzi, botezul nu asigură în mod automat mîntuirea. Experiența lui Israel a fost scrisă pentru „învățătura noastră, peste care au venit sfîrșiturile veacurilor. Astfel dar, cine crede că stă în picioare, să ia seama să nu cadă" (1 Corinteni 10, 11. 12).
„Un singur botez"
Administrarea botezului diferă în lumea creștină. Unii folosesc scufundarea, alții stropirea, iar alții turnarea sau vărsarea apei. Caracteristica unității pe care Duhul o aduce în biserica lui Dumnezeu este practicarea „unui singur botez" (Ef. 4, 5). 6 Ce descoperă Biblia despre însemnătatea termenului „a boteza", despre practica în sine și despre importanța ei spirituală?
Însemnătatea cuvîntului „botez". Cuvîntul „botez" vine de la verbul grec baptizo, care implică imersiunea, deoarece el derivă din verbul bapto, însemnînd „a afunda în sau sub". 7 Cînd verbul „a boteza" se referă la botezul cu apă, acesta poartă cu el ideea de imersiune sau scufundare a unei persoane sub apă. 8
În Noul Testament, verbul „a boteza" este folosit
(1) pentru a se referi la botezul cu apă (Mat. 3, 6; Marcu 1, 9; Fapte 2, 41);
(2) ca o metaforă a suferințelor și morții lui Hristos (Mat. 20, 22. 23; Marcu 10, 38. 39; Luca 10, 50);
(3) la venirea Duhului Sfînt (Mat. 3, 11; Marcu 1, 8; Luca 3, 16; Ioan 1, 33; Fapte 1, 5; 11, 16) și
(4) la abluțiuni sau spălarea rituală a mîinilor (Marcu 7, 3. 4; Luca 11, 38). Această a patra folosință denotă spălarea pentru curățirea de necurăția ceremonială și nu legitimează botezul prin turnarea apei. 9 Scriptura folosește substantivul „botez" atît pentru botezul cu apă, cît și pentru moartea lui Hristos (Mat. 3, 7; 20, 22).
J. K. Howard observă că Noul Testament nu oferă „nici o dovadă că botezul prin stropire a fost vreodată o practică apostolică, dar, într-adevăr, toate dovezile arată că această practică a fost introdusă mai tîrziu. " 10
Botezul în Noul Testament. Cazurile raportate în Noul Testament privind botezul cu apă implică scufundarea. Citim că Ioan boteza în rîul Iordan (Mat. 3, 6; Marcu 1, 5) și “în Enon, aproape de Salim, pentru că acolo erau multe ape" (Ioan 3, 23). Numai scufundarea cerea „multe ape".
Ioan a scufundat pe Isus. El L-a botezat pe Isus în Iordan și, după botez, Isus „a ieșit afară din apă" (Marcu 1, 9. 10; Mat. 3, 16). 11
Biserica apostolică a botezat, de asemenea, prin scufundare. Cînd Filip, evanghelistul, l-a botezat pe eunucul etiopean, „s-au pogorît amîndoi în apă" și „au ieșit afară din apă" (Fapte 8, 38-39).
Botezul în istorie. Înainte de era creștină, iudeii botezau pe prozeliții lor prin scufundare. Esenienii la Qumram au urmat practica scufundării atît pentru membri, cît și pentru convertiți. 12
Dovezi din picturile din catacombe și biserici, din mozaicurile de pe pardoseli, ziduri sau tavane, din sculpturi și din ilustrații conținute în exemplare străvechi ale Noului Testament „mărturisesc cu prisosință despre scufundare, ca fiind modul normal de botezare în biserica creștină, în perioada primelor paisprezece secole. 13 Baptisteriile din vechile catedrale, biserici și ruine din Nordul Africii, Turcia, Italia, Franța și din alte locuri dau încă mărturie despre
vechimea acestei practici. 14
Însemnătatea botezului
Însemnătatea botezului este, în mod intim, legată de modul de aducere a lui la îndeplinire. Alfred Plumer spunea: „Numai cînd botezul este administrat prin scufundare, numai atunci este văzută deplina lui însemnătate". 15
Simbol al morții și învierii lui Hristos. După cum a fi acoperit de ape simbolizează necazuri și suferințe copleșitoare (Ps. 42, 7; 69, 2; 124, 4. 5), tot astfel scufundarea Domnului Isus în apa botezului este un simbol profetic al suferințelor, morții și îngropării Sale (Marcu 10, 38; Luca 12, 50), iar ieșirea Sa din apa botezului vorbește despre învierea Sa (Rom. 6, 3-5).
Botezul n-ar fi avut nici o semnificație ca simbol al suferințelor lui Hristos, „dacă biserica apostolică ar fi practicat un alt fel de botez decît acela prin scufundare". De aceea, „cel mai puternic argument pentru botezul prin scufundare este un argument teologic". 16
Simbol al morții față de păcat și trăirii pentru Dumnezeu. Prin botez, credincioșii pășesc în experiența suferințelor trăite de Domnul nostru. Pavel spune: „Nu știți că toți cîți am fost botezați în Isus Hristos, am fost botezați în moartea Lui? Noi deci, prin botezul în moartea Lui, am fost îngropați împreună cu El, pentru ca, după cum Hristos a înviat din morți, prin slava Tatălui, tot așa și noi să trăim o viață nouă" (Rom. 6, 3-4).
Legătura intimă a credincioșilor cu Hristos este descoperită prin expresii ca „botezați în Hristos", „botezați în moartea Lui" și „prin botezul în moartea Lui, am fost îngropați împreună cu El". Howard notează: „În actul simbolic al botezului, credinciosul se cuprinde în moartea lui Hristos și într-un sens real moartea Lui devine moartea sa; și el se cuprinde în învierea lui Hristos, astfel că învierea Lui devine învierea sa". 17 Ce înseamnă intrarea credinciosului în suferințele Domnului?
1. Moarte față de păcat. Prin botez, credincioșii au fost făcuți „una cu El, printr-o moarte asemănătoare cu a Lui" (Rom. 6, 5) și „răstignit împreună cu Hristos" (Gal. 2, 20). Aceasta înseamnă că „omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, pentru ca trupul păcatului să fie dezbrăcat de puterea lui, în așa fel ca să nu mai fim robi ai păcatului. Căci cine a murit, de drept, este izbăvit de păcat" (Rom. 6, 6-8).
Credincioșii au renunțat la vechiul lor mod de viață. Ei sînt morți față de păcat și, prin aceasta, confirmă că „cele vechi s-au dus" (2 Cor. 5, 17) și că viața lor este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu. Botezul simbolizează crucificarea vieții vechi. Nu este numai o moarte, ci și o îngropare. Noi sîntem .îngropați împreună cu El, prin botez" (Col. 2, 12). Îngroparea urmează după moartea unei persoane și tot astfel, atunci cînd credinciosul coboară în mormîntul apei, viața cea veche, care a murit cînd el a primit pe Hristos, este acum înmormîntată.
Prin botez, credincioșii renunță la lume. În ascultare de porunca: „Ieșiți din mijlocul lor, și despărțiți-vă de ei, zice Domnul. Nu vă atingeți de ce este necurat" (2 Cor. 6, 17), candidații fac public faptul că ei părăsesc slujirea lui Satana și că au primit pe Isus în viața lor.
În biserica apostolică, chemarea la pocăință cuprindea chemarea la botez (Fapte 2, 38). Astfel că botezul marchează, de asemenea, adevărata pocăință. Credincioșii mor față de călcarea legii și obțin iertarea de păcat prin sîngele curățitor, răscumpărător al lui Isus Hristos. Ceremonia baptismală este o demonstrare a unei curățiri interioare – îndepărtarea păcatelor ce au fost mărturisite.
2. Viu pentru Dumnezeu. Puterea învierii lui Dumnezeu vine să lucreze în viața noastră. Ea ne face în stare să umblăm într-o viață nouă (Rom. 6, 4), morți față de păcat, dar “vii pentru Dumnezeu, în Isus Hristos, Domnul nostru" (Rom. 6, 11). Noi dăm astfel mărturie că singura nădejde a unei vieți de biruință asupra naturii vechi stă în harul Domnului cel înviat, care oferă o nouă viață spirituală prin puterea creatoare a Duhului Sfînt. Această viață nouă ne înalță la un nivel mai înalt al experienței umane, dîndu-ne o nouă valoare, noi aspirații și dorințe, care se concentrează într-o consacrare deplină lui Isus Hristos. Noi sîntem ucenici ai Mîntuitorului nostru și botezul este semnul uceniciei noastre.
Simbolul legăturii unui legămînt. În timpurile Vechiului Testament, circumciziunea marca legătura legămîntului dintre Dumnezeu și Avraam (Gen.
17, 1-7).
Legămîntul avraamic avea atît aspect spiritual, cît și național. Circumciziunea era un semn al identității naționale. Avraam personal și toți cei
de parte bărbătească din familia sa, de la vîrsta de 8 zile aveau să fie circumciși (Gen. 17, 10-14; 25-27). Orice om de parte bărbătească necircumcis trebuia să fie „nimicit" din poporul lui Dumnezeu, pentru că a călcat legămîntul (Gen. 17, 14).
Faptul că legămîntul a fost făcut între Dumnezeu și Avraam, un adult, își descoperă dimensiunile lui spirituale. Circumciziunea lui Avraam a făcut cunoscută și a confirmat experiența lui anterioară, a îndreptățirii prin credință. Circumciziunea sa a fost „o pecete a acelei neprihăniri, pe care o căpătase prin credință, cînd era netăiat împrejur" (Rom. 4, 11).
Dar numai circumciziunea nu garantează intrarea în adevărata dimensiune spirituală a legămîntului. În repetate rînduri, cei care au vorbit din partea lui Dumnezeu au avertizat că nimic mai puțin decît circumciziunea spirituală nu va fi de ajuns. „Să vă tăiați dar inima împrejur, și să nu vă mai înțepeniți gîtul" (Deut. 10, 16; 30, 6; Ier. 4, 4). Cei „netăiați împrejur cu inima" aveau să fie pedepsiți împreună cu neamurile (Ier. 9, 25-26).
Cînd iudeii au respins pe Isus ca Mesia, ei au rupt legămîntul legăturii lor cu Dumnezeu, punînd cu aceasta capăt statutului lor special de popor ales (Dan. 9, 24-27). Deși legămîntul lui Dumnezeu și făgăduințele Sale au rămas aceleași, El a ales un alt popor. Israelul spiritual a înlocuit națiunea iudaică (Gal. 3, 27-29; 6, 15. 16).
Moartea Domnului Hristos a ratificat Noul legămînt. Oamenii au intrat în acest legămînt prin circumciziunea spirituală – un răspuns al credinței la moartea ispășitoare a Domnului Isus. Creștinii au „Evanghelia pentru cei netăiați împrejur" (Gal. 2, 7). Noul legămînt cere o „credință lăuntrică" și nu „un ritual exterior" din partea celor care urmează să aparțină Israelului spiritual. Cineva poate să fie iudeu prin naștere; dar el poate să fie creștin numai prin nașterea din nou. „Căci în Isus Hristos, nici tăierea împrejur, nici netăierea împrejur n-au vreun preț, ci credința care lucrează prin dragoste" (Gal. 5, 6). Ceea ce are valoare este „tăierea împrejur a inimii, în duh" (Rom. 2, 28-29).
Botezul, semnul legăturii mîntuitoare cu Isus, este această circumciziune spirituală. „În El ați fost tăiați împrejur, nu cu o tăiere împrejur, făcută de mînă, ci cu tăierea împrejur a lui Hristos, în dezbrăcarea de trupul poftelor firii noastre pămîntești, fiind îngropați împreună cu El, prin botez, și înviați în El și împreună cu El, prin credința în puterea lui Dumnezeu, care L-a înviat din morți" (Col. 2, 11. 12).
„Avînd firea pămîntească îndepărtată prin tăierea împrejur spirituală, adusă la îndeplinire prin Isus, cel botezat acum se îmbracă cu Hristos și intră în legătura legămîntului cu Isus. Ca rezultat, el este îndreptățit să primească împlinirea făgăduințelor legămîntului". 18 „Toți care ați fost botezați pentru Hristos, v-ați îmbrăcat cu Hristos. și dacă sînteți ai lui Hristos, sînteți sămînța lui Avraam, moștenitor prin făgăduință" (Gal. 3, 27-29). Aceia care au intrat în această relație a legămîntului trăiesc asigurarea dată de Dumnezeu: „Eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu" (Ier. 31, 33).
Simbol al consacrării în slujba lui Hristos. La botezul Său, Isus a primit o revărsare deosebită a Duhului Sfînt, semnificînd ungerea sau consacrarea Sa pentru misiunea pe care I-a dat-o Tatăl Său (Mat. 3, 13-17; Fapte 10, 38). Experiența Sa descoperă faptul că botezul cu apă și botezul cu Duhul Sfînt aparțin aceleiași experiențe, că botezul fără primirea Duhului Sfînt este incomplet.
În biserica apostolică, revărsarea Duhului Sfînt urma, în general, botezului cu apă. Tot astfel și astăzi, cînd sîntem botezați în numele Tatălui, al Fiului și al Duhului Sfînt, noi sîntem închinați, sîntem consacrați și uniți cu cele trei mari Puteri ale cerului, pentru vestirea Evangheliei veșnice.
Duhul Sfînt ne pregătește pentru această lucrare de slujire prin curățirea inimilor noastre de păcat. Ioan declară că Isus „vă va boteza cu Duhul Sfînt și cu foc" (Mat. 3, 11). Isaia descoperă faptul că Dumnezeu va curăți pe poporul Său de orice necurăție a lor „cu duhul judecății și cu duhul nimicirii" (Is. 4, 4). Eu voi „topi zgura", spunea Dumnezeu, și „toate părticelele de plumb le voi depărta de tine" (Is. 1, 25). Dumnezeu „este un foc mistuitor" pentru păcat (Evr. 12, 29). Duhul Sfînt va curăți viața tuturor acelora care se supun Lui, mistuind toate păcatele lor.
Apoi Duhul Sfînt le va da darurile Sale. Darurile Sale sînt „o înzestrare specială, dată cu ocazia botezului, pentru a face în stare pe credincios să slujească bisericii și să slujească acelora care nu au primit încă pe Isus Hristos". 19 Botezul cu Duhul Sfînt a dat bisericii apostolice puterea de a da mărturie (Fapte 1, 5. 8) și numai un asemenea botez va face biserica în stare să-și împlinească misiunea de a vesti Evanghelia cea veșnică a Împărăției (Mat. 24, 14; Apoc. 14, 6).
Simbol al intrării în biserică. Ca semn al regenerării unei persoane sau al nașterii din nou (Ioan 3, 3. 5), botezul marchează și intrarea în Împărăția spirituală a lui Hristos. 20 Deoarece unește pe credinciosul cel nou cu Hristos, el are totdeauna rolul de ușă pentru biserică. Prin botez, Domnul adaugă noi ucenici la corpul credincioșilor – trupul Său, biserica (Fapte 2, 41. 47; 1 Cor. 12, 13). Astfel ei devin membri ai familiei lui Dumnezeu. Nimeni nu poate fi botezat fără să se alăture familiei bisericii.
Condiții pentru botez
Scriptura compară legătura dintre Hristos și biserica Sa cu o căsătorie. În căsătorie, ambele părți trebuie să-și cunoască bine răspunderile și îndatoririle. Aceia care doresc să se boteze trebuie să dea pe față în viața lor credință, pocăință și roadele pocăinței, ca și o înțelegere a însemnătății botezului și a implicațiilor acestui angajament spiritual. 21
Credința. O cerință în vederea botezului este credința în jertfa ispășitoare a lui Isus, ca singur mijloc de mîntuire din păcat. Hristos spunea: „Cine crede și se va boteza va fi mîntuit" (Marcu 16, 16). În biserica apostolică erau botezați numai aceia care credeau în Evanghelie (Fapte 8, 12. 36. 37; 18, 8).
Deoarece „credința vine în urma auzirii, iar auzirea vine prin Cuvîntul lui Dumnezeu" (Rom. 10, 17), instruirea este o parte esențială a pregătirii în vederea botezului. Marea însărcinare a lui Hristos confirmă importanța unei astfel de instruiri. „Duceți-vă și faceți ucenici din toate neamurile, botezîndu-i în Numele Tatălui și al Fiului și al Sfîntului Duh. Și învățați-i să păzească tot ce v-am poruncit. Și iată că Eu sînt cu voi în toate zilele, pînă la sfîrșitul veacului" (Mat. 28, 19. 20). A deveni ucenic sau discipol cere o instruire amănunțită.
Pocăința. „Pocăiți-vă", le-a spus Petru, „și fiecare din voi să fie botezat" (Fapte 2, 38). Instruirea din Cuvîntul lui Dumnezeu produce nu numai credință, ci și pocăință și convertire. Ca răspuns la chemarea lui Dumnezeu, oamenii văd starea lor căzută, își mărturisesc păcătoșenia, se supun lui Dumnezeu, se pocăiesc de păcatele lor, acceptă jertfa ispășitoare a lui Hristos și se consacră unei noi vieți cu El. Fără convertire, ei nu pot avea o comuniune personală cu Isus Hristos. Numai prin pocăință ei pot să trăiască experiența morții față de păcat – o cerință pentru botez.
Roadele pocăinței. Aceia care doresc să primească botezul trebuie să mărturisească credința lor și să trăiască experiența pocăinței. Dar, dacă nu fac, de asemenea, „roade vrednice de pocăință" (Mat. 3, 8), ei nu au împlinit cerințele biblice pentru botez. Viața lor trebuie să demonstreze atașamentul față de adevărul, așa cum este în Isus și să exprime iubirea lor pentru Dumnezeu prin ascultarea de poruncile Sale. În pregătirea pentru botez, ei trebuie să renunțe la credințele și practicile lor rătăcite. Roadele Duhului, manifestate în viața lor, vor dovedi faptul că Domnul locuiește în ei și ei în Domnul (Ioan 15, 1-8). Dacă nu dau dovada aceasta în legătura lor cu Hristos, ei nu sînt încă gata să se alăture bisericii. 22
Examinarea candidaților. A deveni membru al bisericii înseamnă un act spiritual, nu numai înscrierea numelui într-un registru. Aceia care aduc la îndeplinire botezul sînt răspunzători de hotărîrea privind pregătirea candidatului la botez. Ei trebuie să se asigure de faptul că cel ce solicită botezul înțelege principiile pe care le are biserica și că dă mărturia nașterii din nou și a unei experiențe pline de bucurie în Isus. 23
Cu toate acestea, ei ar trebui să fie foarte atenți să nu judece motivele acelora care cer botezul. „Cînd o persoană se prezintă ca un candidat la calitatea de membru al bisericii, noi trebuie să cercetăm roadele vieții sale și să lăsăm asupra lui răspunderea motivelor sale. " 24
Unii au fost îngropați de vii în apa botezului. Eul n-a murit. Aceștia n-au primit o viață nouă în Hristos. Aceia care s-au alăturat bisericii în felul acesta au adus cu ei semințele slăbiciunii și apostaziei. Influența lor nesfințită a produs confuzie în unii dinăuntrul și din afara bisericii și au pus în primejdie mărturia ei.
Să fie botezați pruncii și copiii? Botezul aduce în biserică noi credincioși în virtutea nașterii din nou. Convertirea lor i-a calificat pentru botez și pentru calitatea de membru al bisericii. Integrarea acestora în biserică are loc la „nașterea din nou" și nu la „nașterea pruncului". De aceea, credincioșii erau botezați „atît bărbați, cît și femei" (Fapte 8, 12. 13. 29-38; 9, 17. 18; 1 Cor. 1, 14). „Nicăieri în Noul Testament", admite Karl Barth, „nu este permisă sau poruncită botezarea pruncilor". 25 G. R. Beasley-Murray a mărturisit: „M-am văzut neînstare să recunosc în botezul pruncilor, botezul bisericii Noului Testament". 26
Pentru că pruncii și copiii cei mici nu pot trăi experiența convertirii, ei nu pot fi apți pentru a fi botezați. Înseamnă oare aceasta că ei sînt excluși din comunitatea noului legămînt? Desigur, nu! Isus nu i-a exclus din Împărăția harului Său. „Lăsați copilașii să vină la Mine și nu-i opriți", a spus El, „căci Împărăția cerurilor este a celor ca ei". Și El Și-a pus mîinile asupra lor (Mat. 19, 14. 15). Părinții credincioși îndeplinesc un rol vital, acela de a călăuzi pe copiii lor într-o legătură cu Hristos, care, în cele din urmă, îi va duce la botez.
Răspunsul pozitiv al lui Isus dat mamelor care și-au adus copiii la El ca să fie binecuvîntați a dat loc practicii dedicării copilului. Pentru acest serviciu, părinții aduc copiii lor la comunitate, pentru a fi prezentați și consacrați lui Dumnezeu.
La ce vîrstă poate o persoană să fie gata pentru botez? Persoanele pot fi botezate dacă:
(1) sînt destul de în vîrstă ca să înțeleagă însemnătatea botezului,
(2) s-au predat lui Hristos și sînt convertite,
(3) înțeleg principiile fundamentale ale creștinismului și
(4) înțeleg importanța calității de membru.
Mîntuirea este în primejdie numai atunci cînd cineva a ajuns la vîrsta cînd este răspunzător de hotărîrile lui și respinge influența Duhului Sfînt.
Pentru că oamenii diferă unii de alții în ceea ce privește maturitatea lor spirituală la o vîrstă dată, unii sînt gata pentru botez la o vîrstă mai timpurie decît alții. Astfel că nu putem stabili o vîrstă minimă pentru botez. Cînd părinții consimt la botezul copiilor lor la o vîrstă mai timpurie, ei trebuie să accepte responsabilitatea pentru creșterea lor spirituală și dezvoltarea caracterului.
Rodul botezului
Cel mai însemnat rod pe care îl aduce botezul este o viață trăită pentru Hristos. Å¢intele și aspirațiile se concentrează asupra lui Hristos și nu asupra eului. „Dacă deci ați înviat împreună cu Hristos, să umblați după lucrurile de sus, unde Hristos șade la dreapta lui Dumnezeu. Gîndiți-vă la lucrurile de sus, nu la cele de pe pămînt" (Col. 3, 1. 2). Botezul nu înseamnă atingerea celui mai înalt pisc posibil pentru creștini. Pe măsură ce creștem spiritual, noi dobîndim har creștin, care să fie folosit în slujirea altora, în cadrul planului lui Dumnezeu de dezvoltare: „Harul și pacea să vă fie înmulțite prin cunoașterea lui Dumnezeu și a Domnului nostru Isus Hristos" (2 Petru 1, 2). Atîta vreme cît rămînem credincioși legămîntului botezului nostru, Tatăl, Fiul și Duhul Sfînt, în ale căror nume am fost botezați, garantează faptul că vom avea acces la puterea divină, care să ne ajute în orice situații de criză cu care putem fi confruntați în viața de după botez.
Al doilea rod este o viață trăită pentru biserica lui Hristos. Noi nu mai sîntem persoane izolate, noi am devenit membri ai bisericii lui Hristos. Ca pietre vii, constituim templul lui Dumnezeu (1 Petru 2, 2-5). Noi menținem o legătură deosebită cu Hristos, capul bisericii, de la care primim zilnic har pentru creștere și dezvoltare în dragoste (Ef. 4, 16). Noi ne asumăm răspunderi în cadrul comunității legămîntului, ai cărei membri poartă o răspundere pentru noii botezați (1 Cor. 12, 12-26). Pentru binele lor, ca și pentru acela al bisericii, acești noi membri trebuie să fie cuprinși într-o viață de închinare, de rugăciune și de slujire din iubire (Ef. 4, 12).
Rodul final este o viață trăită în și pentru lume. Este adevărat că noi, care am fost botezați, sîntem cetățeni ai cerului (Filip. 3, 20). Dar am fost chemați afară din lume numai pentru a fi instruiți în cadrul corpului lui Hristos, ca să ne întoarcem în mjlocul lumii ca slujitori, participînd la lucrarea de slujire a lui Hristos. Adevărații ucenici nu se vor retrage din lume în biserică; noi sîntem născuți în Împărăția lui Hristos ca misionari. Credincioșia față de legămîntul nostru baptismal implică conducerea altora în Împărăția harului. 27
Astăzi, Dumnezeu așteaptă cu ardoare ca noi să intrăm în viața îmbelșugată, pe care El, în mod milostiv, ne-a oferit-o. „Și acum ce zăbovești? Scoală-te, primește botezul, și fii spălat de păcatele tale, chemînd Numele Domnului" (Fapte 22, 16).
Referinte
1. S. M. Samuel, „A Brave African Wife" (O bravă soție africană), Review and Herald/14 februarie 1963, p. 19.
2. O orînduire este un ritual simbolic religios, ce reprezintă adevăruri centrale ale Evangheliei și care este o obligație universală și perpetuă. Domnul Hristos a stabilit două orînduiri – botezul și Cina Domnului. O orînduire nu este un sacrament în sensul de a fi un „opus operatum" – un act care în și prin el însuși împarte har și asigură mîntuirea. Botezul și Cina Domnului sînt sacramente numai în sensul de a fi asemenea cu „sacramentum", jurămîntul depus de ostașii romani de a asculta de comandanții lor, chiar cu prețul vieții. Aceste orînduiri cuprind un legămînt de totală supunere față de Hristos. Vezi Strong, Systematic Theology (Teologia sistematică) (Philadelphia, PA: Judson Press, 1954), p. 930; „Botezul"; Enciclopedia biblică A. Z. Ș. , ed rev. , p. 128, 129.
3. Jemison, „Christian Beliefs" (Puncte de credință creștină), p. 244.
4. De la început, Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea, în comun cu moștenirea ei protestantă, a respins orice interpretare a botezului ca un „opus operatum" , adică un act ce, în sine, împarte har și asigură mîntuirea ( „Botezul", Enciclopedia Biblică A. Z. Ș. , ed. rev. , p. 128).
5. 6/Comentariul biblic A. Z. Ș. , ed. rev. , p. 740.
6. Adesea, persoane care au trăit experiența botezului prin scufundare au simțit, ca o convingere personală, că trebuie să fie rebotezate. Vine oare această dorință în conflict cu declarația lui Pavel că este numai „un singur botez" (Ef. 4, 5)? Practica lui Pavel ne arată că nu. Cu ocazia unei vizite la Efes, el a întîlnit mai mulți ucenici care fuseseră botezați de Ioan Botezătorul. Ei au trăit experiența pocăinței și și-au exprimat credința lor în Mesia ce va veni (Fapte 19, 1-5).
Acești ucenici nu aveau o înțelegere clară a Evangheliei. „Cînd au primit botezul din mîna lui Ioan, ei aveau serioase greșeli. Dar, avînd o lumină mai clară, ei au primit cu bucurie pe Hristos ca Răscumpărtor al lor; și, cu acest pas făcut înainte, a venit și o schimbare a obligațiilor lor. Primind o credință mai curată, a existat și o schimbare corespunzătoare în viața și caracterul lor. Ca semn al acestei schimbări și ca o recunoaștere a credinței lor în Hristos, ei au fost rebotezați în Numele lui Isus.
Mulți urmași sinceri ai lui Hristos au avut o experiență asemănătoare. O mai clară înțelegere a voii lui Dumnezeu așază pe credincios într-o relație nouă cu El. Noi îndatoriri sînt descoperite. Multe din cele ce înainte păreau nevinovate sau chiar vrednice de laudă sînt văzute acum ca fiind păcătoase. Vechiul său botez nu-l mai satisface. El s-a văzut ca un păcătos, condamnat de Legea lui Dumnezeu. El a trăit experiența unei noi morți față de păcat și dorește să fie îngropat cu Hristos, prin botez, ca să poată învia la o nouă viață. O astfel de atitudine este în armonie cu exemplul lui Pavel în botezarea iudeilor convertiți. Acest incident a fost raportat de Duhul Sfînt ca o lecție spre învățătura bisericii. " (White, Sketches From the Life of Paul (Schițe din viața lui Pavel), Battle Creek, Mi. Review and Herald/1883) p. 132, 133; vezi, de asemenea, Manualul bisericii, Washington D. C. : Conferința Generală a Adventiștilor de Ziua a Șaptea 1986, ed. rev. , p. 50; White, Evanghelizarea, p. 372- 375).
Scripturile nu spun nimic care să interzică rebotezarea personelor care au călcat legămîntul lor cu Dumnezeu, prin păcate grele sau apostazie, și care au trăit apoi experiența reconvertirii și a reînnoirii legămîntului lor (vezi Manualul bisericii, p. 51, 162; White, Evanghelizarea, p. 375).
7. Vezi Albrecht Oepke, .Bapto, Baptizo", în Dicționarul teologic al Noului Testament, ed. Gerhardt Kittel, trans. Geoffrey W. Bromiley (Grand Rapids: Wm. B. Eerdmans Publ. Co. 1964), vol. I, p. 529. Vine notează că bapto „folosit printre greci, semnifica vopsirea unei haine sau scoaterea apei prin cufundarea unui vas în altul. etc. . W. E. Vine, An Expository Dictionary of Biblical Words (Dicționar explicativ al cuvintelor Bibliei) (New York. N. Y. : Thomas Nelson, 1985), p. 50. „A cufunda" apare de trei ori în Noul Testament, de fiecare dată însemnînd „a scufunda". În parabola bogatului și a lui Lazăr, bogatul a cerut lui Avraam să lase pe Lazăr să-și scufunde vîrful degetului său în apă rece și să aducă un strop de umezeală pe limba sa (Luca 16, 24). În noaptea dinaintea crucificării, Isus a identificat pe vînzătorul Său înmuind (scufundînd) o bucată de pîine și dîndu-i-o lui Iuda (Ioan 13, 26). Și cînd Ioan în viziune a văzut pe Isus călărind, fiind comandant al oștirilor cerului, hainele lui Isus îi păreau lui Ioan ca fiind muiate în sînge (Apoc. 19, 13).
8. George E. Rice, „Botezul, unirea cu Hristos" – Ministry, mai 1982, p. 20.
9. Vezi Albrecht Oepke, “Bapto, Baptizo" în Theological Dictionary of the New Testament (Dicționarul teologic al Noului Testament), vol. 1, p. 535. Cf. Arndt și Gingrich, Lexiconul grec-englez al Noului Testament, p. 131.
10. J. K. Howard, New Testament Baptism (Botezul în Noul Testament) (London: Pickering și Inglis Ltd. , 1970), p. 48.
11. Sublinierea aparține autorilor.
12. Matthew Black, „The Scrolls and Christian Origins"/ (Sulurile și originile creștinismului) (New York: Charles Scribner’s Sons. 1961), p. 96-98. Vezi, de
asemenea, „Botezul", Dicționarul biblic A. Z. Ș. , ed. rev. , p. 118, 119.
13. G. E. Rice, Baptism in the Early Church, (Botezul în biserica primară), Ministry, martie 1981, p. 22, cf. Henry F. Brown, „Baptism Through the Centuries" („Botezul de-a lungul veacurilor") (Mountain View, Ca. , Pacific Press, 1965); William L. Lampkin, A History of Immersion (O istorie a scufundării/Nashville, Broadman Press, 1962); Wolfred N. Cotte „The Archeology of Baptism" (Arheologia botezului) (Londra: Yates și Alexander, 1876).
14. Brown, Baptism Through the Centuries (Botezul de-a lungul veacurilor), p. 49-90.
15. Alfred Plummer, „A Critical and Exegetical Commentary on the Gospel according to St. Luke" (Un comentariu critic și exegetic al Evangheliei după Luca), The International Critical Commentary, ed. Samuel R. Driver, et. al 5-a ed. (Edinburgh, T. și T. Clark, 1981, retipărire), p. 88.
16. „Botezul", Comentariul biblic A. Z. Ș. , Enciclopedia, ed. rev. , p. 128.
17. Howard, New Testament Baptism (Botezul în Noul Testament), p. 69.
18. G. E. Rice .Baptism: Union With Christ" (Botezul: Unirea cu Hristos), Ministry, mai 1982, p. 21.
19. Gottfried Oosterwal, „Every Member a Minister?" (Fiecare membru un slujitor?) From Baptism to a Theological Base (De la botez la o bază teologică)
(Ministry, februarie 1980, p. 4-7). Vezi, de asemenea, Rex D. Edwards, „Baptism as Ordination" (Botezul ca punere deoparte) (Ministry, august 1983, p. 4-6).
20. White, Comentariul biblic A. Z. Ș. , ed. rev. , vol. 6, p. 1075.
21. Dacă sînt condiții pentru botez, atunci cum poate cineva să se “boteze pentru cei morți"? Următoarea interpretare păstrează armonia mesajului biblic.
În 1 Cor. 15, Pavel subliniază importanța învierii din morți și respinge ideea că nu există înviere. El arată că, dacă nu este înviere, credința celui credincios este zadarnică și inutilă (1 Cor. 15, 14. 17). Mergînd pe aceeași linie, el argumentează: „Ce s-ar face cei ce se botează pentru cei morți? Dacă nu înviază morții nicidecum, de ce se mai botează ei pentru cei morți? (1 Cor. 15, 29).
Unii au interpretat expresia „botezat pentru cei morți" ca o referire la botezul îndeplinit de către credincioși pentru persoane care au murit. În lumina condițiilor biblice pentru botez, cineva nu poate susține un astfel de punct de vedere. W. Robertson Nicoll scoate în evidență faptul că la ceea ce face Pavel referire era „o experiență normală, că moartea creștinilor ducea la convertirea celor rămași în viață, care, în primul rînd, ’pentru cei morți’ (pentru cei scumpi ai lor ce erau morți) și în speranța reîntîlnirii cu ei, se întorceau la Hristos". Pe astfel de convertiți Pavel îi descrie ca fiind „botezați pentru cei morți". Speranța binecuvîntării viitoare, la care se adaugă afecțiunea familială și prietenia, era unul dintre cei mai puternici factori de la începuturile răspîndirii creștinismului. " W Robertson Nicoll, ed. „The Expositor’s Greek Testament" (Comentatorul Testamentului Grec) (Grand Rapids, MI; Wm. B. Eerdmans, 1956), vol. 2, p. 931. M. Raeder subliniază faptul că prepoziția “pentru" (huper în greacă) din expresia „botezat pentru cei morți" este o prepoziție de scop. Aceasta înseamnă că botezul era făcut „de dragul" sau „pentru cei morți, cu scopul de a fi reuniți, să se reîntîlnească cu rudele lor ce au murit creștini, la învierea din morți" (M. Raeder, .Vikariatstaufe în 1 Cor. 15, 29?" Zeitschrift fur die Neutestamentliche Wissenschaft, 45 (1955), p. 258-260, citat de către Harold Riesenfeld .Huper", Theological Dictionary of The New Testament, vol. 8, p. 51, 53; cf. Howard, New Testament Baptism (Botezul în Noul Testament), p. 108, 109.
Howard declară că, în contextul său, argumentul lui Pavel din 1 Cor. 15, 29 sună astfel: „Dacă Hristos nu a înviat, aceia care au murit în Hristos au pierit și, fără de speranță, noi devenim deznădăjduiți și nenorociți, în mod deosebit aceia care au intrat în comunitatea creștină și au fost botezați de dragul sau pentru aceia care au murit în Hristos, sperînd să se reunească cu ei" (Howard, Baptism for The Dead) – Botezul pentru cei morți. Un studiu al textului din 1 Cor. 15, 29. „Evangelical Quarterly, ed. F. F. Bruce (Exeter, Eng. Paternoster Press) iulie-septembrie, 1965, p. 141).
22. Cf. Damsteegt, „Reaping the Harvest" (Strîngînd secerișul), Adventist Review/22 oct. 1987, p. 15.
23. Manualul bisericii , p. 41.
24. White, Evanghelizare, p. 313.
25. Karl Barth, Church Dogmatics (Dogmatica bisericii), trans. G. W. Bromiley (Edinburgh: T. and T. Clark, 1969) vol. 4/4 p. 179.
26. G. R. Beasley-Murray, Baptism in the New Testament (Botezul în Noul Testament) (Grand Rapids, MI. Wm. B. Eerdmans, 1973), p. 392.
27. Vezi Edwards .Baptism" (Botezul).
Sursa: www.adventist.ro
