„Daca poporul Meu… se va smeri, se va ruga si va cauta fata Mea si se va abate de la caile lui rele, il voi asculta din ceruri, ii voi ierta pacatul si-i voi tamadui tara.” (2 Cron. 7,14)
Mi-e teama de spitale si sunt dezgustata de ele. Le cunosc prea bine. De mica am respirat smogul din California si, fiindca sufeream de astm, ajungeam atat de des la Spitalul St. Francis, incat asistentele ma cunosteau si ne salutam pe nume. Am hotarat chiar sa nasc acasa. Astfel, cand a trebuit sa ma internez pentru o operatie, am oftat adanc si am inceput sa tremur. Anestezista m-a intrebat daca vreau sa spun ceva.
„Pai, da”, am raspuns eu cu o grimasa, in timp ce un student imi introducea in vena o perfuzie de grosimea unei crosete. „Nu fumez, nu beau si carne nu mananc, am doar 50 de kilograme si nu-mi plac medicamentele, asa ca ar fi bine sa-mi prescrieti cat mai putine.” Ea mi-a raspuns pe un ton grav: „Inteleg”. Si, inainte sa mai pot protesta, a golit in perfuzie continutul unei seringi mari. „Ce e aia?”, am intrebat. „Ceva sa va linistiti”, mi-a raspuns ea. Capul mi se incalzea si ma simteam slabita, iar contururile salonului se pierdeau. Toate teoriile unei conspiratii pe care le elaborasem de-a lungul anilor capatau noi forme. Ultimul gand aproape inconstient a fost: Nu m-au anesteziat inca, mai pot sa fug!
Am auzit deseori ca biserica nu este un loc pentru sfinti, ci un spital pentru pacatosi. Mi-a placut analogia. E adevarat ca fiecare dintre noi venim la biserica avand probleme morale sau afective, diferite boli. Este evident ca nu avem dreptul de a-i dispretui pe ceilalti pacienti pentru ca au alte deficiente (sau le oglindesc in mod stanjenitor pe ale noastre).
Pe de alta parte, m-am gandit si la faptul ca, daca biserica se aseamana cu un spital, nu toti pot fi pacienti – cel putin nu tot timpul. Ce multumita am fost ca existau in spital oameni care se simteau bine si erau in putere! Ce linistita eram cand o vedeam pe asistenta langa patul meu, gata sa ma ajute, cu un burete in mana ca sa-mi umezeasca buzele uscate!
Ma bucur ca biserica devine cer pentru sufletele ranite. Este bine sa simti cum raceala respingerii legaliste este inlocuita de caldura sinceritatii spirituale si emotionale. Imi doresc sa nu ne oprim din drumul spre recuperare!
Doamne, ajuta-ma sa vindec sufletele ranite din familia mea, din biserica mea si din localitatea mea!
Autor: Leslie Kay
