Sa invatam sa depindem de altii
„De la capatul pamantului strig catre Tine si zic: ’Du-ma pe stanca pe care n-o pot ajunge, caci este prea inalta pentru mine!’” (Ps. 61,2)
Nu este uimitor cat de repede se poate schimba viata? Lucruri a caror valoare o subestimam dispar brusc ori sunt compromise. Exact lucrul acesta mi s-a intamplat mie, nu demult. Jucam softball [baseball feminin] si echipa noastra pierdea. Ca sa salvez situatia, am plonjat catre baza si mi-am fracturat piciorul, mi-am rupt un ligament de la genunchi si un cartilaj, cazand direct pe burta. Am fi putut pierde intr-un mod jalnic, dar singurul lucru de care oamenii isi aduc aminte este ca m-au vazut pusa intr-un carucior si urcata in ambulanta.
Si a trebuit sa ma intreb: De ce? De ce eu? De ce acum? Eu nu am timp sa merg incet, cu carjele, dintr-un loc in altul. Cu piciorul in ghips, nu pot sa conduc masina. Trebuie sa depind de bunatatea altora, sa faca pentru mine diferite lucruri, sa gateasca si sa aiba grija de copiii mei, in timp ce eu sufar proceduri clinice si indur programari la doctor.
E greu sa depinzi de altii cand, de fapt, esti o persoana atat de independenta si de autonoma ca mine. Dar probabil tocmai de aceea s-a intamplat lucrul acesta. Am invatat ca nu e nimic rau sa te bazezi pe altii, sa ai nevoie de ajutor. si e ceva normal sa te dezamageasca sau sa te uite atunci cand boala ta nu se vindeca. Acum stiu cum te simti cand esti la bunul plac al altora pentru un interval lung de timp. Oamenii sunt ocupati cu propria viata. Nu e totdeauna usor sa ma includa si pe mine in programul lor. Prietenii mei sunt extraordinari, dar stiu ca, dupa aproape trei saptamani de cand sunt invalida, viata lor a mers inainte. A mea sta pe loc.
Am inteles, de asemenea, cum se simt copiii mei cand cer ceva, iar eu nu le ofer imediat acel lucru. E greu sa fii dependent si rabdator in acelasi timp. Iar atunci cand esti dependent, ai tendinta sa pretinzi foarte mult. Am invatat cum este ca ceri o punga cu gheata sau un pahar cu apa si sa trebuiasca sa astepti ca sa le primesti. Deocamdata, Dumnezeu va trebui nu doar sa ma conduca la Stanca aceea pe care n-o pot ajunge, caci este prea inalta pentru mine, ci va trebui sa ma si impinga pentru a ajunge pana la ea. Dar e bine, pentru ca eu invat sa depind.
Doamne, condu-ma pe calea pe care Tu vrei sa merg si, daca este necesar, impinge-ma de la spate!
Celeste Perrino Walker
