Povestea alveolei dentare uscate
„Si El mi-a zis: ’Harul Meu iti este de ajuns, caci puterea Mea in slabiciune este facuta desavarsita’. Deci ma voi lauda mult mai bucuros cu slabiciunile mele, pentru ca puterea lui Hristos sa ramana in mine.” (2 Cor. 12,9)
Am invatat o lectie spirituala de la o alveola dentara uscata – o cavitate goala, locul unde ar fi trebuit sa fie un dinte. La cateva zile dupa o extractie, pacientul a intrat in cabinet, plangandu-se de o durere extrema. Dentistul a descoperit ca cheagul de sange nu mai acoperea cavitatea ramasa in urma extractiei. Fara cheag, osul era expus la aer si aceasta producea durere.
Cand este extras un dinte, locul gol trebuie sa sangereze, ca sa curete rana si ca sa se formeze un cheag. De obicei, doar o scurta perioada de timp – probabil cincisprezece minute – zona aceea poate sangera. Daca nu se formeaza un cheag sau daca se formeaza si cade imediat, zona respectiva nu va mai sangera de la sine. Pentru ranile normale acest lucru este minunat; dar, in cazul unei extractii, terminatiile nervoase din osul descoperit striga de durere.
Care este tratamentul? Dentistul trebuie sa umple regiunea deschisa cu un medicament si un material dentar special pentru a forma un cheag „inlocuitor”. Daca zona continua sa doara, dentistul trebuie sa zgarie osul, pentru ca rana sa sangereze iarasi si sa se formeze un alt cheag de sange.
De multe ori, in viata noastra trecem prin experiente dureroase, care produc suferinta, ca si cand ni s-ar scoate un „dinte”. Ce trebuie sa se intample daca ai „tesutul osos” descoperit si durerea nu vrea sa treaca?
Trebuie sa-L lasi pe Medicul ceresc, pe Domnul Isus, sa Se ingrijeasca de aceasta problema. Probabil va trebui ca El sa „zgarie” iarasi locul, sa ingaduie sa treci printr-o alta experienta dureroasa. Dar, cand sangerezi, gandeste-te ca harul si indurarea lui Dumnezeu vor astepta sa acopere golul acela din inima ta. Sentimentul de „loc gol” va disparea, daca Il lasi pe Domnul sa Isi faca lucrarea Sa de vindecare. Nimeni nici nu va sti vreodata ca a fost scos un „dinte”, pentru ca harul lui Dumnezeu va acoperi totul. Harul Sau este indestulator pentru fiecare slabiciune si fiecare durere.
Ma rog sa putem sa spunem ca Pavel: „Ma voi lauda mult mai bucuros cu slabiciunile mele, pentru ca puterea lui Hristos sa ramana in mine”.
Silvia Jacobsen