Dumnezeu m-a ajutat sa inving depresia
„Eu am cautat pe Domnul si mi-a raspuns; m-a izbavit din toate temerile mele. […] Gustati si vedeti ce bun este Domnul! Ferice de omul care se increde in El!” (Ps. 34,4.8)
Privind inapoi, cred ca depresia mea a inceput cam pe cand aveam 16 ani. Eram mereu foarte tacuta si nu stiam cum sa intretin o discutie cu prietenii, nu stiam ce sa le spun oamenilor. Peste aceasta problema s-a suprapus stresul grozav pe care il traiam la locul de munca. Depresia mea a inceput sa capete proportii cu sapte ani inainte de a fi concediata. In anul de dinaintea concedierii, am devenit extrem de deprimata. Faceam fata cu greu. Nu puteam sa iau decizii – cand trebuia sa rezolv o problema de serviciu, stateam cateva minute ca sa ma hotarasc daca sa fac dreapta sau stanga cand ieseam din parcare. Ma simteam singura; inima mea era pustie, chiar si cand ma jucam cu nepotul meu. Nu voiam sa stau cu familia sau cu prietenii; plangeam mult; simteam ca nu am niciun rost in viata.
Cand am fost concediata, am fost de fapt usurata ca puteam sa scap de locul acela stresant de munca. Am considerat ca aceasta era voia Domnului, fiindca un doctor imi spusese cu putin timp inainte: „Sa nu-ti fie teama sa-ti pierzi locul de munca.” Am decis sa ascult acest sfat si sa am incredere in Dumnezeu. Astfel, am vazut minuni in viata mea.
In procesul de vindecare m-a ajutat mult faptul ca am inceput sa ies cu prietenii si sa-i ajut pe altii. Uneori, uitam sa am incredere in ajutorul Domnului si alunecam in depresie, daca eram dezamagita. Simteam ca viata nu avea sens si ca eram singura. Dar, dupa o zi sau doua, ma asezam si citeam Biblia si ma rugam Domnului sa imi ia povara. Cand incerc sa uit problema mea, se pare ca El ma conduce exact la versetul biblic care imi ofera o mangaiere sau o solutie.
Acum Il laud pentru toate lucrurile, chiar si pentru depresia prin care am trecut. Sunt o persoana foarte fericita si prietenoasa. Dumnezeu m-a schimbat. Sunt un exemplu viu al implinirii fagaduintei din Isaia 40,31: „Dar cei ce se incred in Domnul isi innoiesc puterea, ei zboara ca vulturii; alearga si nu obosesc, umbla si nu ostenesc.” Asadar, „Domnul Insusi va merge inaintea ta, El Insusi va fi cu tine, nu te va parasi si nu te va lasa; nu te teme si nu te inspaimanta” (Deut. 31,8).
Dumnezeu este Cel ce ne poate schimba chiar si pe mine si pe tine!
Diane Burris