„Din gura copiilor si a celor ce sug la tata, ti-ai scos o intaritura de aparare impotriva potrivnicilor Tai, ca sa astupi gura vrajmasului si omului cu dor de razbunare.” (Ps. 8,2)
Este simplu sa te compatimesti cand iti petreci viata intr-un carucior cu rotile din cauza unei paralizii totale. Disperarea si sentimentul inutilitatii devenisera pentru mine o stare aproape normala. Din fericire, acum ele apar doar ca exceptii. In zilele in care simt nevoia unei incurajari, postasul imi aduce o scrisoare de la unul dintre „copiii mei” si privesc lucrurile din alta perspectiva. E o taina cum am inceput sa sponsorizez copii si din ce motiv. Acum nu m-as putea imagina facand altceva.
Felipe a fost primul copil caruia i-am spus bun venit in „familia mea”. El locuieste in Filipine impreuna cu parintii lui si cu cei sapte frati. Tatal lui munceste pe o plantatie de zahar, iar mama lui vinde peste. Felipe este de ajutor in gospodarie: aduce apa si are grija de vaci cand nu se duce la scoala. Prima data l-am cunoscut in urma cu sapte ani, cand el avea sapte ani. Primele doua scrisori au fost trimise de mama si de una dintre surorile lui. Dupa aceea, a inceput sa-mi scrie si el, mai intai in filipineza, apoi in engleza. Progresele lui ma impresioneaza. In ciuda saraciei, Felipe nu s-a plans niciodata. Impreuna cu familia lui, imi este recunoscator pentru putinul pe care il fac pentru el. Ei il iubesc mult pe Dumnezeu, se iubesc unii pe altii si pe mine si au o credinta ce poate muta si muntii. Cel mai mult m-a miscat cand mi-a scris urmatoarele cuvinte: „Ma bucur ca ma iubesti in ciuda faptului ca sunt sarac.” Cum as putea sa nu-l iubesc?
Ce as putea sa mai doresc? m-am gandit. Mai multi copii, desigur! Patryga, de 13 ani, din Polonia, si Mohammed, din Sierra Leone, s-au alaturat „familiei mele” in urma cu patru ani. Din cauza razboiului, Mohammed nu a mai fost gasit. Nu se stie daca mai este in viata. Nu il voi uita niciodata. Rose, o micuta indianca Sioux, arata ca o papusa cand am vazut-o prima data intr-o fotografie. S-a mutat inainte de a o cunoaste mai bine.
Locuiesc singura si nu pot sa fac tot ce fac altii, dar pot sa ma bucur de „copiii mei”. Iti multumesc, Doamne, pentru onoarea si privilegiul de a sluji micii mele familii!
Dumnezeule, Tu ii iubesti pe copii. Da-mi si mie aceasta iubire, ca sa le slujesc. Amin!
Autor: Therese Allen
