„A doua zi, Ioan a vazut pe Isus venind la El si a zis: ’Iata Mielul lui Dumnezeu, care ridica pacatul lumii!’” (Ioan 1,29)
Stresul posttraumatic este numele dat sindromului celor care, desi supravietuiesc unor crize, sufera din cauza ca sistemul lor nervos, afectat definitiv, continua sa-i distruga mult timp dupa ce criza a trecut.
Jack era un veteran tipic al razboiului din Vietnam in anii 1980: cu un aspect psihonevrotic, o privire fixa hipervigilenta, ochii larg deschisi; tresarea puternic la zgomote, nu putea sa stea jos linistit; era izolat din punct de vedere social. Trecuse printr-un program complet de dezalcoolizare si ramasese abstinent timp de trei ani. Apoi, la aniversarea unei lupte acerbe, care i-a amintit de camarazii lui care fusesera omorati, el a recazut in patima betiei, band pana si-a pierdut starea de constienta, in speranta ca aceasta ii va pune capat vietii si amintirilor dureroase. Dupa doua saptamani, inca dorea sa isi puna capat zilelor si asa a ajuns la mine pentru consult medical.
Mi-a povestit cum cel mai bun prieten murise in bratele lui; apoi cum devastasera cu brutalitate un sat in care se stia ca se ascund militari inamici si cum impuscase o fetita care purta un rucsac plin cu munitie. Uneori plangea cu hohote, in timp ce imi impartasea sentimentele sale intense de vinovatie, neliniste, manie si durere. Fusese invatat sa urasca si sa ucida oameni si traise scene ingrozitoare, care il marcasera pentru toata viata. Evita contactul cu oamenii, traia intr-o baraca izolata aproape de munti si nu fusese in stare sa lucreze in ultimii sapte ani.
La fel ca in cazul acelui veteran, sistemul nostru nervos ajunge sa sufere modificari permanente, ireversibile in urma conflictelor, a luptelor cu pacatul. Dupa ce facem un pacat, nu exista nicio posibilitate de a sterge marca imprimata pe neuronii din creierul nostru. Fiind militar, Jack nu a avut de ales, dar, in viata zilnica, noi putem alege sa respingem ispita. Prin puterea lui Dumnezeu putem sa ne apropiem de El in fiecare zi si sa inchidem usile ermetic impotriva raului.
Ai apelat astazi la Domnul Isus si L-ai rugat sa indeparteze pacatele tale si sa te fereasca de ispita? Domnul Isus este singurul mijloc prin care putem sa evitam sindromul de pacat posttraumatic.
Autor: Thais Thrasher