Sursa: www.vioreldascalu.ro
Suntem inclinati sa credem ca, lipsite de sistem nervos, plantele nu simt. Ele nu reactioneaza in nici un fel daca le smulgem din pamant, daca le ciupim frunzele ori le taiem florile. Aparent, asa se si intampla.
In realitate insa, plantele au o forma de sensibilitate specifica, cel mai adesea ascunsa ochiului nostru, de un tip cu totul deosebit de acela al sensibilitatii animale.
In cateva cazuri, sensibilitatea plantelor se manifesta neasteptat: fie intr-o forma imediata, violenta si vizibila, cu totul contrar imaginii pe care ne-am facut-o despre lumea vegetala, fie intr-un chip ciudat, care aminteste mult despre sensibilitatea animala si atat de tainic, incat avem nevoie de o aparatura speciala pentru a inregistra “spaima” sau “durerea” florii respective.
Mimosa pudica este popularizata in orice manual si tratat de biologie si rasfatata in toate gradinile botanice unde constituie un principal punct de atractie. Neam de-al salcamului, cu fructe compuse aseazate in doua randuri de-a lungul petiolului si balonase delicate de flori roz-violete, mimoza sau senzitiva – cum i se mai spune – formeaza in Brazilia paduri intregi. Principala ei particularitate este sensibilitatea. E de ajuns sa atingem frunza si ea se strange numaidecat, revenindu-si la normal dupa o buna bucata de timp.
Daca in ceea ce priveste lumea vegetala admiram acest gen de plante simtitoare, in lumea nostra se pare ca oamenii “simtitori” sau sensibili sunt chiar o povara.
Suntem prea grabiti pentru a observa suferinta celui de langa noi, suntem prea ocupati pentru a admira o padure sau a culege o floare. De ce trecem atat de usor pe langa bucuriile simple ale vietii?
"Astfel dar, ca niste alesi ai lui Dumnezeu, sfinti si prea iubiti, imbracati-va cu o inima plina de indurare, cu bunatate, cu smerenie, cu blandete, cu indelunga rabdare. "(Coloseni 3:12)
© Viorel Dascalu 2010
